Ştefan Lucian Mureşanu- Sensul onomatopeelor în creaţia lirică bacoviană

BacoviaMotto: Veacul m-a făcut / Atât de cult, / Încât mă uit / Peste oameni. / Am învăţat atâtea / În timpul din urmă, / Că suntem / La un punct însemnat. (George Bacovia, „Vizită”)

 Poate ca nimeni altul George Bacovia şi-a trăit viaţa într-un sens greu imitabil, descifrat de către mulţi dintre biografii săi ca un om al meditaţiei profunde, însă definit ca un fiind cu un sens scrutător al unei lumii care îşi încheia un ciclu de fiinţare telurică. El trăia pentru că fusese dăruit cu viaţă, însă în trupul lui bolnav eul cosmic gemea la fiecare adiere de vânt, care anunţa apropierea unui sfârşit al egoului teluric. Asculta sunetele şi, precum marilor înţelepţi ai lumii, le dădea un sens şi le unea cu toate ideile, sumbre imagini apocaliptice într-un joc sinistru al onomatopeelor[1]. În templul singurătăţii, al meditaţiei şi al locului în care lumina nu pătrundea, doar eul i se zbătea întru eliberarea şi înălţarea spre culmile nemuririi radiante. >>>

Reclame

Gelu Vlaşin – omul care sfinţeşte locul natal

Gelu Vlaşin este omul care sfinţeşte locul natal. Omul care sfinţeşte locul natal, sfinţeşte ţara. Omul care sfinţeşte ceva este omul creativ, omul animat de iniţiative, omul care nu aşteaptă indicaţii şi planuri ca să facă ceva. Este omul care spune: ,,se poate face ceva în ţara asta’’ , când alţii spun: ,, este imposibil!’’

Totul, e să încerci, să pui în mişcare, să scoţi lumea la horă, la jocul fecund al creaţiei. Nu aşteptând cu mâinile în sân sau dormind ca omul cel leneş al lui Creangă. Omul creativ îşi ia, vorba românului, inima în dinţi, îşi pune mintea la contribuţie şi porneşte la treabă. Este omul care iubeşte cartea, creativitatea individuală şi adevăratele valori. Şi omul care iubeşte ceva e mai presus decât acela care nu iubeşte nimic sau iubeşte doar plăcerile senzoriale (a mânca, a bea, a face sex) sau se iubeşte doar pe sine. >>>

Eugen Relgis – in memoriam

scriitor (1895-1987)

Se naşte în 2 martie 1895 pe numele adevărat Eisig Sigler Watchel, copilăria şi adolescenţa le petrece la Piatra Neamţ unde urmează şi Liceul „Petru Rareş”, apoi studii la Iaşi şi Bucureşti. Cunoscut profesor universitar, sociolog, scriitor, publicist. Pune bazele publicaţiilor: Absolutio, 1913, împreună cu I. Ludo şi G. Spina, la care colaborează T. Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac; Umanitatea (1920) – Iaşi; Umanitarismul (1928) – Bucureşti. Colaborează la Dimineaţa, Opinia, >>>