,,Poesis şi Melos în lirica eminesciană” – Ziua Culturii Naționale la Roman

Preoți consilieri și inspectori ai Centrului eparhial Roman, preoți din Protopopiatul Roman, profesori și elevi, oaspeți de seamă şi un public iubitor de frumos au participat în 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale şi a sărbătoririi poetului nepereche al românilor, Mihai Eminescu, la manifestările  organizate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman.

Sub genericul ,,Poesis şi Melos în lirica eminesciană”, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, împreună cu preoții, profesorii, oamenii de cultură romașcani și elevii instituției de învățământ au participat la prezentarea unor comunicări ştiinţifice, susţinute de redutabilul om de cultură romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu şi de profesorul doctor Ovidiu Trifan, urmate de un moment poetic oferit de elevii liceului, precum și de lucrări corale interpretate de Corul ”Laudamus” al Liceului Teologic, dirijat de profesorul Gheorghe Gozar şi Corul ”Roman Melodul” al Protopopiatului Roman, dirijat de profesorul Ovidiu Trifan.

 

Ovidiu Trifan – Dumitru D. Botez, orfeul muşatin

              Profesorul şi arheologul romaşcan Ioan Teştiban spunea cândva că Romanul de odinioară tace, acoperit de o brazdă groasă de pământ[1]. În timp, prin strădania unor harnici iscoditori ai arhivelor, o parte din această „brazdă groasă” a fost ridicată, fapt care a permis, într-o mare măsură,  reconstituirea cărţii de identitate culturală a oraşului. În ea sunt înscrise nume de referinţă atât pentru spiritualitatea noastră naţională cât şi pentru cea universală. Aceste nume sunt cunoscute – din fericire pentru noi, romaşcanii – in orbi dar – din păcate, tot pentru noi – mai puţin in urbi, confirmându-se, încă o dată, zicerea de la Luca citire că nimeni nu-i profet în ţara lui. Luna aceasta, la 10 martie, s-au împlinit 118 ani de la naşterea unuia dintre ,,profeţii” romaşcani şi care, ca orice ,,profet” este puţin cunoscut astăzi în ,,ţara lui”, adică în Roman, dar comemorat şi omagiat la Bucureşti. Ne referim la dirijorul, profesorul şi compozitorul Dumitru D. Botez. >>>

Ovidiu Trifan – Influențe ale folclorului muzical românesc în lirica eminesciană

prof. dr. Ovidiu Trifan Motto: Există o ,,Idee Eminescu” iar aceasta s-a zămislit sub zodii româneşti. (Lucian Blaga, Spaţiul mioritic)

 Nichita Stănescu spunea că pentru el patria este limba română. De aceea – continuă poetul –pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. Cu aproape un veac mai înainte, Eminescu a notat în epopeea dramatică Horia, unul din proiectele sale nefinalizate: Limba e muzica celui mai mare maestru al ei, muzica nu e decât limba română pusă-n muzică. Limba română născută pe note, limba română cântată în ape, ţeara unei feerii[1]. Ambele definiţii sunt complementare şi surprind în sintetize metaforice transcedentale tot >>>

Ovidiu Trifan – Hora, arc peste timp și spațiu

 hora Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României, sunt binecunoscutele versuri ale Horei Unirii pentru care Alexandru Flechtenmacher a compus celebra melodie cu același nume. Ca și în cazul multor romanțe inspirate din lirica eminesciană, majoritatea publicului leagă atât poezia cât și muzica de numele lui Alecsandri. Faptul că bardul de la Mircești a apelat la cuvântul horă pentru a-și intitula poezia și că adresează românilor îndemnul: să-vârtim hora frăției, ne atrage atenția că hora – ca fiind cel mai popular dans românesc – are o semnificație aparte pentru neamul nostru, ca purtătoare ale unor valențe culturale aparținând spiritualității românești. Pornind de la această idee, vom încerca să realizăm o conexiune între Hora Unirii, ca expresie artistică a unității noastre naționale și rolul îndeplinit de acest joc străvechi în viața culturală și spirituală românească. >>>

Ovidiu Trifan, dirijorul și compozitorul

prof. dr. Ovidiu Trifan Dirijorul și compozitorul Ovidiu Trifan, cadru didactic al Școlii de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman, predă muzica în comuna Valea Ursului. Din zona în care lucrează au pornit nume mari ale muzicii lăutărești sau populare, cum ar fi violonistul Marinică Botea.

