Petruş Andrei – Eminescianismul lui Grigore Vieru

Prin eminescianism înţelegem ,,Moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, care, prin repunerea întrebărilor fundamentale ale existenţei şi prin răspunsurile originale, prin simţul absolut al limbii şi al muzicalităţii poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc.” (conform ,,DEXI”, Editura ,Arc-Gunivas”, Chişinău, 2007)
Într-o altă accepţie, eminescianism înseamnă ,,Mijloc de expresie artistică specific gândirii şi operei eminesciene; totalitatea particularităţilor stilistice care caracterizează opera lui Eminescu”(idem).
În cel mai important studiu al său intitulat ,,Eminescu şi poeziile lui” (1989) Titu Maiorescu făcea o afirmaţie care îşi menţine mereu valabilitatea, anume aceea că: ,,Tânăra generaţie se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu(… )Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.” >>>

Grigore Vieru: “Câteva cuvinte din amintiri şi din tot timpul”

Grigore VieruFlamanda si desculta a fost copilaria si adolescenta mea. Flamand si descult strabateam pe jos opt kilometri pana acasa in satul natal, de la scoala din Lipcani, un orasel de pe malul stang al Prutului – unde imi faceam studiile medii. Maica mea, vaduva de razboi, trudea la cultura tutunului. Munca extrem de grea si daunatoare sanatatii. Plantatia era nesfarsita si bietele femei ieseau din cand in cand la marginea ei, la sosea, sa mai ia o gura de aer curat si pentru a-si sterge cu coltul basmalei lacrimile starnite de iuteala otravii frunzelor de tabac. Am compus mai tarziu, prin anii ’70, un poem despre asta, care suna astfel: “Pe campul/cu pomi ciudati de tabac – tacut inaintezi./Limbi verzi de serpi uriasi/ fiinta ta inconjoara./Dar tu inaintezi./Nu mai vine, mama, nimeni din urma/afara de painea ta/ invelita in stergar/si cerul din spate/eliberat de frunzele >>>

Întâmplări cu Grigore Vieru

„Cinci minute româneşti”

În 1990, ziua de 1 decembrie fusese declarată Sărbătoare Naţională a României. Primiserăm, împreună cu Grigore Vieru, invitaţii speciale la manifestările de la Alba-Iulia.
Aşa ne-am pornit la Alba-Iulia în ajun, cu Anatol Chiriac la volanul unei maşini, acesta fiind însoţit şi de buna noastră interpretă Silvia Chiriac. La vama românească vehiculul ne este oprit de un colonel, care se pare că ne aştepta anume pe noi:
– Domnul Vieru?, ne ia el la întrebări. Domnul Dabija? Domnul Chiriac? Urmaţi-mă…
Ne urcăm pe nişte scări la etaj, intrăm într-un birou cu perdelele trase la ferestre.
Colonelul ne invită să ne aşezăm. Vieru, vădit indispus, se aşeză pe un colţ de scaun.
– …suntem invitaţi de Guvernul României, la…, încearcă Vieru cu voce stinsă să-l îmblânzească pe colonelul sever. >>>

Întâmplări cu Grigore Vieru

001grigorevieru11000xDragoste şi ură  

N-a existat, cred, nicăieri în lume un alt poet care ar fi fost iubit atât de mult şi, totodată, care ar fi fost urât atât de mult.
Pentru ce a fost iubit Grigore Vieru?
Pentru talent, curaj, omenie, demnitate, consecvenţă, dârzenie, bunătate, credinţă, curăţenie, verticalitate…
Pentru ce a fost urât Grigore Vieru?!
Pentru talent, curaj, omenie, demnitate, consecvenţă, dârzenie, bunătate, credinţă, curăţenie, verticalitate…
Era iubit de către unii pentru acelaşi lucru pentru care alţii îl urau… Şi viceversa. >>>

Întâmplări cu Grigore Vieru

001grigorevieru11000xOchelarii lui Vieru

Când un grup de intelectuali basarabeni a fost invitat la Cotroceni, fostul preşedinte Ion Iliescu l-a aşezat pe Poet chiar lângă el, la o măsuţă pe care Vieru şi-a pus cartea cu autograf, pe care urma să i-o dea domnului Iliescu, pixul şi ochelarii.
La despărţire, autorul „Albinuţei” a luat o pereche de ochelari de pe masă, care s-au dovedit a fi ai preşedintelui României. Confuzia n-ar fi fost prea de tot, dacă ochelarii lui Vieru pe care-i lăsase pe masa lui Iliescu n-ar fi avut alte dioptrii. Şi – dacă imediat după întâlnirea noastră Iliescu nu urma să vorbească în Parlamentul României. >>>

Cel care a mutat pământul în cer, Grigore Vieru

Ziua de azi incepe cu “era”… poetul Grigore Vieru. ESTE… Grigore Vieru este un poet unic dotat, cu un soi de fragilitate asemanator cu cel al firului de iarba care i-a vulnerabilizat fiinta pana-n moarte. Memoria colectiva-l pastreaza ca pe un poet cu un cuget tare, dar “sangerand” pentru Basarabia. 

