Ion Creangă – Povestea unui om leneș

Ion CreangaCică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: >>>

Reclame

Gheorghe Radu – Comemorarea lui Creangă în arhivele nemţene

Ion CreangaPagini alese din istoria judetului Neamt 

Cel născut în Humulestii Neamtului trecea în nefiintă la cumpăna dintre ani, la 31 decembrie 1889 (în acelasi an cu marele Mihai Eminescu si Veronica Micle – n.n.). 
Într-un raport al Scolii Primare mixte din Humulesti, din 15 ianuarie 1915 (coincidentă cu ziua de nastere a Luceafărului poeziei românesti – n.n.) către Revizoratul scolar al judetului Neamt, sub semnătura „dirigintelui N. Bancea“, se consemnează „modul cum s-a făcut comemorarea de 25 de ani de la moartea lui Ion Creangă“.  >>>

Mihai Ştirbu – Iubirile scriitorilor: Ion Creangă şi Tinca Vartic

Ion CreangaIon Creangă a fost un cleric onorabil, dar fără vreo chemare deosebită pentru preoţie, aprecia criticul literar Vladimir Streinu (Istoria literaturii române, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973). A excelat ca scriitor, iar din punct de vedere profesional – în cariera didactică, atât ca învăţător, cât şi ca autor de manuale şcolare.

 Nu cred să existe român care să nu fi auzit de Ion Creangă.

Ion Creangă, povestitorul nepereche al moldovenilor, îşi doarme somnul de veci în Iaşul drag lui, în cimitirul Eternitatea. Acolo, nu departe de cei câţiva metri pătraţi ai veşniciei lui, a poposit pentru totdeauna şi unicul său fiu, ,,Căpitanul’’. >>>

Zilele „Ion Creangă” la Târgu Neamţ

Ion CreangaÎncepând de mâine 14 decembrie, până duminică inclusiv, la Târgu Neamţ şi Humuleşti se vor desfăşura Zilele „Ion Creangă”, manifestare culturală organizată de Complexul muzeal judeţean Neamț, Primăria Târgu Neamţ şi fundaţiile culturale „Ion Creangă” şi „Constantin Matasă”, aflată la a XLIII-a ediţie.

Vineri, de la ora 10, la Muzeul memorial „Ion Creangă” din Humuleşti se va desfăşura un moment omagial la care vor participa invitaţii speciali ai manifestării (majoritatea dintre ei fiind universitari şi scriitori ieşeni) şi autorităţile locale. Elevi ai şcolilor din Humuleşti, Petricani, Vânători-Neamţ şi formaţia de Arnăuţi a Casei de Cultură din Târgu Neamţ vor prezenta un spectacol folcloric. În aceeaşi zi, după amiază (între orele 14-17), la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ va avea loc simpozionul „Diaconul Ion Creangă”, la care vor >>>

Bojdeuca „Ion Creangă“ la începutul secolului XX, Iași, cartierul „Țicău“

Imagine

Ion Creangă – un etern paradox?

Intrigat de varietatea receptării, în timp, a operei lui Ion Creangă, Adrian Dinu Rachieru a elaborat un eseu atipic, spumos şi plin de savoare (Ion Creangă, spectacolul disimulării, Timişoara, Editura David Print, 2012), prin care încearcă a stabili un nou echilibru, imponderabil, în perceperea cât mai aproape de realitate a acesteia. Prin realitate, natural, înţelegem, întâi de toate, realitatea literară, universul adânc al ficţionalităţii, apt să strabată vremea pe deasupra tuturor legendelor şi anecdotelor ce s-au tot ţesut, încă din timpul vieţii marelui nostru clasic, pe seama sa şi a operei sale. >>>

Casa memorială Ion Creangă din Humuleşti

Imagine

Creangă, crud si jovial

Ultima carte a lui Eugen Simion dovedeste, pe de o parte, cît de viu si de racordat la perspectivele moderne e venerabilul critic, iar pe de alta, cît de inepuizabil e un subiect ce părea epuizat. Căci ce s-ar mai fi putut scrie nou despre Creangă? Nu e el un obosit clasic de manual si un obisnuit, de-acum, al tuturor istoriilor literare? Nu au fost stoarse din obiect toate sevele hermeneutice, de la cele pur literare la cele psihanalitice si ezoterice? >>>

Ion Creangă- Amintiri din copilărie

Film artistic în regia Elisabetei Bostan realizat în anul 1964. Din distribuție amitim pe Ştefan Ciubotăraşu-Ion Creangă, Emanoil Petruţ-Ştefan a Petrei,  Eliza Petrăchescu-mătuşa Mărioara, Ion Bocancea-Nica a lui Ştefan a Petrei, Mihai Mereuta-vornicul.


Ion Creangă- Prostia omenească (poveste)

 A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

        Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor.

        Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. >>>

Ion Creangă: Ion Roată și Cuza-Vodă

Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. >>>

Ion Creangă- Povestea porcului

Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! >>>

Ion Creangă- Fata babei şi fata moşneagului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei. >>>

Agapia- Un topos al mitologiei nemțene

B. P. Hasdeu

AGAPIA

AGAPIA. Dintre cele câteva localităţi din Moldova numite Agapia (Frunzescu, Dicţ. top., ad voc.) cea mai importantă este o mănăstire din munţii districtului Neamţ, acum de călugăriţe, altădată bărbătească, fundată în a două jumătate a secolului XVI, cam pe la 1570. S-a zis aşa nu după numele femeiesc Agapia, precum s-ar putea crede la prima vedere, ci de-a dreptul din grecește ce semnifică, „agape, repas chrétien, charité”. Episc. Melchisedec (Notiţe istorice, p. 28): „Mănăstirea Agapia, numită din vale, spre deosebire de schitul Agapia din deal, carele este vechea mănăstire Agapia fundată pe la mijlocul veacului 16-lea, datează din anul 1646 şi este zidită de hatmanul Gavriil şi cu soţia sa cneaghina Liliana…” De pe timpul când Agapia era încă a călugărilor, rămăsese pe loc o >>>

Ion Creangă – in memoriam

Ion Creangă, (1837-1889)

Se naşte la 1 martie  1837,  în satul Humuleşti,  intâiul din cei opt copii ai lui Ştefan a Petrii Ciubotariul şi ai Smarandei Creangă, „răzeşi fără pământuri” din satul Humulesti, tinutul Neamt. Se stinge din viaţă la 31 decembrie  1889 la Iaşi. Începe şcoala primară în satul natal (1847),  continuată la Broşteni (1849), Tg. Neamţ (1853-1854), Fălticeni la şcoala de “catiheţi”: în 1859 ajunge diacon la Iaşi. Din 1864 urmează Şcoala Normală de la Trei Ierarhi al cărui director era Titu Maiorescu; remarcat de acesta devine institutor. Suspendat atât ca >>>