Tudor Ghideanu – Sãrutul prea devreme al veşniciei

aaDin preaplinul ei, Veşnicia izbucneşte ca o Naştere, ce poate însemna un crâmpei de Timp cât arderea unui vers din Poesia candelei Viaţă.
Arderea aceasta este precum scurtimea urgentă a Primului şi ultimului Sărut, „prin moarte pre moarte călcând” întru Înviere şi viaţă fără de sfârşit!
Căci nu ştiu ce rost ar avea, pe pământ, prea-omenescul sfârşit al Frumuseţii întrerupte, al cântecului interzis, frânt dintr-odată?!
Să auzim de neauzitul, să vedem de nevăzutul, să înţelegem de neînţelesul Tainei acestei triade copile, de nemurire care moare şi învie: Ioana, Irina, Viviana. Toate trei înfloresc odată: Lumina, Pacea, Viaţa. >>>

Reclame

Iluzia cuvintelor plutitoare – Volumul « Scut Iluzoriu » de Veronica Balaj

Coperta Scut IluzoriuCu poeta şi jurnalista Veronica Balaj din Timişoara, România, m-am intalnit la Budapesta , cu prilejul Festivalului international de poezie,” Mare si cuvinte”, organizat de poetul Aron Gaal, un mediator intre poeții lumii si un poliglot. Dovadă e chiar participarea la ediția respectivă, a unor scriitori din Rusia, Finlanda Muntenegru, Bulgaria, România, Anglia, din Israel, subsemnatul si, desigur, scriitori din Ungaria. Cuvintele leagă mări şi țări, dar, mai ales, dimensiunile poeziei.
M-am bucurat să aflu acolo, încă pe cineva a cărui limbă maternă e româna, ca şi a mea (îmi place să spun asta chiar dacă am plecat de la varsta de zece ani în Israel şi mi-am facut studiile in limba ebraica).
Am schimbat cărţi cu Veronica şi am avut bucuria ca sa-si spuna parerea, in plen, despre cartea mea tiparită în limba maghiară (traducerea fiind semnata de Aron Gaal) şi prezentată la Budapesta in cadrul festivalului amintit.
O persoana comunicativa si foarte deschisa cum este Veronica, sustine usor orice fel de discuție pe mai multe planuri. De la literatura scrisă de mine, am ajuns la literatura română si la cărțile ei. Mi-a oferit un exemplar din volumul său, adus la festival, « Exil de zi si noapte », editie româno-franceza. >>>

Românul îngropat în pământul altei patrii

Îl chema Luca şi nu avea de unde să ştie că abisul fără de fund al propriei sale morţi avea să-l înghită cu destul de multă nemilă departe de ţărâna care îi aşteptase cu bucurie primul scâncet al vieţii. Întunericul crâncen al nefiirii din glodul rece al altei patrii îl aşteptase probabil îndelung şi cu infinită răbdare de-a lungul vremii, ca şi cum foamea lui nestăpânită de carne şi de oase nu putea fi ostoită într-o oarecare măsură decât cu mădulare complet străine de fiinţa sa. Ca orice român care gândea că lumea de dincolo de graniţa vestică a ţării de apartenenţă reprezintă raiul existenţei, Luca plecase de acasă cu gândul că pâinea altui neam al pământului este ceva mai bună decât aluatul vetrei părinteşti. Evident, o iluzie, o uriaşă iluzie personală, din chingile căreia avea să purceadă destul de curând către o altă dimensiune a Universului. Nu avea încotro însă. Pornise pe o atare cale ca mulţi, >>>

Negrul și palidul în poezia bacoviană

Motto: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată.[…] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţa colorată. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţa până azi. Am făcut şi compoziţie pentru mine. Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am căutat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea şi ultimul meu volum poartă titlul „Scântei galbene”. Roşu e sângele, e viaţa zgomotoasă […]. În plumb văd culoarea galbenă. Compusii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am evoluat spre galben[…]. Plumbul ars e galben.” (I. Valerian, De vorbă cu G. Bacovia) >>>