Interviu cu poetul şi publicistul Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani

DMG1. La ce vârstă aţi descoperit pasiunea pentru poezie?

D.M.G.: E mult spus pasiune, dar orice va fi fost starea de pe atunci, asta se întâmpla binişor după trecerea pragului critic de 40 de ani, cu umor ţinut sub control aş spune, cam de pe unde a lăsat-o marele Mihai Eminescu care şi-a încheiat viaţa la doar 39 ani. La început, cu încercări mai modeste de versificare integrală a celor 150 psalmi biblici, după binecunoscuta regulă a debutului care spune că dacă tot aştepţi până vei face un lucru perfect, nu mai faci nimic niciodată. Ceva mai consistent, am scris după vârsta de 50 de ani, acum am 52 trecuţi. Deci, ca să vă răspund totuşi, de vreo doi ani pe muchie, să zicem… >>>

Reclame

Ileana Costea – Successul tânărului Mihai Anghel la o companie de artă pentru “high-tech”

Ileana CosteaArticolele mele sunt despre prezente romanesti surpriza in strainatate si axate in particular pe arta si cultura. Astazi insa exista o noua arta bazata pe technologia avansata a secolui in care traim, a carei cea mai clara expresie o gasim in folosirea pretutindeni si oricand a computerului si mai ales a  telefoanelor mobile.

Arta pentru “high-tech”, este arta care ne inconjoara pe toti azi,  este aspectul obiectelor utilitare, pentru care consumatorul a devenit din ce in ce mai pretentios. Nu mai esti multumit cu un computer care sa arate ca o o simpla cutie cu clape. Steve Jobs fondatorul  companiei Apple a fost primul care a inteles aceasta. >>>

Poetul Leo Butnaru din Republica Moldova: “Scriitorul trebuie să facă tot posibilul pentru a-şi câştiga libertatea de creaţie”

Leo ButnaruLeo, ai deţinut, deţii încă, funcţii în Uniunea Scriitorilor din Chişinău? Cum trăiesc scriitorii din Basarabia? Îi ajută statul, guvernul?

–  Între 1990-1993 am fost unul din cei doi vicepreşedinţi ai USM, responsabil de relaţiile literare. (De unde şi nota de jurnal reprodusă mai sus.) Între 1998-2005 am fost preşedinte al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România. Astăzi fac parte din consiliile acestor două organizaţii scriitoriceşti, dar nu am o funcţie oficială, cu toate că >>>

scriitorul Leo Butnaru din Republica Moldova: “Populaţia nu prea ştie ce să facă cu puterea, puterea nu prea ştie ce să facă cu populaţia”

Butnaru LeoEşti printre primii scriitori de Basarabia care şi-au făcut, imediat după revoluţia din 1989, prieteni de condei în România. Care au fost primele impresii despre cei pe care, o bună bucată de vreme, i-ai cunoscut doar prin scris?

– Să ştii că, la început de septembrie 1987, la Bucureşti, în casa actorului şi poetului Arcadie Donose, de stirpe pruto-nistrean, l-am cunoscut pe Matei Vişniec. Iar peste vreo două săptămâni de la radio „Europa liberă” am aflat că tânărul scriitor român ceruse azil politic în Franţa. Anul acesta i-am expediat una din fotografii în care ne regăsim, Matei întrebându-se: „Să fi fost noi atât de tineri pe atunci?” Ei bine, până la acea primă permisiune de a trece Prutul – oricum, eram în plină perestroika – mi s-a întâmplat ca la o şedinţă a cenaclului „Eminescu” de la redacţia ziarului „Tinerimea Moldovei” din Chişinău să-l cunosc – pe cine crezi? – pe inveteratul promotor al criticismului sociologist Mihai Novicov, aflat în vizită în RSSM. Era pe la mijlocul lunii februarie a anului 1971. Nu ştiu cu ce ocazie se afla Novicov la Chişinău, >>>

În voia sortii – interviu cu actorul Mircea Diaconu (II)

Am început discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, într-o seară de la sfîrsitul anului trecut, rememorînd impresiile pe care le-am încercat cu zece ani în urmă, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric – Emanuel Schmitt, pus în scenă de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si în care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului românesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu. 

I-am amintit interlocutorului meu, rîndurile mele de atunci – cam exaltate, recunosc acum – despre starea resimtită în fata unui act artistic ce s-a dovedit a fi, ulterior, de mare succes. Era un pretext apreciat, cred, de către actorul care, după cum veti afla în rîndurile următoare, se pregăteste pentru o lungă pensie. >>>

Marie Rose Mociorniță: Povestea mea este, de fapt și povestea României

Marie Rose Mociornita are o istorie de viata desprinsa parca dintr-un roman. Chiar atunci cand zambeste… poarta in priviri melancolia unui om cu zbucium sufletesc! Este inca profund marcat de amintirile dureroase ale debutului sau in viata si continua sa-si dedice viata salvarii imaginii familiei sale…

M-au declarat moarta
EVELINE PAUNA: Debutul dumneavoastra in viata a fost… agitat. V-ati nascut la 7 luni, intr-un pod dintr-o casa de langa Cismigiu, pe strada Sfantul Constantin. Tata nu a vrut sa o duca pe mama la spital pentru ca nu a gasit o masina americana, printre taxiurile vremii fiind doar

