Mariana Cristescu:,, Însfinţitul lemn al crucii”, antologie de poezie de Mircea Dorin Istrate

1Motto: „Şi-n neamul meu un singur legământ/ Până astăzi este în putere/ Această patrie, acest pământ/ Să-l pregătim încet de Înviere” (Ioan Alexandru, „Identitate”).

„Imnele Ardealului” s-ar fi putut intitula acest recent volum al poetului Mircea Dorin Istrate, dacă nu ar fi existat înaintea lui uriaşul Ioan Alexandru, cu „Imnele Transilvaniei”, în 1976, şi apoi cu atâtea alte imne – „Imnele Moldovei”, „Imnele Ţării Româneşti”, „Imnele iubirii”, „Imnele Putnei”, „Imnele Maramureşului” – coborâtoare, poate, din aura blazonului nobiliar şi mai ales din cel de spirit al lui Pindar din Delphi, important poet al Antichităţii greceşti. Regretatul, minunatul Ioan Alexandru a tradus imnele poetului grec, a cărui casă din Theba nu a fost distrusă de cuceritorul Alexandru cel Mare, tocmai ca recunoaştere a valorii poemelor acestuia dedicate lui Alexandru Macedon, antecesorul său. Cu o jumătate de mileniu înainte de Hristos, aşadar, poeţii Antichităţii erau respectaţi chiar şi de marii cuceritori ai lumii. >>>

Reclame

Mircea Dorin Istrate – versuri

Însfinţească-mi-i ţărâna

 

Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor

Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,

Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor

De urmaşii ce-n pomelnic,către Domnul tot mi-i suie. >>>

Mariana Cristescu: Mircea Dorin Istrate – „Satule, buric de lume”

Axis Mundi. Buricul sau, în termeni medicali, ombilicul este cicatricea care rămâne după ruperea cordonului omblical al nou-născutului şi se prezintă sub forma unei cavităţi în zona mediană a abdomenului. Publicistul Radu Alexandru ne spune că expresia „Buricul pământului” a fost aplicată câtorva locuri sacre ale lumii antice, precum Delphi, însă, în anumite cazuri, chiar numele original al locului conţine o traducere literală a cuvântului „buric”, cum ar fi capitala Antichităţii peruviene, Cuzco.

>>>

Mircea Dorin Istrate- biografie

poet, Târgu Mureş

poet, Târgu Mureş, (n.17.04.1945,  Adămuş, jud. Mureş). Studii : Liceul Târnăveni, Fac. Istorie-Geografie; Profesor şi mai apoi director la Şc. Generală Băgaciu, jud. Mureş; Director Muzeul Orăşenesc Târnăveni; Restaurator Muzeul Județean Mureş; Ofiţer superior  Serviciul Român de Informaţii.  Pensionat în anul 2000. >>>

Mircea Dorin Istrate

poet, Târgu Mureş

poet, Târgu Mureş

Noapte fermecată 

Sub frunze de frăguţe, în puf de păpădie

Cuibar îşi are luna pe Coastă-n vârf de deal, >>>