Nicolae Dabija – Un geniu monstruos

„… ce se stabileşte în spatele uşilor închise, muritorii de rând află de la istorici, poate peste 100 de ani. Aşa că să nu ne facem probleme, că ce se discută astăzi în „cercurile elitiste”, poate vor afla şi urmaşii, urmaşilor noştri, peste…”

Se spune că Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre Revoluţia Socialistă (adevărata Mare Revoluţie Socialistă) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, când se afla la Zurich. Ajungând acasă i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriză! Închipuie-ţi! Trebuie să mergem acasă, dar cum? Totul mi se pare atât de neaşteptat! (în cartea lui Volkogonov, pag. 138).
Era atât de neaşteptat pentru „conducătorul revoluţiei proletare”: miniştrii, demnitarii şi țarul fuseseră arestaţi. Alţii făcuseră revoluţia părintele căreia s-a dorit. S-a grăbit să plece spre Rusia.

În acele zile era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia secretă germană. I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revoluţia din Octombrie Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur. Cu aceşti bani se putea face un război, dar mite o revoluţie.

Din legendarul tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza, telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de oameni. >>>

Reclame

Nicolae Dabija: O carte-statuie a românismului

Vasile-Soimaru-Romanii-din-jurul-RomanieiExistă cărţi-monumente. Dar iată şi o carte-statuie. E vorba de volumul „Românii din jurul României” de Vasile Şoimaru. Are 376 de pagini şi e o lucrare crescută pe verticală, precum Coloana Infinită a lui Constantin Brâncuşi. Despre tipăriturile deosebite, de regulă, se spune: o carte ca aceasta apare una la un an, sau una la zece ani, sau una la o sută de ani. Despre astă operă unică se poate afirma că asemenea cărţi apar o dată la două mii de ani. De ce? Albumul lui Vasile Şoimaru prezintă, pentru prima dată în istorie, mărturii scrise şi imagini fotografice despre marele popor al dacilor, despre care Herodot spunea că se întinde din munţii Moraviei şi până la apele Niprului. Această carte de circa 3 kilograme e o carte grea. În primul rând – de sensuri şi frumuseţi. Am mai putea-o denumi: un sfert de milion de kilometri într-o mie de imagini. Atâţia kilometri a făcut Vasile Şoimaru pentru a aduna cele o mie de imagini din carte. Alte câteva sute de mii de fotografii i-au rămas în afara acestei Enciclopedii a Daciei refăcute simbolic. Dacă Decebal ar putea-o răsfoi, şi-ar regăsi lesne ţara toată între filele ei. Precum arheologul care reconstituie după un os dinozaurul preistoric, Vasile Şoimaru reconstituie cu un peisaj, cu ruinele unei catedrale sau licăririle din privirile unor consângeni – o epocă, o ţară, un neam. Imaginile volumului respectiv sunt ca un comentariu la cartea de istorie. Această Cazanie a neamului românesc trebuie să fie predată în şcoală ca o anexă la manualul de istorie. Îl întreb pe Vasile: >>>

Gheorghe Pârlea – Notiţe la…,,Tema pentru acasă”, primul roman al unui preţuit poet basarabean: Nicolae Dabija

images Tema pentru acasa(sau, Un roman în care „dragoste” e un antonim pentru…,,Siberie”)

De la o vreme, încep a conştientiza dureros că am citit mult prea puţin pentru cele şase decenii bifate ca trecute pe răbojul grăbitei mele vieţi. Şi când folosesc verbul “a citi”, evident că mă refer la a te adăpa de la izvorul cunoaşterii umane. Omului i se oferă prin darul vieţii, în cazul că el conştientizează asta, revelaţia unei experienţe magice: însăşi existenţa. Din păcate, fiinţarea individului uman e una de o clipă. Căci, ce reprezintă un interval de şaptezeci de ani (speranţa medie de viaţă), raportat la dimensiunea timpului măsurat de orologiul cosmic?! În context, cât de lucid a trăit Marin Sorescu această caracteristică dramatică a condiţiei umane, regretând, la despărţirea iminentă de viaţă, că îi rămâneau multe cărţi necitite. >>>

Nicolae Dabija: ,,E necesar să ne asumăm fiecare dintre noi, nationalitatea română. Ca moldoveni, suntem ai nimănui”.

Nicolae DabijaNu se poate să stea în aceeaşi cuşcă lupul şi mielul, şi lupul să nu fie ofensat de miel…
Nu se poate ca Federaţia Rusă să ne fi deportat părinţii, să ne fi rupt ţara în două, apoi în trei, să ne fi smuls limba din gură, să ne fi dat jos crucile de pe biserici, să ne fi ucis intelectualii, să ne fi mutilat istoria, şi să nu se simtă ofensată de noi toţi încă pentru o mie de ani înainte.
După ce a pus gheara pe Transnistria, ea se consideră jignită prin faptul că lui Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Popa, Ştefan Urâtu şi Petru Godiac li s-a conferit Ordinul Republicii, calificând miile de apărători ai integrităţii republicii „criminali”, „terorişti”, „călăi”, „naţionalişti”, iar pe Igor Smirnov şi banda lui de ucigaşi „eroi”. >>>

Nicolae Dabija- Biserică şi neam

Arhimandritul Serafim Dabija afirmase cu o ocazie: „Credinţa pentru Neamul Românesc este ca cheagul pentru brânză. Ea i-a dat tărie şi consistenţă”.
Credinţa ne-a ajutat să supravieţuim, dăruindu-ne speranţă în Dreptatea lui Dumnezeu şi pentru această aşchie de Popor.
Dintotdeauna, biserica noastră a fost una de oblăduire. Ea nu s-a zbătut să cucerească spaţii (canonice) străine, ci şi-a apărat doar propriile fruntarii…
Imaginea preotului basarabean, nevoit să slujească între lumi, o suprapun cu cea a preotului din Cetatea Albă, asediată de turci la 1484: atunci când în luptă a căzut pârcălabul fortăreţei, el a ridicat de jos sabia acestuia şi i-a luat locul, fiind comandantul de pe metereze al asediaţilor… >>>

Nicolae Dabija- Basarabia între gulaguri şi şanse

La 16 mai 1812, două imperii – Turcia şi Rusia – au tras graniţă pe trupul viu al Moldovei. A fost înşirată sârma ghimpată de-a lungul unui râu de la mijloc de moşie. Între noi, cei de dincoace de Prut, şi noi, cei de dincolo de Prut, s-au instalat grăniceri ruşi, apoi sovietici, apoi – „statalişti” , pentru a se perpetua crima de la 1812, ca şi cea de la 1940. >>>

Petruş Andrei

Theodor Codreanu – Lecţia de înţelepciune

    „Pe 22 noiembrie 2011, cele două maluri ale Prutului s-au unit, în sfârşit, printr-un pod de inimi cu prilejul lansării celor două cărţi ale scriitorului român Theodor Codreanu: ,,Eminescu în captivitatea ,,nebuniei” (Editura ,,Universul”, Chişinău, 2011) şi ,,Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă” (Editura ,,Curtea veche”, Bucureşti, 2011).

        Întâlnirea de suflet a scriitorilor români cu cititorii a avut loc în sala mare a Bibliotecii ,,Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chişinău >>>