Octavian D. Curpaş – Jertfe anonime şi mărturii de suflet într-un remember al luptei românilor pentru libertate în perioada comunistă

PasiSpreLuminaMotto: „Întoarcerea la valorile iudeo-creştine pentru renaşterea spirituală a neamului înseamnă întoarcerea la Biblie pentru a ne lăsa schimbaţi, renăscuţi de ea.”
„Paşi spre lumină” de Petru Lascău este o culegere de proză şi eseuri creştine care de la început, impresionează prin sinceritatea exprimării şi prin modalitatea plastică, vizuală, de a reda sentimentele trăite în anii grei de dinaintea căderii comunismului în România. Evocând o perioadă tulbure şi marcată de multă suferinţă cauzată de represaliile regimului totalitar împotriva celor care Îl căutau pe Dumnezeu, această carte se constituie ca o colecţie vie de mărturii trăite în acea perioadă. Printre eseurile şi povestirile din volumul „Paşi spre lumină” se numără „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o nouă apă curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfinţită”. >>>

George Petrovai – Catastrofele care decurg cu necesitate din atotputernicia subumanului

Pentru că am avut şansa să câştig un concurs jurnalistic organizat şi găzduit de revista clujeană Noi, Nu!, redacţia acesteia m-a răsplătit cu două cărţi, ambele apărute la prestigioasa editură Meteor Press: Executaţi prin înfometare a lui Miron Dolot, carte care poartă subtitlul Holocaustul ascuns, şi cartea Heinrich Himmler (Viaţa sinistră a şefului SS-ului şi al Gestapoului) a cunoscuţilor autori Roger Manvell şi Heinrich Fraenkel.

După citirea lor, lesne am putut constata că între cele două cărţi există nu numai deosebiri (prima este cartea cu dureroase amintiri ale autorului din timpul „războiului” nimicitor purtat de Stalin împotriva aşa-zişilor chiaburi ucraineni, cea de-a doua reconstituie profilul şi activitatea unuia dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Hitler), ci şi acea cutremurătoare asemănare care la început a apropiat, apoi a încăierat două dintre cele mai odioase lighioane zămislite vreodată de istorie – bolşevismul şi nazismul, respectiv stalinismul şi hitlerismul. >>>

Vasile Şoimaru – O cruce improvizată în memoria celor 150 de mii de ostași români căzuți la Cotul Donului

inMemoriamCotulDonuluiAcum 70 de ani, la 19 noiembrie 1942, la o distanță de 1942 de kilometri de Chișinău, se declanșa cea mai tragică operațiune militară din istoria Armatei Române, cea de la Cotul Donului, componentă a marii Bătălii de la Stalingrad.

În lupta de la Cotul Donului și din Stepa Calmucă s-au prăpădit 150.000 de ostași români. Dar, conform datelor publicate de profesorul Raoul Șorban în cartea sa „Invazie de stafii” (Editura „Meridiane”, 2003), acolo s-au pierdut și 100.000 de români care făceau parte din armata maghiară… >>>

,,Antologie de poezie română modernă – Anthology of modern romanian verse – Testament”.

 LastScan (2)Acesta este titlul cartii pe care dorim sa o prezentam cititorilor romani-australieni si bineinteles tuturor celor iubitori de o carte atat de binevenita zilelor de azi!        Autori Daniel Ionita  with Eva Foster & Daniel Reynaud.      Cartea este publicata la Editura “Minerva”-Bucuresti, 2012, este bilingva – romana si engleza – cuprinde aproximativ 56 de poeti romani clasici si contemporani, fiecaruia publicandu-i-se in antologia aceasta, una sau doua poezii, insumand 75 poezii. Si totul in cuprinsul a 255 pagini. >>>

Nichita și cultul “LuceafăruluiI”

Nichita StanescuNu cunosc un alt poet roman care, ca Nichita Stanescu, sa fi cultivat cu atata pathos si veneratie, cultul genialitatii eminesciene. “Dorul de Eminescu” va cristaliza, de fapt, intr-o obsesie fundamentala, lesne de urmarit in intreaga sa opera si in functie de care se va cladi, vegheat ca de o stea polara, destinul poeziei romanesti.

