Afrodita Carmen Cionchin – Interviu în exclusivitate cu Bianca Valota Cavallotti, nepoata lui Nicolae Iorga. Despre italieni şi cultura română

„Între provincialism, superficialitate şi interese politice”.

„În Italia, specialiştii calificaţi în istoria română sunt foarte puţini. Istoria şi istoriografia română sunt destul de puţin şi deficitar cunoscute”. Este viziunea critică a nepoatei lui Nicolae Iorga, Bianca Valota Cavallotti, cunoscut specialist în istoria Europei Orientale, autoarea unor importante volume ca: Storia dell’Europa Orientale (Istoria Europei Orientale, Jaca Book, Milano, 1993) şi Pronipoti di Traiano: Roma, l’Italia e l’immagine di se dei Romeni (Strănepoţii lui Traian: Roma, Italia şi imaginea de sine a românilor, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000).

>>>

Reclame

Nicolae Iorga: Sufletul românesc în Basarabia după anexarea din 1812

Se vor împlini în curând o sută de ani de la luarea Basarabiei de către ruşi. Adică acum o sută de ani, prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, – cum ziceau plângând boierii de atunci, într-o vreme când fruntaşii ţerii nu mai ştiau să se lupte. Aceste întinse şi frumoase ţinuturi n-aveau pe atunci un nume osebitor, ca şi Moldova de Sus când ni-a luat-o Austria: răpitorii se grăbesc să acopere cu un nume fals, crezând că-şi pot ascunde astfel fapta rea, ceea ce au răpit. >>>

Fraţii noştri din Alpi- Urme aproape româneşti în Elveţia

“E la noi un cuvant foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de batran ca si megalitii astia din piatra pe care-i vedeti. E vorba de cuvantul “carp”, ceea ce in romansa inseamna “piatra”, “stanca”. Nimeni n-a putut stabili vreodata originea acestui cuvant, ea se pierde in adancul istoriei. Noi insa il avem in numeroase nume de locuri, de munti si de vai: Carp, Carpet, Carppa… Cateva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar asa: Carp. Un altul se numeste Carpats. Da, Carpats, de ce va mirati?…”

Un reporter frenetic: Iorga

Sunt vreo 60.000 in toata Elvetia si isi spun, cu mandrie, “romansi”: oamenii liberi ai muntilor, de alt neam decat vorbitorii de limba germana si italiana care ii inconjoara din toate partile. Candva, tara lor, asezata la aproape 4000 de metri inaltime, se numea Retia. Azi se numeste Engadin si se afla in cantonul elvetian Grison. Cu toate ca limba lor a fost recunoscuta abia in 1938, dupa lupte grele si indelungate, ca cea de-a patra limba nationala, ea e de fapt singurul grai nascut si vorbit pe actualul teritoriu elvetian (germana, franceza si italiana fiind limbi de imprumut, aduse de peste munti). Nu de mult, romansii si-au sarbatorit, ca si noi, 2000 de ani de continuitate istorica, chiar daca sunt, tot ca si noi, mult mai vechi. Urmasi ai mandrilor reti, latinizati la fel de greu ca si dacii de armatele Imperiului roman, Nicolae Iorga le spunea “frati mai mici” ai romanilor. In studiul sau “Paralelisme romano-helvetice”, marele istoric ii socotea inruditi cu traco-ilirii, dar si cu celtii, de la care au mostenit un fond de cuvinte prezente si in limba noastra. >>>

Romanul văzut de călători străini şi români, reporteri şi memorialişti (II)

 7.  Poeta şi prozatoarea Otilia Cazimir (1894, Cotu-Vameşului, Roman- d. Iaşi 1967), strănepoată după tată a lui Ion lonescu de la Brad şi a lui Neculai Ionescu, îi evocă pe aceştia la sfârşitul vieţii lor. Din spusele rudelor, aflase că cele 30 de pisici ale lui Ion lonescu de la Brad ur­lau şi se tânguiau la scoaterea sicriului cu stăpânul lor. Neculai lonescu, „moşnegelul puţin la trup“, n-o înspăimântă pe fetiţă. >>>