Agapia – a fost redeschisă Casa memorială “Alexandru Vlahuţă”

English: Casa memorială Alexandru Vlahuţă de l...

English: Casa memorială Alexandru Vlahuţă de la Agapia (Photo credit: Wikipedia)

Joi, 19 iulie, la Agapia, în prezenţa a numeroşi enoriaşi din toată ţara prezenţi în aceste zile la Agapia cu prilejul mai multor manifestări culturale şi religioase din perioada 19-21 iulie, prilejuite de finalizarea restaurării picturii din principala biserică a mănăstirii – inaugurarea Muzeului de artă “Nicolae Grigorescu, resfinţirea Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril”, procesiunea închinată Sfinţilor Rafail şi Partenie, sărbătorirea Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul, cu binecuvîntarea ISP Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei – a fost redeschisă Casa memorială “Alexandru Vlahuţă”. >>>

Reclame

Dorna Arini – mănăstirea de pe malul Bistriţei

Bistriţa curge liniştită, iar Bârnărelul „o priveşte”, de parcă ar vrea să o cicălească de ce e prea domoală. Pe mal de râu foşnesc arinii, iar pe munte e un alt spectacol – bacii îşi mână turmele. Apoi, se aud bătând clopotele şi întreg peisajul se umple de un sunet sfânt, venit dintr-un mare turn lemn (clopotniţa). E dangătul ce cheamă la rugăciune, e dangătul de la Mănăstirea „Acoperemântul Maicii Domnului” de la Dorna Arini.  >>>

Nichifor Crainic şi ţinutul Neamţului

„Ne-am instalat la Agapia, jud[eţul] Neamţ, până luneviitoare. Aici e un rai pe care nu l-am bănuit. Face să stai vară întreagăStăm la Arhondaric3. Curăţenie desăvârşită, masă ideală.”

Biografia poetului, eseistului, gazetarului, traducătorului şi memorialistului Nichifor Crainic (n. 1889 – m. 1972) nu e cunoscută, în >>>

Octavian CURPAŞ: Exilul românesc la mijloc de secol XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite.

  CAPITOLUL I: Trei instantanee cu copii, părinţi şi bunici din   România, la început de secol XX  

  Arizona. Veri fierbinţi, cu frunţile nopţilor mângâiate de adieri pale de vânt şi lumina dimineţilor, limpede şi clară, inundând fiecare colţişor al oraşului moleşit de căldură… Într-una din aceste dimineţi strălucitoare şi calde, îmi amintesc că l-am cunoscut pe nea Mitică. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem, la >>>