Filip Blaj – Amintirile unui suflet (debut)

 Mă numesc Felix. De fiecare dată când spun povestea vieţii mele încep aşa : “Eu am murit de două ori. Dacă nu mă credeţi  ascultaţi-mă până la capăt.”.

            S-a auzit un foc de armă. Cred că încep prea ambiguu. Nu ştiţi nici cauza nici rezultatul împuşcăturii. Pentru a vă lămuri ne întoarcem cu vreo nouă ani în urmă.

            Prima zi de şcoală… Eram foarte entuziasmat. Eu şi Baldur <Baldur este prietenul meu de la grădiniţă. Eram vecini. Tatăl lui era mare patron la o firmă de mobilier, iar al meu un biet tâmplar.> intram în curtea şcolii cu părinţii, uitându-ne scârbiţi la cei trei zdrenţăroşi de la intrare. >>>

Eminescu va fi sărbătorit printr-un simpozion interjudeţean la Roman

Colegiul Național “Roman-Vodă”  din Roman organizează, pe 15 ianuarie, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, cea de-a treia ediție a simpozionului interjudețean “Creația eminesciană – operă deschisă”. 

CNRV

 Scopul simpozionului îl constituie creșterea calității în educație, prin formarea continuă a cadrelor didactice și implicarea elevilor în activități extracurriculare de înaltă ținută intelectuală. Obiectivele generale urmărite sunt consolidarea capacității intelectuale, prin stimularea gândirii critice și a abordării din perspectiva personală a unei teme culturale, perfecționarea continuă, prin metode ce ies din tiparele formalismului și ale obligativității, precum și abordarea coerentă, argumentată științific și motivată metodic a operei eminesciene în demersul didactic. >>>

Pământul ne este mamă – ,,Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine pământului.”

globe_eastPreşedintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln (1809-1865), a făcut oferta, în anul 1854, ca statul să cumpere o mare parte din teritoriul indian, iar poporului indian i-a fost promisă o rezervaţie. La această ofertă a primit un răspuns din partea căpeteniei Seattle. Această scrisoare se numără printre cele mai frumoase şi mai profunde gânduri care au fost rostite vreodată despre mediul înconjurător al omului. Scrisoarea este trimisă tuturor ţărilor lumii, cu prilejul Zilei mondiale a Mediului, 5 iunie, de către UNEP, iar oraşul SEATTLE şi-a primit numele după această căpetenie.

,,Când marele şef Alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pământul nostru – ne cere prea mult… Cum se poate vinde ceva, sau cumpăra cerul şi căldura pământului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu suntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei…Fiecare părticică a acestui pământ e sfânt pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sunt sfinte în gândurile şi viaţa poporului meu, suntem parte a pământului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sunt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare – ne sunt fraţi. Culmile stâncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al poney-ului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii. >>>

,,Colocviile de Marţi” din 27 noiembrie 2012 – amfitrion prof. dr. George Anca

Primăria Sectorului 2 București a organizat marţi, 27 noiembrie, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, evenimentul cultural ,,Colocviile de Marţi”, cu tema „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Au susţinut intervenţii numeroşi invitaţi, dornici să aprofundeze fascinanta temă a vieţii veşnice şi a tinereţii fără bătrâneţe:
Sorana Georgescu-Gorjan: „Aşa e arta, tinereţe fără bătrâneţe…” (Brâncuşi)
Dumitru Dinulescu: Poveşti Caragiale
George Anca; Advaita
Adina Dumitrescu: Culegătorul de poveşti
Bianca Beatrice Michi: Principiul plenitudine-utopie-heterotopie
Mihai Teodorescu: Psihosociologia totalitarismului
Nicolae Bulz: Romulus Vulcănescu bătrân >>>

Romanul, centru de asigurare a calității în educație

La Roman va funcționa un centru regional de formare a dascălilor care vor face parte din Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității. Înființarea centrului este monitorizată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț.

 Viorel Stan, inspectorul școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, s-a aflat marți, 7 noiembrie, într-o vizită de lucru la trei unități de învățământ din Roman: Colegiul Național “Roman-Vodă” (CNRV), Colegiul Tehnic “Miron Costin” și Școala “Calistrat Hogaș” (nr. 8) din Roman. Nu a fost zi cu ghinion pentru directorii celor trei unități de învățământ romașcane, întrucât vizita inspectorului școlar general a urmărit identificarea problemelor cu care aceștia se confruntă. >>>

Incursiune în istoria învățămîntului romașcan

Miercuri, 31 octombrie, a avut loc prima ediție a simpozionului județean “Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”.

Școala “Vasile Alecsandri” a găzduit miercuri, 31 octombrie, prima ediție a simpozionului județean “Incursiune în istoria învățămîntului nemțean”. Evenimentul, care a reunit profesori de istorie din zona Romanului, i-a avut ca invitați speciali pe Elena Preda, inspector pentru disciplina istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, și pe profesor doctor Liviu Brătescu, cercetător la Institutul de istorie “A.D. Xenopol” din Iași. Simpozionul se înscrie în seria manifestărilor organizate cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înființarea Școlii “Vasile Alecsandri” și a fost deschis de un moment artistic deosebit prezentat de elevii școlii. >>>

Școala Vasile Alecsandri din Roman: 180 de ani de existență – „La mulți ani !”