>>>

Ileana Vulpescu: Nu-mi aduc aminte când am fost fericită ultima dată

Ileana Vulpescu     (foto Karina Knapek)Vestea ca Romulus Vulpescu a murit, in septembrie, a cazut greu peste constiinta romanilor care l-au uitat in ultimii ani de viata. Putini dintre ei stiu ca, doar cu o luna inainte, Ileana si Romulus Vulpescu o pierdusera si pe fiica lor, Ioana, la doar 41 de ani. Ileana Vulpescu a ramas intr-o lume in care nu-si aminteste cand a fost, ultima data fericita, nu mai face pariuri cu destinul, privind biblioteca ce i se goleste pe zi ce trece… Il roaga pe Dumnezeu doar sa-i mai lase ochii, sa nu-i ia ultima alinare – cititul. Si vorbeste, in premiera, despre durerea ei.

„Este imprudent sa faci pariuri cu trecutul!”

EVELINE PAUNA.: Cand am stabilit acest interviu, v-am telefonat pe fix. Pe telefonul de aici, de acasa. Chiar ma gandeam in drum spre interviul cu dvs. daca aveti si telefon mobil…
ILEANA VULPESCU: Am si un telefon mobil pe care Romtelecom-ul a spus ca mi-l face cadou. Dar acestea sunt niste cadouri otravite. Adica spun ca-ti fac un cadou, dar mai platesti 20 de lei pe luna ca sa vorbesti la el… >>>

De vorbă cu poeta și prozatoarea Victorița Duțu, câștigătoarea Premiului Internațional de poezie „Naji Naaman”

Poeta si prozatoarea Victorita Duțu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o allta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Despre parintii ei, aceasta spune ca sunt cei mai buni si mai curati parinti din univers. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi, si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   „NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura. >>>

Ben Todică – Interviu cu jurnalista Cristina Mihai

Ben Todică:  Cristina e jurnalistă cu exerciţiu la Studioul regional de radio Timişoara, unde a realizat emisiuni ca: Eva în mileniul 3,  emisiuni pentru vârsta a treia şi alte emisiuni cu caracter social. În şcoala românească a dobândit solide cunoștințe profesionale şi de cultură generală, dar şi deschiderea pentru cunoaştere, continuă şi aprofundată.  Astfel, a urmat un masterat în  Politici publice la Universitatea  CARLETON, Ottawa, Cursuri de jurnalism la BBS Londra şi  New York.

Acum este, vicepreşedintă a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Canada, ea însăşi fiind semnatara unei cărţi de interviuri cu scriitori din Diaspora şi a unei cărţi de literatură pentru copii. >>>

Ben Todică – Interviu cu regizorul Dan Puican

Ben Todică: Domnule Dan Puican sunteţi foarte cunoscut în România, şi nu numai,  ca unul dintre cei mai buni regizori români. Puţini ştiu însă că aţi debutat la Teatrul din Baia Mare în 1956, ca actor, făcând parte din aşa-zisa ,,generaţie de aur. Apoi aţi  fost actor la Teatrul din Braşov, iar din 1963 sunteţi  regizor artistic la Radio­difuziunea Română. Regizorul Dan Puican a pus în undă >>>

Ben Todică – Interviu cu cineastul Vasile Bogdan

Ben Todică: Vă rog să începem  prin a vă prezenta, să ne spuneţi câteva lucruri despre dumneavoastră.

Vasile Bogdan: Mă numesc Vasile Bogdan, lucrez aici, la Studioul de televiziune din Timişoara al Televiziunii Române de 11 ani, sunt membru fondator aş putea spune pentru că un grup de entuziaşti de la Radio Timişoara, desprins la un moment dat, am decis să facem o trupă de televiziune, care să se-nscrie în programul mare al Televiziunii Române cu vocea noastră, cu vocea Banatului, cu vocea celor 4 judeţe din sud-vestul ţării, e vorba de Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara. Avem foarte mult de lucru pentru că, deşi emitem 2 ore pe zi, în fiecare zi inclusiv duminica, plus colaborările la Televiziunea Română  centrală, avem foarte multe lucruri interesante de transmis care se petrec aici în Banat. >>>

Cristina Mihai – Dialog aproape de scara avionului: Interviu cu Excelența Sa, doamna ambasador Elena Ștefoi

1.    Excelenta,  mandatul dvs in Ottawa ajunge, in cateva zile, la un sfarsit . Ca urmare,  e un bun prilej de a da nota definitorie  activitatii dvs aici.      Ce ati pune la capitolul reusite?

Cred ca deschiderea  si consolidarea relatiei dintre Ambasada si comunitatile romanesti e un bun castigat, alaturi de cresterea vizibilitatii Romaniei  in tara de resedinta. Infiintarea grupului  parlamentar de prietenie Romania-Canada, al carui vicepresedinte ales este deputatul Corneliu Chisu,  e o dovada in plus  ca romanii sunt bine integrati si ca se bucura de atentia institutiilor federale.  Pentru  o mai buna reprezentare a intereselor romanesti  in plan provincial, am extins  jurisdictia consulului onorific al Romaniei la Moncton pentru toate cele patru provincii atlantice, am deschis un Consulat General  la Vancouver, am numit un consul onorific in orasul Quebec City.  In registrul politico-diplomatic, cele două deplasari ale premierului Stephen Harper la Bucuresti – in 2006 la >>>

„Mă oboseşte delirul politic din România” – Interviu cu Matei Vişniec

Matei Vişniec, scriitor român stabilit în Franţa, vorbeşte despre destinul teatrului, al culturii într-o lume în care cabaretul cuvintelor şi-a depăşit limitele pe care, de fapt, nu şi le-a impus niciodată.

