”Eminescu este și va rămîne multă vreme modelul în absolut al oricărui poet adevărat de limbă romînă.” – Angela Baciu în dialog cu Daniel Corbu

Daniel CorbuAngela Baciu – O să încep interviul nostru cu un gând:
„Poet impecabil, născut iar nu făcut, venind din zona mitică a Moldovei, constructor de metaforă epatantă și parabolă șocantă, cu o încredere în puterea magică a poeziei pe care o au doar cei aleși, Daniel Corbu atacă temele mari cu o uimitoare forță a tragismului, care-l personalizează și-i conferă originalitate.” (scria Cezar Ivănescu, „Luceafărul”, în 1982). Ce înseamnă azi scrisul și poezia pentru Daniel Corbu?
Daniel Corbu – Același lucru ca în 1982, cînd nu-mi apăruse încă o carte și pe cînd, student fiind la Facultatea de Litere din București, publicîndu-mi mai multe grupaje în revista ”Luceafărul”, Cezar Ivănescu îmi făcea această generoasă prezentare. Adică un exorcism, o punere în legătură cu miracolul ființei, cu înalta rostire. Dar lucrurile veneau, așa cum îmi place să spun, dintr-un blestem, un blestem în sensul inițial, grecesc al cuvîntului, un blestem diriguitor de destin. Altfel nu-mi pot explica de ce pe la cinci ani și jumătate, pe prundul Ozanei în știoalnele căreia m-am bălăcit toată copilăria, am început să gînguresc poezii, să iubesc rimele și să-mi întăresc credința în cuvîntul civilizator.
Am mai spus cu diferite ocazii că mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune ci ca într-un miracol. Un miracol care ți-i dat sau nu. Asta și din convingerea mea de-o viață că a scrie poezie fără inspirație, adică doar prin inginerie textuală, e o lipsă de bun simț. Iar relația cu poezia o consider la fel de intimă ca aceea cu misterul sau cu Dumnezeu. Mă consider un poet tragic. Revenind la începuturi, pot spune că Dumnezeul Poeziei m-a smuls din seninul celest și m-a aruncat himerelor spre veșnică sfîșiere. Cît despre Ozana, îmi dau seama azi că, pornind de la Sfîntul Ion Creangă (cel mai testicular prozator din literatura română), apa asta a devenit Iordanul literaturii noastre. O-ZA-NA: Iordanul nostru purificator. >>>

Reclame

Daniel Corbu- „Voi spune tot timpul că mi-i dat să cred în poezie nu ca într-o profesiune, ci ca într-un miracol. Un miracol care ţi-e dat sau nu. De cele mai multe ori poezia ne scrie şi nu noi scriem poezie.”

Daniel Corbu

Daniel Corbu

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
− Asemenea grecilor de altădată, mi se-ntâmplă să cred în destin. Îmi sunt născut la Târgu Neamţ, dar casa copilăriei e la Vânătorii de Neamţ, în dreptul Cetăţii Neamţului, la câţiva metri de Ozana, devenită celebră prin pana lui Creangă, cel mai testicular prozator din literatura română. Devenită chiar un Iordan al literaturii noastre. Acolo, în umbra Cetăţii Neamţului, bălăcit toată copilăria prin ştioalnele Ozanei, pe la zece ani realizam că mă aflu între puncte fierbinţi ale culturii noastre: la Mănăstirea Neamţ scria Mihail Sadoveanu (pe care l-am văzut în 1960, la inaugurarea Căminului Cultural din Vânătorii de Neamț, ce-i poartă numele), că la o azvârlitură de băţ de casa noastră, la Humuleşti, s-a născut Creangă, iar mai târziu aveam să aflu că doar la 10 km, la Ghindăoani, s-a născut Vasile Conta, junimist ieşenizat, rămas până azi, prin teoria ondulaţiunilor, cel mai original filosof al nostru. Ce rol a jucat destinul, întrebi dumneata, iar eu pot să mă-ntreb ce rol am jucat eu în mîinile destinului. Pentru că despre destin e vorba, nu despre opțiune, de care poți să uzezi la market sau la alegerea mujloacelor de transport. Consider poezia nu doar un simplu exorcism, ci o punere în legătură cu miracolul ființei, cu înalta rostire. Dar lucrurile vin în cazul unui poet adevărat, așa cum îmi place să spun, dintr-un blestem, un blestem în sensul crud, inițial, grecesc al cuvîntului, un blestem diriguitor de destin. Altfel nu-mi pot explica de ce pe la cinci ani și jumătate, pe prundul Ozanei în știoalnele căreia m-am bălăcit toată copilăria, am început să gînguresc poezii, să iubesc rimele și să-mi întăresc credința în cuvîntul civilizator. >>>

