George Anca – Un Picaro duios-amar

calatoriile_lui_nea_pusi_liderPuși Dinulescu, Călătoriile lui Nea Puși, Editura Lider, București, 2013

24 de retrocălătorii pușiene – de sertar, recompuse, cumva testamentare, incluzând o revoluție și informații amoroase – tentează imposibilul unei armonii cu sine și cu viața lumii călătorite sub vechiul regim, în zorii neocapitalismului, și la început de mileniu. Poate umorul, de la argou la subsol eufonic, va încânta pe mulți, pe alții, mai puțin. Însuși autorul-personaj, picaro bucureștean, se împieptează ori se ia peste picior, întru descătușarea propriei literaturi, printre sirene-dulcinei, parcă anume pentru a se dezlega în sfătoase cumpăniri moral-politice, îndeobște anticomuniste, anticapitaliste, totdeauna scriitoricești, cinematografice, teatrem. >>>

George Petrovai – Baruch Spinoza sau modelul antic al înțeleptului

Avem deplina libertate să presupunem că filosofia reprezintă prima formă sistematică a gândirii omeneşti, care nu numai că şi-a pus întrebări, dar a căutat să şi ofere răspunsuri cât de cât mulţumitoare în legătură cu cele trei probleme fundamentale ale existenţei:
a)Existenţa divinităţii şi posibilele ei mecanisme de cugetare şi acţiune;
b)Existenţa lumii în infinitele ei forme de manifestare şi apariţia vieţii;
c)Omul şi problemele sale specifice de cunoaştere şi adaptare, a căror necontenită tentativă de soluţionare se materializează în tot atâtea remarcabile pagini de cultură şi civilizaţie, adăugate de fiecare generaţie la zestrea transmisă de către înaintaşi.
Având în faţă acest uriaş tablou al inepuizabilelor dezbateri filosofice, aşa cum s-a conturat el încă din zorii cugetării omeneşti, este firesc să ne punem întrebarea dacă – la fel ca bunăoară în ştiinţele particulare – legea progresului este prezentă şi în filosofie. Dar cum unanimitatea concepţiilor este total exclusă până şi în problemele care doar tangentează cu filosofia, evident că şi în chestiunea de mai sus se înregistrează opinii diferite, unele chiar radicale. >>>

Constantin Enianu – Ochi de diamant: Rembrandt van Rijn

The Night Watch by Rembrandt, c.1642 (or The M...

În anii 1630, Amsterdamul trecea prin dezlănţuirea unui mare artist menit de a spune prin opera sa adevărul despre condiţia umană: pictorul Rembrandt van Rijn. Tot ce creează e aclamat. El ştie ce-şi doresc oamenii, înainte să afle ei înşişi. Şi nu există pentru el nici un obiect cronospaţial care să nu fie pictat: tablouri istorice, pline de acţiune; tablouri palpitante, cu privitori uluiţi; tablouri ce par vii, pulsând de însăşi respiraţia divină; portrete spectaculoase. Pictorul şi oraşul treceau unul prin celălalt. Nimeni nu mai văzuse tablouri ca ale lui Rembrandt sau oraş precum Amsterdamul.
Amsterdamul la 1600 era un mic port şi centru pescăresc. Mai târziu cu 30 de ani, cînd Rembrandt a ajuns aici, pe docuri se descărcau mătăsuri chinezeşti, fier din Suedia şi noile preferate ale lumii: zahărul şi tutunul. Într-o singură generaţie, micul centru provincial devenise capitala lumii. Orice ai fi dorit, Amsterdamul îţi putea oferi. El reprezenta supermarketul cu reduceri al secolului XVII. Mulţi se îmbogăţeau rapid şi spectaculos, neferindu-se deloc de a-şi arăta averea. Pe marginea canalelor, s-au ridicat case elegante, în care se puteau găsi toate mărfurile bune: piele imprimată cu aur; ceramică de Delft; oglinzi; hărţi ale lumii; tablouri, mai ales portrete. >>>