Lansarea cărţii „În două lumi”, a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, la Universitatea „Ioan Slavici” din Timişoara

La Simpozionul Național „Ioan Slavici la aniversară”, ediția a II-a, din 29 februarie 2012, lansarea cărții „În două lumi” a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, a fost onorată de prezentările distinșilor invitați: Prof. univ. dr. Dumitru Mnerie Rector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara, poeta Mariana Gurza, Nicu Chișe și scriitoarea Veronica Balaj.

>>>

Reclame

Mariana Gurza : Volumul „În două lumi” de Ben Todică – o carte de suflet, o lecţie de românism

poetă, Timişoara

 În cadrul Simpozionul NaţionalIoan Slavici la aniversară”, ediţia a II-a, din 29 februarie 2012, responsabil de proiect Gabriela Victoria Mnerie, în cadrul Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timisoara, participanţii s-au putut bucura de lansarea cărţii „În două lumi” a scriitorului român, Ben Todica, stabilit în Australia. >>>

în memoria lui Ioan Slavici

scriitor (1848-1925)

 Anul 2011 a fost un an deosebit pentru Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „IOAN SLAVICI”. Sediul acesteia a găzduit 4 evenimente culturale în onoarea lui Ioan Slavici. În colaborare cu Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România – Filiala Timiş, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Societatea Culturală „Patrimoniu” Timişoara, Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara, Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar din judeţul Timiş – Federaţia „Spiru Haret” şi sub egida Centrului de Cultură şi Artă >>>