Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Muntele Athos

stefan-cel-mare-si-sfantDin câte s-au spus de către oamenii care merită să fie apreciaţi – zicea Părintele Iachint al Putnei –, Ştefan cel Mare a creat o epocă pentru întreaga Europă. A creat valori şi a ştiut să apere valori. De aceea poporul nostru, încă de pe vremea sa şi mai târziu, l-a numit mare şi sfânt“.

 Aniversarea strămutarii la veşnicele locaşuri a marelui voievod constituie pentru orice român ce gândeşte şi simte româneşte un prilej binecuvântat de a medita asupra rolului providenţial determinant pe care l-a jucat Ştefan cel Mare şi Sfânt – acest atlet al lui Hristos, în salvarea Ortodoxiei în general, dar şi a celei româneşti şi athonite în special. >>>

Reclame

Ioan Miclău – Sarmizegetusa

Prin arcada inverzita din cununi si flori de ruguri,

Si de vitze ce-si dezvele a lor boabe dulci de struguri,

Calci pe-aleea cea umbroasa a gradinii milenare,

Unde sub lumini albastre ceru-i dete-ntinsa zare. >>>

Sfântul Ioan Gură de Aur – Deznădejdea şi nepăsarea

În viaţa creştinului, deznădejdea şi nepăsarea sunt distrugătoare. Pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepăsarea îl face să cadă. Deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobândit, iar nepăsarea nu-l lasă să scape de relele care îl apasă. Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe când deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutăţii. Iată cât de mare este puterea celor două patimi. >>>

Zargidava- cetatea dacică de la Brad

La 30 de km de Roman se afla una din cele mai vechi si mai valoaroase asezari din timpul lui Burebista. Situata pe malul sting al Siretului, cetatea Zargidava, mentionata in vestita harta a lui Ptolemeu acum 2.000 de ani, reprezinta unul din cele mai importante puncte de interes istoric, cultural si de ce nu, turistic, din Romania. Aici a fost descoperit singurul sanctuar geto-dac din Moldova, prima asezare care atesta inceputurile orasului la daci, un palat al sefului militar, in fine, peste 200.000 de piese, majoritatea expuse in Muzeul de Istorie din Roman, si multe altele. >>>

Ujgorod: Orașul de-un mileniu

E seară… Mirosul de sakura (cireş japonez) şi magnolie pune stăpânire peste vechiul oraş. Hălăduiesc pe străzile unei bătrâne citadele. Străzile pavate şi felinarele aprinse amintesc de timpurile de odinioară.

Aflat aproape de graniţele cu Slovacia şi Ungaria, inima regiunii Transcarpatice a Ucrainei, oraşul Ujgorod îşi deapănă istoria de mai bine de 1100 de ani. >>>