Formaţia filosofică a lui Vişniec, precum şi operele sale, îi facilitează o viziune de ansamblu asupra existenţei, şi o disecare a prezentului cu voluptatea omului care crezut în idealuri, şi a sperat că poezia şi teatrul ar putea demola incultura, prostia şi răutatea. “Iluzie” care nu i-a trecut. “Bucureştiul are prea puţine teatre în raport cu numărul de locuitori”. >>>

Interviu cu actorul Dorel Vișan

Care sunt valorile perene pe care le amintiti in interviuri, in ultima vreme?

Sunt acelea care s-au acumulat in timpul vietii si activitatii unui neam si care ii intretin identitatea. Sunt valori culturale sau valori pe linie materiala. Si valori pe linie de vitejie, care tin de felul cum un neam stie sa isi apere limba, familia, cetateanul.  >>>

Octavian D. Curpaș – Interviu cu Vavila Popovici: Cum Elena Ceaușescu a lăsat-o pe Vavila Popovici fără dreptul de a-și tipări propriul volum de versuri

  Poetei şi prozatoarei Vavila Popovici ştiinţa i-a dat multe cunoştinţe, însă literatura a încercat să o înveţe cum să le folosească. Ştiinţa i-a exersat şi i-a ordonat mintea, iar preocupările artistice şi literare i-au şlefuit-o, atât cât s-a putut. Născută la Suliţa, în judeţul Hotin, în nordica Bucovină (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic sensul cuvântului adaptare, pentru că a copilărit în diferite oraşe, a schimbat mereu şcolile, a pierdut şi a câştigat >>>

Andrei Șerban – „Țara e condusă de o adunătură de derbedei”

Deși ați avut parte de experiențe traumatice, mai ales în anii ’90, totuși reveniți periodic în România: să montați un spectacol așa cum este acum Lear la Bulandra, să faceți „academie“ cu tinerii actori, cum ați făcut în vara aceasta la Mogoșoaia în colaborare cu ICR, ca să amintim doar exemplele recente. Ce vă oferă revenirea?

În România, în special în condițiile vieții actuale pline de tulburări, tendința e deseori spre inerție. Forța pasivității pândește la fiecare pas. Cum să lupți cu inerția? Doar lucrând continuu cu tine însuți și cu alții. De aceea revin să fac spectacole și mai ales workshopuri. Căci, nelucrând, simți că te închizi și din teamă ridici ziduri de protecție. Pentru a te deschide, trebuie să dărâmi zidurile. Atât atelierele pregătitoare, cât și o piesă ca Lear, ce pare scrisă ieri și amintește de ce se întâmplă acum, sunt necesare. În teatru, ca și în viață, ai nevoie de încredere. Academia Itinerantă a reușit exact asta: să creeze un climat de încredere, unde tineri artiști se întâlnesc ca să caute împreună ceva diferit de tot ce au știut până atunci. >>>

„Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!”

Motto: „Mi s-o urât de atâta urât”

Marcel Bărbătei: Care este soarta unui jurnalist de provincie neînregimentat, care nu vrea să trăiască din „firimiturile” vreunui baron local, indiferent de culoarea politică a acestuia?

Mihai Goţiu: E greu, trebuie să strângi din dinţi şi să încerci să rezişti până la capăt în perioada asta nu tocmai fericită, când presa a fost o zonă foarte afectată de criză şi bătălia politică. E greu să rezişti, să ai coloană vertebrală… Eu zic că am mers bine şi dacă am rezistat până acum, în aceste condiţii, sunt convins că va fi mai bine în viitor. Iar faptul că „baronii locali” există peste tot, mai ales în provincie, nu face decât să-mi dea de lucru. >>>

Romulus Vulpescu, ultimul interviu

Scriitorul, traducătorul şi publicistul  a încetat din viaţă marţi 18 septembrie 2012, după amiază, la vârsta de 79 de ani. Familia scriitorului nu doreşte să facă publice detalii despre motivele decesului lui Romulus Vulpescu şi nici despre înmormântarea acestuia. Citiţi mai jos interviul pe care Romulus Vulpescu îl acorda, în urmă cu aproape doi ani, revistei Q Magazine.

Îi ştim din cărţi. Cele pe care le-au scris ei! Ea stăpîneşte, printre altele, „Arta Conversaţiei”, iar el a avut „Infatuarea” de a spune „Îmi sunt contemporan – şi mi-e de-ajuns”.  În exclusivitate pentru Q Magazine, Ileana şi Romulus Vulpescu coboară de pe bolta autorilor şi devin ei înşişi personaje, într?o extraordinară poveste de viaţă. >>>

Despre Bucureşti şi bucureşteni – Interviu cu Andrei Oişteanu

Cu ocazia Zilei Bucureştilor (21 septembrie 1459 – cea mai veche atestare a oraşului, într-un document semnat de Vlad Ţepeş), publicăm un interviu cu antropologul ANDREI OIŞTEANU, preluat de pe site-ul B365.ro.

Ce ne puteţi spune despre Bucureşti, ca oraş mul­ti­et­nic?

