Prima tiparniţă din Moldova, la Mănăstirea Bisericani

bisericaniLa început, la Bisericani era o biserică din lemn, cu hramul „Buna Vestire“. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea de câţiva sihaştri de la un schit de pe valea Iordanului, din Ţara Sfântă. În fruntea acestora se afla ieroschimonahul Iosif, de la Mănăstirea Bistriţa, împreună cu ucenicii săi.

Singura aşezare monahală achimită (neadormită)

Aşezarea pustnicească s-a numit la început „Sihăstria lui Iosif“, fiind singura aşezare monahală românească a cărei regulă de viaţă era cea „achimită“, adică neadormită, după tradiţia Mănăstirii Studion din Constantinopol. Astfel, obştea mănăstirii era împărţită în trei cete: o ceată se ruga opt ore, a doua lucra cu mâinile (împletea metanii, coşuri etc.), iar a treia se liniştea la chilii. Din opt în opt ore, se schimbau la biserică, astfel încât lauda lui Dumnezeu se săvârşea necontenit. Pentru râvna lor, în secolele XV-XVI, sihăstria a căpătat denumirea de „Sihăstria bisericanilor“, adică „a evlavioşilor, bisericoşilor“, de aici şi numele muntelui, Bisericani. Monahii aduşi de Iosif de la Ierusalim au umplut Muntele Bisericani de nume (opt poieni şi culmi de munte, ce formează masivul Bisericani, le poartă numele: Simon, Metodie, Varnava, Petru, Gherman, Pir şi Grecu) şi de minuni. Poate cel mai preţios dar adus de călugări a fost Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus, care, până atunci, era mai puţin cunoscută în Moldova. Urmaşii Cuviosului Iosif i-au urmat exemplul vieţuirii pline de sfinţenie. Unul dintre aceştia, Chiriac, s-a nevoit gol, în munte, şaizeci de ani. >>>

Reclame

Casa lui Eminescu de la Văratec, lăsată să se prăbuşească definitiv

Varatec Monastery

Cine a trecut pe la Mănăstirea Văratec a avut ocazia (dacă a avut şi informaţia necesară) să vadă cum, sub ochii noştri, o casă despre care există destule dovezi că ar fi aparţinut lui Mihai Eminescu este lăsată să se dărîme definitiv. Subiectul “Casa lui Eminescu de la Văratec” a făcut înconjurul ţării anul trecut odată cu difuzarea unei emisiuni la o televiziune centrală în care s-a vorbit despre această tristă realitate a vremii noastre. Dar despre această casă s-a mai vorbit şi înainte, cea mai înverşunată luptătoare pentru renovarea casei dovedindu-se a fi, încă de acum un deceniu, chiar una dintre maicile de la Văratec, Benedicta (acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga). >>>

Vasile Baghiu- “Planuri de viaţă”

Vasile Baghiu, tocmai ai publicat la cunoscuta editură “Polirom”, în colecţia “Fiction Ltd”, un roman cu titlul “Planuri de viaţă”. Este un succes adevărat, pentru care te felicit. Cînd ai scris acest roman?

– Îţi mulţumesc pentru gîndul tău bun! Anul trecut am obţinut – prin concurs internaţional – o bursă a Fundaţiei Sulzberg din Elveţia, care a inclus şi o perioadă de rezidenţă de şase luni la Villa Sträuli din oraşul Winterthur, la douăzeci şi cinci de kilometri de Zürich. Acolo am scris romanul “Planuri de viaţă”, urmînd un program zilnic autoimpus. L-am scris cu plăcere şi de aceea sper că va fi şi citit cu plăcere. Este povestea unui intelectual român care pleacă în Occident prin anii 2000 şi care ia cu el şi un manuscris al tatălui său despre prizonieratul sovietic cu scopul de a-l transcrie >>>

Editarea de carte, o meserie de voluntariat- Interviu cu editorul Viorel Nicolau, directorul editurii “Cetatea Doamnei ” din Piatra Neamţ

Între editurile nemţene, pe lîngă Conta, Crigarux, Răzeşu, Nona, ADAN, Constantin Matasă ş.a. “Cetatea Doamnei” este cea mai prezentă pe piaţa cărţii. Cînd v-aţi luat certificatul de editor? Rentează această meserie?

– Editor-anticar şi librar sînt cele două diplome-atestat emise de Ministerul Culturii în 1991, în urma unui examen adevărat de două zile. Bibliografia recomandată cu vreo 3 luni înainte, comisie severă la examene – oral şi scris, note calificative şi, bineînţeles, ta­xele. Pe atunci entuziasmul de a face ceva era încurajat şi prin responsabilitatea examinatorilor. Azi, mahalaua politică a stricat şi această activitate din tărîmul cultural încît activitatea de editor  a devenit o meserie mai degrabă de voluntariat. Într-o perioadă cînd în România se scrie mai mult decît se citeşte – o spun statisticile – s-au creat organizaţii profesionale unde criteriul politic primează, iar managementul presupune înlăturarea celor mici şi dezvoltarea celor cu tupeu şi bani. La proiecte au acces toţi, dar serviţi sînt doar unii. >>>