Nichita Stănescu – „Respir, doctore, respir”…

„Mă mut în lup
pentru că este vremea
schimbării lupilor
în clopote.”

(Nichita Stănescu).

  „Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui, a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut…” (Eugen Simion)

Iarăşi am păşit uşor, şi în trecutul decembrie 2012, peste dureroasa amintire a plecării lui Nichita. Încet, în vârful picioarelor, cu scuza, poate, de a nu-i tulbura somnul celui care adunase în ochii săi mari  tot verdele codrilor unui „pământ numit România”. Plutind îngereşte deasupra unei lumi înnobilate de geniul său, fiul ţăranului Nicolae Hristea Stănescu, din Prahova, şi al nobilei rusoaice Tatiana Cereaciuchin, membru post-mortem al Academiei Române, deţinător al Premiului internaţional Johann Gottfried von Herder şi nominalizat, în 1980, pentru Nobelul pentru literatură, a dăruit poeziei române universalitate. >>>

Reclame

Nicolae Băciuţ – un gazetar de excepţie, înveşmântat în poezie

N. Băciuţ, În spatele oglinzii,„În spatele oglinzii” încearcă să se situeze Nicolae Băciuţ, acum, cu noua sa carte de Dialoguri literare, împrumutând, solidar,  nu de puţine ori, rolul personajului „oglindit”, partenerul său de conversaţie, pendularea psihologică fiind posibilă datorită martorului mai mult sau mai puţin impasibil care a devenit internetul, instrument pe cât de demonizat, pe atât de util în a anula depărtările de ordin… geografic măcar. Sunt „dialoguri la distanţă” – aşadar, fapt care, mai mult ca sigur, nu s-ar fi observat dacă autorul nu s-ar fi destăinuit din start, în prefaţă, demonstrând, în fond, că un bun gazetar poate face interviuri convingătoare şi fără reportofon, şi fără studio de înregistrare, în orice situaţie şi din orice colţ al pământului. Poţi „vedea”, „simţi” inclusiv mimica, grimasa interlocutorului, chiar aflat la sute de kilometri distanţă, dacă ştii cu adevărat să-l „citeşti”, inclusiv printre rânduri. Desigur, nu este o întreprindere facilă, pentru aşa ceva e nevoie de experienţă profesională, de cazustică, de inteligenţă – mai ales – şi, nu în ultimul rând, de iubire de oameni. Fiindcă iubim ceea ce cunoaştem, şi invers: ceea ce iubim descifrăm mai degrabă decât fiinţele, lucrurile neplăcute, pe care le evităm de la bun început, din instinct de conservare. >>>

Mariana Cristescu – Roşia Montană trebuie inclusă în patrimoniul UNESCO!

Rosia-Montana1Despre blestemul aurului de la Roşia Montană – căci este un blestem! – am scris şi scriu de ani de zile, atât în presă, cât şi în două dintre cărţile mele. Problema de fond nu numai că nu s-a rezolvat, ci s-a şi acutizat în timp, fiind la mijloc, evident, … „munţi de aur”!

        Nu demult, am primit această scrisoare:

   „Există în România o comună care stă pe o comoară de aur, cea mai mare din Europa, pentru că discutăm despre sute de tone. Dar, aşa cum se întâmplă atunci când la mijloc sunt foarte mulţi bani, unii oameni vor să scoată bogăţia din adâncuri, iar alţii se opun. Locul se numeste Roşia Montană şi îi puteţi afla controversata poveste. La Roşia Montană a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogaţi pe metrul pătrat. În goana după aur, oamenii veneau din toată Europa. Acum 100 de ani, în Piaţa centrală din Roşia Montană era un du-te – vino permanent. Azi, e pustiu. Locul e însă celebru şi extrem de controversat. Roşia Montană este împărţită între cei care nu vor să plece şi cei care îşi vând casele companiei de exploatare. Ecologiştii cred că zona va fi distrusă. Cei de la Roşia Montană Gold Corporation, din contra, sunt siguri că vor salva locul şi îl vor ecologiza. Tradiţionaliştii nu îşi lasă locuinţele, iar minerii sunt siguri că exploatarea o să îi ajute să le pună câte ceva pe masa copiilor. Dincolo de părerile românilor, Roşia Montană rămâne cel mai controversat proiect din ţară. Este cea mai veche aşezare atestată documentar din ţara şi, în plus, stă pe cea mai mare cantitate de aur din Europa. >>>

„Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă”…

„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”  (Nichita Stănescu, „Emoţie de toamnă”)

  Privesc o fotografie datată 7 aprilie 2006, reprezentând bustul cu „inima de aur”, de la Chişinău, al Poetului care spunea că „limba română e frumoasă ca o duminică”. Un comentariu adiacent marchează întru neuitare: „Scriitorii şi oamenii de cultură din Basarabia consideră că mişcarea anticomunistă şi de eliberare naţională din Basarabia a fost declanşată de vizita lui Nichita Stănescu la Chişinău, în 1976, când a îngenunchiat la gara Chişinău şi a spus: «Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă»”… . Aşa să fie? Şi dacă da, îşi mai aminteşte cineva?