In “Cartea de recitire”, Nichita Stanescu da expresie stralucita acestor convingeri tutelare. El vede in Eminescu pe “cel mai dificil poet roman si cel mai de neinteles”, in ciuda iluziei ca poate fi inteles. Crede, apoi, ca “Oda in metru antic” exprima adevaratul “portret in ulei” al poetului, o veritabila “statuie in bronz”. Constiinta hyperionica a poetului a “statuarizat” sentimentele pe un soclu de notiuni, caci “Luceafarul si intreaga lui mitologie nu decurgeau din sentimente”. Fascinat de mitul sumerian al lui Ghilgames, autorul >>>

,,Schimbarea la Faţă” – Catedrala din inima Chişinăului

IMG_0002După cum v-am promis, vom călători în fiecare săptămână prin Chişinăul spiritual. În această duminică (zece martie) ne oprim chiar în inima urbei, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 164. Aici se află unul dintre sfintele locaşuri de o frumuseţe rară – Catedrala ortodoxă „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”. Acum se înalţă semeaţă, chemând la rugăciune creştinii, iar în anii ateismului sovietic, i-a fost pângărit numele. Astfel, timp de aproape trei decenii (1962 – 1991), a fost condamnată la tăcere şi transformată în Planetariu, un fel de centru de studiere a astronomiei, cosmonauticii, a ştiinţelor despre Pământ. >>>

Mariana Cristescu – „Rădăcinile lui Gheza Vida”….

MOISEI PLACACentenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru  a pune capăt unor controverse, precizez că Vida Gheza nu era maghiar, ci român!

 S-a născut într-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare şi s-a înălţat la ceruri la 11 mai 1980 acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed. Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” >>>

Anul editorial 2012 – articole de Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Claudiu Turcuş, Şerban Axinte , Elisabeta Lăsconi

În 2012, eu votez nonficţiunea

autor: Paul Cernat

Anul 2012 a fost, cu asupra de măsură, unul electoral (doar a fost, să nu uităm, şi anul Caragiale!). Iar editorial, în 2012 „alegerile“ au fost cîştigate detaşat de nonficţiune. Şi asta în pofida faptului că nici ficţiunea n-a stat rău, reabilitîndu-se spectaculos pe parcurs prin apariţia unor titluri – îndeosebi romane, dar nu numai – semnate de Simona Sora (în opinia mea, Hotel Universal este cartea de proză a anului), Radu Aldulescu (Cronicile genocidului), Radu Mareş (Deplasarea spre roşu), Filip Florian (Toate bufniţele), Stelian Tănase (Skepsis), Cătălin Dorian Florescu (Jacob se hotărăşte să iubească), Daniela Zeca-Buzura (Omar cel orb), Florina Ilis (Vieţile paralele), Ioana Pârvulescu (Viitorul începe luni), Corin Braga (Luiza Textoris), Corina Sabău (Dragostea, chiar ea), Tatiana Niculescu-Bran (În ţara lui Dumnezeu), Dan Perşa (Arca), Alexandru Muşina (Nepotul lui Dracula), Vasile Baghiu (Planuri de viaţă), Florin Irimia (O fereastră întunecată) ş.a. Capul de afiş al interesului public l-au ţinut însă volumele de eseuri, memorialistică sau convorbiri. Iar cînd spun „eseuri“ am în vedere tot ce se poate înţelege prin asta: de la eseul publicistic, politic, istoric sau filozofic la eseul critic sau aşa-zicînd „literar“. >>>

Ioan Miclău – Urme, o nouă carte a dlui. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu Bârda: recenzie

