Carmen Ștefania Luca – versuri

Carmen Stefania Lucafără ”de ce -uri”

știi foarte bine
etichetele pot fi rupte
și oglinzile întoarse
un ochi de apă
îți spune adevărul
dar privirea-ți este moartă
o vară arde-n tine
și inima-i cenușă
izvorul e mult prea departe
te-ai desprins
trecând prin tine
timpul se miră
câtă lumină ai stins
sub pasul tău >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Un Zenon eleat „a fost”, dar a rămas eternu’- „a fi”

Gh.A.M.CiobanuFiind copil, priveam, ca pieton şi de aproape, cu emoţia firească a vârstei ce o aveam, cum arde Teatrul-Cinematografic Modern din oraşul Roman, incendiul pornind de la pelicula ce se rula atunci, acestea având, la vremea aceea, un grad foarte mare de inflamabilitate. Clădiri arzânde am mai văzut, sunt doar generaţia războiului. Altceva însă, m-a impresionat atunci, ceva ce mă tulbură şi acum…

Clădirea Modern avea un turn înalt, pătratic, pe platoul de sus fiind, de ani şi ani „împărăţia” porumbeilor.

            Era primăvară, când, în cuiburile lor, acum arzânde, se zbăteau puişori plăpânzi, cu aripioare care, încă, nu ştiau ce-i zborul. Deasupra, stoluri alarmante de columbi, ce încercau mereu, dar în zadar, din flăcări să salveze pe micuţii porumbaşi. >>>

Alin Fumurescu – Dor de România!??

Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii în România, asteapta-te sa gasesti AICI o Societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce în ce mai polarizata si mai schizoida de la un an la altul. Ma tem ca ai sa gasesti – ca si mine – o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati. Peste grijă vulgar troneaza  arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu „gipane” supradimensionate, gata sa te spulbere cu Zile singura vina de a te fi  aflat în fata scumpilor Lor bolizi, gata sa te stilceasca în bataie pentru simplul moft de ai fi incurcat in grandomania Lor fara LIMITE. Sint indivizi de ingrijire si-au pierdut orice reper Nu doar Crestin, ci Uman. IAR lege Nu exista. Decit, poate, pentru prosti, în fond, ASTA e si ideea. Sarmanii ii urasc PE bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul Lor, Dar în adincul Inimii ii invidiaza, le Admira Viata si ar vrea sa FIE EI cca. Sa Poti ajunge DIN terorizat terorist, IATA visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa-si vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, MAI, vino, du-te, hai, ma-ta; TOATE formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea Galante, cu consistenta, noima si duh, de îngrijire te imbogatesc, îngrijirea iti descretesc fruntea si iti fac Ziua fac agreabila – multumesc, Buna Ziua, ce mai faceti, ma bucur for dumneavoastra – par sa fi iesit DIN UZ. NUMAI traiesc in dictionare si, DIN cita IMI dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni. >>>

Danaela Daliela – Împlinire

poetă, București

Tăcerea sufletului arde piatra lespezilor grele care mă despart de Tine.

 Flacără infinită din veacul infinit, cupola sufletului meu unde îmi ridic fiinţa de dor.

În năpraznicul iureş a firii mele care sunt uneori, învăţ să-­mi mărturisesc dragostea. >>>