  >>>

O nouă carte semnată de Lazăr Lădariu, lansată „La Mitică”

1Seara zilei de 28 decembrie 2012 de  „La Mitică” a fost cu totul şi cu totul specială. Nu doresc să fac reclamă vreunui restaurant luxos din Târgu-Mureş. Aşa cum îi place scriitorului şi jurnalistului Lazăr Lădariu să spună, „La Mitică” nu este altceva decât Centrul de dezbateri socio-culturale şi politice „Emil Aurel Dandea” din incinta vechiului Palat „Apollo” din centrul municipiului Târgu-Mureş. Gazda tuturor evenimentelor culturale care se desfăşoară în acel spaţiu, este Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Mureş, alintat de prietenii apropiaţi,  „Mitică”. >>>

Lazăr Lădariu – Memorii • File de jurnal • Confesiuni

aa >>>

„Punţile de lumină” ale cotidianului „Cuvântul liber”

IMG_3588În baza proiectului doamnei Mariana Cristescu, şefa secţiei de cultură a ziarului „Cuvântul liber”, ziua de vineri, 21 decembrie a.c., cu începere de la ora 17, a marcat debutul primei ediţii a Colocviilor „Cuvântul liber, organizată sub egida Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, a revistei „Vatra Veche” şi a ziarului „Cuvântul liber”, cu titlul generic şi profund sugestiv, „Punţi de lumină”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Cinematografului „Arta”. O manifestare pentru minte, inimă, literatură şi muzică. Gazdă, moderator, scenarist şi regizor al evenimentului cultural a fost iniţiatorul proiectului, doamna Mariana Cristescu. Întâmplarea culturală din seara zilei a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, a Imnului ASTREI, rostirea unei rugăciuni de binecuvântare de către preacucernicul părinte Nicolae Gheorghe Şincan, după care, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor care nu mai sunt printre noi, de la acea dată de 21 decembrie 1989. >>>

Mariana Cristescu – De ce urâm femeile?

Alexandru Panatta CodreanuUnora, mai răutăcioşi, întrebarea li s-ar putea părea retorică. Altora – un nonsens. Pe mine mă distrează, aflându-mă printre nu puţinele persoane care cunosc răspunsul. Vi-l pot destăinui şi Dumneavoastră: din mai multe motive. Unii bărbaţi le urăsc pentru că: 1. Sunt deja prea multe, au împânzit mapamondul, în dauna sexului tare; 2. Se pot descurca singure, de la Izgonirea din Rai, dar mai ales de la scandalul sufragetelor şi al votului universal; 3. Pot face absolut tot ce fac şi bărbaţii (exceptând desigur, deocamdată, procreaţia unisex); 4. Şi-au creat o… aritmetică originală, fundamentată emoţional, cu eficienţă imediată, mai ales în funcţii înalte. Şi apoi, nu toţi „Pygmalionii” au acces la instrumentarul adecvat pentru confecţionarea „Galateei” moderne, în egală măsură lascivă odaliscă, entuziasmată să spele ceşcuţe, şosetuţe, maieuţe… ş.c.l., să calce cămăşuţe, să învârtă sărmăluţe şi să legene pruncuţe. „Egalité” au dorit, asta au căpătat domniţele, cu asupra de măsură, dar, desigur, ele nu se lasă, deposedându-i pe bieţii bărbaţi până şi de jocul preferat – „De-a războiul” -, fie el de proporţii continentale ori doar o păruială, ca între fete de fete, pentru reprezentanţii, din ce în ce mai puţini şi mai de Doamne-ajută, ai speciei, conflict cu miză falsă, pentru că 99% dintre aceştia sunt prea plini de sine ca să mai observe ce se întâmplă în jurul lor. Ceea ce nu le împiedică să sufere şi să plângă, fiindcă – de! -, totuşi, sunt sexul slab, şi, de altfel, lacrimile limpezesc privirea. >>>

Mariana Cristescu: Insula Șerpilor – pământ românesc doar în legende?

„Cântă zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse…”
(Homer, Iliada)

 În perioada din urmă, am scris, cu predilecţie, despre „cealaltă Românie” – despre pământul furat de neprieteni, încă înstrăinat. Mă voi referi în cele ce urmează la Insula Şerpilor, numită, de-a lungul mileniilor, Leuce, Insula Albă, Makaron, Achilleis, locul de odihnă veşnică a tracului Achile, erou al Războiului troian.