1A evoca opera si personalitatea dlui.Al.Stanciulescu Barda este o treaba nu prea usoara; dar, daca ai avut fericirea a cunoaste mai indeaproape opera, preocupatiile, stradaniile si nadejdile acestui  erudit scriitor, in paralel cu misiunea sa apostolica, deasemenea vrednica de apreciat, vei descoperi ca ai la indemana o imensa posibilitate si forta narativa, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale. >>>

Pământul care doare – Cealaltă Românie, de Mariana Cristescu

Coperta PAMANTUL JPGDistinsă doamnă Mariana Cristescu,
Stimat auditoriu, mărturisesc că m-am simţit onorat atunci când, în urmă cu o săptămână, am primit volumul care se lansează astăzi şi totodată invitaţia de a-mi face cunoscute opiniile despre acesta.

L-am primit cu plăcere şi l-am citit cu atenţie, aşa cum fac ori de câte ori am ocazia de a o citi pe Mariana Cristescu, fie că este vorba despre poezie sau proză.

În „Cuvântul înainte” al noului său volum, „Pământul care doare. Cealaltă Românie”, Mariana Cristescu ne spune lămuritor faptul că această carte, nu este, citez: „Nici de istorie, nici de beletristică şi nici de ficţiune”. >>>

Octavian Curpaş: „Trecerea prin icoană” de Ionatan Piroşca – Stihuri creştine despre viaţă, adevăr şi fericire

trecereaprinicoanaVolumul de versuri „Trecerea prin icoană” – partea întâia, de Ionatan Piroşca, a apărut în 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, soţia autorului, fără de care, “scrierea acestei cărţi” nu s-ar fi întâmplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiinţei poetului şi poartă însemnele creştine consacrate, precum rugăciunea, lumina, învierea. Propria experienţă religioasă, umblarea pe calea mântuirii, înălţarea spirituală sunt tot atâtea teme ce vorbesc în „Trecerea prin icoană” despre permanenta căutare a lui Dumnezeu de către autor. Cele două poeme care alcătuiesc volumul de faţă – “Rază pentru ochi senini” şi “Fântâna în clocot” – surprind cu sensibilitate dorinţa poetului de a pune ordine în propria relaţie cu Creatorul, de a elimina orice contradicţie ce mai există între omul pământesc şi cel spiritual, dar şi fiorul dragostei, remarcabil transpus în ludic. >>>

Teodora Sorina Cotrău – “Tragedie și Triumf” țese o pȃnză nevăzută ȋntre Dumnezeu și Omenire

Tie, care citesti aceste randuri, permite-mi sa-ti pun o simpla intrebare: ai fost vreodata inspirat de o carte cu atata intensitate, incat cuvintele pe care le-ai parcurs sa-ti ghideze pasii spre zari ingemanate cu raspunsuri la atatea intrebari care nesolutionate, au sapat un vid in viata ta? Insa o data intoarsa si ultima pagina, o data atins si ultimul cuvant, pentru tine sa insemne de fapt, primul pas facut spre o destinatie in care stii ca speranta te inunda cand esti incarcat de indoiala, zambetul, cand esti ranit de lacrimi, pacea, cand frica te imobilizeaza spiritual, o destinatie unde il gasesti pe Dumnezeu si implicit, te regasesti pe tine, eliberat si implinit, fericit, reinnoit in atitudine si suflet. Si mai mult ca sigur, nu este o coincidenta. Cartea respectiva nu a zabovit din intamplare, in mainile tale. >>>

Cărţile care ne-au făcut oameni

„Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mult mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe…” 

Cu o întârziere normală într-o societate pe care o credem, naivi, că este implantată şi subordonată ideii de civilitate, am intrat în posesia unei cărţi pentru care „editorul” merită felicitări – ca să lămurim lucrurile de la bun început. O mică ciudăţenie ar fi că volumul apare la Editura Humanitas, în timp ce la numele autorului se mai adaugă şi menţiunea de „editor”. Mă rog…  >>>

Carmen Marin – Visurile şi amintirile lui Dumitru Sinu consemnate de Octavian D. Curpaş

