George Petrovai – Legătura inseparabilă dintre artă şi religie

Între artă şi religie (chiar în varianta ei mitologică) există o strânsă legătură, întrucât ambele compartimente sunt atât de profund umane încât vizează cu insistenţă transumanul prin cele două forme, care – aşa cum ne încredinţează Petre Ţuţea în cartea sa Între Dumnezeu şi neamul meu – definesc sacralitatea căii lor de acţiune: inspiraţia (favoarea divină) şi revelaţia (acţiunea directă a divinităţii).
Probă în acest sens sunt două exemple de referinţă pe care le-am extras din istoria spiritualităţii umane – primul din formidabila istorie a Greciei antice, celălalt din zbuciumata istorie a aşezării spiritului evreu în matca monoteismului: >>>

Constantin Enianu – Artă şi mister, Matthias Grünewald

Colecţionarul Joachim von Sandrart, născut la trei generaţii după moartea artistului plastic Matthias Aschaffenburg (alias Grünewald), se lamenta că nimeni altcineva nu a lăsat mărturii mai puţine despre viaţa şi opera acestui pictor. Supranumit „omul misterelor”, Grünewald, la începutul secolului XVI, a pictat altarul de la Isenheim, care reprezintă unul dintre punctele de apogeu ale artei creştine. Intensitatea tratării acestei teme religioase se regăseşte la puţini artişti. Imaginile picturale de pe altarul de la Isenheim sunt create de acest pictor de profund extaz religios, în spiritul veacului său. >>>

Fantasticul şi obsesia irealului

Din capul locului trebuie să spunem că marii maeştri ai producţiilor artistice ce cultivă fantasticul sunt romanticii. Afirmaţia devine neîndoielnică doar dacă se au în vedere următoarele trei elemente complementare:

1) Preocupările de acest gen nu-i caracterizează doar pe romantici, căci creatori precum Dante, Rabelais, Shakespeare, Hieronymus Bosch sau Albrecht Dürer şi-au demonstrat din plin enormele lor disponibilităţi înspre cultivarea magistrală a fabulosului, miraculosului şi fantasticului cu mult înainte de afirmarea romantismului. Tot astfel, gustul pentru ireal n-a încetat odată cu dispariţia romantismului, probă în acest sens fiind proza fantastică de largă circulaţie internaţională a lui Jorge Luis Borges şi Mircea Eliade; >>>