Pământul care doare – Cealaltă Românie, de Mariana Cristescu

Coperta PAMANTUL JPGDistinsă doamnă Mariana Cristescu,
Stimat auditoriu, mărturisesc că m-am simţit onorat atunci când, în urmă cu o săptămână, am primit volumul care se lansează astăzi şi totodată invitaţia de a-mi face cunoscute opiniile despre acesta.

L-am primit cu plăcere şi l-am citit cu atenţie, aşa cum fac ori de câte ori am ocazia de a o citi pe Mariana Cristescu, fie că este vorba despre poezie sau proză.

În „Cuvântul înainte” al noului său volum, „Pământul care doare. Cealaltă Românie”, Mariana Cristescu ne spune lămuritor faptul că această carte, nu este, citez: „Nici de istorie, nici de beletristică şi nici de ficţiune”. >>>

Reclame

Maria Diana Popescu – Alex Vâlcu între realism jurnalier şi metonimie lăuntrică

AlexValcu-Amintiri-din-mileniul-IIFantastic surprinzător al realului, scriitorul Alex Vâlcu consemnează împrejurări şi tipologii dintre cele mai diverse şi le trimite la Editura Amurg Sentimental, cu titlul „Amintiri din mileniul II”. Aşezată de la prima pagină sub semnul declamaţiilor memorialistice, cartea străpunge coaja întîmplărilor, amintirilor şi lăuntrului, conducînd cititorul înspre nucleul lor esenţial, în acelaşi timp oferindu-i o viziune din interior asupra unor teme inteligibil alese. „Amintiri din mileniul II”, izvorîtă dintr-o puternică afectivitate, îi oferă posibilitatea să construiască liber acea psihologie alimentată de francheţea simţirii, de dezmorţirea ironiei, de acţiunea plină de tonalităţi ludice şi de modalităţi originale de colportaj. Animaţia narativă, dialogul şi fermitatea discursului epic, în toate modurile de expunere, creează o anume deschidere între realismul jurnalier şi metonimia sufletească. >>>