Visuri şi amintiri, spuse cu nostalgie, şi aşternute cu dibăcie, într-un testament de suflet-recenzie la „EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – Paşoptiştii români în Franţa Canada şi Statele Unite”, autor Octavian Curpaş. Editura Anthem, Arizona, 2011

 Dibăcia unui scriitor se „simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi „sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea  unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă,  „vizitezi” locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu, în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe „Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia  asupra scriitorului. >>>

Octavian Curpaş – Lacrimile Luminiţei Amarie

Motto  „Lacrimile sunt roua de pe fruntea

îngerilor care păcătuiesc în cer…” (Luminiţa Amarie) 

 Luminiţa Amarie este o poetă care încearcă cu talent şi demnitate să se facă  cunoscută în lumea literară contemporană. S-a născut în data de 20 ianuarie 1987 în oraşul Dorohoi, Judeţul Botoşani. La o vârsta fragedă a părăsit ţara, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franţa, unde frecventează o serie de cursuri şi specializări, printre care liceul şi studii preuniversitare. Încă din şcoală a fost remarcată pentru talentul său poetic, literar şi artistic. Călătoreşte în Europa, Africa, America de Sud şi Orient. În prezent locuieşte în Marea Britanie, la  Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilăriei şi din ce în ce mai mult în România, unde pământul o cheamă şi-i dă puterea de a scrie. >>>

Constantin Noica şi „cultura de performanţă“

Constantin Noica era în căutarea unor tineri până în 25 de ani, de formaţie filosofică, pentru „cultura de performanţă”, care începea cu studiul limbii germane, greacă veche şi puţină latină, cât să poată citi filosofii medievali. El îşi imagina 22 de intelectuali celebri în România, unul la un milion, şi propunea juni deosebit de înzestraţi, pentru bursa „Humboldt”. Despre aceste lucruri şi multe altele, cititorii pot afla din cartea lui Gabriel PETRIC, Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica (volum de memorialistică, despre întâlnirile cu filosoful la Păltiniş, dialoguri, scrisori, meditaţii pe marginea textelor, anecdote, ironii, portrete schiţate în grabă, aprecieri despre studii în devenire, erudiţie luată în răspăr…).

>>>

De unde s-a inspirat Sadoveanu pentru romanul “Baltagul”

Parafrază modernă a baladei populare Mioriţa, romanul “Baltagul” este, fără îndoială,  una dintre capodoperile operei sadoveniene. După mărturisile lui Mihail Sadoveanu, la baza acestuia stă un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Cam la atît se reduce, din cîte cunoaştem – istoricii literari mă pot contrazice – istoria naşterii celui mai popular roman al autorului. Nu ştiu să mai fie şi alte declaraţii complete şi exacte cu privire la evenimentul care a declanşat hotărîrea lui Mihail Sadoveanu de a scrie acest roman despre drama femeii care îşi caută bărbatul mort de mîna unor altor ciobani care l-au tîlhărit pentru oile sale. >>>

Vavila Popovici: Ura – sentimentul vieții neîmplinite

„Nu uita niciodată că unii te pot urî,
dar cei care te urăsc nu te înving decât dacă
îi urăşti şi tu. Şi când o faci, te distrugi.”

R.M. Nixon

   Am găsit pe internet scris despre ură: „Eu zic că vine din educaţie. Cel puţin eu până la vârsta de 18 ani nu am făcut altceva decât să învăţ cum să urăsc cu adevărat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ură pentru orice… şi nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipă! Dar dacă a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea răzbunărilor”. Aşa să fie oare? Asta ne dorim? >>>

