Ion Ionescu-Bucovu: Camil Petrescu – Scriitorul care a văzut idei (120 de ani de la naștere)

Cine a citit romanele „ Ultima noapte de dragoste și prima noapte de război” și „Patul lui Procust” a descoperit în autor un însingurat, practicând confesiunea într-o dramatică zbatere de idei. Om al antitezelor, Camil Petrescu, ca și eroii săi, plutește în incertitudine. Cu o copilărie și o adolescență obscure de care nu vrea să vorbească, Camil Petrescu își începe destăinuirile cu tinerețea. Născut la 9 aprilie 1894, dintr-un funcționar de poștă obscur, care dispare imediat după nașterea scriitorului și Ana Petrescu, mama sa, cu o profesiune incertă, rămasă văduvă la 22 de ani, Camil Petrescu nu va fi ferit de dificultățile vieții, având consecințe dintre cele mai tragice: un complex al inferiorității sociale suprapus dramatic pe un complex al superiorității omului fără tutelă, al înstrăinatului, care nu-și găsește direcția în viață. În „Filozofia substanței” își amintește că visele copilăriei erau alternante a două variante: unul de o frumusețe paradisiacă, plină de grădini suspendate, jerbe de fântâni, și chioșcuri grațioase; celălalt cu gropi de lut colcăind de șerpi groși sub un cer de plumb.
Face liceul la Sf Sava și Gh. Lazăr cu mari sacrificii, citește mult și scrie și mai mult, acum se nasc lumile spiritului, fără a se exterioriza. Publică la ziare și reviste literare. Urmează Facultatea de Litere și Filozofie, apreciat de N. Rădulesc Motru și P.P. Negulescu.
Anii de formare spirituală îi sunt umbriți de primul război mondial. Fiind respins la recrutare din cauza constituției sale firave, „…tânărul care abia devenea scriitor și-a spus că niciodată, el care a cerut intrarea în război, nu se va mai privi, față-n față cu conștiința lui, și mai ales că nu îi mai putea privi în față pe cei care au luptat pe front, dacă nu va fi fost și el acolo alături de ei…” Războiul este pentru Camil o problemă de onoare, de moralitate, dar mai ales o problemă personală, de tranșat în raport cu propria conștiință care are nevoie de experiențe apologetice. Cere să intre ca voluntar la artilerie, dar nu poate acoperi garanția de bani pentru cal și echipamentul militar. La intrarea României în război îl găsim ca plutonier, după ce trecuse în prealabil printr-o școală militară. În 1916 e rănit, în 1917 e făcut prizonier, e considerat mort, eliberat la 10 aprilie 1918 și apoi demobilizat. Își reia activitatea publicistică, lucrează cu sârg la „Jocul ielelor” și în 1919 își ia licența cu magna cum laude. În 1919 este profesor suplinitor la un liceu din Timișoara, tot acum se lansează în gazetăria politică, colaborând la diferite reviste. Eșecul politic e urmat de înlăturarea din învățământ și de reîntoarcerea la București. Aici se apropie de marii scriitori ai epocii Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, George Călinescu, Al. Rosetti. Ca un blestem, acum se accentuează surzenia, boală provocată de război, care îl va arunca în cele mai atroce crize de disperare, în timpul cărora acuză întreaga lume pentru starea sa. ” Nu mai am nicio perspectivă, scrie el în 1931. Într-o țară în care oamenii sunt conduși numai de capriciul bestialității lor, nu pot spera nimic. Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuesc un capital de energie și atenție cu care alții pot ceti un volum.” E plin de dezgust, descurajare, oboseală. La 33 de ani se compară cu toți martirii lumii de la Cristos încoace. Refuzat de politică, refuzat de teatru, el își găsește preocuparea în roman. În 1930 îi apare romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în anul urător , ”Patul lui Procust” care sunt primite bine de critică. >>>

Reclame

Festivalul București, mon amour

► București este capitala cu cei mai mari poeți europeni: George Bacovia, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Vasile Voiculescu și Ileana Mălăncioiu.

