Ion Creangă- Fata babei şi fata moşneagului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei. >>>

Dimitrie Grama- După furtună

După ce a dat înconjurul dependințelor și a mângâiat fruntea armăsarilor, Baba Floarea s-a așezat pe banca de granit din spatele fântânii, privind soarele care tocmai își arăta fruntea deasupra zidurilor de la Răsărit.

Toată noaptea un vânt puternic, trăgând după el o furtună de vară, a hăituit munții Aninei, luminând din când în când Valea Mare, unde doar câte o căprioară speriată zvâcnea în sprinturi scurte de la un tufiș la altul.Înspre dimineață norii s-au retras și din ce în ce mai rar, cîte un tunet înfundat mai răzbătea pînă în sat, de undeva de prin Sîrbia. Apoi, ca și când cineva ar fi vrut să compenseze lumea pentru larma din timpul nopții, o liniște profundă, de mormânt, a învăluit satul, muntele și valea. Baba Floarea nu s-a culcat, a stat de veghe toată noaptea, ascultând glasul liber al naturii și acum, când primele raze de lumină au început să răspândească liniștea aceea nefirească, s-a ridicat cu greutate din fotoliul de piele și fără grabă a început să se dezbrace. Rămasă doar în combinezonul lung de in, s-a îndreptat înspre oglinda venețiană care acoperea aproape jumătate din zidul ce dădea spre cancelarie. Cu brațele scurse de-a lungul corpului, femeia din oglindă se uita la Baba Floarea cu o intensitate atât de adâncă, încât îți venea să crezi că, în fond, era vorba de dragoste sau de o poruncă cerească.

>>>