Liviu Dănceanu & Iosif Haidu: Ochiul

o turmă de oi
pătratul lui malevici la bătrâneţe
alb
orfan
de newton goethe chevreul
una după alta culorile
se aruncară mute în prăpastie
un câine singur Continuă lectura

Reclame

Liviu Dănceanu – Scrisoare deschisă către Gheorghe A. M. Ciobanu

Stimate Domnule Profesor,
Ani de zile v-am citit cronicile şi eseurile împrăştiate cu generozitate prin varii reviste moldave. Mărturisesc, vă credeam un om pedant, scrupulos, uneori surprins, alteori uşor iritat fiind de consecvenţa cu care vă menajaţi cele două iniţiale din nume: Gheorghe A.M. Ciobanu, ca şi cum aţi fi ţinut să îmbrăcaţi cât mai extravagant un obştesc manechin. Nu mi-a trebuit mult să înţeleg că era o pedanterie protocolară, ce cobora de pe versanţii inundaţi de aerul tare al unei conduite existenţiale exemplare. Articolele dumneavoastră despre fenomenul muzical deconspirau, înainte de toate, o candidă curiozitate. Vă şi vedeam uitându-vă prin gaura cheii unei porţi ce duce miraculos la cei ce modelează Continuă lectura

Ontifonismul sau dragostea fãrã rest

La începutul anilor 80 ai secolului trecut, Ştefan Niculescu îmi atrăgea atenţia asupra unui autentic discipol al meşterului Manole, care şi-a zidit, n-o să vă vină să credeţi, existenţa într-o scriere, blocând suveran orice insinuare a vanităţii, orgoliului şi meschinăriei. Alexandru Bogza, căci despre el este vorba, trudise întrega lui viaţă la o singură carte. O carte ce-l supusese la o asceză intelectuală unică în peisajul spiritualităţii româneşti, căci cartea lui Alexandru Bogza este o construcţie teoretică întemeiată pe reflecţia profundă asupra criticismului filosofic de sorginte kantiană, ce motivează o soluţie inedită de abolire a crizei fizicii contemporane, precum şi o ofertă surprinzătoare de instituire a unor baze muzicale ale metafizicii de la sfârşit de secol 20. Continuă lectura

Liviu Dănceanu – Eseuri implozive

Liviu DanceanuVă scriu nu neapărat pentru că scrisul înseamnă, vorba lui Francois Mauriac, a-ţi aminti (de) ceva, şi nici ca să-mi ordonez, cum se spune, gândurile şi obsesiile sau pentru a face din nou şi într-alt fel ceea ce, indiscutabil, fusese făcut şi chiar bine făcut, nu pentru că a scrie este sinonim, pe de o parte cu a prevedea, iar pe de altă parte cu a sângera, nu pentru că există, se ştie, în cuvântul scris ceva sacru care ne opreşte să facem din el un joc de noroc ori pentru că scrisul poate deveni, Doamne fereşte, o îndeletnicire care, după cum este exercitată, riscă să fie pusă la zid aidoma infamiei ori desfrâului sau, dimpotrivă, preţuită ca o artă ori ca o virtute, şi nici pentru că o carte devine, la urma urmei, trădătoare, furându-ne sinceritatea. Vă scriu ca să vă imaginaţi ce-ar fi fost aceste file dacă, să zicem, restituirea muzicii noi s-ar situa de fiecare dată în consangvinitatea partiturii, fără resturi perturbatoare de sensuri şi semnificaţii, dacă timizii şi, în bună măsură pierduţii noştri critici muzicali nu ar amorţi, cu obstinaţie în comentarea actului interpretativ şi ar lua pulsul mai ales al gestului componistic autohton ori de aiurea, salutând acele direcţii şi atitudini sporitoare, primenitoare, amendându-le totodată pe acelea caduce, redundante, dacă muzica românească în întregul ei s-ar bucura de o asistenţă logistică şi financiară pe măsura 1potenţialului ei actual, dacă ai noştri compozitori din diasporă ar trăi într-o frăţietate senină ca un partaj reciproc al inimii, efortului şi împlinirilor, dacă în şcoli educaţia muzicală nu ar fi (în cazurile fericite) doar o pojghiţă subţire care se sparge odată cu abandonarea ei, ci o podoabă pe care tinerii trebuie să o poarte permanent pentru ca strălucirea informaţiei autentice şi temeinice să poată oculta, măcar în parte, surogatul amar şi divertismentul anost, dacă presa scrisă, radioul şi televiziunea ar lua în gazdă, Ia modul statornic, fenomenul muzical cult şi şi-ar îndopa publicul hoinar cu câte ceva din bucatele acestui fenomen, graţie cărora cititorului, ascultătorului ori telespectatorului i-ar creşte poate mintea şi sufletul or nu colesterolul sau glicemia, în fine, dacă o parte dintre oamenii de muzică ar spune nu numai tot ce gândesc, ci şi ar gândi tot ceea ce spun? Ei bine, categoric, această carte n-ar mai fi fost să fie. >>>

Liviu Dănceanu – De musicae natura

coperta.IMGÎn gândirea filosofică tradițională,admirația nețărmurită pentru „înțelepciunea muzicii” îl făcea pe Schopenhauer să afirme că transpunerea în concepte a ceea ce muzica exprimă în felul ei ar conduce la cea mai completă explicare a lumii.

Dacă privim cuprinsul volumului de schițe pe teme muzicale, aparținând lui Liviu Dănceanu, la diversitatea și multitudinea reflexiilor iscate de perechile de opoziții categoriale, suntem înclinați să le găsim temeiul într-o asemănătoare sete de exhaustiune. >>>

Pictura lui Iosif Haidu şi muzica lui Liviu Dănceanu s-au întîlnit la Slănic Moldova

pictura de Iosif Haidu

Pictorul Iosif Haidu realizează ilustrațiile cărții pe care muzicianul intenționează să o lanseze în toamnă la Festivalul Internațional “Zilele Muzicii Contemporane” de la Bacău.

 Pictorul Iosif Haidu se află în vacanță la Slănic Moldova, acolo unde are, de cîțiva ani, un atelier de lucru. Aici, împreună cu prietenul său, romașcanul Liviu Dănceanu, compozitor, dirijor și publicist, realizează ilustrațiile cărții pe care muzicianul intenționează să o lanseze în toamnă la Festivalul Internațional “Zilele Muzicii Contemporane” de la Bacău. >>>