 „În urmă cu circa trei milenii, poemele homerice făceau, ultimele, elogiul vechii lumii trace” (Silviu N. Dragomir).  Cine au fost, de fapt, tracii? „Pentru vechii greci, a fi trac avea o certă valoare de simbol; ceea ce era sinonim cu faptul de a dispune de acel neasemuit temperament impetuos al unui: oştean desăvârşit, posesor al unui suflet care şi-a păstrat nealterată puritatea timpurilor străvechi. Se ajunsese până acolo încât, elinii – ca semn al strălucirii – îşi căutau în vechime ascendenţe genealogice trace, uneori chiar cu specificarea unei sorginţi geto-dace! Un exemplu ar fi însuşi zeul războiului, Ares, >>>

Mariana Cristescu – „Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii…”

540px-coat_of_arms_of_moldavia-svg„De ce nu scrieţi şi despre Ţinutul Herţei? Vă este teamă?”- m-a întrebat, mustrător parcă, un cititor. – „Eu ştiu de la bunicul meu, care a reuşit să scape de acolo pe când era copil, dar copiii mei şi ai altora de unde să afle despre grozăviile care s-au petrecut neamului nostru, că nici măcar eu nu am găsit în vreun manual de istorie!?!” Are dreptate. Nici în manualele şcolare din vremea copilăriei mele nu era măcar menţionat numele Herţei. Mai târziu, nici atât. Nu l-am întrebat ce vârstă are, dar precis copiii cititorului nostru – bucovinean, fie şi doar parţial – „beneficiază” de manuale alternative! Dacă mi-e teamă? Nu. Mă tem doar de Dumnezeu. Aş fi scris, oricum, pe rând, despre toate pământurile româneşti furate, mai ales că ceea ce s-a întâmplat cu Herţa depăşeşte orice imaginaţie. Deşi nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov, şi nici în Notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940, decât cedarea acelor părţi ale Basarabiei şi a Bucovinei care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârşit un abuz, prin încălcarea termenilor ultimatumului, şi au ocupat şi un teritoriu cu o suprafaţă de 400 km pătraţi şi o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece fusese trasată pe hartă o linie de demarcaţie cu un creion gros de tâmplărie. >>>

Mariana Cristescu – Doamne, ocroteşte-i pe români! – Pact pentru Basarabia

„Nu vorbiţi despre iubire – iubiţi-vă!
Nu vorbiţi despre Unire – uniţi-vă!”
                                                                            (Mircea Chelaru)

 Demersurile pentru Unirea dintre România şi Republica Moldova nu au şi nu trebuie să aibă culoare politică!  În consecinţă, în săptămâna ce a trecut, numeroşi candidaţi ai principalelor partide angrenate în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie au semnat Pactul pentru Basarabia. Este printre puţinele evenimente demne de semnalat şi de salutat! Şi cu adevărat important.

    Despre Pactul pentru Basarabia am mai scris, dar voi relua tema, în cele ce urmează, preluând documentul, pentru a nu da naştere niciunui derapaj de interpretare, direct de pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco, preşedinte al PNL din Republica Moldova. Din câte cunoaşteţi –  încă nu s-au stins ecourile, sper! –, la Bucureşti, în 21 octombrie a.c., s-a desfăşurat un mare Marş unionist, replică a celor din Basarabia. „Participanţii la Marşul Unirii de la Bucureşti au adoptat un «PACT pentru BASARABIA», semnat, prin urmare, şi de membrii prezenţi ai PNL, ca entitate componentă a Consiliului Unirii, precum şi de membrii CU din întreg spaţiul românesc, veniţi la acţiunea unionistă de demnitate naţională.” >>>

Mariana Cristescu: Mircea Dorin Istrate – „Satule, buric de lume”

Axis Mundi. Buricul sau, în termeni medicali, ombilicul este cicatricea care rămâne după ruperea cordonului omblical al nou-născutului şi se prezintă sub forma unei cavităţi în zona mediană a abdomenului. Publicistul Radu Alexandru ne spune că expresia „Buricul pământului” a fost aplicată câtorva locuri sacre ale lumii antice, precum Delphi, însă, în anumite cazuri, chiar numele original al locului conţine o traducere literală a cuvântului „buric”, cum ar fi capitala Antichităţii peruviene, Cuzco.

>>>

Romeo Morari : Fabule – „Cât timp ne vom putea costuma şi vom putea juca, suntem salvaţi”

  Conform dicţionarului, fabula este „o scurtă povestire alegorică, care aparţine genului epic, de obicei în versuri, în care autorul, personificând animalele, plantele şi lucrurile, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli, cu scopul de a le îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă şi morala. Figura de stil folosită de obicei este personificarea.”

        Fabula este unul dintre cele mai longevive şi mai populare genuri literare – se practica încă în Messopotamia, cu 2.000 de ani înaintea erei noastre. Tablete provenind din bibliotecile şcolare ale epocii expun pe scurt povestea vulpii lăudăroase, a câinelui nepriceput („Câinele fierarului, neputând să răstoarne nicovala, a vărsat găleata cu apă.“), povestesc despre musca încrezută („O muscă care s-a așezat pe spatele unui elefant, îl întrebă dacă putea s-o ducă în spate sau dacă ar trebui să-şi ia zborul“). >>>

Mariana Cristescu – Dincolo de pasiunea pentru artă, la aniversarea lui Ben Todică

La mulţi ani, frate moldovean din Ezer, bănăţean din Ciudanoviţa, australian din Melbourne, menestrel al dimineţilor din Shanghai!   La mulţi ani, contemporan al nostru, BEN TODICĂ, român, mereu şi totdeauna, din România! 