Românul îngropat în pământul altei patrii

Îl chema Luca şi nu avea de unde să ştie că abisul fără de fund al propriei sale morţi avea să-l înghită cu destul de multă nemilă departe de ţărâna care îi aşteptase cu bucurie primul scâncet al vieţii. Întunericul crâncen al nefiirii din glodul rece al altei patrii îl aşteptase probabil îndelung şi cu infinită răbdare de-a lungul vremii, ca şi cum foamea lui nestăpânită de carne şi de oase nu putea fi ostoită într-o oarecare măsură decât cu mădulare complet străine de fiinţa sa. Ca orice român care gândea că lumea de dincolo de graniţa vestică a ţării de apartenenţă reprezintă raiul existenţei, Luca plecase de acasă cu gândul că pâinea altui neam al pământului este ceva mai bună decât aluatul vetrei părinteşti. Evident, o iluzie, o uriaşă iluzie personală, din chingile căreia avea să purceadă destul de curând către o altă dimensiune a Universului. Nu avea încotro însă. Pornise pe o atare cale ca mulţi, >>>

De prin State adunate

 

Cartea „De prin State adunate”, reprezintă  exprimarea liberă a celor mai profunde gânduri, reflecţii  şi opinii ale autorului Viorel VINTILĂ, lucrare care este o introducere în universul intern magic şi spiritual al scriitorului român din Diaspora.

Succesul primei cărți, Românaş la San Francisco, a realizat trecerea către editarea unei alte cărţi, De prin State adunate, ca şi continuitate în invitaţia de a ne păstra mintea limpede, să ne deschidem inima şi să observăm normalitatea, democrația, altruismul, succesul şi nobleţea oamenilor de valoare,dar şi libertatea – în sensul său cel mai pur –  , oriunde ne-am afla. >>>

Mănăstirea Agapia – Cuvioasa Xenia Schimonahia (sec. XVIII-XIX)

În cadrul festivităţilor ce se vor desfăşura la Mănăstirea Agapia, în ziua de 18 iulie va avea loc şi lansarea unui volum de versuri semnat de Cuvioasa Xenia Schimonahia.
În prima jumătate a secolului XIX s-a nevoit la Mănăstirea Agapia o smerită şi mult sporită calugariţă, cu numele de schimonahia Xenia.

Aceasta cuvioasa era de loc din ținutul Iașilor, iar după neam se trăgea dintr-o familie de oameni foarte credincioși. Părinții, crescând-o in frica de Dumnezeu, au dat-o la învăţătură. Apoi, voind sa o căsătoreasca, fecioara a renunțat la cele pământeşti si intrând in viața călugăreasca, s-a făcut mireasa lui Hristos. Mai întâi s-a nevoit câţiva ani la Mănăstirea Socola-Iasi, sub povățuirea egumenei Elisabeta Costachi. Apoi, prefăcându-se Agapia in mănăstire de maici si mutându-se obștea de la Socola aici, a venit şi tânăra nevoitoare, schimonahia Xenia. >>>

Simplitate, căldură şi gânduri spirituale în stihuri cu expresivitate. Versuri semnate Corina Lupu

Poezia Corinei Lupu este ornamentală, liniştită, expresivă. Poeta priveşte cu interes constructiv viaţa, cu imaginile şi experienţele ei, astfel că versurile seamănă cu un mozaic. Cu o desfăşurare de registre tematice şi de exprimări cuminţi, emoţionate şi emoţionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversă şi atrăgătoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage şi stimulează imaginaţia.Corina Lupu s-a născut pe 7 aprilie 1967, la Bucureşti. În iulie 1989, îşi  ia licenţa la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, iar >>>

Cezarina Adamescu- Bookfest 2012 -tabletă-

Cel puţin şase pavilioane, cu standuri din toate editurile existente şi pe cale de dispariţie. Invitată de onoare, anul acesta este Franţa. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora. 

Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora. Privesc, admiră, se limitează la atât. Alţi ani, puneau şi mâna. Adică lzuau câte o carte şi o întorceau pe toate părţile. Chit că nu se hotărau să o cumpere. Măcar ştiau că există.   >>>

Irina Mavrodin- in memoriam

 

Irina Mavrodin (născută la 12 iunie 1929) a fost profesor de literatură franceză la Universitatea din București, traducătoare de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Se stinge din viaţă la 21 mai 2012.Volume de poezii: Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Românească, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis, Editura Eminescu, 2000.