► Bucureștiul este orașul în care au locuit și locuiesc cei mai mari romancieri români: de la Hortensia Papadat Bengescu și Camil Petrescu, la Marin Preda și Nicolae Breban, de la Augustin Buzura la Dumitru Radu Popescu

 Între 18 și 20 octombrie 2012, la București, s-a desfășurat Festivalul București, mon amour, deschis cu Gala Premiilor Contemporanul de Aura Christi, Nicolae Breban și Augustin Buzura. Printre laureații de până acum ai revistei Contemporanul – publicație de cultură, politică și știință – se află personalități marcante ale literaturii, culturii și publicisticii române, între care Octavian Paler, Augustin Buzura, Radu G. Țeposu, Ion Mureșan, Eugen Negrici, Ștefan Borbély, Călin Căliman, Constantina Raveca Buleu, Alex Ștefănescu, Marian Victor Buciu, Silvia Radu, Marta Petreu, Sorin Roșca Stănescu. >>>

Nicolae Steinhardt – 100 de ani de la naştere

        “Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc. 12, 41-44; Luca. 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.

A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume: să dăm ceea ce nu avem…” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi) >>>

Mândria de a fi român

În ultimul timp am întâlnit persoane, în special dintre tineri care, la întrebarea daca sunt mândri de faptul că sunt români sau ce părere au despre România, dădeau un răspuns scurt: nu, nu sunt mândru că sunt român…fiecare argumentând în felul lui. Acum, întrebarea mea este: ce i-a determinat pe aceşti oameni să fie aşa indiferenţi faţă de propria lor ţară şi de ce? Care sunt cauzele si cine se face vinovat de aceste lucruri? Nu o să incerc să aflu răspunsuri la aceste întrebări pentru ele se află în faţa fiecăruia dintre noi, în schimb o să încerc să pun problema mândriei de a fi român pe baza istoriei.

>>>

Camil Petrescu (1894 -1957), in memoriam

Camil Petrescu scriitor

Camil Petrescu a fost romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămîne în literatura noastră în special ca inițiator al romanului modern. S-a născut la București, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doică din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfîntul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr”din București.

>>>

Adrian G. Romila- Max Blecher şi jurnalul cavernei

„viaţa e o continuă creaţie de miragii,
o continuă intervenţie a visului”
(Mircea Eliade, Oceanografie)
 

Ne-ar fi foarte greu să încadrăm opera lui Max Blecher într-o tipologie literară românească (şi nu numai). Epoca sa de afirmare e una a interferenţelor: literatură-psihologie, liric-epic, modern- tradiţional. E o epocă foarte generoasă în posibilităţi. Romanul clasic (călinescian-balzacian) coexistă cu pseudo-jurnalul lui Camil Petrescu (campionul proustianismului) şi în general cu literatura confesivă autenticistă a unor A. Holban şi M. Eliade. Reverberaţia psihologică a spaţiului, a timpului şi a obiectelor, intimizarea şi luciditatea crudă a relatării îl apropie, într-adevăr, de C. Petrescu şi de proustieni. Asociaţiile inedite dintre obiecte şi stări, între real şi oniric îl pot aşeza în linia unor Urmuz sau Ilarie Voronca. Melancolia (chiar criza) şi preferinţa constantă pentru liric trimit înapoi, la simbolişti şi romantici. într-o anumită măsură, şi eminescianul Dionis, şi bacovianul Sensi ar fi putut constitui personaje ale întâmplărilor din irealitatea imediată. >>>

Cristian Livescu- Parfumul urbei patriarhale: Gh. A. M. Ciobanu

Pornind de la o carte, aş vrea să mă refer la una din urbele moldovene care, alături de Fălticeni, au dat ţării o întreagă pleiadă de artişti ai condeiului şi nu numai, de la Ibrăileanu şi Camil Petrescu, la M. Blecher şi Octav Dessila: este vorba de orașul Roman, cu tradiţia sa bogată în sensibilităţi şi intelectuali de renume. Ei bine, de câteva decenii, cetatea în care şi-a aflat sfârşitul tragic Miron Costin trăieşte într-o zodie a amânărilor și zăbavei, dacă ţinem seama că aici nu e înregistrat decât un singur membru al unei uniuni profesionale de creaţie (şi acela în domeniul artelor vizuale, Iosif Haidu, fără să fie nici el originar din partea locului, venit după regretatul Gheorghe Iliescu). Câţiva condeieri încearcă totuşi să dea contur unei noi arcade în timp (i-aş nota aici pe regretatul Laurian Ante, Violeta Lăcătuşu, Mircea Bostan, Constantin Enianu, Silvia Măndăşescu, Puiu Costea, Eugen Steţcu), întreg acest nucleu gravitând în jurul personalității criticului şi profesorului Gh. A. M. Ciobanu. >>>