Școala Vasile Alecsandri aniversează 180 de ani de la înființare. Foști profesori și elevi se vor reuni vineri într-o reuniune de suflet intitulată “Arc peste timp”. Printre foștii absolvenți ai școlii se numără primarul orașului, Laurențiu Dan Leoreanu, și inspectorul școlar general, Viorel Stan.

Școala Vasile Alecsandri, cea mai veche școală din oraș, îmbracă, vineri, haine de sărbătoare, cu prilejul aniversării a 180 de ani de cînd clopoțelul a sunat pentru prima dată în localul care se numea, atunci, Școala primară. Cu acest prilej, foști și actuali profesori și elevi ai școlii se vor revedea într-o reuniune de suflet, în cadrul căreia vor depăna amintiri și vor face planuri pentru școala care a fost întotdeauna școala “numărul 1″ a orașului. La întîlnire vor participa primarul Romanului, profesorul Laurențiu Dan Leoreanu, și inspectorul școlar general Viorel Stan, foști elevi ai școlii. >>>

Școala “Vasile Alecsandri” din Roman aniversează 180 de ani de la înființare

Luni, 29 octombrie, debutează manifestările organizate de Școala “Vasile Alecsandri” (foto) cu prilejul aniversării a 180 de ani de la înființare. Evenimentul va fi sărbătorit întreaga săptămînă, activitățile reunind foști și actuali elevi și, profesori, alături de invitați din afara școlii.

 “A fi prima școală din oraș reprezintă pentru noi o mîndrie deosebită, împletită cu respect pentru activitatea și rezultatele înaintașilor și, în același timp, cu răspunderea pe care o avem pentru continuarea acestui șirag de împliniri, cu rezultate măcar pe măsura celor care au fost. Ne dorim ca, încă 180 de ani de acum înainte, să fim cea mai bună școală gimnazială nemțeană. La mulți ani, Școala “Vasile Alecsandri” ! a spus profesoara Maria Campău, directorul școlii. >>>

Ținutul Neamțului, leagăn de legendă

Această prezentare necesită JavaScript.

>>>

5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației. Mai are România așa ceva?

Ziua internationala a Educatiei este celebrata anual pe 5 octombrie, incepand cu anul 1994, in intreaga lume, pentru a aminti de importanta rolului educatiei. Este, de asemenea, un moment de reiterare a semnarii in 1966 a recomandarilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului.

In anul de gratie 2011, UNESCO sustine campania de combatere a discriminarii sexuale in sistemul de educatie. In ciuda faptului ca >>>

Colegiul Național “Roman-Vodă” din Roman, 140 de ani de invatamant de elita

English: The Roman Vodă high-school in Roman, ...

Colegiul Național “Roman-Vodă”, unitate etalon pentru învățămîntul romașcan și național, aniversează vineri, 28 septembrie, 140 de ani de cînd clopoțelul a sunat pentru prima dată pentru elevii școlii ce se numea atunci Liceul de băieți nr. 1. Raportat la o viață de om, pare o veșnicie. Confruntat cu tradiția sistemului educațional, se află la porțile eternității. Pentru a marca acest eveniment, școala va găzdui o serie de activități la care sînt invitați să participe actuali și foști profesori și elevi ai școlii. >>>

Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, la aniversare

Cu ocazia împlinirii venerabilei „vârste” de 140 de ani de la înfiinţare (1872-2012), Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, organizează evenimente dedicate atât elevilor din actuala generație, celor care au ieşit de pe băncile acestei instituții de învățământ  în anii din urmă cât şi celor ce petrecându-şi tinereţea ca elevi ai  prestigiosului liceu romaşcan,  s-au întors aici, după ani de studii, în calitate de profesori.

:::

Inaugurarea Grădiniţei “Episcop Melchisedec” din Roman

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat luni, 17 septembrie, la orele 16.30, slujba Te Deumului pentru începutul noului an şcolar la Grădniţa particulară cu program prelungit “Episcop Melchisedec” din cadrul Centrului de zi pentru copii din familii în dificultate. >>>

Cărţile care ne-au făcut oameni

„Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mult mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe…” 

Cu o întârziere normală într-o societate pe care o credem, naivi, că este implantată şi subordonată ideii de civilitate, am intrat în posesia unei cărţi pentru care „editorul” merită felicitări – ca să lămurim lucrurile de la bun început. O mică ciudăţenie ar fi că volumul apare la Editura Humanitas, în timp ce la numele autorului se mai adaugă şi menţiunea de „editor”. Mă rog…  >>>

Internetul, în 90% din bibliotecile nemţene

Recent, încă 10 biblioteci comunale selectate şi propuse de Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” Neamţ au fost acceptate în Programul Naţional BIBLIONET, finanţat de Fundaţia “Bill şi Melinda Gates” din Statele Unite şi lansat în România din 2008, printr-un parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Alături de cele zece biblioteci din mediul rural (Agapia, Bălţăteşti, Borca, Cândeşti, Dămuc, Dobreni, Dulceşti, Icuşeşti, Pipirig şi Urecheni), în acest al patrulea val de >>>

Anatol Popescu: Prin adoptarea noii legi, limbii române îi revin drepturi egale cu limba rusă în Basarabia Istorică (I)

Despre soarta limbii române în Basarabia Istorică, cu Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”

Domnule Popescu, ce părere aveți despre legea privind politica lingvistică adoptată recent în Ucraina?

