Ion Marin Almăjan – Crezul unui scriitor „tradiționalist”

ION MARIN ALMAJAN..Sunt născut într-o localitate din Banatul montan într-o familie ai cărei membri au fost ţărani cu câteva clase primare. Astfel că nu pot justifica visul meu, mărturisit încă din anii copilăriei, de a ajunge scriitor, prin influenţa educaţiei familiale şi nici a şcolii, care, imediat după război, mai ales în aşezări izolate ca cea din care mă trag, avea dascăli puţini şi nu totdeauna calificaţi. Pot spune deci că acest vis s-a născut odată cu mine şi sigur vom muri împreună. De ce neapărat scriitor, când sunt sau mai exact spus erau atâtea meserii mult mai spectaculoase şi mai bine văzute de semeni, ca să nu spun şi mai bănoase? După cel de al doilea război mondial, ca şi societatea românească, satul fusese bulversat. Ţăranii bătrâni trăiau cu ochii pe cer aşteptând venirea americanilor, încercând în acelaşi timp să se opună creării întovărăşirilor agricole, prima formă de comunizare a satului. Treptat, cine avea limbă lungă, cine comitea orice gest care putea fi interpretat ca duşmănos „puterii populare”, dispărea într-o noapte. Rămâneau femeile ale căror bocete însoţeau zorii de ziuă şi amurgul. Copiii creşteau între această stare de apăsătoare tristeţe şi veselele marşuri asezonate de cântece şi versuri revoluţionare, mult mai ispititoare, după cum ispititoare erau promisiunile de viaţă mai bună, pe care guvernarea „democrat-populară” le făceau oamenilor muncii. În fapt ,această duplicitate ,care se va accentua cu trecerea timpului, a devenit o a doua natură a majorităţii generaţiilor care s-au născut şi au crescut după război. >>>

Reclame

Ada D. Cruceanu – Un strigăt de durere şi alarmă

b_300_472_16777215_0___images_stories_cronica_cronica-literara_I-M-Almajan-Amintiri-despre-tarani„Străinul cu faţa lată, urcat în scrînciobul puternicilor zilei, a pus drujbele pe pădurile Almăjului. Sub fierul necruţător, cad gemînd, ca nişte ostaşi bătrîni ce au apărat satele, de turci, de nemţi, de ruşi. Cad seceraţi de mîna lacomă a veneticului, stejarii, fagii, ulmii, fala pădurii. În vaierul lor, plîng strămoşii şi se frînge un neam.” (Ion Marin Almăjan)
Pentru mulţi dintre cititori, apariţia unui volum de versuri sub semnătura lui Ion Marin Almăjan„Amintiri despre ţărani”, poeme, Editura David Press&Hestia, Timişoara, 2011, volum pentru care autorul a fost distins cu Premiul pentru Poezie al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, pe anul 2011 – a fost şi rămîne o surpriză. Pentru că, bine poziţionat pe harta literelor româneşti, Ion Marin Almăjan este, prin definiţie aproape, un prozator de forţă, remarcat ca atare încă de la debut. „Comparînd cartea aceasta… chiar şi cu calitatea ultimelor volume de debut apărute, trag o singură concluzie posibilă, şi anume că maturitatea stilistică şi de gîndire a tînărul prozator timişorean va impune în întreg contextul nostru literar actual un nume » – nota Sânziana Pop pe coperta a patra a volumului de debut al scriitorului, « Sînt dator cu o durere », Editura Eminescu, 1970”. >>>

Ion Marin Almăjan: Veronica Balaj – Argintul viu al literaturii feminine din Banat

Veronica Balaj este, cred eu, argintul viu al literaturii feminine din Banat. Scriu literatură feminină de şi nu accept întrutotul această sintagmă, fiindcă există scriitoare a căror creaţie este ”bărbătoasă”, precum şi scriitori care au  în opera lor semne ale feminităţii. Revenind la Veronica Balaj consider a fi îndreptăţită afirmaţia de mai sus şi aceasta întrucât de ani buni ea practică un jurnalism cultural în numele unor principii astăzi considerate vetuste: promovarea, prin interviuri, mese rotunde, portrete, doar a personalităţilor reale, a valorilor autentice care au contribuţii deosebite în viaţa culturală, spirituală a României, Europei etc. În emisiunile radio realizate de Veronica Balaj nu şi-au găsit loc nici vedetele politice, nici ipochimenele  dezvelite până dincolo de pragul ruşinii, nici noii îmbogăţiţi care fac acum deliciul televiziunilor şi al majorităţii presei scrise din dulcea noastră ţărişoară. Veronica Balaj preţuieşte sentimentele pe care părinţii şi bunicii noştri le considerau înălţătoare pe când noi, cei de acum, le dispreţuim şi le batjocorim: iubirea faţă de patrie, faţă de neamul din care ne-am ridicat. De aici şi zbaterile sale de a promova valori şi personalităţi din Europa, sau de aiurea. >>>

La mulți ani Maestre Ion Marin Almăjan!

„În pragul comunei mele natale şezum şi plânsem“

De comuna mea  natală mă leagă câteva lucruri: în primul rand amintirea bunicilor şi a părinţilor mei, a altor oameni din generaţia lor. E suficient să desferec  tainiţa amintirii ca să le văd obrazele, să le aud, la majoritatea, glasul, şi uneori să-mi amintesc fapte, gesturi, atitudini, o anume îndârjire în a-şi lucra pământul, a – l obliga să le dea roadele vitale pentru existenţa lor şi a copiilor lor. Acestea şi altele îi fixează în timpul nesfârşit al istoriei localităţii Dalboşeţ din fermecătoarea Ţară a Almăjului. Despre aceşti oameni, despre statura lor am cutezat să  scriu în câteva din cărţile mele, cu intenţia declarată de a-i ”veşnici”, pentru ca imaginea lor să se păstrereze nealterată în vremurile ce vor veni. Aceste vremuri au şi venit, chiar mai repede decât am crezut eu.De comuna mea natală mă leagă amintirea străzilor, înfăţişarea caselor, unele făloase, după starea economică a >>>

Ion Marin Almăjan

Ar trebui să se înveţe în şcoli românismul?

      Citesc pe internet un interviu cu reputatul regizor şi om de cultură Alexander Hausvater. Poate dintr-o judecată greşită, impresia mea despre cunoscutul regizor a fost că datorită influenţei Domniei sale, Teatrul Naţional  din Timişoara, >>>