Eugen Evu: Tremurul infraseismic al Fiindului în lirica Vavilei Popovici

Vavila Popovici

„Să știi să plângi de bucurie/ când îți iese fericirea în cale/  doar și numai pentru câteva clipe./ Să știi să plângi/ când fericirea-ți este pierdută,/când inima și mintea aleargă năucite/  pe căi neștiute./ Râs-plânsul lumii să-l prețuiești/ și lacrimile-ți vor naște poeme.”

   Astfel se deschide noua carte de versuri a Vavilei Popovici, cu un enunţ – explicit ars poetica, ce nu  lasă echivoc asupra ţintei moraliste clasice a scrierii d-sale eseistice şi epice. Apelul la sintagma populară “râsu-plânsu”, este cheia viziunii mito-logice – antinomia condiţiei existenţiale, a plânsului ( din basmul lui Ispirescu, de a “ nu se naşte”,) şi a râsului – geamăn, sau dacă vreţi a mitului gemelarilor – fraţi , Fârtatul şi Nefârtatul. ( Dioscurii din mitologia arhaică românească, Lazăr Şăineanu). Întreaga carte este astfel un modern “ Înşir’ te mărgărite”, discursul fiind unul explicit – afirmativ – povăţuitor, în manieră adaptată paradigme neo – sacerdotale, ca să zic aşa. >>>

Reclame

Constantin Enianu- Poetică şi Poezie (decupaje noematice)

Aristotel în concepţiile sale estetice, prezentate în tratatul „Despre retorică“, dar mai cu seamă în „Poetica“, refuză separarea sensibilului de inteligibil, detaşându-se astfel de perspectivele esteticii platoniciene. „Poetica“ lui, prima sistematizare ştiinţifică de teorie filosofică a literaturii, descrie : deosebirile dintre arte, în ce priveşte mijloacele cu care acestea săvârşesc imitaţia, diversele feluri de poezie, după formele imitate şi după modul cum realizează imitaţia, împărţind poezia in serioasă şi hazlie. De asemenea, Stagiritul >>>

Note despre poetica lui Max Blecher

Scriitura lui Max Blecher a suscitat o serie întreaga de discutii în critica româneasca. De la lectura existentialista, la cea suprarealista sau chiar postmoderna, toate sunt grile aplicate de-a lungul timpului scriiturii blecheriene. Pentru o interpretare de tip existentialist, simptomatic e studiul lui Ion Negoitescu din „Engrame“. Se insista, cam programatic, prin prisma unei viziuni teoretice care oculteaza specificul prozatorului, ca, „existentialist prin structura“, „Blecher s-a nascut sub semnul suferintei si a trait-o înca din copilarie, ca situatie-limita, adica în mod existential“. Tot o grila existentialista, irizata, totusi, de o >>>