Zoe Dumitrescu-Buşulenga: ,,Să deschidem o fereastră largă, spre o lume care să ne înţeleagă şi să înceapă să ne iubească” – interviu cu Grigore Ilisei

Zoe.Dumitrescu.Busulenga.foto.mihai-tapliga-agerpres-– Stimată doamnă Zoe Dumitrescu-Buşulenga, ne aflăm la Văratec, într-un mic rai, care era şi locul de odihnă şi popas al Valeriei Sadoveanu. Mi se pare că dumneavoastră l-aţi descoperit prin prietenia ce v-a legat de această aleasă fiinţă?

– Sîntem aici pe un picior de plai, pe o gură de rai, dar de-adevăratelea, într-adevăr. E o imagine a unui loc absolut de excepţie pe care Valeria Sadoveanu, draga, foarte draga mea prietenă, mi l-a descoperit şi cumva mi l-a lăsat într-o moştenire spirituală, fiindcă aici era un loc de mulţi ani, un loc de întîlnire a atîtor prieteni dragi, unii mai sînt, alţii nu mai sînt. Doamna Lili Teodoreanu, Ştefana Velisar, părintele Anania, care stă mai sus, Profira Sadoveanu, Didica Sadoveanu. Eram aici o mînă de prieteni care trăiam într-un fel de paradis, dublat de o mică societate literară. Fireşte, lucrurile acelea s-au dus de mult şi noi trăim astăzi în alte împrejurări, dar locul a rămas tot atît de frumos, tot atît de binecuvîntat, ca un loc sacru ce se află. >>>

Reclame

Grigore Ilisei: Dan Hăulică- Aristocrat al spiritului

Dan Hăulică iese din plasma unei modeste familii româneşti, cea care şi-a dus zilele mai cu seamă într-o uliţă patriarhală a Iaşilor, pe strada Octav Botez, capăt cu Sărăria, adică în mahalaua Muntenimii, cum i se zicea acestei părţi de târg în Evul de Mijloc. Din acest mediu al „mulţimii tăcute” ni s-a dăruit un savant şi un făuritor al spectacolului ideilor şi expresiei. Este în această geneză a aristocraţiei spiritului o alchimie misterioasă, de vreme ce, din cealaltă ramură a familiei, una încă mai de la talpa ţării, din neam de ţărani din Ipatele, s-a ridicat la treapta cea mai înaltă a ştiinţei vărul său, fiziologul Ioan Hăulică. Aceste două vlăstare ale seminţiei au intrat în elita elitelor intelighenţiei româneşti, în Academia Română. >>>

Grigore Ilisei – Fiinţă întru fiinţare: Dumitru Irimia


Dumitru Irimia era, în pofida aparentei fragilităţi trupeşti, de lujer legănat de vânt, o făptură puternică, de o dârzenie ce este emblematică seminţiei româneşti a oamenilor care au dus pe umerii lor istoria ţării. Traiectoria sa intelectuală, ştiinţifică, didactică, mărturiseşte cât de bogate sunt filoanele de simţire şi gândire ale neamului nostru, câte seve viguroase se zbat în adâncurile matricei sale, care aşteaptă spargerea zidului sonic, ieşirea la lumină, arătarea vitalităţii şi ascultarea rostirii. Lingvistul de marcă de mai târziu, finul interpret de mai apoi al straturilor de expresivitate al cuvântului, pe care a ştiut a-1 sonda până-n miez, în cel mai dinăuntru sens al său, provenea dintr-o familie modestă de truditori, însă oameni cu glagorie şi bună înţelegere a rosturilor pe pământ. Se adunase în asemenea pământeni o veche şi preţioasă înţelepciune, >>>