Sergiu Celibidache – 18 ani de la plecare

Sergiu Celibidache

Mâine se împlinesc 18 ani de când Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai renumiţi dirijori și compozitori ai lumii, a trecut în neființă (la 14 august 1996), la reședința sa din localitatea La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, în apropiere de Paris.

S-a născut la 28 iunie 1912, în orașul Roman, iar la șase luni de la nașterea sa, în 1913 familia Celibidache se mută la Iași. În primii săi ani de viaţă, ca şi poetul Lucian Blaga, copilul Celibidache a stat într-o tăcere absolută, nerostind nici un cuvânt. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe să cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl său, Demostene, un influent ofițer de cavalerie şi prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, înzestrat cu o inteligență ieşită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, tânărul Celibidache părăsește casa părintească pentru totdeauna. A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans. După ce a absolvit stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo. >>>

In memoriam Sergiu Celibidache

Sala “Mihail Jora”, din cadrul Şcolii de Arte “Sergiu Celibidache”, din Roman, organizează joi, 26 iunie, la ora 17.00, o manifestare culturală dedicată marelui muzician Sergiu Celibidache, care a văzut lumina zilei la Roman, de la a cărei naştere se împlinesc, pe 28 iunie, 102 ani.
Intitulat “In memoriam Sergiu Celibidache”, evenimentul cuprinde o conferinţă legată de viaţa şi activitatea unuia dintre cei mai valoroşi dirijori şi compozitori ai tuturor timpurilor, susţinută de profesor doctor Ovidiu Trifan, cadru didactic al Şcolii de Arte din Roman şi de publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, autorul lucrării “Mileniul III pe portativ”, apărută în 2006, la Editura “Muşatinia”. La eveniment vor participa profesor Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, oameni de cultură romaşcani, cadre didactice şi elevi din cadrul unităţii de învăţământ. Manifestarea va include şi un recital susţinut de tânărul pianist Andrei Preda, fost elev al Şcolii de Arte “Sergiu Celibidache”. Cu această ocazie, auditoriul se va putea bucura de performanțele pianului primit în urma turneului “Pianul Călător” din acest an, care l-a avut ca solist pe marele pianist Mihail Horia.

Această prezentare necesită JavaScript.

George Enescu, Rapsodia română

Sergiu Celibidache – 101 ani de la naştere

Sergiu Celibidache

La 28 iunie 1912, în orașul Roman din județul, pe atunci, Roman, se năștea unul dintre cei mai renumiti dirijori și compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache.

La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. Precum o altă mare personalitate a culturii românești (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat într-o tăcere absolută, nerostind niciun cuvânt în primii săi ani de viață. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl sau, Demostene, un influent ofițer de cavalerie si prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, inzestrat cu o inteligență iesită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, Celibidache părăsește casa parintească pentru totdeauna. >>>

George Enescu – Rapsodia Română Nr. 1, dirijor Sergiu Celibidache

Monica Lovinescu şi Sergiu Celibidache: brouillon în cerneală de dor de România

Motto: J’ aurais l’ air d être mort, mais ce ne sera pas vrai” (Le Petit Prince,, A. de Saint-Exupéry)

E oare mai bine să-ţi petreci viaţa având dreptate împotriva tuturor, sau greşind alături de toţi” (Monica Lovinescu)

Monica Lovinescu a avut o relaţie foarte directă, sobră şi cerebrală cu artele plastice şi cu muzica clasică. Cercurile de prieteni includeau artiştii, scriitorii şi criticii. În ciuda amiciţiilor, însă, spiritul critic nu o părăsea niciodată, cum nici autentica receptare a valorii. Evocarea relaţiei intelectuale şi afective pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au avut-o cu soţii Ioana şi Sergiu Celibidache (prima, cunoscută pictoriţă, era o colegă veche a Monicăi Lovinescu, din adolescenţa bucureşteană), este, tocmai de aceea, un studiu de caz: apreciau entuziast muzica Maestrului Sergiu Celibidache, care cucerise deja, după 1946, Occidentul şi scenele lirice din toate continentele; acceptau fenomenologia lui specială, năvalnic izvorând dintr-un temperament de nestăvilit; se aşteptau întotdeauna de la acesta la noi resurse de expresivitate, recunoscându-i natura genialoidă, dar făcând distincţie între virtuosul muzician şi dirijor, pe de o parte, şi fenomenologul magician, pe de altă parte. >>>

Gh. A. M. Ciobanu – „Bine ai rămas în Roman, Celi!”

