Ion Ionescu-Bucovu: Nicolae Steinhardt – evreul care a îmbrăcat haina lui Hristos

Nicolae-Steinhardt30 martie 1989, o zi obișnuită ca toate zilele…
Rezerva 821 a Spitalului Județean din Baia Mare. Părintele Nicolae era internat cu o zi înainte cu diagnosticul de angină pectorală dureroasă. „Pe părinte l-am găsit, povestește Florian Razmoș, cu perfuzie la mâna stângă, într-o stare de somnolență, din care periodic revenea și comunica cu cei prezenți…” A rămas singur cu părintele, lângă fereastră. „Mai bine stai aici pe pat…ca să nu răcești lângă geam”- l-a invitat Steinhardt. Văzând că i se înrăutățește starea, Florian cheamă doctorul cu un ecograf portabil. „Fetelor, le spune părintele Nicolae surorilor care încercau săi potrivească ecograful, nu vă mai chinuiți, nu aveți ce să-mi faceți.” Adresându-i-se apoi lui Florian : „Florian, aprinde o lumânare dacă ai.” „Da, părinte, am lumânare. Și i-am aprins-o imediat, spunând : „Liniștiți-vă părinte, am aprins lumânarea.” „Acum ia din geantă Cartea de rugăciuni și caută rugăciunea care se spune pe patul de moarte.”- i-a spus părintele. I-a citit rugăciunea cu pricina și a întrebat doctorița dacă e grav. „Da, e grav, i-a scăzut pulsul. Puteți să-i anunțați prietenii de la Rohia care sunt la masă.!” Când s-a întors de la telefon Florian, l-a găsit mort. „A murit, a spus doctorița, nu a mai reacționat deloc. >>>

Reclame

Mariana Cristescu – „Rădăcinile lui Gheza Vida”….

MOISEI PLACACentenar Vida Geza. De fapt, Gheza Vida. Pentru  a pune capăt unor controverse, precizez că Vida Gheza nu era maghiar, ci român!

 S-a născut într-o familie de mineri, la 28 februarie 1913, la Baia Mare şi s-a înălţat la ceruri la 11 mai 1980 acelaşi oraş. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, dintr-o familie de ţărani români, iar mama sa, Rozalia, avea, după tată, origini slovace. Gheza Vida însuşi povesteşte, în cartea regretatului Raoul Şorban, „VIDA” (Ed. Meridiane, Bucureşti 1981): „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o «solomonie»: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu «vândut» şi «schimbat» în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” >>>

Mariana Cristescu – Roşia Montană trebuie inclusă în patrimoniul UNESCO!

Rosia-Montana1Despre blestemul aurului de la Roşia Montană – căci este un blestem! – am scris şi scriu de ani de zile, atât în presă, cât şi în două dintre cărţile mele. Problema de fond nu numai că nu s-a rezolvat, ci s-a şi acutizat în timp, fiind la mijloc, evident, … „munţi de aur”!

        Nu demult, am primit această scrisoare:

   „Există în România o comună care stă pe o comoară de aur, cea mai mare din Europa, pentru că discutăm despre sute de tone. Dar, aşa cum se întâmplă atunci când la mijloc sunt foarte mulţi bani, unii oameni vor să scoată bogăţia din adâncuri, iar alţii se opun. Locul se numeste Roşia Montană şi îi puteţi afla controversata poveste. La Roşia Montană a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogaţi pe metrul pătrat. În goana după aur, oamenii veneau din toată Europa. Acum 100 de ani, în Piaţa centrală din Roşia Montană era un du-te – vino permanent. Azi, e pustiu. Locul e însă celebru şi extrem de controversat. Roşia Montană este împărţită între cei care nu vor să plece şi cei care îşi vând casele companiei de exploatare. Ecologiştii cred că zona va fi distrusă. Cei de la Roşia Montană Gold Corporation, din contra, sunt siguri că vor salva locul şi îl vor ecologiza. Tradiţionaliştii nu îşi lasă locuinţele, iar minerii sunt siguri că exploatarea o să îi ajute să le pună câte ceva pe masa copiilor. Dincolo de părerile românilor, Roşia Montană rămâne cel mai controversat proiect din ţară. Este cea mai veche aşezare atestată documentar din ţara şi, în plus, stă pe cea mai mare cantitate de aur din Europa. >>>

Un maramureşean din dreapta Tisei „împinge Ţara înainte”