,,Era poetul Grigore Vieru, cunoscut şi necunoscut, ce purta sfinţenia fiinţei, a obârşiei, a casei, a locului şi cuprindea misterul fiinţei, obârşiei, casei, locului în metafora verdelui ce ne vede. În arbore, pasăre, iarbă, sămânţă, sare, dimineaţă, creangă de măr erau, mereu, şi ochii lui Dumnezeu, ca toate celelalte să caute dezbrăcarea de noapte. Astfel, cum scria Marin Sorescu, într-o prefaţă, Grigore Vieru umbla pe muchea muntelui din cuvinte, nepedepsit cu prăbuşit”. (Valentin Marica) >>>

remember Grigore Vieru la Târgu Mureş

Grigore Vieru, Arhanghelul Limbii Române!

  „Plec zilnic la câştig în minele de aur ale graiului meu”  (Grigore Vieru)

Orice am spune despre bădica Grig acum, la atât de recenta lui plecare, nu poate fi nici criticat, nici respins. Există, ce-i drept, o anume contagiune a acceptării şi toleranţei asupra discursurilor. Pentru că miza este însuşi Grigore Vieru! Că aceste discursuri sunt pornite din adevăr, simţire şi cunoaştere, sau, dimpotrivă, dintr-un oportunism bine exersat, contează mai puţin. Constatăm însă că la pomana mortului vin chiar asasinii acestuia! Constatăm, însă, că tolerăm nepermis de vinovat să vorbească despre sfinţenia acestui Apostol al Românităţii tocmai acei care l-au scuipat cu limba lor diavolească. Dintr-odată, tocmai ei se descoperă în opera lui, devin peste noapte exegeţi, conving că au fost împreună cu poetul chiar şi acolo unde poetul nu a fost vreodată. Am reluat, succint, o paralelă cu vieţile celor Mari de dinainte. Nicio diferenţă. Poate doar de stil şi verb. În vieţile lor, Eminescu, Haşdeu, Caragiale, Iorga, Coşbuc, Eliade, Goga, Blaga, Arghezi, Cioran, Ţuţea, Noica, Preda, Sorescu sau Nichita au fost maltrataţi de gunoierii cuvintelor beţive, reduşi >>>

Mariana Cristescu – „Arhiva sufletului” (foto)

În fotografie: poetul Grigore Vieru, la Târgu-Mureş, încadrat de scriitorii Mariana Cristescu şi Lazăr Lădariu, alături de soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici (primul din stânga), şi membri ai Uniunii „Vatra Românească”.

Petru Ursache – Clipa Basarabiei

 „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti. Numele Basarab si Basarabia exista cu mult înaintea vremii în care acest pămînt devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă”.  (Eminescu, Opere X. Publicistică. Editura Academiei, 1989, p. 57).

 „Desteaptă-te, pămînt român! Biruie-ti durerea, e vremea să iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumei!… Astepti oare, spre a învič, ca strămosii să se scoale din morminte?… Într-adevăr, într-adevăr ei s- au sculat, si tu nu i-ai văzut… Ei au grăit, si tu nu i-ai auzit… Cinge-ti coapsa ta, caută si ascultă… Ziua dreptătii se apropie… toate popoarele s-au miscat… căci furtuna mîntuirei a început!”  (Alecu Russo, Cîntarea României, versetul 62).

 „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viata întreagă am visat să trec Prutul.” Grigore Vieru

>>>

Grigore Vieru- de Alex. Ştefănescu

Glorie de o zi. Am avut la dispoziţie mii de zile pentru a ne bucura de prezenţa în mijlocul nostru a lui Grigore Vieru. N-am făcut-o. Aşa cum nu ne mai uităm de multă vreme la cer, decât pentru a afla dacă trebuie să luăm cu noi umbrela, aşa l-am ignorat ani la rând pe unul din cei mai sensibili poeţi din câţi au scris în limba română, poet care, departe de a ne fi ţinut în vreun fel la distanţă, era prietenos şi accesibil. Moartea sa a suscitat interesul mai multor posturi de >>>

Basarabia- poesis

Adrian Paunescu

 Basarabie

De nicàieri nu-i semn de nici o milă
Şi s-a ajuns în cel din urmă hal
Şi moare Basarabia umilă
Cu capu-n vechiul sac imperial

N-avem puterea să-mpărţim o pâine
Ne facem socoteli de precupeţi
Dar tot acolo o să ajungem mâine
Cu paşii doar oleacă mai înceţi >>>

poezie dedicată mamei – Eminescu, Steriade, Crainic, Militaru, Vieru, Labiş, Mateevici, Vavila Popovici

Mihai Eminescu

O, mamă…

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;

Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

MIHAIL  STERIADE

O, mamă!

Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inimă o rugă,
Si mai presus de toate aproape îmi erai,

O, Mamă! De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
Împins de-un dor de ducă în dorul de-a găsi
O dragoste mai ‘nalta de ţară şi de-ai mei,
Fiind aşa departe ?

Ah, cântecul mă-nchide în el până-n adânc,
Cum te-a închis pământul! …
În ţara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
Streine-mi sunt de-a valma visările ce mint,

Aducerile-aminte şi poate şi-acest cânt
Ce sufletu-mi răneşte,
Când doar părerile de rău
De-mi mai vorbesc pe româneşte …

  

Nichifor Crainic

MAMĂ DE DEPARTE

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.

            

   VASILE MILITARU (n. 19 septembrie 1885, Dobreni, Giurgiu – d. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari) a fost un poet şi scriitor român naţionalist, fost deţinut politic sub regimul comunist

MAMA

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu mulă. carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutandu-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -cătă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite…mâine poate-şi curma firul
Şi-ntre patru blăni de scînduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pămîntul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pîraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poala, se-ntâlneau cu ale mele.

 
 
 
 

Grigore  Vieru

MI-E DOR DE TINE MAMA

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.

Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.

Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mama.

Chipul tău, mamă

Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.

  

Nicolae Labis

Scrisoare mamei

În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş,
Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri,
Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.

Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire –
E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai.

Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată
Şi năvălea într-însa al datinei popor! –
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Şi toboşari de basme săltând într-un picior.

Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet,
Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc,
Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted,
Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc.

Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri şi palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi.

Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire;
M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie şi-un băieţel bălai.

  
 

Vavila Popovici

Dragoste de mamă

Bucură-te că mă ai,
Că-ţi sunt încă mamă!
Bucură-te de încrederea şi sfatul pe care ţi-l pot da
Şi nu uita: o mamă ştie întotdeauna să asculte,
Să dojenească şi să ierte.
Ochii mamei privesc numai cu dragoste. 
Copilul meu, ascultă poveşti adevărate:
…cum înveleam cu grijă, în timpul somnului,
Trupul mic, descoperit,
Cum vegheam, uneori, nopţi întregi asupră-ţi,
Cum trezeam îngerii din somn
Şi-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare…
Copilul meu, bucură-te că mă ai, 
Că-ţi sunt încă mamă!
Şi lasă-mă să-ţi mângâi obrajii, să-ţi sărut fruntea,
Să te binecuvântez.

 
 

Alexei Mateevici

Mama

Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.

Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.

Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,
Să-ţi fie zilele scutite
De nenoroc şi de păcat.

Şi-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nţelepciunea ta firească
Copil cuminte şi blajin.

Şi când în floarea tinereţii
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieţii
Ţi-ai dat-o cetelor oştirii.

Şi-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.

Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ţi şoptesc,
Din lacrimi ţi-mpletesc cunună,
Dar moartea ţi-o blagoslovesc.

 

boris Boris David

Nu e-n lumea asta…

Nu e-n lumea asta, zâmbet ca al mamei,
Nu e strălucire, ca în ochii ei;
Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei.

Zile trec în fugă, neputând să şteargă,
Lacrimile-i calde, ce au curs adesea
Anii de băjenii, fără de hotare,
O înalţă şi mai, într-un neam ales.

Nu e-n lumea asta şi nici nu va fi mai,
O fiinţă-n care să-i văd chipul ei
Va rămâne veşnic, o făptură sacră,
Ce-a dus crucea vieţi-n anii cei mai grei.

Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei…
                                                               (Bucureşti 4 oct. 1994)

emilia tutuianu

Emilia Dospinescu Ţuţuianu

Iubire

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…

Grigore Vieru – Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită

Eu ştiu că te-am rănit spunând >>>

Grigore Vieru

Melidonium I

..Vineri, 22 mai 2009, Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman a găzduit

prima ma­nifestare organizată de Societatea  Culturală „G. R. Melidon”. Programul  a cuprins prezentarea revistei culturale „Melidonium” şi lansarea volumului „Omnifonismul”, scris de profesorul Gheorghe A. Ciobanu. Apărută  recent, sub egida Societatăţii  Culturale „G. R. Melidon”, revista „Melidonium”

Lansare revista Melidonium numărul I                          Lansare revista Melidonium numărul I în Aula Bibliotecii „George Radu Melidon” Roman

>>>