  „Cum poţi avea acces la o naţiune? Elimină-i cultura! Cum poţi îngenunchea un popor? Ia-i  identitatea!” (Ben Todică)

  Fie şi citind doar motto-ul, ţi-ai putea da seama cine este OMUL, cine este ARTISTUL! Personalitate complexă şi emblematică a diasporei româneşti, Ben Todică s-a născut la 23 noiembrie 1952, în satul Ezer (comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România), apropiata aniversare a şase decenii de viaţă tumultoasă prilejuindu-ne bucuria şi onoarea de a-i adresa sincere şi calde gânduri de bine şi urări: LA MULŢI ANI, SUB CER SENIN, CU LUMINĂ ŞI IUBIRE!  >>>

Părintele Gheorghe Şincan, Paroh la Târgu Mureş: Mariana Cristescu – admiraţia şi preţuirea noastră

Într-o lume trepidantă, deschisă la bârfă  mai degrabă, la ridicol şi senzaţional, în care tot mai puţini dintre semenii noştri au răbdare să se aplece cu respect şi pioşenie asupra unei cărţi, la ce bun să mai scrii, la ce bun freamătul unei metafore, interesul pentru litera tiparită,  când toate cele omeneşti sunt deşertăciune a deşertăciunilor?  Într-o astfel de lume, iată că, anul acesta, Doamna Mariana Cristescu ne-a invitat, cu  drag,  şi mult  curaj am putea spune,  cu generozitate şi seninătate sufletească, la o dublă lansare, la un eveniment aşteptat îndelung şi minuţios pregătit, emoţionant atât pentru domnia sa, cât şi pentru noi cei de faţă. >>>

Mariana Cristescu – Trăim în legendă? Sau legenda ne trăieşte pe noi ? Cunoşteau dacii, oare, Craniile de cristal !?!

În România, în preajma Munţilor Gagu, din masivul Retezat, trăiesc guganii (gugulanii), urmaşii cei mai vechi ai dacilor. Legendele lor sunt pline de eroi de staturi impresionante, uriaşii pomeniţi de mitologiile antice. Neam de păstori, guganii spun că îşi trag numele de la Muntele Gagu, din Masivul Godeanu, la sud de Retezat. Acesta are 21 de vârfuri – de 3 ori 7, numere sacre la arienii carpatici – toate peste 2.000 de metri, dar niciunul mai mare decât vârful Gagu (2.291 metri). Guganii spun că sunt de-o seamă cu acest pisc, adică ar fi cei mai vechi oameni de pe Pământ. Conform legendelor despre giganţi, au dreptate. „Giganţii” sunt copiii mamei Gaia şi ai lui Uran, care se distingeau prin marimea corpului şi prin puterea extraordinară. Formau un popor de munte, pe care nici zeii nu prea se încumetau să-l înfrunte. >>>

„Amor prohibit” (autor Mariana Cristescu) – În căutarea iubirii interzise

Întrebată de Nicolae Băciuţ, editorul noilor sale volume – el însuşi un redutabil şi erudit cărturar – ce mai poate fi transformat în poezie – autoarea răspunde cu francheţe: „Noi înşine. Noi putem deveni poezie. OCHIUL veghează încă. Trebuie doar să crezi. Nefericirea lumii izvorăşte din neştiinţa privirii. Dacă te vei uita de jur-împrejurul lumii şi al tău însuţi (…) vei afla răspunsuri dintre cele mai neobişnuite”. >>>

Ileana Sandu: „Damen Passo Doble” (autor Mariana Cristescu) – o carte scrisă „cu furie şi iubire”

Când, într-o discuţie purtată cu o lună în urmă, Mariana Cristescu m-a invitat la  prezentarea noilor sale volume, am acceptat pe loc, deşi autoarea nu a fost prea darnică în a-mi oferi amănunte. O carte de poezie, ediţie româno-germană şi un volum de publicistică, a precizat totuşi Mariana, adăugând că acesta din urmă  e scris „cu furie, dar şi cu mare iubire de oamenii care i-au marcat existenţa”. Explicaţii lapidare, suficiente însă pentru a-mi stârni curiozitatea şi interesul pentru o lectură pe care, precedentul fiind creat de Trandafirii deşertului, deja o bănuiam captivantă, incitantă şi nu lipsită de surprize. Preconizam,  de asemenea, un eveniment editorial de ţinută, cu un public pe măsură – elevat, rafinat  şi pretenţios, în sensul bun al cuvântului. În fine, aşteptam cu emoţie, reîntâlnirea cu vechi colegi de breaslă, o mână de gazetari de modă veche – care încă ne mai încăpăţânăm să despărţim corect în silabe, să nu punem virgulă între subiect şi predicat  şi să nu ne fie ruşine de cuvântul „patriot”. >>>

Medalia „Virtutea Literară” acordată Dnei Mariana Cristescu

LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI , HOTĂRÂREA COMITETULUI DIRECTOR AL LIGII SCRIITORILOR, PRIVIND ACORDAREA MEDALIEI „VIRTUTEA LITERARĂ”, DOAMNEI SCRIITOARE MARIANA CRISTESCUPENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE DEPUSĂ ÎN SLUJBA CULTURII ROMÂNE.

