Petru Ursache – Clipa Basarabiei

 „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti. Numele Basarab si Basarabia exista cu mult înaintea vremii în care acest pămînt devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă”.  (Eminescu, Opere X. Publicistică. Editura Academiei, 1989, p. 57).

 „Desteaptă-te, pămînt român! Biruie-ti durerea, e vremea să iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumei!… Astepti oare, spre a învič, ca strămosii să se scoale din morminte?… Într-adevăr, într-adevăr ei s- au sculat, si tu nu i-ai văzut… Ei au grăit, si tu nu i-ai auzit… Cinge-ti coapsa ta, caută si ascultă… Ziua dreptătii se apropie… toate popoarele s-au miscat… căci furtuna mîntuirei a început!”  (Alecu Russo, Cîntarea României, versetul 62).

 „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viata întreagă am visat să trec Prutul.” Grigore Vieru

>>>

Reclame

Petru Ursache – Omul autonom și întrebător

  Fată de stiintele pozitiviste (rationaliste, tehnice), sectoriale si individuante, umanioarele se dezvoltă în comuniune, angajîndu-se spre totalitatea cunoasterii omului, de la amănuntul comportamental la cele mai diverse si libere proiecte de gîndire. Confruntările si, drept urmare, confirmările în demersurile lor curajoase le caracterizează. Teologia are adesea initiative în această privintă, aflîndu-se în pozitie avantajoasă pe măsură. Explicabil, dat fiind „caracterul evident compozit al fiintei umane”. Îl citez din nou pe André Scrima binevenit în acest context: „Orice antropologie consecventă întîlneste, la un moment dat al desfăsurării ei, teologia. De fapt, problema omului ca centru al existentei este o problemă >>>

Petru Ursache- Înapoi la Platon

„Doamna Isabela Vasiliu-Scraba trece peste „mlaştina prezentului” (de care se scutură discret) şi decis şi începe cu începutul, adică readuce în memorie elementele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în construirea actului de gîndire.”

Fiecare carte din seria „inefabila metafizică” purtînd semnătura doamnei Isabela Vasiliu-Scraba (şi au apărut cîteva după 1989, scrise cu elan şi publicate în trombă: Filosofia lui C. Noica.Între fantasmă şi luciditate, 1992, 142 p,; Inefabila metafizică, 1993, 224 p.; Atena lui Kefalos, 1997, 215 p.; Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, 1998, 191 p.; Mistica platonică, 1999, 358 p.; Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, 2002, 187 p.; Propedeutică la eternitate, 2004, 190 p.; precizare: lista nu este „la zi”) întăreşte convingerea că autoarea doreşte să re-valorizeze tradiţia gîndirii filosofice, grav afectată prin ruptura produsă de ideologia bolşeocomunistă începînd cu primul deceniu proletcultist, inclusiv prin catastrofala reformă a lui Iosif Chişinevschi, fără posibilitate de revenire la normalitate nici pînă în zilele noastre. Şansa autoarei şi a noastră este că Filosofia (ca şi Teologia, de altfel) a reuşit să se menţină în cîteva forturi, împotriva vremuirilor, cel puţin ca semne de identitate şi de supravieţuire. Mă refer la gînditori prestigioşi de talia lui Ion Petrovici, Constantin Noica, Anton Dumitriu, la preoţi, teologi, monahi, ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc; şi unii şi alţii trecuţi prin închisori, umiliţi, martirizaţi pentru idee, pentru adevăr, pentru credinţă. >>>