Studii critice: Spațiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poietica și poetica, Univers, 1982; ediţia a II-a, Scrisul Românesc, 1998;Stendhal. Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2001. >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Marin Preda și „Era ticăloșilor” (II)

În cartea sa, „Cum a murit Marin Preda”, C. Turturică, pare-se şoferul lui, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu „Cel mai iubit dintre pământeni”. În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea >>>

Dorin Ploscaru- Agapia și poetul ei

La una din emisiunile noastre memorabile de la „Cuvânt Bun” (Unu Tv Neamţ) poetul Gheorghe Simon îmi povestea cu francheţe că până să vină ora intrării în emisie a trecut pe la anticariat şi pe la Librăria Humanitas să-l caute pe Femando Pessoa şi cartea sa, „Cartea neliniştirii”. Mă gândeam: iată un om atât de calm, atât de liniştit caută „Cartea neliniştirii”. Curând însă aveam să descopăr multe afinităţi ale Poetului cu Pessoa. >>>

Tudor Ghideanu- Urmările filosofiei românești ( interviu realizat de Tiberiu Roșu)

Motto: „Sunt momente istorice când unitatea este mai importantă decât însăși contradicția, pentru că în vreme ce contradicția poate să ducă la dizolvarea sistemului însuși, minându-l, unitatea poate să unifice și poate duce la salvagardare.

„Nulla dies sine laetitia spunea Constantin Noica. Cine nu a lăcrimat asupra versului mişcat în întreaga fiinţă, cine nu a pierdut nopţile căutând sensul liber al frazei, cine nu şi-a dedicat trăirile interioare cărţilor citite, nu-şi le poate răspunde niciodată la puţinele întrebări retorice, existenţiale.

Ca mulţi filosofi români, Tudor Ghideanu despică firul în patru, creează propriile idei filosofice având ca fundament filosofii antici pe care îi aşterne în rânduri frumos împletite, ţinându-se de mână cu filosofii moderni în îmbinarea ideologică dintre profanul cotidian şi sacrul criptei strămoşeşti. Un gânditor al pământului curat, cutreierând pe sub obloanele culturii, săpând parcă în izvorul înţelepciunii, un pasionat al cercului închis, filosoful Tudor Ghideanu duce spre mâine tradiţia gânditorilor idealişti adunaţi sub semnul întrebării. >>>

Interviu cu poetul Daniel Corbu

În splendidul ţinut al Neamţului, pe malul Ozanei cea limpede ca cristalul, la umbra cetăţii bătrâne şi nestricate de mână de om, se naşte la 7 aprilie 1953 cel ce va ridica versul la rang de gnoză şi va trăi doar pentru a respira poezie.

Păstrător al graiului românesc autentic şi moştenitor al iubirii patriotice, Daniel Corbu trăieşte la răscrucea dintre două lumi, una metafizică reprezentată prin rădăcinile sale abisiniene şi dorinţa acută de îmbrăţişare şamanică postmodernă şi una palpabilă, ce se poate defini prin cuvântul versului gravat în tezaurul culturii româneşti. Ca fundament primordial existenţial, Daniel Corbu aşterne asemeni unei pături spirituale versul vertical ce conferă nu numai siguranţa ci şi accesul direct la o reîntoarcere la origini. >>>

Brânduşa Dobriţă- Omul crește în ce pornește sau despre visele împlinite (note la volumul lui Ben Todică- „În două lumi”)

cartea În două lumi, autor Ben Todică

Cartea ”În două lumi” este o binecuvântare, un vânt bun pentru sufletul românesc de aici sau de oriunde, dus de pânzele deschise ale viselor. Poate fi la fel de bine un manual pentru ”Învăţaţi iubirea de ţară şi de neam fără profesor”. Mai poate fi un ghid către căile necunoscute ale sufletului românesc. Cert este că indiferent de ceea ce a gândit reporterul sau de ceea ce am înţeles eu, acest demers stă sub semnul lui Dumnezeu. >>>

