Constantin Enianu – Moarte și înviere: Osiris

„O, voi, cei vii, care sunteţi pe pământ sau vă veţi naşte, veniţi, vă voi îndrepta pe calea vieţii. Veţi naviga cu vânt prielnic, fără piedici, şi veţi ajunge în cetatea mutaţiilor cu inima neprihănită. Desăvârşit e drumul omului care ascultă de Domnul. Voi face să înaintaţi în cunoaşterea duhului său. Fericit e cel care-l iubeşte pe Domnul.”(Paul Barbăneagră, „Arhitectură şi geografie sacră. Osiris, zeul învierii”)(*)

Pelerinajul vieţii pământeşti către moarte, era considerat de egipteni ca o navigare perpetuă în căutarea portului cel bun al occidentului. Împreună cu bărcile solare, îngrămădite în preajma piramidelor sau în văile muntelui occidental, se ajunge în portul bun. Piramida, este o copie a culmii care domină Valea Regilor, reprezentând un creuzet al învierii. În interiorul acestui creuzet, are loc succesiunea de metamorfoze care produce transmutaţia trupului muritor în corp nemuritor. Când ajunge în portul bun, barca ia corpul celui care a murit şi îl duce la locuinţa învierii. Şi, înainte de a fi etern, mormântul este ca un vapor care îşi continuă cursa după moarte. „Prin dinamica sa ascensională, culmea occidentului, ca poartă spre lumea de dincolo, este analogă cu piramida. Amândouă reprezintă imaginea lumii, scări de lumină, ele simbolizând pe zeul Ra, cuvântul creator şi rege al cerului, focar de energie. Ele manifestă puterea regeneratoare a zeului Osiris, rege al lumii de jos.”(*) >>>

Reclame