Ben Todică – Scrisoare de mulţumire

Lansarea celor două cărţi ale mele ,,Între două lumi” şi ,,În două lumi-interviuri” în comuna natală, în chiar ziua împlinirii a 60 de ani, prin inițiativa Editurii Muşatinia din Roman, a distinsei doamne Emilia Ţuţuianu şi a domnului Dorin Dospinescu, cărora le aduc sincere şi calde mulţumiri, a fost pentru mine o surpriză extrem de plăcută şi o mare bucurie. Bucuria s-a transformat într-o veritabilă încântare luând cunoştinţă de modul în care ,,am fost primit” de oficialităţile comunei Puiești în frunte cu primarul ei domnul Costel Moraru, de profesorii, elevii, localnicii participanțí la activitatea culturală. Moldovenii mei s-au întrecut şi de această dată în ospitalitate, bună organizare şi dăruire faţă de actul cultural şi faţă de mine personal.

Mulţumiri speciale primăriei din Puieşti, domnului primar Costel Moraru pentru generozitatea de a-mi acorda Diploma de Excelenţă şi pentru minunatele cuvinte adresate: ,,Numele lui Ben Todică a ajuns cu bine, aici în satul în care s-a născut. S-a întors Acasă!… Mulţumim  doamnei Emilia Ţuţuianu şi scriitorului Petruş Andrei pentru că ne-au dăruit această sărbătoare comunei noastre. Avem în comună un centru educațional pentru preșcolari,  modernizat printr-un proiect european  care va fi terminat în anul 2013… Ar fi o mare onoare pentru noi ca această instituţie să poarte numele lui BEN TODICĂ. Ar fi un început pentru întoarcerea Acasă a scriitorului Ben Todică.>>>

Reclame

Biserica din satul Iezer, comuna Puiești județul Vaslui

Imagine

Emilia Țuțuianu – În căutarea rădăcinilor lui Ben Todică la Iezăr-Puiești

  23 noiembrie 2012…O zi frumoasă  de toamnă. Cu emoție și nerăbdare intrăm în satul Iezer, locul copilăriei scriitorului Ben Todică. Suntem întâmpinați de zâmbetul cald și deschis al lui nea Grigore, administratorul  bisericii din sat. Bucuros ne dă  multe  informații  despre biserică, despre invazia turcilor  ..cine cu ce a contribuit la refacerea picturii interioare…schimbarea calendarului de pe stil vechi pe stil nou…și pentru noi, timpul parcă s-a oprit în loc, în neguri de istorie..>>>

Cu smerenie ne închinăm și părăsim biserica cu regret în suflet. Coborâm în tăcere pe ulița satului și ne oprim la nr.191, la o căsuță mica, cu cerdac.. O privim fascinați, în tăcere…În fața ei măsurăm măruntețea omului, măruntețea pământului….și în străfundul sufletului, curat și pios aducem un gând de recunoștință pentru cei plecați… ,,Aveți mare noroc, la anul căsuța va fi dărâmată, noul proprietar și-a construit alta alături,” ne șoptește nea Grigore.

Părăsim cu regret căsuța și rătăcim cu privirea la stolurile de pescărușii care zburau peste oglinda iazurilor de la marginea satului… Cu sufletul încărcat de poveștile ascultate  poposim  în comuna Puiești. Suntem întâmpinați cu pâine și sare de primarul  Costel Moraru. La biblioteca ,,Felix Aderca” începe lansarea cărților ,,În două lumii,” În două lumi de Ben Todică.

>>>

Doina Enea: Ben Todică – repere biografice și critice

Benoni Todică s-a născut la 23 noiembrie 1952, în satul Ezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România, fiul lui Aurica şi Gheorghe Todică. După anii 1955 părinţii pleacă din Puieştii Vasluiului şi se stabilesc în Banat, unde tatăl, Gheorghe Todică, a început să lucreze la exploatările de fier de la Ocna de Fier, apoi la minele de uraniu din Ciudanoviţa (Caraș-Severin). De copil a reuşit, cu un diaproiector, să proiecteze diferite filme şi să deseneze fotograme. La 12 ani a cumpărat un aparat de proiecţie, apoi un aparat de filmat, cu acest aparat a  realizat primul film, care prezenta o scurtă poveste cu cowboy şi indieni şi a fost intitulat Copilărie .

A urmat cursurile primare la Şcoala Generală de 8 ani Ciudanoviţa, apoi Şcoala Profesională UCMMA din Bocşa unde, la propunerea lui s-a înfiinţat un fel de cineclub şi a realizat un filmuleţ, de trei minute. >>>

Iezer, Puiești – Rădăcini. Ben Todică

Ben Todică – „Pi-un picior di plai, pi-o gurâ di rai” – rădăcinile moldave

 

Lansare de carte autor Ben Todică, la Biblioteca din Puiești județul Vaslui

Imagine