Sidonia Hogaş – biografie

    Fiică a scriitorului Calistrat Hogaş, profesor şi director al Gimnaziului clasic din Piatra Neamţ se naşte la 31 ianuarie 1882 la Piatra Neamţ. Studiile începute la Institutul primar şi secundar de fete, cu internat, intitulat Cultura (care funcţiona în acel timp în fostele case ale Mariei Albu, pe str. Ştefan cel Mare). A avut ca învăţători în cursurile primare pe Ion Mancaş (clasa I); pe Dumitru Neculau (clasele a II-a şi a III-a) şi pe Anania V. Moldoveanu (clasa a IV-a). În cursul superior (gimnazial), a învăţat cu profesori de renume, mulţi dintre ei funcţionând şi la Gimnaziul Petru Rareş, cum au fost: Gr. Sinescu – absolvent al Facultăţii de Ştiinţe din >>>

Reclame

Agapia- Un topos al mitologiei nemțene

B. P. Hasdeu

AGAPIA

AGAPIA. Dintre cele câteva localităţi din Moldova numite Agapia (Frunzescu, Dicţ. top., ad voc.) cea mai importantă este o mănăstire din munţii districtului Neamţ, acum de călugăriţe, altădată bărbătească, fundată în a două jumătate a secolului XVI, cam pe la 1570. S-a zis aşa nu după numele femeiesc Agapia, precum s-ar putea crede la prima vedere, ci de-a dreptul din grecește ce semnifică, „agape, repas chrétien, charité”. Episc. Melchisedec (Notiţe istorice, p. 28): „Mănăstirea Agapia, numită din vale, spre deosebire de schitul Agapia din deal, carele este vechea mănăstire Agapia fundată pe la mijlocul veacului 16-lea, datează din anul 1646 şi este zidită de hatmanul Gavriil şi cu soţia sa cneaghina Liliana…” De pe timpul când Agapia era încă a călugărilor, rămăsese pe loc o >>>