Când se vorbeşte despre oraşe româneşti multietnice şi mul­ticulturale, de regulă se vorbeşte de Timişoara, de Cer­năuţi, de Brăila. Întotdeauna se uită Capitala. Or, Bu­cureştiul este un oraş multietnic şi multicultural tipic. În primul rând, pentru că a adunat – ca şi alte capitale – populaţii din diverse regiuni ale României: moldoveni, tran­silvăneni, bănăţeni, dobrogeni şi, evident, mun­teni. De-a lungul secolelor, oraşul a atras şi diverse gru­puri etnice. S-a creat ceea ce sociologii numesc un „eth­nic melting pot“, un „mojar de mixtură etnică“, în care toate aceste comunităţi etnice s-au amestecat, social şi cultural, s-au produs căsătorii mixte şi a ieşit o populaţie relativ distinctă, numită „bucureşteni“. Este vorba des­pre foarte multe comunităţi etnice alogene: armeni, greci, evrei, nemţi, ruşi, turci, unguri ş.a. La un moment dat, umbla legenda că Bucureştiul este al doilea oraş, după Budapesta, >>>

Dorel Vişan: „Sunt un orgolios!“

Stăteam şi mă gândeam cine sunt azi cei care vor ajunge în postura de maeştri peste, să zicem, 30 de ani. Mă gândeam, nu foarte entuziast, vă mărturisesc…

Stăteam într-o după-amiază din săptă­mânile astea la o terasă. Stăteam de vorbă cu maestrul Dorel Vişan. Despre ale noastre. Vorbeam şi făceam intervi­ul acesta. La un moment dat, în timpul lui, mă gândeam ce meserie frumoasă e asta. Să te întâlneşti cu oameni de talia lui, să pui ce întrebări vrei. El să-ţi răspundă. Frumoasă meserie, dom­nule! La final, maestrul să dea un telefon cuiva, să aducă o carte pentru prietenul său. Referindu-se la mine. Pentru o oră, vara asta, am fost prietenul maestrului Dorel Vişan. >>>

Povestea unui pictor român, Irina Negulescu, din San Diego, USA. De la Marea Neagră la… Pacific.

Irina Negulescu a părăsit ţinutul mioritic cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu, în anul 1989. Dupa o „haltă” de un an de zile în New York, şi-a făcut bagajele şi a plecat spre ţinuturi…mai calde, aterizând tocmai pe coasta de vest a Americii, mai precis în San Diego, o locaţie paradisiacă cu o peisagistică superbă care, pentru pictori, reprezintă un adevarat „artist delight”.

Născută pe buza Mării Negre, la Constanţa, pictorul Irina Negulescu, „a dat” Marea Neagră pe Oceanul Pacific. Dragostea pentru apă a făcut-o să aterizeze pe ţărmul Oceanului Pacific, unde locuieşte şi în prezent. Astfel, Marea Neagră a fost „upgradată” şi ridicată la rangul de Ocean. >>>

Octavian D. Curpaş – Interviu cu Cornel Potra, avocat în domeniul emigrării în SUA

Carolina de Sud este statul în care poţi să-ţi faci cei mai mulţi prieteni americani

 Cu o populaţie de aproximativ cinci milioane de locuitori, “paradisul golfului”, cum este supranumit statul Carolina de Sud, este cu siguranţă unul dintre cele mai pitoreşti state din SUA. Pe lângă frumuseţile naturii şi resursele abundente, statul deţine şi un sistem educaţional de invidiat. Instituţii de învăţământ superior, începând de la universităţi renumite ca “University of South Carolina” din Columbia sau “FurmanUniversity” din Greenville, până la numeroase colegii de proporţii mai reduse, fac din Carolina de Sud şi un adevărat “paradis al educaţiei”. >>>

Octavian D. Curpaş : „Mulți spun că americanii au venit prea târziu, alții spun că au venit degeaba” – Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul Nanţional

„Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

 Secretul profesiei de jurnalist:

„Totul stă în puterea unui virus – virusul presei!”

 Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presa scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul – în general, cel de politică externă – în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă. >>>

Anatol Popescu: Prin adoptarea noii legi, limbii române îi revin drepturi egale cu limba rusă în Basarabia Istorică (I)

Despre soarta limbii române în Basarabia Istorică, cu Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”

Domnule Popescu, ce părere aveți despre legea privind politica lingvistică adoptată recent în Ucraina?

În principiu este un act normativ modern, care pune în aplicare câteva angajamente asumate de Ucraina, în calitate de stat cu aspiraţii oficiale de integrare europeană. Totuşi încă este prematur să vorbim despre modalităţile şi mecanismele, adesea complexe şi costisitoare, de punere în aplicare a noii legi. >>>

Ileana Vulpescu – „În fiecare epocă oamenii sunt altfel”

Va prezentam un interviu exceptional cu doamna Ileana Vulpescu, realizat de Emil Proşcan. Multumim domnului Mănăilescu si redactiei revistei prietene Fereastra pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispozitie acest interviu document.