Puțin după solstițiul verii, acum un secol, în urbea voievodală a Romanului a mai apărut, spre a intra în Istorie, un Geniu: Celibidache Sergiu. Un Geniu, deci un Unicat spiritual, fără pereche și discipoli, cu o viziune existențială și estetică proprie. Prin aceasta, personalitatea sa a concordat de minune cu “ecuația de aur” a Artelor, în general: Unicitate, Originalitate, Irepetabilitate. >>>

In Memoriam Sergiu Celibidache

Raffaele NAPOLI:„Celibidache a intrat în viața mea la ora 09.59, pe 29 mai 1981, și nu a mai ieșit niciodată!“

Raffaele Napoli este una dintre personalitățile cele mai interesante, mai articulate și mai afabile, între studenții de talent ai lui Sergiu Celibidache. S-a născut în 1955 și este absolvent al Conservatorului „Giuseppe Verdi“ din Milano, cu o diplomă în compoziție și în tehnică dirijorală, urmată apoi de un doctorat în Litere la Roma. După cursurile cu Celibidache, a fost o vreme asistent al dirijorului Peter Maag și a condus, pe lîngă principalele formații de muzică clasică din Italia, orchestrele simfonice din Madrid, Washington, Berna, și la Opera din Hamburg. Ca pedagog, s-a distins prin cursurile ținute timp de două decenii asupra „practicii dirijorale a orchestrei“ și este autorul unei absolut remarcabile serii de emisiuni radiofonice dedicate lui Sergiu Celibidache la RAI.

>>>

Sergiu Celibidache, omul care credea că în muzică nu e nimic de ințeles

Ce e in partitura? Totul! Mai putin esentialul…

Sergiu Celibidache, dirijor

Solomon Marcus (academician si matematician), despre Sergiu Celibidache

 „Am primit de la fiul lui Sergiu Celibidache confirmarea ca Celibidache a urmat un timp un timp Matematica la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Bucuresti. E pacat ca aceasta informatie importanta nu apare deloc in prezentarea biografiei sale, dupa cum nu apare nici faptul ca el a studiat si Filosofia la Universitatea din Bucuresti, in anii ’30.  >>>

Sergiu Celibidache s-a întors acasă

În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului romașcan Sergiu Celibidache, fiul său, Serge Ioan Celibidache, a fost prezent la un eveniment emoționant desfășurat la Roman: un bust al compozitorului Sergiu Celibidache a fost dezvelit joi, în piața ce îi poartă numele. “Am avut privilegiul de a fi alături de tatăl meu timp de 28 de ani. Acum, el s-a întors acasă“, a spus, vădit emoționat, fiul compozitorului. UNESCO a declarat anul 2012 “Anul Celibidache”, iar Google l-a omagiat joi pe compozitorul romașcan printr-un logo special.

>>>

Sergiu Celibidache- „Trăiţi muzica! Trăiţi sunetul! Trăiţi-vă visul!”

Magdalena Popa Buluc în dialog cu regizorul Serge Ioan Celibidache

(Trailer  al filmului regizat de Serge-Ioan Celibidache, „Gradina lui Celibidache”)

Universul lui Celibidache. Dirijor de notorietate mondială, celebru profesor şi compozitor, Sergiu Celibidache s-a născut pe 28 iunie 1912, în Roman. A început studiile de pian, a terminat şcoala şi a început să studieze muzica, filosofia şi matematica la Universitatea de Arte din Iaşi. La 23 de ani, Sergiu Celibidache părăsea Iaşiul pentru a-şi urma visul de a deveni compozitor. Ajunge la Berlin şi se înscrie la Academia de Muzică (Berliner Hochschule für Musik) şi la Universitate, unde urmează cursuri de filosofie. Până în 1945 studiază intens cu Heinz Tiessen, Hugo Distler şi Walter Gmeindl. În 25 august 1945 are loc primul concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin, care cunoaşte un succes răsunător. În 1946 este numit dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin, unde a susţinut 414 concerte. În 28 noiembrie 1954 i se conferă distincţia “Crucea de Merit” a Republicii Federale Germania şi dirijează ultimul său concert la pupitrul OFB. În urma numirii lui Herbert von Karajan ca director, părăseşte Berlinul. >>>

Grădina din buzunarul lui Celibidache

Cristian Mandeal va dirija la Ateneu, pe 30 iunie

Până pe 7 iulie, la Bucureşti se află în desfăşurare prima ediţie a Festivalului „Sergiu Celibidache“, care marchează 100 de ani de la naşterea dirijorului român.