Daniel Corbu – Pasărea neagră (Ultimul poem romantic)

Daniel CorbuLa o oră tîrzie din noapte pe cînd tocmai încetasem lucrul
la „Tratatul despre laşitatea lumii de la origini
pînă în prezent” şi urmăream pe internet
cele mai negre ştiri cînd tocmai aflasem că
în Costa Rica
criminalitatea printre elefanţii albi crescuse
îngrijorător
că un bărbat aprins de viol a siluit nouă femei
într-o singură zi undeva prin Canare
şi mafiile au sechestrat din nou copilul
miliardarului Hababis că lucrurile prinţesei Diana
se vînd prin talciocuri umbroase
că la Holywood lui Shakespeare i se pune pe cap
o cenuşă postmodernistă înecăcioasă
acră şi grea ca un tren de soldaţi
că nişte omuleţi verzi prieteni ai omului
participanţi la Podul de flori intergalactic
au mai ocupat trei insule în Pacific
auzii un zgomot venind prin fereastra deschisă
un zgomot prelung şi macabru ca de OZN-uri nervoase
îmi dezlipii ochii de la multicolorul ecran internet
şi văzui orbitoarea lumină cum vijelioasă
îmi intră în cameră
apoi o rafală de aripi îngheţă încăperea
lăsîndu-mă încremenit în barocul meu scaun pluşat
şi deasupra şemineului un corb princiar se-aşeză
privindu-mă fix. >>>

Daniel Corbu – „Am vrut să înfiinţez Uniunea Cititorilor din România”

Daniel Corbu– Daniel Corbu, crezi în destin? Te consideri un predestinat?

– Asemenea grecilor de altădată, mi se-ntâmplă să cred în destin. Casa copilăriei mele de la Vânătorii de Neamţ, e în dreptul Cetăţii Neamţului, la câţiva metri de Ozana, devenită celebră prin pana lui Creangă. Astfel, bălăcit toată copilăria prin ştioalnele Ozanei, pe la zece ani realizam că mă aflu între puncte fierbinţi ale culturii noastre: la Mănăstirea Neamţ scria Mihail Sadoveanu (pe care l-am văzut în 1960, la inaugurarea Căminului Cultural din Vânători, ce-i poartă numele), că la o azvârlitură de băţ de casa noastră, la Humuleşti, s-a născut Creangă, iar >>>

Nicolae Băciuţ – un gazetar de excepţie, înveşmântat în poezie

N. Băciuţ, În spatele oglinzii,„În spatele oglinzii” încearcă să se situeze Nicolae Băciuţ, acum, cu noua sa carte de Dialoguri literare, împrumutând, solidar,  nu de puţine ori, rolul personajului „oglindit”, partenerul său de conversaţie, pendularea psihologică fiind posibilă datorită martorului mai mult sau mai puţin impasibil care a devenit internetul, instrument pe cât de demonizat, pe atât de util în a anula depărtările de ordin… geografic măcar. Sunt „dialoguri la distanţă” – aşadar, fapt care, mai mult ca sigur, nu s-ar fi observat dacă autorul nu s-ar fi destăinuit din start, în prefaţă, demonstrând, în fond, că un bun gazetar poate face interviuri convingătoare şi fără reportofon, şi fără studio de înregistrare, în orice situaţie şi din orice colţ al pământului. Poţi „vedea”, „simţi” inclusiv mimica, grimasa interlocutorului, chiar aflat la sute de kilometri distanţă, dacă ştii cu adevărat să-l „citeşti”, inclusiv printre rânduri. Desigur, nu este o întreprindere facilă, pentru aşa ceva e nevoie de experienţă profesională, de cazustică, de inteligenţă – mai ales – şi, nu în ultimul rând, de iubire de oameni. Fiindcă iubim ceea ce cunoaştem, şi invers: ceea ce iubim descifrăm mai degrabă decât fiinţele, lucrurile neplăcute, pe care le evităm de la bun început, din instinct de conservare. >>>

Daniel Corbu- Poezii

Noi veşti despre pasărea oarbă Dali

Motto: 
Primiţi-l cum se cuvine pe călătorul străin 
Poate că el poartă semnul! 

