Livia Andrei – ,,Sărut mâna, Doamnă Poezie”

_Casa de Cultura BarladSâmbătă, 24 noiembrie 2012, Casa de Cultură ,,George Tutoveanu” din Bârlad a fost gazda unui eveniment cultural cu care bârlădenii s-au obişnuit deja – Lansarea volumului de poezie ,,Sărut mâna, Doamnă Poezie” (Editura ,,Sfera”, Bârlad, 2012) al poetului şi eseistului George Irava. Acest fapt a ,,fost pus la cale” de distinsul şi amabilul director al lăcaşului de cultură, profesorul Virgil Giuşcă. Prezentatorii volumului sunt cunoscuţi oameni de condei: criticul literar Gruia Novac, redactor şef al revistei ,,Baaad-ul literar” şi scriitorul Petruş Andrei. Surpriza zilei a fost participarea la eveniment al profesorului Vlăduţ Nisipeanu, preşedintele Ligii internaţionale a românilor, ceea ce a făcut binevenită informaţia că numai cu o zi înainte, pe 23 noiembrie la Puieşti, comună limitrofă Bârladului, a avut loc un alt eveniment cultural şi anume lansarea a două volume a unui român din Australia , Ben Todică, născut în satul Iezer, comuna Puieşti. Evenimentul s-a datorat Editurii ,,Muşatinia” din Roman reprezentată de doamna Emilia Ţuţuianu Dospinescu,  domnul Dorin Dospinescu şi  doamna Doina Enea. Aceştia s-au bucurat de amabilitatea primarului Costel Moraru şi a bibliotecarei Daniela Zaharia. Cele două volume ,,Între două lumi” şi ,,În două lumi” au fost prezentate pertinent de scriitorul Petruş Andrei. >>>

Reclame

Petruș Andrei: Gheorghe A. M. Ciobanu – Exegi monumentum „Constantin Teodorescu – Mecena, Medic şi Misionar”

,, Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale.” (Mihai Eminescu)

 Apărut sub semnătura eminentului profesor şi om de cultură Gheorghe A. M. Ciobanu, (poet, prozator, eseist), la prestigioasa Editură ,,Muşatinia”, editor fiind distinsa şi diligenta scriitoare Emilia Ţuţuianu Dospinescu, sub coordonarea domnului Dorin Dospinescu, volumul ,,Mecena, Medic şi Misionar: Teodorescu” (Roman, 2012) cuprinde o multitudine de ,,Gânduri- In memoriam- şi rânduri- In Gloriamꞌꞌ despre personalitatea complexă a chirurgului – scriitor Constantin Teodorescu. Numai simpla enumerare a izbânzilor sale nu impresionează ci uimeşte; ca preşedinte al comisiei de cultură din cadrul primăriei Bârlad , cu ajutorul primarului Constantin Constantinescu, a >>>