Ziua Naționala a României în Eparhia Romanului și Bacăului

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat la evenimentele organizate în municipiile Roman și Bacău. La orele 10.00, Preasfinția Sa a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Roman, unde, în Piața Roman Mușat, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența autorităților și a numeroși romașcani.

La orele 12.00, ierarhul a sosit în Piața Tricolorului din municipiul Bacău unde, alături de soborul preoților militari băcăuani, a oficiat slujba de Te Deum, și a rostit rugăciuni de mulțumire și binecuvântare. La acest moment deosebit, la care au asistat câteva sute de băcăuani, au participat Claudiu Șerban, prefectul județului Bacău, Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Lucian viceprimarul municipiului Bacău, consilieri județeni și localei, comandanții unităților militare din județ. Parada militară de la Bacău și celelalte momente specifice acestei zile, ce au urmat alocuțiunilor rostite, au fost urmărite de câteva sute de băcăuani. >>>

Reclame