Impresionanta istorie a doctorului Ion Moiş, cu circa 50 de ani vechime în oncologie, un chirurg consacrat în domeniu, originar din Maramureşul istoric, care îşi poartă  destinul ca pe o diplomă de nobleţe (dar ca şi pe o cruce), se înscrie perfect în destinul românilor din afara graniţelor României. Numită o Ţară de dincolo de Ţară, Maramureşul istoric, ca şi Basarabia, mai continuă a fi o rană deschisă şi dureroasă. Miracolul românesc de a supravieţui intemperiilor istoriei ar fi sinonim cu această insuliţă de vis şi mit, leagăn de civilizaţie şi tradiţii milenare. Această populaţie străromânească a vieţuit necontenit în vatra sa originară, cele câteva zeci de aşezări de aici sunt aceleaşi cum au fost 1,5-2 mii de ani în urmă. Potrivit cercetătorilor, graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân, ale cărui trăsături (rotacismul, de exemplu) s-au perpetuat în vremi. Un farmec aparte îl constituie portul maramureşean (moroşean), care se remarcă prin eleganţă sobră, reţinută, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone. Vestitele gube şi glugi au fost descoperite pe straiul dacilor de pe Columna lui Traian. Nu mai puţin fascinante sunt casele şi bisericile din lemn, obiceiurile care păstrează până astăzi forme de manifestare caracteristice vechilor civilizaţii antice, îmbrăcând azi haine creştine (muzica şi jocul popular, măştile etc.).  >>>

Centenarul N. Steinhardt

Cum pe data de 29 iulie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la nasterea scriitorului Nicolae Steinhardt/ monahului Nicolae Delarohia, Fundatia „N. Steinhardt” si Mănăstirea „Sfînta Ana” din Rohia au organizat o serie de evenimente comemorative cu amprentă transdisciplinară finalmente evidentă. Evenimente anticipate, cum nu se putea mai potrivit, de cîteva manifestări artistice desfăsurate la Rohia: în perioada 27-30 iulie, la Mănăstirea Sfînta Ana au fost sustinute cursuri în cadrul scolii de pictură a Grupului „Sfîntul Ioan Damaschin”, coordonate de artistul iconar clujean Sorin Albu, dar si două cursuri masterclass de muzică bizantină, sustinute de profesorul Gregorios Stathis din Grecia. >>>

André Hein – Dreptate pentru „românii uitaţi” din Balcani: „Românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel stabilit de graniţe”

Tradiţia germană şi austriacă a cercetărilor ling­vistice şi istorice dedicate românilor şi aromânilor din Peninsula Balcanică datează încă din secolul al XIV-lea. Pe la 1350, austriacul Peter Zu­henvirt, vestit poet şi baladist la curtea regelui un­gu­rilor şi al polonezilor, Lajos I, face cele dintâi descrieri în versuri ale vlahilor din Balcani, care erau „frumoşi, vrednici şi viteji”. Între ei strălucea „împăratul Ioniţă Că­loian”, şi toată lumea ştia că aşezările lor se întin­deau de la Dunăre până la Ţarigrad (Istanbul). Mai târ­ziu, în secolul al XIX-lea, Samuil Draxin, călugăr ca­tolic austriac, a fost gata să-i treacă pe românii din Ti­moc la greco-catolicism, în semn de separare de orto­docşii bulgari. A fost prigonit de mitropolitul bulgar de Vidin şi urmele i se pierd la Constanţa. În secolul al XX-lea, marele filolog german Gustav Weigand >>>

Virginia Paraschiv- Ultimele tendinţe: doctorate de pension

În cele ce urmează nu mi-am propus să fac o cronică de întâmpinare. Poate nici nu aş fi citit cartea semnată de Nadia  Aurelia Roman, Structuri arhetipale în lirica lui Ioan Şugariu, Editura Techno Media,   Sibiu, 2011, dacă nu s-ar fi făcut un tapaj monden ieşit din comun. Un desant de cărturari hârşiţi, prestigioşi şi venerabili, prosternaţi  în faţa autoarei,  dimensiunea aulică a pălit în faţa feminităţii auctoriale, şi a unei opere dătătoare de frisoane culturale.  Personaje cu vechi atestate de exigenţă didactică,  au acompaniat tânăra speranţă a hermeneuticii locale, cu incantaţii şi exclamaţii admirative. Sibiu, Iaşi, Baia Mare, Tăuţii de Sus, au exersat individual şi în cor polifonic, vocalize elogioase. A dat >>>

Camelia Boiciuc: Parfumul iubirii- poeme

poetă, Baia Mare

Altfel

Adapǎ-mi sufletul cu iubire,
Altfel voi muri însetatǎ,
Şterge ochii mei înlǎcrimaţi,
Altfel voi muri înecatǎ
Ȋn propria-mi durere. >>>

Când „copilaria este cea mai frumoasă amintire a vieţii”. Interviu cu Mara Babiciu – artistă origami

Origami (în limba japoneză, oru=a plia, kami=hârtie) este o artă tradiţională niponă, în care prin plierea unei foi de hârtie se obţin modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte. Origami înseamnă creativitate, pasiune, precizie matematică, dar şi gândire originală şi înclinaţie către valori estetice înalte. Mara Babiciu, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu din Baia Mare, s-a apucat de origami în urmă cu patru ani. Acum, ea practică această veche artă din Ţara Soarelui Răsare de plăcere, pentru relaxare, dezvoltare şi în scop educativ. >>>