Stimata Doamna, dupa licenţa in litere (limba si literatura franceza), la Facultatea de Filologie a Universitaţii din Bucureşti (1953-1958), ati lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistica al Academiei. Foarte putini oameni cunosteau cercetatorul – cred eu ca este o meserie ingrata din toate punctele de vedere – si, cu atat mai putin scriitorul Ileana Vulpescu. >>>

„Nu vreau să-mi leg numele de ruşinea desfiinţării TVR Cultural“

Membră în Consiliul de Administraţie al TVR, apreciata realizatoare a serialului Memorialul durerii, Lucia Hossu Longin a decis să apere TVR Cultural, să intervină public şi să protesteze faţă de decizia desfiinţării acestui canal. Am refăcut, împreună cu Lucia Hossu Longin, filmul evenimentelor care au culminat cu desfiinţarea TVR Cultural. Împreună cu numeroase proteste publice, cu petiţii cu mii de semnături, Lucia Hossu Longin explică de ce este gravă şi inoportună această măsură. Interviul a fost realizat luni, 13 august, în redacţia revistei Observator cultural. >>>

Studenţii de la Sociologie la Şcoala de Vară “Mircea Vulcanescu” – Valea Plopului: Eminescu, mai actual ca niciodată: „Ar trebui eliminate elitele negative’’!

(interviu cu Oana Mădălina Mihăilă, studentă.)

Departe de lumea dezlănţuită, la Valea Plopului, aproape de Văleni, un grup de studenţi ai Universităţii Bucureşti îndrumaţi de prof. dr. Radu Baltasiu, au participat la cursurile Şcolii de Vară ’’Mircea Vulcănescu’’.

Sociologi, antropologi, istorici, jurnalişti sau actori, intelectuali care nu au făcut pactul cu pseudoelitele conducătoare, au ţinut să dialogheze cu tinerii dornici de a–şi desăvârşi pregătirea pentru viaţă, dincolo de ceea ce le oferă actualul sistem educaţional românesc. Asociaţia Pro Vita şi părintele Tănase, cei care au grijă în zonă de 400 de ’’suflete’’ aflate în dificultate, i-au găzduit pe tinerii ’’învăţăcei’’. Printre tinerii cursanţi se afla şi Oana Mihăilă, studentă în anul trei la sociologie. >>>

Alex Rotaru, filmmaker de origine română, a cucerit fortăreaţa numită Hollywood

Hollywood-ul este o fortăreaţă greu de cucerit. Puţini români au reuşit să arboreze steagul României deasupra cetăţii de unde se dă ora exactă în lumea mondială a cinematografiei.

Alex Rotaru a găsit calea potrivită…Cu un fond biotipologic pe măsură – copil de actor (mama – Maria Rotaru) şi de dramaturg (tatăl – Eugen Rotaru) –  Alex a debutat în cinematografie la vârsta de 9 ani; şi-a făcut ucenicia copilărind printre „cireşari”, fiind parte din distribuţia cunoscutei  trilogii din anii ’80 – „Cireşarii” („Cireşarii”, „Aripi de zăpadă” şi „Cetatea ascunsă”). >>>

Constantin Munteanu – “Am fost interzis pentru că am scris despre furtul tezelor de doctorat din chimie”

Reporter: Aţi copilărit la Strunga, Iaşi. V-a rămas în memorie o întîmplare obsedantă din copilărie, de care nu scăpaţi niciodată şi pe care aţi ezitat să o povestiţi în cărţile dvs?

Constantin Munteanu: Un romancier ajuns la vîrsta mea a topit totul, aur şi noroi, în creuzetul creaţiei. Din copilărie, urîtă şi obsedantă este amintirea cotelor şi a colectivizării forţate. Mulţi din torţionarii de atunci sînt şi acum pe ecranele televizoarelor, în structuri de conducere ori îşi mănîncă în tihnă pensiile grase. >>>

Gărâna – un nume sinonim cu jazzul contemporan: Interviu cu Marius Giura

Între 12 şi 15 iulie 2012, a avut loc cea de-a şaisprezecea ediţie a Festivalului Gărâna Jazz. Ca şi ediţiile anterioare, evenimentul s-a bucurat de o participare de gală şi de un public pe măsură. Ţinînd cont că Gărâna se află în Munţii Semenic, la peste 900 de metri altitudine, că drumul de acces este unul secundar (ce porneşte din Reşiţa), iar audienţa depăşeşte de zeci de ori capacitatea de cazare în hotelurile şi pensiunile zonei, fenomenul cultural care stă la baza festivalului este cu atît mai surprinzător. Pentru a pătrunde tainele acestuia, am preferat în locul unor speculaţii paralele să discutăm în cadrul unui interviu oferit (în exclusivitate) de însuşi organizatorul festivalului, Marius Giura. >>>

Nicolae Steinhardt – 100 de ani de la naştere

        “Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc. 12, 41-44; Luca. 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.

A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume: să dăm ceea ce nu avem…” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi) >>>

Ion Coja – Blestemul Tracic ?