 Comitetul Director al Ligii Scriitorilor Români, având în vedere activitatea neasemuită a scriitoarei MARIANA CRISTESCU în oglindirea şi promovarea, prin scrierile sale, a literaturii române în cotidianul CUVÂNTUL LIBER din Târgu-Mureş, şi în multe alte publicaţii naţionale şi internaţionale, închegând o operă literară care a devenit „lada de zestre” a spiritualităţii româneşti, în condiţiile intrării României în Uniunea Europeană şi ale fenomenului de globalizare, >>>

Lazăr Lădariu – „Damen passo doble” de Mariana Cristescu, note critice

Înainte de a pleca la drum, două precizări trebuie făcute: autoarea, născută la 20 iulie, de Sf.Ilie, după horoscopul european este Rac, după cel chinez – Floare de lotus, iar după cel mayaş – Ţestoasă. Născută sub acest semn, Mariana Cristescu ne avertizează: „Este bine să nu supăraţi aceste persoane, pentru că atunci când aceasta se întâmplă, cel mai bun lucru este să staţi la sute de kilometri distanţă, deoarece mânia lor poate fi teribilă”. Noi suntem la mică distanţă. Atenţie! De ce „Damen Passo Doble”? „Passo Doble sau Passodoble (sp.„doi paşi”) este un dans tradiţional spaniol, în metru binar, acompaniat de o muzică în caracter de marş” (…) În context – ne avertizează doamna Mariana Cristescu – titlul cărţii de faţă – „Damen Passo Doble” – „este un joc de cuvinte al autoarei, uşor de decriptat”. >>>

Mariana Cristescu – „Alte glasuri, alte încăperi…”

 „Lumea este condusă de cu totul alte personaje decât cele pe care le vad neiniţiaţii.” (Benjamin Disraeli)

 Nu ştiu de ce, parcurgând materialele fişate pentru articolul de faţă, mi-am amintit brusc de Truman Capote şi de superbul său roman ficţional, bântuit, culmea, de rafinament senzorial (!), „Alte glasuri, alte încăperi…” Ca o madlenă proustiană, contracarând lectura unui real disconfortant, căci „Viitorul stă în… puterea minţii” – scriam mai deunăzi, semnalând întâlnirea de la Bucureşti a reprezentanţilor Clubului de la Roma. Mă încăpăţânez să îmi placă să cred asta. Fiindcă sunt o romantică, iar asta-i boală grea şi incurabilă. Până la urmă, fiecare crede ce vrea, dar corect este, cred, ca acei dintre dumneavoastră nefamiliarizaţi cu tema să cunoaşteţi şi amănuntele pe care vi le voi prezenta mai jos. Şi să trageţi concluziile singuri. >>>

Consiliul Unirii se pregăteşte de Ziua Naţională a României

Membrii activi din Republica Moldova ai Consiliului Unirii s-au întrunit joi, 2 noiembrie, în şedinţă tradiţională, în care au discutat priorităţile din activitatea acestei platforme unioniste. Pe ordinea de zi s-a propus să se examineze chestiunea marcării zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, poziţia CU faţă de alegerile parlamentare din România, de la 9 decembrie, şi pregătirea, după un an de activitate intense, a lansării unui manifest al unioniştilor, care se afla în curs de redactare. >>>

Lazăr Lădariu – Mariana Cristescu „Amor prohibit” („Die verbotene Liebe”)

„- Ce surpriză, domnule Joyce! Dumneata, aici,/ între portocale!/ Mă aşteptam să te întâlnesc/ mai degrabă în Montmartre,/ lângă şevaletul japonezului aceluia pletos/ cu degete subţiri şi nervoase…/ De fapt, nu în staţia aceasta doream să cobor./ Am zărit, însă, în curtea Muzeului,/ un cais cam posomorât/ şi m-am gândit să-i spun «Bună seara!»”.

Am considerat, deloc întâmplător, să mă opresc, pentru început, tocmai la aceste versuri din „Conversaţie de seară”, reluate pe pagina a patra, şi, în postura caisului „cam posomorât”, să-i spunem, şi noi, autoarei, „Bună seara!”, însoţiţi de o viziune integratoare a poeziilor domniei sale din cartea „Amor prohibit” („Die verbotene Liebe”) şi de acea stare poetică dominantă, însoţită de acea seducţie a preaplinului convingător. Dovada? Poemul >>>

Cezarina Adamescu – Dumnezeu și Arta, Arta și Dumnezeu

 O carte de exceptie, o carte despre arta, despre amintiri, despre artisti care au devenit emblematici in spatiul dintre fruntariile tarii noastre, dar care au tasnit precum sagetile in padurea fermecata a lumii, dincolo de orizont, dincolo de hotare, de la zenit la nadir, lasand urme albe pe sufletul constiintei noastre.

