Mesajul Regelui Mihai, de Crăciun: „Naşterea Domnului este o frumoasă lecţie de grijă pentru cei neînsemnaţi, despre cum noi, oamenii, suntem o mare familie“

63„Ajunşi la Săvârşin, după un an plin de activităţi publice, Regina şi cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim naşterea Domnului Nostru Isus, cu speranţă şi credinţă. Ca de fiecare dată în ultimii şaptezeci şi doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeaşi afecţiune şi cu bucurie“, scrie Regele în mesajul său.

Mihai I şi-a amintit şi de militarii noştri plecaţi pe fronturile din afara ţării sau în misiuni de apărare a păcii. „În lunga mea viaţă, am avut timp să înţeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Naţiunii. Gândurile mele se îndreaptă, aşadar, spre toţi militarii români aflaţi în ţară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum şi la soţiile, soţii, părinţii şi copiii lor“. >>>

23 august 1944 – Marea trădare naţională

O precizare absolut necesară: nu sunt pro sau anti monarhist, după cum nu sunt înregimentat în nici un partid. Am depus un jurământ de credinţă faţă de România, ce prevede inclusiv sacrificiul suprem, jurământ pe care îl consider valabil şi în prezent, deşi guvernanţii mi-au schimbat statutul de ofiţer în retragere în asistat social.

În luna mai curent am asistat la o propagandă monarhistă cum nu credeam că se poate întâmpla într-o Republică. Sunt de acord şi mi se pare normal ca fostul rege al României să fie felicitat de ziua lui, să i se ureze toate cele bune, mai ales sănătate. Dar consider că s-au făcut mari exagerări, unele chiar penibile!. Spaţiile de emisie ale majorităţii staţiilor de televiziune au fost umplute până la saturaţie. Acest subiect a durat câteva zile. Era imposibil să nu se ajungă la exagerări, la laude nemeritate. Mi-a fost dat să aud că ex-regele este un erou naţional (!) şi că istoria nici nu cuprinde adevărul. Cu ultimul aspect >>>

Regele tinereţii noastre

         În seara zilei de marţi 25 octombrie 1921, mai precis la orele nouăsprezece şi patruzeci de minute la castelul Foişor din Sinaia s-a născut primul – avea să fie singurul – fiu al principelui Carol, moştenitorul Tronului României, şi al soţiei sale, principesa Elena. Naşterea celui ce avea să primească numele lui Mihai, care pentru întâia dată a întruchipat- vremelnic -visul Unirii Românilor într-o singură ţară, a fost vestită cetăţenilor Capitalei prin 101 lovituri de tun. >>>

23 August 1944 – O trădare naţională?

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a >>>

Interviu realizat în 1990 cu Majestatea Sa, Regele Mihai I al României de Mirela Roznoveanu

De ce toţi preşedinţii României s-au temut de Regele Mihai I?

Cînd Papa Pius al XII-lea le-a solicitat Aliaţilor un loc la Tratativele de Pace de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin ar fi întrebat, conform mărturiilor istorice: „Cîte Divizii are Papa?“. La moartea dictatorului sovietic, Papa a răspuns: „Acum se vede cîte divizii avem“.

Regele Mihai I a trăit aproape jumătate de secol în exil. Fără gardă de corp sau servicii secrete. Nu a organizat nici un detaşament de luptă contra republicii instaurate de regimul sovietic de ocupaţie. A continuat să reclame abuzurile săvîrşite contra poporului său. Cînd unii ridicau Cortina de Fier, el cobora pios privirea. >>>

Regele Mihai: „Pentru România, eu personal găsesc că tot monarhia este sistemul cel mai adecvat…“

În vara anului 2009 am făcut o călătorie în Australia. Cu acest prilej, între multele personalităţi româneşti întâlnite acolo (scriitoarea Anamaria Beligan, traducătoarea Dana Lovinescu, cineastul Valeriu Câmpan şi alţii), s-a numărat şi domnul Eugen G. Ionescu, om de afaceri şi jurnalist la Radio 3ZZZ din Melbourne, dar şi colaborator cu editoriale la ziarul „Bursa” din Bucureşti. Aşa am aflat că domnul Ionescu a realizat două interviuri cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în 1994, respectiv în 1995, interviuri transmise la Radio 3ZZZ din Melbourne. Având în vedere faptul că atunci secţia românească a acestui post de radio nu emitea şi pe Internet, cele două interviuri au putut fi audiate doar de comunitatea românească din Melbourne, încât pot fi considerate inedite pentru publicul larg din România. >>>