Mariana Cristescu – „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară”…

Basarabia-Pământ-Românesc„Unire!”, „Basarabia e România!”, „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţii odinioară!”, „România!”, „Vrem Unirea”, „Sângele apă nu se face. Unire!”, „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Doar o ţară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, „Vrem frăţie, prin unire, pe vecie”.
Duminică, 20 octombrie 2013, mii de glasuri au scandat aceste lozinci la Bucureşti, chemând acasă Basarabia. Mii de români, de dincoace şi de dincolo de Prut, cu steaguri şi fulare tricolore la gât, cu tricouri pe care scria „Basarabia e România”, au cerut, în stradă, ca Unirea cu Republica Moldova să devină prioritate naţională.
Un imens drapel tricolor de 1.200 de metri pătraţi, cusut şi adus de basarabeni de la Chişinău, a fost purtat pe braţe de manifestanţi, din faţa Guvernului României până la Palatul Parlamentului. Între aceştia, membri ai Platformei Civice „Acţiunea 2012”, în frunte cu preşedinta-deputată Vitalia Pavlicenco, principalul organizator al marşului, şi Mircea Druc – ex-premier al Republicii Moldova. >>>

Reclame

Consiliul Unirii se pregăteşte de Ziua Naţională a României

Membrii activi din Republica Moldova ai Consiliului Unirii s-au întrunit joi, 2 noiembrie, în şedinţă tradiţională, în care au discutat priorităţile din activitatea acestei platforme unioniste. Pe ordinea de zi s-a propus să se examineze chestiunea marcării zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, poziţia CU faţă de alegerile parlamentare din România, de la 9 decembrie, şi pregătirea, după un an de activitate intense, a lansării unui manifest al unioniştilor, care se afla în curs de redactare. >>>

Mariana Cristescu – „Ştefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta!”…Pact pentru Basarabia

„Din Hotin şi pân la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin”… (Mihai Eminescu, „Doina”)

        Iar se învolburează malurile/valurile Nistrului! Inclusiv marşul pentru unirea Basarabiei cu România, de duminica trecută, de la Bucureşti, la care au participat, – spun unele surse (în funcţie de „stăpânul” fiecăreia!) – între câteva sute şi până la peste 3.000 de persoane, i-a enervat pe ruşi. Povestea e veche, oricând, cu sau fără motive, cu sau fără marşuri unioniste, argumente vor avea totdeauna muscalii la îndemână ca să înarmeze Transnistria împotriva românilor. >>>

Mariana Cristescu – „România, nu uita: Basarabia e a ta!”

„România, nu uita: Basarabia e a ta!”;  „Chişinău şi Bucureşti – două inimi româneşti”; „Basarabia – pământ românesc!”; „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară,/ Români am fost cu toţi, odinioară”; „Basarabia e România!”; Trăiască, trăiască, trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. 3.000 de glasuri tinere basarabene au înălţat către cerul Capitalei româneşti aceste chemări.

Duminică, 21 octombrie 2012, s-a scris o nouă pagină de istorie. Din păcate, ostentativ, nebăgată în seamă. Poate doar aparent??? Din laşitate mioritică?

Poate doar din prudenţă, ca să nu provocăm un conflict diplomatic, fiindcă iată ce relata Radio Europa Liberă în aceeaşi zi de duminică, 21 octombrie:Unioniştii moldoveni au organizat un marş la Bucureşti. Câteva sute (n.n. – !?!) de persoane purtând steaguri tricolore au scandat în faţa clădirii guvernului României, în Piaţa Victoriei, lozinci ca: «Basarabia, pământ românesc» şi «România, nu uita, Basarabia e a ta!». Demonstraţia a avut loc din iniţiativa Platformei Civice «Acţunea 2012», aceeaşi care a organizat marşuri unioniste în principalele oraşe moldoveneşti, inclusiv la Chişinău şi Bălţi. În urma acelor demonstraţii, formaţiunile moldoveneşti de stânga au introdus în parlament proiecte de legislaţie care ar scoate în afara legii chemările la desfiinţarea statului moldovean prin unirea cu România.” >>>

Marșul Unirii din București (21 octombrie 2012)

Această prezentare necesită JavaScript.

Manifestaţie de amploare la Bucureşti: mii de români au cerut Unirea Republicii Moldova cu România!!! Deşi erau anunţate doar 1000 de persoane la eveniment au participat peste 3000 de persoane. Aceştia au îmbrăcat veste în culorile naţionale şi au format în Marş un drapel.

Manifestaţii s-au strâns în Piaţa Victoriei începând cu ora 13.00 şi au plecat în Marş la ora 15.00 . Coloana de manifestanţi s-a deplasat pe Calea Victoriei şi apoi pe Kogălniceanu până în faţa Operei Naţionale din Bucureşti.

Ştirea legată de marş a fost preluată de către toate agenţiile de ştiri şi televiziunile din România, numărul mare de participanţi uimind chiar şi pe organizatori. >>>