    De ajuns sa o rasfoiesti si te umpli de miresmele frumosului. Ale sublimului. Dovada peremptorie ca pe lume nu exista numai rau, numai urat. Ca, oricat de greu ar fi, tot merita sa traiesti, ca sa afli, sa admiri, sa te infrupti si sa te impartasesti. si sa dai si altora. >>>

Mariana Cristescu – poezie

Blasfemie

Mucius Scaevola n-a fost fratele meu.
El nu și-a jertfit decât dreptul său
braţ.
Eu, neavând mai de preţ
decât inima, >>>

Mariana Cristescu – lansare carte

În organizarea Despărţământului judeţean Mureş al ASTREI, a Revistei „Vatra Veche” şi a cotidianului „Cuvântul liber”marţi, 6 noiembrie, ora 17, la Centrul de dezbateri socio-politice şi culturale „Aurel Emil Dandea” din Târgu-Mureş, vor fi lansate volumele „Damen Passo Doble” (publicistică) şi „Amor prohibit/ Die Verbotene Liebe” (versuri) de Mariana Cristescu.

Prezintă scriitorii şi publiciştii: prof. (col.r.) Nicolae Balint, dr. Nicolae Băciuţ, prof. Petre Curticăpean, Lazăr Lădariu, dr. Valentin Marica, Romeo Morari, Ileana Sandu, pr. dr. Gheorghe Nicolae Şincan, Al.Florin Ţene (Cluj-Napoca, preşedintele Ligii Scriitorilor din România). >>>

Mariana Cristescu – România despre care tăcem din ce în ce mai des…

,,Dintre ţările care alcătuiesc România de azi, Dobrogea este cea mai veche ţară română. Cu mult înainte ca dacii din Dacia să se facă romani, dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte, să se închine ca romanii şi să-şi facă oraşe şi sate romane…” (Vasile Pârvan)

       Cel mai vechi oraş european – Provadia, în vârstă de peste 7 milenii – a fost găsit lângă un fost teritoriu românesc – ne anunţă gazetele lumii civilizate, referindu-se la recentele descoperiri arheologice de lângă Varna, datând din perioada 4.700 – 4.200 i.Hr. Descoperirea a fost confirmată de cercetătorii japonezi, britanici şi germani. Potrivit acestora, aici se află „pereţi înalţi de 3,3 metri şi groşi de 2 metri, iar în acel oraş locuiau între 300 şi 350 de oameni, toţi foarte prosperi, pentru că stăteau în apropierea uni mine de sare. În epoca preistorică, sarea era monedă de schimb.”
       Este importantă pentru noi, românii, această informaţie, deoarece oraşul Provadia se afla în apropiere de Cadrilater, parte integrantă a României Mari, împreună cu Caliacra şi Durustorul, cedate ruşinos, fără luptă, Bulgariei, în 1940, ca şi Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Transilvania, la presiunile Germaniei. >>>

Mariana Cristescu – „Arhiva sufletului” (foto)

În fotografie: poetul Grigore Vieru, la Târgu-Mureş, încadrat de scriitorii Mariana Cristescu şi Lazăr Lădariu, alături de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici (primul din stânga), şi membri ai Uniunii „Vatra Românească”.

Mariana Cristescu – „După Potop”

– Substantivul cel mai vehiculat în ultima vreme este… comunicare, absenţa ei determinând, zice-se, acea însingurare a individului în seama căreia ne-am obişnuit să aruncăm, precum pisica moartă în curtea vecinului, dezvoltarea manifestărilor antisociale până la stadiul unor conflicte colective de largă anvergură.

– Baţi câmpii sau te obsedează cursul de mâine?

– Nici una, nici cealaltă. Gândeam vocal, în lipsa unui partener. Sau, cum ar spune mama ta, conversam singură. Reverberaţiile unor discuţii cu studenţii. Pe mine aserţiunea asta nu mă convinge. Întrebarea care se pune este dacă, într-adevăr, această însingurare constituie motivaţia dizarmoniei colectivităţii, dacă, nu cumva, individul, aflat în căutarea sinelui, se introverteşte tocmai pentru a se recunoaşte şi pentru a-şi regăsi  rotundul armonic. În fond, nu trebuie să te caţeri până în Tibet doar pentru atât. Este suficient să eviţi larma din >>>

Mariana Cristescu – „Portret de sclav cu granate”

Flămândă mereu, ca un amant nesăţios, pendula din vis îmi sfâşie perdeaua mătăsoasă a somnului noapte de de noapte, prea puţin sinchisindu-se de privirile piezişe ale bunicilor tresărind în ramele prăfuite. Cu dulcea perversiune a snobului care se furişează în pivniţa răcoroasă pentru a sorbi din spuma efervescentă a prea-tânărului vin, amintirile îmi invadează şezlongul copilăriei de unde, descoperindu-l pe Fabre, mă abandonam, fascinată, în lumea tăcută, uluitor de complexă, a furnicilor, delicate siluete precum statuetele de abanos pe care, peste decenii, un tânăr african avea să mi le ofere pe o plajă la Mediterana. Scotocindu-i prin tolba grea, sub privirile răbdătoare, printre şiraguri  de scoici, amulete şi alte mărunţişuri, descoperisem un colier de granate. Mi-am >>>

Mariana Cristescu – „Ştefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta!”…Pact pentru Basarabia

„Din Hotin şi pân la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin”… (Mihai Eminescu, „Doina”)

        Iar se învolburează malurile/valurile Nistrului! Inclusiv marşul pentru unirea Basarabiei cu România, de duminica trecută, de la Bucureşti, la care au participat, – spun unele surse (în funcţie de „stăpânul” fiecăreia!) – între câteva sute şi până la peste 3.000 de persoane, i-a enervat pe ruşi. Povestea e veche, oricând, cu sau fără motive, cu sau fără marşuri unioniste, argumente vor avea totdeauna muscalii la îndemână ca să înarmeze Transnistria împotriva românilor. >>>

Mariana Cristescu – „România, nu uita: Basarabia e a ta!”