Petre Burlacu: Domnule profesor Ion Coja, românii sunt mai învrăjbiți ca oricând! De data aceasta pe tema demiterii Preşedintelui României, dar nu se poate spune că până să apară acest referendum eram „uniți în cuget și simțiri”. Dimpotrivă. Dezbinarea este mai veche, iar după 1990 a devenit tot mai accentuată, mai insuportabilă. Se aud voci cum că suntem sub puterea unui blestem străvechi, ca noi românii să nu fim niciodată uniți. Ce ziceți? >>>

Români de succes în Canada

      Corina Tudose Angelova, născută în Bucureşti, a călătorit prin lumea largă, poposind în Statele Unite ale Americii pentru a-şi definitiva studiile universitare, alegând însă Canada pentru a se stabili, cel puţin pentru prezent. De curând, Corina s-a dedicat unei noi pasiuni, aceea de a ne îndruma, de a ne împărtăşi gânduri şi ceva idei despre cum să ne păstrăm bucuria şi tinereţea printr-o metodă oarecum la îndemâna tuturor: exerciţii fizice şi o alimentaţie corespunzătoare! >>>

In Memoriam Sergiu Celibidache

Raffaele NAPOLI:„Celibidache a intrat în viața mea la ora 09.59, pe 29 mai 1981, și nu a mai ieșit niciodată!“

Raffaele Napoli este una dintre personalitățile cele mai interesante, mai articulate și mai afabile, între studenții de talent ai lui Sergiu Celibidache. S-a născut în 1955 și este absolvent al Conservatorului „Giuseppe Verdi“ din Milano, cu o diplomă în compoziție și în tehnică dirijorală, urmată apoi de un doctorat în Litere la Roma. După cursurile cu Celibidache, a fost o vreme asistent al dirijorului Peter Maag și a condus, pe lîngă principalele formații de muzică clasică din Italia, orchestrele simfonice din Madrid, Washington, Berna, și la Opera din Hamburg. Ca pedagog, s-a distins prin cursurile ținute timp de două decenii asupra „practicii dirijorale a orchestrei“ și este autorul unei absolut remarcabile serii de emisiuni radiofonice dedicate lui Sergiu Celibidache la RAI.

>>>

Afrodita Carmen Cionchin – Interviu în exclusivitate cu Bianca Valota Cavallotti, nepoata lui Nicolae Iorga. Despre italieni şi cultura română

„Între provincialism, superficialitate şi interese politice”.

„În Italia, specialiştii calificaţi în istoria română sunt foarte puţini. Istoria şi istoriografia română sunt destul de puţin şi deficitar cunoscute”. Este viziunea critică a nepoatei lui Nicolae Iorga, Bianca Valota Cavallotti, cunoscut specialist în istoria Europei Orientale, autoarea unor importante volume ca: Storia dell’Europa Orientale (Istoria Europei Orientale, Jaca Book, Milano, 1993) şi Pronipoti di Traiano: Roma, l’Italia e l’immagine di se dei Romeni (Strănepoţii lui Traian: Roma, Italia şi imaginea de sine a românilor, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000).

>>>

Octavian Curpaş – Interviu cu Anca Iacob, avocat în Phoenix, Arizona, specializat în „Criminal defense”

Anca Iacob s-a născut şi a crescut în Bistriţa, iar în prezent locuieşte de opt ani, împreună cu soţul şi fiul ei, care a împlinit de curând un an, în Phoenix, Arizona, unde i s-au stabilit de altfel, şi fratele şi părinţii. A absolvit dreptul, este specialist în Criminal defense, Immigration, Bankruptcy şi Chapter 7 şi a reprezentat sute de cazuri în care inculpaţii se făceau vinovaţi de posesie şi vânzare de droguri sau arme, furturi, frauda ori infracţiuni contra persoanei. S-a orientat mai mult spre family based immigration şi considera că >>>

Adrian Alui Gheorghe – „Poezia este, în ultimă instanţă, practica metafizicii. Ca şi religia”

Nichita Stănescu a fost entuziasmat de nume şi mi-a spus că … „e o poezie în sine”
 
– Dragă Adrian Alui Gheorghe, ce vrea să însemne numele acesta al tău, unic în literatura română, deşi e unul ostentativ neaoş românesc? Vrea să sugereze descendenţa ultimă? Sau poate pe cea dintotdeauna? >>>

Mariana Nicolesco: In artă, există azi o falsă scară a valorilor, impusă de puterea banului

Celebra soprană Mariana Nicolesco, una dintre marile voci ale timpului nostru, Reginadel Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divină, întruchipează prin cântul său idealul de perfecţiune ce animă noile vocaţii lirice din nenumărate ţări ale lumii. Dovadă numărul de aproape 2000 de talente din 47 de ţări care s-au înscris din 1995 până azi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée pe care l-a creat la Brăila şi la Cursurile de Măiestrie Artistică pe care le oferă gratuit în anii dintre o ediţie şi alta a competiţiei. În apropierea ediţiei 2012 a Concursului şi a Festivalului Darclée, care au loc între 1 şi 12 august, i-am adresat Marianei Nicolesco câteva întrebări. >>>

Sergiu Celibidache- „Trăiţi muzica! Trăiţi sunetul! Trăiţi-vă visul!”

