imponderabil
privesc tavanul alb
îndelung și fix
caut gânduri
cu degetele sufletului
prin haos de trăiri
îngerii tot trag de mine
infinitul îmi așteaptă talpa
să-l ating prin vis
nemișcarea mă înfioară
strig
e vid
nu se aude nimic
deși totul se rotește a viață >>>
Cel puţin şase pavilioane, cu standuri din toate editurile existente şi pe cale de dispariţie. Invitată de onoare, anul acesta este Franţa. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora.
Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora. Privesc, admiră, se limitează la atât. Alţi ani, puneau şi mâna. Adică lzuau câte o carte şi o întorceau pe toate părţile. Chit că nu se hotărau să o cumpere. Măcar ştiau că există. >>>
portretul de septembrie al danei
dana priveşte spre soarele ei printr-o frunză de viţă-de-vie
stă aşezată pe un morman uriaş de pantofi vechi şi fumează
fiecare pereche de pantofi e un drum pe care nu l-a dus până la capăt >>>
