Confesiunile unei poete: Irina Mavrodin

Pretinzând că nu ar avea înzestrări de povestitoare şi memorialistă (ceea ce nu-i chiar adevărat), poeta, eseista şi traducătoarea mult apreciată Irina Mavrodin a recurs la metoda ,convorbirilor” care s-au adunat într-un interesant volum, realizat de jurnalistul Al. Deşliu de la Focşani. Materia este extrem de diversă, dar naraţiunea dialogată se constituie în esenţă ca o biografie travestită. Autoarea se destăinuie, punctează momentele importante ale vieţii şi mai ales trăirile, sentimentele şi gândurile care o bântuie încă din adolescenţă. Pe parcurs ne vom întâlni fireşte cu poeta, cu sensibilitatea ei, aflată mai mereu în prim plan, şi totodată cu eseista emiţând judecăţi de valoare nu numai asupra operelor, ci şi asupra vieţii literar-culturale de la noi sub multiple aspecte. >>>

Reclame

Irina Mavrodin- in memoriam

 

Irina Mavrodin (născută la 12 iunie 1929) a fost profesor de literatură franceză la Universitatea din București, traducătoare de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Se stinge din viaţă la 21 mai 2012.Volume de poezii: Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Românească, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis, Editura Eminescu, 2000.

Studii critice: Spațiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poietica și poetica, Univers, 1982; ediţia a II-a, Scrisul Românesc, 1998;Stendhal. Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2001. >>>