Magdalena Popa Buluc în dialog cu regizorul Serge Ioan Celibidache

(Trailer  al filmului regizat de Serge-Ioan Celibidache, „Gradina lui Celibidache”)

Universul lui Celibidache. Dirijor de notorietate mondială, celebru profesor şi compozitor, Sergiu Celibidache s-a născut pe 28 iunie 1912, în Roman. A început studiile de pian, a terminat şcoala şi a început să studieze muzica, filosofia şi matematica la Universitatea de Arte din Iaşi. La 23 de ani, Sergiu Celibidache părăsea Iaşiul pentru a-şi urma visul de a deveni compozitor. Ajunge la Berlin şi se înscrie la Academia de Muzică (Berliner Hochschule für Musik) şi la Universitate, unde urmează cursuri de filosofie. Până în 1945 studiază intens cu Heinz Tiessen, Hugo Distler şi Walter Gmeindl. În 25 august 1945 are loc primul concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin, care cunoaşte un succes răsunător. În 1946 este numit dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin, unde a susţinut 414 concerte. În 28 noiembrie 1954 i se conferă distincţia “Crucea de Merit” a Republicii Federale Germania şi dirijează ultimul său concert la pupitrul OFB. În urma numirii lui Herbert von Karajan ca director, părăseşte Berlinul. >>>

Cezar Ivănescu- “Jalnic e atunci cînd un autor încearcă să publice mai mult decît poate scrie”

Cu cîţiva ani înainte de a trece în eternitate, poetul Cezar Ivănescu, în trecere prin Piatra Neamţ, ne-a acordat un interviu. O parte din această discuţie cu marele poet a fost publicată atunci în ziarul nostru. Răspunsul la una dintre întrebări – cea referitoare la mărimea cantitativă a operei unui scriitor – îl publicăm acum. Poetul Cezar Ivănescu s-a născut pe 6 august 1941, la Bîrlad. S-a afirmat ca poet, dramaturg, traducător şi director al Editurii Junimea Iaşi. De-a lungul vieţii a publicat mai multe volume de poezie (Rod, Rod III, Rod IV, Muzeon, La Baaad, Fragmente de Muzeon, Rosarium, Doina, Sutrele muţeniei, Poeme etc) şi proză documentară (Pentru Marin Preda, Timpul asasinilor), a tradus numeroase cărţi, toate apreciate la nivel naţional. A decedat în aprilie 2008, la Bucureşti. >>>

„Fără să vrei, meseria de jurnalist te face să descoperi lumea, cu bune şi cu rele”- Interviu cu Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”

„M-am născut în Constanţa în a treia zi a toamnei lui 1981.[…] am fost prima dintre „samoilonci“ născută în Constanţa, mama fiind tulceancă, tata cernavodean, mamaia născută în Lanurile (o comună din judeţul Constanţa), tataia pe lângă Brăila, iar unchiul meu, Adrian, fratele tatălui, în Murfatlar (pe atunci Basarabi). De altfel, Adi a fost fratele meu, nicidecum unchi. De câţiva ani buni locuieşte în Canada, împreună cu familia. Pot spune că sunt printre puţinii norocoşi cărora viaţa le-a dat un mare dar. Sunt copil singur la părinţi. Însă, am o soră. O cheamă Andreea şi este prietena mea cea mai bună de când eu aveam aproape 3 ani şi ea cu unul mai mult. De atunci… aşa o ducem, cu multă iubire, cu secrete numai de noi ştiute şi, în ciuda faptului că locuim în oraşe diferite (ea este în Bucureşti de mai bine de 10 ani), suntem la fel de apropiate. Nu este acesta un noroc?! – ne spune Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”. >>>

Emilian Galaicu-Păun: Uneori, şi un poet singur poate ţine loc de generaţie

Mihai Vakulovski: Servus, Emil. Încep astfel pentru că v-am auzit spunînd că sînteţi pe jumătate ardelean. Asta în legătură cu faptul că sînteţi redactor pentru Basarabia al revistei Vatra (Tg. Mureş) şi aţi publicat o carte (Cel bătut îl duce pe cel nebătut) la Cluj, sau…?

Emilian Galaicu-Păun: Sunt „ardelean” prin adopţiune, odată cu angajarea mea la Vatra, deşi în familie exista o legendă conform căreia străbuneii mei pe linie maternă (Păunii) ar fi venit din Transilvania. Dar adevăratul „certificat” de ardelean mi l-a semnat Al. Cistelecan: într-o cronică la Levitaţii deasupra hăului el spune: „în sufletul ortodox al luiEmilian Galaicu-Păun zace un protestant şi chiar în expresionismul crucificării el exploatează mai curînd o tradiţie catolică decît una bizantină”. Ergo: sunt un fel de greco-catolic („unit”) basarabean lăsat… la Vatra… >>>

“Casa vindecării”- Un proiect de suflet, pentru suflet!

Interviu cu Dumitru Huţan, pastorul Bisericii Penticostale Betel şi Preşedintele Asociaţiei  “Casa Vindecării” – Centrul de reintegrare socio-profesională, Câmpina

 “Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”
Biblia – Iacov 1:27

 Câmpina, oraşul prahovean aşezat într-un minunat amfiteatru natural, încadrat de albiile  a trei râuri ce au modelat o splendidă terasă triunghiulară cu pante mai line sau mai abrupte ce conferă aşezării o specificitate aparte,  este cunoscut ca fiind localitatea din România cu cele mai multe zile însorite pe parcursul unui an şi cu un aer cu reale >>>

Corneliu Coposu despre condiția intelectualului

Este poate de datoria celor care au avut privilegiul de a-l cunoaste pe Corneliu Coposu de a oferi imaginea omului politic, a idealurilor si a sperantelor sale. Acestei datorii ii raspunde publicarea interviului de fata, difuzat in cadrul emisiunii „Controverse, Confluente Est, Vest”, a postului de radio „Europa Libera”, München, 18 februarie 1993.

Română: Bustul lui Corneliu Coposu, Bucureşti,...

