Evoluţia feminismului românesc

Începuturile emancipării femeii române. Contextul internaţional

 Dacă odată cu izbucnirea, în 1789, a Revoluţiei franceze, femeia iese din spaţiul domestic devenind luptătoare egală cu bărbatul pentru principiile întregii societăţi, reformularea statutului ei social a presupus încă o lungă perioadă de timp. Deşi până la sfârşitul secolului al XIX-lea locul şi rolul ei în societatea europeană rămân încă marginale, nu încetează să evolueze. În pofida persistenţei clişeelor tradiţionale, sub impactul mişcării feministe, cu trăsături specifice pe zone şi perioade (unii autori au subliniat că nu există feminism, ci feminisme) inserţia femeilor în viaţa societăţilor europene, şi dobândirea de drepturi pe diverse planuri, se produce treptat. Feminismul însuşi evoluează de la cel iniţial, al egalităţii (vizând stipularea în constituţie a egalităţii de drepturi), la cel al diferenţierii şi al eliberării, până la feminismul radical, lansat în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Situaţia femeii în spaţiul românesc are o serie de asemănări cu cea general-europeană, dar şi o serie de elemente specifice. >>>

Reclame

Doamna Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş

Doamna Elena [Ecaterina] Rareş  (n. aprox. 1490, Serbia-d. 1553, Suceava), soţia domnului Moldovei Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546), regenta lui Ştefan Rareş (1551–1552), ctitor. Fiica despotului sârb Iovan Brancovič şi a Elenei Iacşici, era coborâtoare, după tată, din familia voievozilor Nemanja, a marchizilor de Montferrat, a ducilor de Mantua, fiind rudă şi cu marile familii aristocratice sârbeşti şi albaneze. Una dintre surorile ei vitrege, Despina Miliţa, a devenit soţia domnului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab. S-a căsătorit cu Petru Rareş în primăvara anului 1530 (momentul trecerii ei prin Transilvania figurează în registrele Braşovului în luna aprilie). În 13 iunie 1531 se naşte primul lor fiu, eveniment consemnat în registrele bistriţene. Au avut împreună patru copii, trei băieţi: Iliaş, Ştefan şi Constantin, şi o fată, Ruxandra. După alungarea soţului din prima >>>

Doamna Maria Despina – Soacra lui Ştefan cel Mare

 

 Soţia domnului muntean Radu cel Frumos (1462–1475, cu întreruperi), mama ultimei soţii a lui Ştefan cel Mare (1457–1504). Considerată a fi fost o prinţesă sârbă sau albaneză (Ştefan Gorovei subliniază legătura cu Gjergj Aranite Comnen, demonstrând posibilitatea paternităţii acestuia), s-a căsătorit cu Radu cel Frumos cu care a avut o fiică, Maria Voichiţa. La 24 noiembrie 1473, domnul Moldovei Ştefan cel Mare atacă Ţara Românească, domnul muntean fuge, lăsând în mâna invadatorului familia şi tezaurul ţării. Maria Despina şi fiica ei nevârstnică sunt capturate şi duse în Moldova. Evenimentul este redat >>>

„Doamna” Oltea, mama lui Ştefan cel Mare

„Doamna” Oltea (n. începutul sec. XV – d. 4 noiembrie 1465). Mama lui Ştefan cel Mare (1457–1504). Originară din zona Trotuşului, unde fiul şi nepotul său Alexandru vor construi, în 1493–1494, o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, „întru amintirea sfântrăposaţilor noştrii înaintaşi şi a părinţilor lor”. Ştefan va dărui acestei biserici, în 1495, un Tetraevangheliar cu o însemnare care arată că este „fiu al lui Bogdan şi al Oltei”. Se pare că nu a fost căsătorită cu domnul Moldovei Bogdan II (sau căsătoria nu a fost recunoscută), ea nu a „fost doamnă în secolul XV şi nici cneaghină (femeie măritată aparţinând boierimii)” (Constantin Rezachevici), titlul lipsind chiar şi de pe lespedea >>>