Organizat pentru prima dată în România, Festivalul „Sergiu Celibidache 100″ îşi propune să marcheze centenarul naşterii celebrului muzician. Cu acest prilej, de pe 3 mai şi până pe 7 iulie, la Bucureşti se desfăşoară prima ediţie a acestui important eveniment, ce va avea loc odată la doi ani şi la care participă nume cunoscute ale muzicii contemporane. >>>

Bustul compozitorului Sergiu Celibidache va fi amplasat în Roman

Un bust al compozitorului Sergiu Celibidache  va fi amplasat, în curînd, în piațeta ce va purta același nume, situată în fața fostei Școli de Muzică din Roman. Aproximativ 4.000 de euro au fost cheltuiți pentru realizarea acestui bust, de către moștenitorii compozitorului. >>>

Gheorghe A.M. Ciobanu- Nou „Ave”, Editurii „Mușatinia”

Orașul nostru are, în acest an bisect, patru omagieri, ca patru mari aduceri aminte ale unor evenimente cardinale în devenirea sa: Melchisedec (120, plecarea dintre noi), Celibidache (100, naștere), Colegiul Național “Roman-Vodă” (140, ctitorire) și Editura “Mușatinia” (10, de la înființare). Cvartet festiv, dar și prilej de prețuire a celor care ne dăruiesc bucuria, că toate patru sînt sărbătorite cu omagieri alese.

 Ne vom opri numai la una, așa cum se cuvine, la Editura decenară, acea care, tot în acest an festiv, a scos cea de a suta carte. Sau, altfel, spus, a zămislit o variată bibliotecă, asemeni unor edituri mai vechi. >>>

Sergiu Celibidache -„Un mare artist, un om fără compromisuri”: Interviu cu Serge Ioan Celibidache

– Festivalul „Sergiu CELIBIDACHE” la Bucureşti –

Dacă UNESCO a declarat 2012 „Anul Sergiu Celibidache“, fiul dirijorului, Serge, declară 2012 „Anul Muzicii“, organizînd în România, la 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor, prima ediţie a unui festival care se va întinde pe două luni – din mai pînă în iulie. Aşadar, Festivalul „Sergiu Celibidache 100“ reuneşte şapte masterclass-uri toată luna mai, la care accesul este gratuit, susţinute de artişti-instrumentişti de excepţie, din toată lumea, pentru studenţii din România şi din străinatate. Începînd cu finele lunii iunie, sînt programate opt concerte susţinute la Ateneul Român cu artişti recunoscuţi internaţional, foşti elevi ai lui Sergiu Celibidache. Festivalul este bienal, actuala ediţie se desfăşoară pînă pe 7 iulie. Iniţiatorul festivalului este Serge Celibidache, fiul compozitorului. >>>

Monedă aniversară dedicată memoriei lui Sergiu Celibidache

CASA CELIBIDACHE

În scopul omagierii artistului de renume mondial care a fost Sergiu Celibidache, Banca Naţională a României a decis să pună în circulaţie o monedă de argint cu scop numismatic, hotărîre apărută, de altfel, în numărul de ieri al Monitorului Oficial. >>>

Sergiu Celibidache în S.U.A.

Sergiu Celibidache s-a născut la 28 iunie 1912 în Roman, judeţul Roman, România. Dirijor si compozitor român de elită, membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franţa (în apropiere de Paris). 

>>>

Romanul văzut de călători străini şi români, reporteri şi memorialişti (II)

 7.  Poeta şi prozatoarea Otilia Cazimir (1894, Cotu-Vameşului, Roman- d. Iaşi 1967), strănepoată după tată a lui Ion lonescu de la Brad şi a lui Neculai Ionescu, îi evocă pe aceştia la sfârşitul vieţii lor. Din spusele rudelor, aflase că cele 30 de pisici ale lui Ion lonescu de la Brad ur­lau şi se tânguiau la scoaterea sicriului cu stăpânul lor. Neculai lonescu, „moşnegelul puţin la trup“, n-o înspăimântă pe fetiţă. >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Paul Ciuntu, muzicianul total

eseist, Roman

Romanul a dăruit muzicii naţionale şi universale doi reprezentanţi de seamă care, la o jumătate de secol distanţă unul de celălalt, aveau să aibă un destin asemănător: amândoi, pornind din vatra sacră a muşatinilor, îşi însuşesc o cultură imăresionantă, fac legământ fără întoarcere cu arta sunetelor, absorb până la saturaţie spiritualitatea severă şi profundă a lumii germanice, >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Sergiu Celibidache sau cultul perfecţiunii sonore

eseist, Roman

eseist, Roman

              Învăluit permanent în aură de Olimp, cu gestica sa de zeu al subacvaticului şi de magician al vânturilor, invulnerabil ca Siegfried şi inimitabil ca Memnon, dirijorul Sergiu Celibidache (1912-1996), pornit din Cetatea Romanului, a ajuns unul din regii neîncoronaţi ai neastâmpărului sonor al lumii.

>>>