Crisula Stefanescu : Ii avem ca invitati in studioul nostru din Munchen pe Corneliu Coposu, Presedintele Partidului National Taranesc Crestin Democrat, si pe Nicolae Stroescu-Stinisoara, directorul Departamentului Romanesc al Europei Libere. Dorim sa supunem atentiei dumneavoastra citeva dintre problemele cu care se confrunta in prezent intelectualitatea din tara. Atitudinea intelectualului fata de politica intereseaza in cel mai inalt grad, intereseaza, bineinteles, pe intelectual, pe omul politic si societatea in general. >>>

Interviu realizat în 1990 cu Majestatea Sa, Regele Mihai I al României de Mirela Roznoveanu

Constantin Chiriac (I) : „Poezia a fost întotdeauna temelia a tot ce am făcut“

Într-o lume românească ciudată, pusă pe căpătuială, mediocră și alergică la ceea ce înseamnă inițiativă cuturală veritabilă, prezența în peisaj a lui Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, este aproape exotică. Despre ce se află în spatele acestui exotism, dar și despre multe alte aspecte din biografia unui destin remarcabil – în interviul de mai jos. 

Domnule Constantin Chiriac, puțini știu, cred, că v-ați născut în Moldova și ați terminat liceul „Costache Negruzzi“ din Iași. Credeți că, în general vorbind, originea cuiva își pune amprenta asupra carierei respectivului? A lăsat „dulcele târgcolinar anumite date de fond în structura dvs. influențând decisiv felul de a fi și de a gândi? >>>

Ovidiu Drimba- Et in Italia ego

Am revenit în apartamentul familiei Drimba de pe str. Sperantei din Bucuresti cu o neliniste si o tristete covârsitoare, întrucât din locul acela binecuvântat în care Ovid si Adrienne ne desfãtaserã de nenumãrate ori cu coplesitoarea lor culturã si cu modelul unei vieti de cuplu de o neprihãnitã armonie acum lipsea sotia. Si ea fusese cariatida vietii si operei vaste a profesorului de literaturã universalã de la Facultatea de Litere din Bucuresti. Câte generatii au beneficiat de cultura lui Ovidiu Drimba! Si ce personalitãti impuse apoi în viata stiintificã româneascã nu fuseserã modelate de profesorul acesta exemplar, care si-a >>>

Vasile Baghiu- “Planuri de viaţă”

Vasile Baghiu, tocmai ai publicat la cunoscuta editură “Polirom”, în colecţia “Fiction Ltd”, un roman cu titlul “Planuri de viaţă”. Este un succes adevărat, pentru care te felicit. Cînd ai scris acest roman?

– Îţi mulţumesc pentru gîndul tău bun! Anul trecut am obţinut – prin concurs internaţional – o bursă a Fundaţiei Sulzberg din Elveţia, care a inclus şi o perioadă de rezidenţă de şase luni la Villa Sträuli din oraşul Winterthur, la douăzeci şi cinci de kilometri de Zürich. Acolo am scris romanul “Planuri de viaţă”, urmînd un program zilnic autoimpus. L-am scris cu plăcere şi de aceea sper că va fi şi citit cu plăcere. Este povestea unui intelectual român care pleacă în Occident prin anii 2000 şi care ia cu el şi un manuscris al tatălui său despre prizonieratul sovietic cu scopul de a-l transcrie >>>

Regele Mihai: „Pentru România, eu personal găsesc că tot monarhia este sistemul cel mai adecvat…“

În vara anului 2009 am făcut o călătorie în Australia. Cu acest prilej, între multele personalităţi româneşti întâlnite acolo (scriitoarea Anamaria Beligan, traducătoarea Dana Lovinescu, cineastul Valeriu Câmpan şi alţii), s-a numărat şi domnul Eugen G. Ionescu, om de afaceri şi jurnalist la Radio 3ZZZ din Melbourne, dar şi colaborator cu editoriale la ziarul „Bursa” din Bucureşti. Aşa am aflat că domnul Ionescu a realizat două interviuri cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în 1994, respectiv în 1995, interviuri transmise la Radio 3ZZZ din Melbourne. Având în vedere faptul că atunci secţia românească a acestui post de radio nu emitea şi pe Internet, cele două interviuri au putut fi audiate doar de comunitatea românească din Melbourne, încât pot fi considerate inedite pentru publicul larg din România. >>>

Arhimandritul Mina Dobzeu:”Balaurul Roşu de la Răsărit a venit”

Eruditul eseist Nicolae Steinhardt, care avea să devină părintele Nicolae Delarohia, istoriseşte cu farmec indicibil – drama­tis­mul situaţiei parcă e în plan secund – cum s-a creş­tinat „ovreiul” în închisoa­rea politică de la Jilava, cine l-a botezat întru credinţa ortodoxă. Aplecarea căr­tu­rarului de religie mozaică spre creştinismul ortodox, înţelegem din paginile mărturisitoare ale Jurnalului fericirii, mai apropiat spiritului său decât alte confesiuni creştine, a fost un proces complex, de lungă durată, primele semne ale convertirii făcându-se simţite încă din copilărie şi, mai accentuat, din adolescenţă, când păşea, adesea, alături de părinţi, pragul multor lăcaşe de cult ortodox. („Mai erau – ţin bine minte – şi clopotele de Paşti, acelea diferite: nu îndemnau spre duioşie, ca la Crăciun, ci răscoleau, stăruind făgăduindu-ţi pacea”.) Chiar dacă >>>