Octavian D. Curpaş: Titi Filip – Fost campion pribeag prin lume

     CAPITOLUL XV

     De vrei să-ţi începi cartea, măi Mitică, atunci vei scrie aşa: vei începe cu Constantin Filip (Titi) din Bihor, campionul român la înot pe spate, căpitanul echipei de polo din Oradea în 1945-1946, cu mine adică! – îi spunea Titi Filip lui Dumitru Sinu, într-o convorbire telefonică ce se consumase cu ani în urmă între cei doi prieteni, atunci când nea Mitică se gândise că ar fi bine să aşeze în file de carte, toate amintirile sale din viaţa de refugiat. >>>

Constantin Tomșa: Lucian Strochi- Teatru

critic literar, Piatra Neamț

Au trecut mai bine de patru decenii de când scriitorul Lucian Strochi a debutat într-o publicaţie (1966) şi aproape un sfert de veac de la editare- primei cărţi {«Penultima partidă de zaruri», povestiri, 1985), timp în care zestrea sa scriitoricească s-a îmbogăţit cu proză (două volume de povestiri «Memoria fulgerului», 1999 şi «Ceasornicul lui Eliade», 2006; trei romane «Gambit», 1990, «Cicatricea», 1996 şi «Emisferele de Brandenburg>. 2001), cu poezie {«Cuvântul Cuvânt», 1994, «Purtătorul de cuvânt», 1996. «Sonete», 1998, «Monere», 2000, «CV», 2002, şi «Versuri», ediţie bibliofi­lă, 2002), cu eseistică {«Introducere în fantastic. Dimensiuni ale fantasticu­lui în opera lui Mircea Eliade», 2003, «Fantasticul în proza românească. 2004, «Paradoxala Olanda», 2004), cu «Antologia muntelui. Poezie cum românească», 2005, cu publicistică ocazională risipită în presa cotidiană. >>>

Emilian Valerian Pal- O zi din viața unui jurnalist

jurnalist, poet, Roman

Există în cartea lui Soljenițîn, „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, o scenă memorabilă, din punctul meu de vedere: după ce deținuții zidesc la -37 de grade Celsius, vine ora prînzului. Pe lîngă calitățile lui de zidar, Ivan se dovedește și șmecher. Adică face rost de porții în plus, apoi își savurează supa de plevușcă în tihnă. Respectînd proporțiile, cam așa e și jurnalismul. Atîtea canale media care se bat pentru publicitate și apoi, după ce o obținem, ne savurăm în liniște resturile de plevușcă. >>>

Dimitrie Cantemir cărturarul

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

  Renumitul savant Dimitrie Cantemir a deschis o pagină nouă în geografia ştiinţifică. Cartea sa Descrierea Moldovei  reprezintă o lucrare fundamentală de sorginte enciclopedică, care generalizează cunoştinţele în domeniul geografiei fizice, social-economice, istoriei, etnografiei ş.a. Putem menţiona, că primele informaţii despre hidrografia, relieful, zăcămintele utile, clima, flora şi fauna ţinutului se regăsesc în lucrarea dată. Cunoaşterea multor limbi i-au permis lui Dimitrie Cantemir să studieze un număr mare de publicaţii, să colecteze informaţii unice >>>

Doina Enea – După douăzeci de ani

bibliotecar, Roman

Într-o sală a palatului Cardinal pe care o cunoşteam, în faţa unei mese cu colţuri bătute în argint aurit, încărcată cu hârtii şi cărţi, stătea un om cu capul sprijinit în mâini.” Aşa-şi începea Alexandre Dumas romanul ‘’După douăzeci de ani”.

Romanul meu şi al câtorva dintre colegi ar putea începe astfel: într-o zi oarecare, ar spune unii, specială pentru mine, am urcat înfrigurată şi de ce să nu recunosc cu foarte mari emoţii, treptele Bibliotecii Municipale. De data aceasta nu ca cititor, ci pentru a fi în slujba lor. >>>