Nu mă mai recunoşti poartă a liniştii 
în zadar paşii mei bat dalele jur împrejur! 
Bezna trece de pe o stradă pe alta deopotrivă 
murdărindu-le 
şi iată-mă oprit la jumătatea drumului 
precum mîna lui Avraam la uciderea fiului. 
Unde să mă mai răsfrîng 
dacă şi întîmplările trecute mint? Suflete 
aruncat în trup ca regele 
într-un umbros sarcofag  >>>

Daniel Corbu – poezii

       Divina tragedie
N-am pic de linişte în ţara mea
unde copiii abia dacă vor să se nască
N-am pic de linişte în ţara mea
orgoliu-i opac şi transparenţa defunctă
mascarada politică mai acră decît mizeria bîlciurilor.>>>
N-am pic de linişte în ţara mea
acolo unde-s ‘nalţi stejarii
neîncrederea-i oarbă şi minciuna sprayată
unde ca şi ieri trăncăneşte liberalul
cum că viaţa e curată ca cristalul. >>>

Daniel Corbu- la aniversare, Melidonium vă urează La mulți ani!

poet, Iași

 Născut la 7 aprilie 1956, laTârgu Neamţ, poet, publicist, editorCursuri primare şi gimnaziale în Tg. Neamţ şi Tazlău, apoi Liceul din Roznov şi Liceul de Chimie din Piatra Neamţ. Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Lucrarea de licenţă, sub îndrumarea prof. Nicolae Manolescu, avea ca temă: „Generaţia ’80 în literatura română“ (1982). După 1990, corector, consilier cultural. Între 1993-1996, a realizat serile de poezie de la Vânători. Din 1998, muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă, din Ţicău, Iaşi. Debutează în revista Liceului Roznov, apoi în revistele Amfiteatru şi Cronica>>>

Interviu cu poetul Daniel Corbu

În splendidul ţinut al Neamţului, pe malul Ozanei cea limpede ca cristalul, la umbra cetăţii bătrâne şi nestricate de mână de om, se naşte la 7 aprilie 1953 cel ce va ridica versul la rang de gnoză şi va trăi doar pentru a respira poezie.

Păstrător al graiului românesc autentic şi moştenitor al iubirii patriotice, Daniel Corbu trăieşte la răscrucea dintre două lumi, una metafizică reprezentată prin rădăcinile sale abisiniene şi dorinţa acută de îmbrăţişare şamanică postmodernă şi una palpabilă, ce se poate defini prin cuvântul versului gravat în tezaurul culturii româneşti. Ca fundament primordial existenţial, Daniel Corbu aşterne asemeni unei pături spirituale versul vertical ce conferă nu numai siguranţa ci şi accesul direct la o reîntoarcere la origini. >>>

Daniel Corbu – O profesiune de credinţă

poet, Iaşi

Pentru mine Poezia face parte din iluzia uni­versală. Ea este imensa bucurie uimită pe care tre­buie că au simţit-o la prefacerea apei în vin de către Iisus, cei aflaţi la nunta din Cana Galileii. Iar poetul este cel ce repetă la nesfîrşit, întotdeauna altfel, prima minune. >>>

Daniel Corbu – Apocalipsa de fiecare zi

poet, Iaşi

 

Lecţia de abis
Prea tîrziu ai venit fericire
prea tîrziu ai cîntat întomnata mea carne!
Aici unde se-amestecă minciuna cu plînsul amar
şi în orice om un Petru se leapădă
prea tîrziu ai venit fericire
prea tîrziu ai cîntat întomnata >>>

Daniel Corbu – poezie

poet, Iaşi

Divina tragedie
N-am pic de linişte în ţara mea
unde copiii abia dacă vor să se nască
N-am pic de linişte în ţara mea
orgoliu-i opac şi transparenţa defunctă
mascarada politică mai acră decît mizeria bîlciurilor. >>>

Alexandru C. Ionescu – aniversare

prozator, Roman

prozator, Roman

          Se naşte pe 16 februarie 1932 în comuna Poenari, judeţul RomanA fost profesor de limba şi literatura română la Roman, director al  Bibliotecii Municipale Roman, precum şi director al Casei de Cultură din Roman. A colaborat la diferite publicaţii centrale şi locale Revista bibliotecilor, Cronica, Ateneu, Gazeta de Roman, Cronica Romanului, Romanul liber, Ceahlăul. >>>

Melidonium III

Sâmbătă 22 octombrie 2011 a avut loc lansarea numărului III al revistei Melidonium, fondată şi realizată de Doamna Emilia Ţuţuianu, sub egida Societăţii Culturale „George Radu Melidon” împreună cu alte două cărţi editate recent la Editura Muşatinia din Roman,

22 oct 2011 lansare Melidonium III

Lansare revista Melidonium numărul III

>>>

Melidonium II

Coordonată şi realizată de Doamna Emilia Ţuţuianu, revista „Melidonium”, apărută sub egida  Societatăţii Culturale „George Radu Melidon”, a avut lansarea celui de-al doilea număr,  la Biblioteca municipală din Roman.

>>>