Panait Istrati – Între datorie morală şi sursă de existenţă

-publicistica, o dominantă a scrisului istratian-
– I –

Dincolo de aceste două coordonate fundamentale care au contribuit la construirea edificiului literar de care beneficiem astăzi, consider importantă sublinierea aspectului de autoinstruire şi completare în plan spiritual şi intelectual ale omului Istrati.
O imagine polisemantică ni se dezvăluie în scrisoarea lui Istrati către Romain Rolland, din 20 august 1919, şi anume momentul întâlnirii cu viitorul său prieten Mihail Mihailovici Kazanski. Întâlnirea din brutăria “prăpădită, murdară şi slinoasă” avea să-i ofere mai târziu o prietenie plină de peripeţii, dar şi o viaţă conturată în spiritul vagabondajului. Mihail avea să fie călăuza unui spirit care urma să se trezească din amorţeală.
“Pe gulerul hainei sale, doi păduchi se plimbau agale, iar în mâini ţinea o carte franţuzească.” Ce bizar! Ce ciudată imagine, incredibil de asemănătoare cu aceea care urma să se contureze. Panait Istrati, “hamalul socialist din portul Brăilei¹”, născut şi crescut într-o societate mizeră, într-un spaţiu închis avea să devină dezrădăcinatul vagabond al lumii, purtător al treselor intelectualităţii franţuzeşti.

>>>

Gabriel Dragnea – versuri

Gabriel DragneaNoi, amintirile

Amintirile vorbesc în şoaptă
Sub pietrele roase de timp,
Rămăşiţe ale templelor
Distruse de privirile
Îngerilor decăzuţi.
A cincea coloană încă tremură
Şubrezindu-şi fundaţia
În lacrimile oamenilor uitaţi
De dor şi de pasul către
Un mâine pierdut

>>>

Interviu cu criticul, eseistul şi teoreticianul Mircea Martin – ,,Scriitorul adevărat este acela care a reuşit să rămână fidel talentului său”

Mircea Martin (n. 12 aprilie 1940): Director al Editurii Univers în perioada 1990-2001 şi editor al Revistei „Cuvântul” a publicat peste 1000 de articole şi studii în revistele şi ziarele culturale româneşti: “România literară”, „Contemporanul”, „Cahiers Roumains d’Etudes Litteraires”, Revista „22” etc. În anii 1969, 1974 şi 1981 i-a fost decernat “Premiul pentru critică literară al Uniunii Scriitorilor din România”, iar în 2003 a fost distins de către Guvernul Republicii Brazilia cu Ordinul Naţional Crucea Sudului pentru promovarea culturii şi literaturii braziliene, devenind Comandor al Ştiinţelor şi al Literelor.

– Cine se mai ocupă, dar la modul avizat şi obiectiv de recomandarea cărţilor publicului larg? Înainte exista o stricteţe venită din adevăratul profesionalism. Acum se nasc prefeţe pentru cărţi scrise pe genunchi, care ajung doar în bibliotecile prietenilor şi vecinilor de bloc…sau poate sunt prefaţate, pozitiv recenzate dintr-o obligaţie ascunsă sau afinitate personală. >>>

Gabriel Dragnea – versuri

Gabriel DragneaUn ultim înger II

Se sting tristețile pe brațele uitării
Când desenez un zâmbet pe ochii tăi atei
Vreau să pătrunzi în taina gândurilor mării
Și să-i descânți tăcerea ascunsă-n ochii mei.

Când desenez un zâmbet pe ochii tăi atei
Se naște un copil ce ne hrănește clipa.
Din zbor se-opresc toți fluturii sub tei
Când tu m-ajuți să-mi curăț de noroi aripa.

Din zbor se-opresc toți fluturii sub tei…
Culorile adorm târziu în orhidee
Pe trupul meu curg lacrimi de femei
Cum la poeți plâng doruri din condeie. >>>

Gabriel Dragnea – interviu cu Doina Uricariu

“Fug de ţarcurile vieţii literare, în orice
parte a lumii aş fi” (
Doina Uricariu, poet şi critic literar – n. 5 octombrie 1950)

– Doamnă Doina Uricariu, merită să fii poet în ziua de azi?
– Să scrii poezie înseamnă să-ţi porţi vocaţia şi crucea, ceea ce presupune, de fapt, bucurie şi sacrificiu. Dacă cineva scrie poezie pentru că visează să câştige bani, îşi alege cea mai greşită cale. Întorcându-mă în timp şi gândindu-mă la viitor, pentru mine a fost, este şi va fi o mare împlinire să fiu poet. Poezia este puntea mea către oameni. Faptul că mă-ntâlnesc cu cititorii din ţară şi din alte ţări şi aceştia îmi mulţumesc pentru ceea ce fac şi ceea ce scriu, pentru absenţa compromisului moral şi estetic şi puterea de a fi eu însămi, nu poate fi răscumpărat de mine decât prin volume de poezie. Şi forţa de a rămâne autentică, indiferentă la presiunile modei, cenzurii, clanurilor literare… şi o mafie a prostului gust… Datorită cărţii mele de vizită, care este lumea mea imaginară, universul meu liric şi numai ca poet am reuşit să public două albume splendide în Italia, ce au ales poeziile mele „Architettura scavata” (ediţie trilingvă, română, italiană, engleză) şi „En plein air” (italiano-engleză). Poeziile mele acut vizuale şi dramatice, seismograf al condiţiei umane, cum au fost definite, sunt ilustrate de cei mai buni fotografi din Italia, Enzo şi Raffaello Bassotto, având prefaţa marelui critic internaţional Paolo Portoghesi. Reuşita, rară, rarissimă, nu este la îndemâna oricui, şi mă repet, o datorez poeziei, faptului că am crezut în ea şi m-am încăpăţânat să cred, într-o lume ce se ruşinează de frumos şi de bine, alegând violenţa şi vulgaritatea. Sub zodia poeziei am fost şi sunt un om fericit. Şi, nu întâmplător, am ales titlul volumului meu de debut „Vindecările”, pentru antologia din 1998. Poezia este vindecare. Ea lucrează precum ecologia sufletului şi a spiritului. >>>