 Două dintre disciplinele școlare, muzica și educația plastică, au fost – și, pe alocuri, încă mai sunt – desconsiderate în școlile românești. Este părerea profesorului doctor Ovidiu Trifan, cadru didactic la Școala de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman. Lipsa cadrelor didactice pregătite să predea aceste discipline și numărul redus de ore pe săptămână fac ca, de mulți ani, muzica și desenul să fie date în completarea catedrei altor dascăli. >>>

Ovidiu Trifan – Tradiţia spectacolului în cultura romaşcană

Spectacolul, ca gest social şi manifestare artistică organizată, cu scop şi finalitate bine precizate, ocupă un loc important în viaţa culturală a unei comunităţi. Ca origine, coboară până în preistorie, începând cu străvechile ritualuri vânătoreşti ale paleantropilor, ele însele spectacole sincretice, cu caracter magic şi utilitar. Aceste reprezentări şi simboluri culturale, aparţinând practicilor din illo tempore, specifice pentru homo religiosus, au fost, cu timpul, conştientizate şi concretizate de homo cultus în manifestări periodice prilejuite de momentele esenţiale pentru o colectivitate a cărei viaţă o reflectau. Astfel, ele au devenit, la nivelul conştiinţei, reacţii mental-afective la problemele existenţiale cu care se confrunta societatea respectivă. Abia cu două milenii şi jumătate în urmă, începând cu teatrul antic grec, spectacolul s-a transformat într-o activitate artistică elaborată, organizată, permanentă, concepută special pentru delectarea publicului. Spre deosebire de egipteni – care au înălţat monumente ale tăcerii şi ale morţii – şi de romani –care au construit arene dedicate forţei fizice – vechii greci au creat lăcaşuri imense pentru spirit, amfiteatrele, spaţii arhitectonice, acustice şi virtuale, care uimesc şi astăzi. Ei au pus bazele unei tradiţii dramaturgice ale cărei forme de manifestare, tehnici şi mijloace de exprimare s-au menţinut de atunci încoace, dând omenirii opere perene, comparabile cu capodoperele shakespeariene şi arta secolului al XX-lea. >>>

Ovidiu Trifan – Muzica sacră în spaţiul muşatin

Chiar dacă noul climat spiritual configurat în ultimele secole este marcat de indiferenţa manifestată de o parte din societate faţă de credinţă, în general, o dezvoltare considerabilă a cunoscut-o, chiar în acest arc de timp, muzica sacră. Ca element structural de bază al cultului creştin, acest gen muzical cunoaşte două accepţiuni: una se referă la muzica integrată organic în actul liturgic, iar cealaltă, la acele creaţii de mare elevaţie spirituală care conţin referiri de ordin religios, dar nu fac parte integrantă din serviciul divin. Muzica sacră poate avea pentru fiecare dintre noi efectul unei tonifieri a propriilor noastre speranţe, uneori abia regăsite, alteori purtând încă umbrele îndoielii. Cei care îşi  deschid larg poarta sufletului, vor simţi cum această muzică reuşeşte, mai mult decât oricare altă formă de compasiune verbală, să-l convingă pe om în direcţia împăcării cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.

>>>

Melidonium III

Sâmbătă 22 octombrie 2011 a avut loc lansarea numărului III al revistei Melidonium, fondată şi realizată de Doamna Emilia Ţuţuianu, sub egida Societăţii Culturale „George Radu Melidon” împreună cu alte două cărţi editate recent la Editura Muşatinia din Roman,

22 oct 2011 lansare Melidonium III

Lansare revista Melidonium numărul III

>>>

Melidonium II

Coordonată şi realizată de Doamna Emilia Ţuţuianu, revista „Melidonium”, apărută sub egida  Societatăţii Culturale „George Radu Melidon”, a avut lansarea celui de-al doilea număr,  la Biblioteca municipală din Roman.

>>>