„România, nu uita: Basarabia e a ta!”;  „Chişinău şi Bucureşti – două inimi româneşti”; „Basarabia – pământ românesc!”; „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară,/ Români am fost cu toţi, odinioară”; „Basarabia e România!”; Trăiască, trăiască, trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. 3.000 de glasuri tinere basarabene au înălţat către cerul Capitalei româneşti aceste chemări.

Duminică, 21 octombrie 2012, s-a scris o nouă pagină de istorie. Din păcate, ostentativ, nebăgată în seamă. Poate doar aparent??? Din laşitate mioritică?

Poate doar din prudenţă, ca să nu provocăm un conflict diplomatic, fiindcă iată ce relata Radio Europa Liberă în aceeaşi zi de duminică, 21 octombrie:Unioniştii moldoveni au organizat un marş la Bucureşti. Câteva sute (n.n. – !?!) de persoane purtând steaguri tricolore au scandat în faţa clădirii guvernului României, în Piaţa Victoriei, lozinci ca: «Basarabia, pământ românesc» şi «România, nu uita, Basarabia e a ta!». Demonstraţia a avut loc din iniţiativa Platformei Civice «Acţunea 2012», aceeaşi care a organizat marşuri unioniste în principalele oraşe moldoveneşti, inclusiv la Chişinău şi Bălţi. În urma acelor demonstraţii, formaţiunile moldoveneşti de stânga au introdus în parlament proiecte de legislaţie care ar scoate în afara legii chemările la desfiinţarea statului moldovean prin unirea cu România.” >>>

Mariana Cristescu – Volumul de poezii „Ofrandă” autor Petre Curticăpean

 „În dimineţi cusute cu lumină din candele împărăteşti”….

 Scriitorul Petre Curticăpean nu prea ne-a dat răgaz să-i studiem creaţia, în anii din urmă sufletul lui de ardelean prea cuminte dând în foc şi revărsându-şi prea-plinul de frumuseţe prea îndelung ferecat în tăcute şi cuminţi pupitre şcolăreşti. Căci, înainte de a ni se revela ca poet, Petre Curticăpean a fost dascăl şi director de prestigioasă instituţie târgumureşeană de învăţământ. Iar când porţi ani de zile o asemenea responsabilitate, ceasurile de taină cu tine însuţi sunt implacabil dijmuite de clipa cea repede ce ni s-a dat. >>>

Mariana Cristescu – Cireşoaia

Cireşoaia … O străduţă a Bucureştilor copilăriei, la care cu greu ajungeau străinii de cartier, rătăcindu-se pe drumeagurile labirintice narcotizate de teii, trandafirii, Regina nopţii, crinii şi chiparoasele grădinilor, până la trotuarele înguste, însfârşit pietruite, din câte spuneau gurile rele, cu banii milionarului armean. Mirării mele de copil împiedicat, cu ochii tot pe sus, după cireşele promise de tăbliţa indicatoare, i-a pus capăt tata, de la bun început, cu un soi de mândrie pe care atunci n-am priceput-o: „Strada poartă numele unei cote din Moldova, unde s-au dat lupte grele în Primul Mondial, şi unde au pierit 14.000 de ostaşi români. A curs mult sânge românesc, dar duşmanul austro-ungar a fost înfrânt. S-a ridicat acolo şi un loc de pomenire. O să înţelegi tu când vei fi mai mare”.   >>>

Mariana Cristescu – In memoriam Serafim Duicu (1938-1996).

Un cavaler de Gorj sub culorile Transilvaniei

Astfel ar fi trebuit să se intituleze cartea – intenţionată, iniţial, monografie – ulterior apărută, în 2001, la Tipomur, Târgu-Mureş, cu titlul „Ochi de veghe” –, de fapt, un florilegiu de texte, interviuri şi imagini evocând personalitatea şi opera unuia dintre cei mai serioşi cărturari „de peste munţi” – bun prieten al meu, venit din Tismana Gorjului la Târgu-Mureş, să rămână (ca şi mine!), şi nu să-şi ia lumea în cap cum şi-ar fi dorit nu puţini – de ambe etnii –, ca să ctitorească în limba şi cultura Neamului românesc. Finalul acelei cărţi intitulate „Ochi de veghe” punea în lumina tiparului, în premieră, versurile lui Serafim Duicu – cele din ceasul de taină al spiritului său înalt şi frumos, ascuns ieftinătăţii cotidiene. >>>

Mariana Cristescu – Petre Țuțea: 110 ani de la naștere

„…Nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!»…

  „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Sunt cuvintele-sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – PetreŢuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urmă cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991.

Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ!”. >>>

Mariana Cristescu: Cartea cea bună – Abecedar liric

Literatura/poezia pentru copii este un gen literar ce se adresează unui anumit segment de vârstă, respectiv celor aflaţi la anii copilăriei sau ai adolescenţei (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut destul de târziu, în secolul al XIX-lea, şi a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea. Aşa scrie în Dicţionar, şi aşa şi este. Numai că…

A scrie pentru copii este extraordinar de greu, dacă nu eşti… copil. Sau, mai ales, dacă ai încetat să fii copil. În fond, ce şi mai ales cum devenim când nu mai suntem copii? Nici nu vreau să mă gândesc măcar, la modul serios. Poate, de aceea, oricât de ninse ne-ar fi sufletele, nu încetăm niciodată să să ne refugiem în visul din poveşti şi, mai ales, să credem în el. E motivul pentru care prima specie a literaturii pentru copii o constituie basmele. >>>

Mariana Cristescu – Viitorul stă în… puterea minţii!

Acesta este mesajul, direct, dar şi subliminal, pe care pare să îl transmită întâlnirea anuală a Clubului de la Roma, ce s-a desfăşurat, în perioada 30 septembrie-2 octombrie, la Bucureşti.

 „Clubul de la Roma este o asociaţie apolitică, apărută în 1968 şi alcătuită din aproximativ 100 de membri independenţi, cărora li se adaugă reprezentanţi ai peste 30 de asociaţii naţionale şi regionale din 52 de ţări de pe 5 continente. Din rândul clubului fac parte intelectuali de top, interesaţi «să contribuie la binele lumii într-o manieră sistemică, interdisciplinară şi holistică»”. Un deziderat ideal, aşadar! >>>

Mariana Cristescu – O nouă descoperire senzaţională, in timpul excavaţiilor de la Turdaş! Inscrisuri dacice pe un trovant!

Mircea Chelaru: „Pietrele dacilor au început să vorbească din nou”

 Da! am fost acolo! Vă trimit în premieră absolută ceea ce am văzut la Turdaş (n.n. – luni, 24 septembrie 2012), pe traseul excavaţiilor autostrăzii. Am fost cu prof. Victor Crăciun şi senatorul Avram Crăciun, alăturat fotografului Virgil Jireghie, de la Arad. 

Priviţi înscrisurile şi comparaţi-le cu cele de la Tărtăria şi Oţelenii de Iaşi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existenţei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani. Constatările sunt numeroase, dar vom dezvolta public subiectul.  >>>

Mariana Cristescu – „Nu plecaţi capul! Ridicaţi sus Tricolorul românesc!”

Azi, într-o Europă fără graniţe, constatăm, cu tristeţe, că unica valabilă mai e doar cea dintre români şi români. Iar graniţa de pe Prut trebuie mutată cât mai curând într-un muzeu. Acolo e locul ei.” (Nicolae Dabija)

Duminică, 16 septembrie, mai multe organizaţii nonguvernamentale de pe ambele maluri ale Prutului au organizat, la Chişinău, dar şi la Bucureşti, Marşul Unirii. „Cea mai amplă manifestaţie unionistă publică din ultimii ani s-a desfăşurat în ciuda încercărilor unor formaţiuni pro-ruse şi a unor lideri politici de a împiedica prin mijloace de intimidare şi de presiune exprimarea liberă a voinţei populare” – se arată într-un comunicat de presă al Platformei Civice „Acţiunea 2012”.

În capitala cea ştefană,  10.000 de români de pe amb ele maluri ale Prutului au cerut în stradă Unirea cu Ţara-Mamă, România, scandând:Limba Română – unica Stăpână!”, „Moldova! Trăiască, trăiască, trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească !”. Între participanţi, tineri foarte mulţi – unionişti din România, cu drapele tricolore, între care uriaşul val de mătase al Noii Drepte flutura temerar în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Traseul iniţial – de la Academie, până la Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor” –  avea să fie modificat, din ordinul Primăriei municipiului Chişinău, pentru a preîntâmpina ciocnirile între membrii Platformei „Acţiunea 2012” şi statalişti – reprezentanţi ai mai multor forţe politice. De fapt, forţele de ordine nici nu au permis, iniţial, accesul în scuarul Academiei, locul de întâlnire al unioniştilor, percheziţionând toate persoanele care doreau să participe la manifestaţie şi interzicând tinerilor să ia parte la eveniment. De asemenea, mai multe autocare din raioanele republicii, care transportau unionişti spre Chişinău, au fost blocate în repetate rânduri pe traseu. La presiunea celor deja strânşi în scuar, şi care scandau împotriva acestor abuzuri, autocarelor le-a fost permis accesul în oraş, dar cu o întârziere de o oră, unioniştii fiind nevoiţi să se alăture pe parcurs coloanei de manifestanţi. ,,Am fost legitimat de două ori, alături de colegii  mei, şi nu ni s-a permis accesul în scuarul Academiei, sub pretextul că nu am fi majori. Am fost, astfel, nevoiţi, să ne alăturăm Marşului Unirii după ce manifestanţii au părăsit scuarul” – a declarat, conform Info.Prut,  Elena Matei, elevă la Liceul ,,Gheorghe Asachi” din Chişinău. >>>

Mariana Cristescu – O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?

De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului.
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul >>>