Pledoarie pentru poezie

Fragmente din dialogul cu publicul al poeţilor Nichita Danilov şi Ion Mureşan la Salonul Internaţional de Carte Torino 2012.

Nichita Danilov:

Venind aici la târg, am avut ocazia să mă întâlnesc cu poetul Ion Mureşan si cu Ana Blandiana, cu care am avut un schimb de opinii despre poezie. Ion Mureşan a spus că dacă lumea va fi distrusă vreodată, ea ar pute renaşte pentru poezie. Sau dacă un popor va dispărea de pe harta istoriei, va putea renaşte prin poezia care s-a scris până atunci. Pentru că poezia conţine lucrurile esenţiale despre spiritualitatea unui popor. >>>

Reclame

Ion Mureşan- Luminaţia

În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume foarte frumos: Luminaţia. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale. De Luminaţie cred că şi copiii pot înţelege ce este patria, mai degrabă decît de Ziua Eroilor sau de Ziua naţională. Acestea sînt abstracţii greu de priceput pentru minţile fragede. Dar cîţi dintre adulţi nu au în faţa abstracţiilor minţile fragede? >>>