În principiu este un act normativ modern, care pune în aplicare câteva angajamente asumate de Ucraina, în calitate de stat cu aspiraţii oficiale de integrare europeană. Totuşi încă este prematur să vorbim despre modalităţile şi mecanismele, adesea complexe şi costisitoare, de punere în aplicare a noii legi. >>>

Studenţii de la Sociologie la Şcoala de Vară “Mircea Vulcanescu” – Valea Plopului: Eminescu, mai actual ca niciodată: „Ar trebui eliminate elitele negative’’!

(interviu cu Oana Mădălina Mihăilă, studentă.)

Departe de lumea dezlănţuită, la Valea Plopului, aproape de Văleni, un grup de studenţi ai Universităţii Bucureşti îndrumaţi de prof. dr. Radu Baltasiu, au participat la cursurile Şcolii de Vară ’’Mircea Vulcănescu’’.

Sociologi, antropologi, istorici, jurnalişti sau actori, intelectuali care nu au făcut pactul cu pseudoelitele conducătoare, au ţinut să dialogheze cu tinerii dornici de a–şi desăvârşi pregătirea pentru viaţă, dincolo de ceea ce le oferă actualul sistem educaţional românesc. Asociaţia Pro Vita şi părintele Tănase, cei care au grijă în zonă de 400 de ’’suflete’’ aflate în dificultate, i-au găzduit pe tinerii ’’învăţăcei’’. Printre tinerii cursanţi se afla şi Oana Mihăilă, studentă în anul trei la sociologie. >>>

Irina Păcurariu, în căutare de poveşti prin bibliotecile ţării

Printr-un program susţinut de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, „Biblionet”, multe biblioteci publice din România, mare parte dintre ele situate în comune şi sate, au fost dotate cu calculatoare. În promovarea acestei iniţiative s-au implicat mai mulţi scriitori, oameni de televiziune şi bloggeri, care au pornit să colinde ţara în lung şi-n lat, făcând câte un popas în bibliotecile publice din proiect în căutare de poveşti. Printre ei s-a numărat şi Irina Păcurariu. >>>

Donaţie pentru Muzeul din vila Hogaş, Roman

Muzeul de istorie al Colegiului Național “Roman-Vodă” din Roman, adăpostit de vila în care a locuit Calistrat Hogaș, a primit o donație din partea unei foste eleve a liceului: Dna. Anca Mihaela Poplicher, care predă matematica de 21 de ani în trei universități din Statele Unite ale Americii – New Hampshire University, Southern Illinois University și University of Cincinnati. Legătura cu liceul a fostei eleve roman-vodiste este una profundă. Bunicul profesoarei Anca Mihaela Poplicher, Ioan Dăscălescu, a fost directorul Liceului “Roman-Vodă” în perioada 1949-1958, iar bunica acesteia, secretara unității de învățămînt.

>>>

Studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole Iaşi, vor studia la Grupul Școlar Agricol “Ion Ionescu de la Brad”, din comuna Horia

Liceul dispune de teren și utilaje agricole, fermă și seră didactică. Din venituri se asigură finanțarea activității, iar baza materială permite chiar și pregătirea studenților.

 Rezultatele slabe de la sesiunea de vară a bacalaureatului, pe care Grupul Școlar Agricol “Ion Ionescu de la Brad”, din comuna Horia, le înregistrează de doi ani, sînt în totală contradicție cu dotările de invidiat pe care le are unitatea de învățămînt. În cei 127 de ani de activitate, liceul, înființat de marele agronom român Ion Ionescu de la Brad, a ajuns să se autofinanțeze din veniturile pe care le obține. >>>

Rodica Zafiu – Stilistica plagiatului

   Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului Gândul, ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, Curtea penală internaţională, teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe. Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie – obligaţia de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvenţele preluate, cu indicarea exactă a sursei –, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare ştiinţifică, ci într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini >>>

„Bacul” nu este pentru…”plutași”!

Cel care neglijeaza invatatura in tinerete, pierde trecutul si este mort pentru viitor” –  Euripides

Bacul mioritic își continuă trendul anului trecut când s-au înregistrat cele mai slabe rezultate de când s-a inventat bacul. Atunci, mai mult de 57 % au dat-o în bară şi nu și-au putut decora pereții cu diploma de bac. Anul acesta, rata de promovabilitate, înainte de constestații, a fost de 44,5%, un „progres” de 1% față de anul trecut, cand s-a inregistrat 43,04%.

Nimic nou sub soare.. daca nu copiezi/plagiezi, șansele de reușita sunt destul de modeste. A fost suficienta o banală cameră de supraveghere ca să se facă dreptate.Anul trecut mulți dintre „picaţi” au tunat şi fulgerat că au fost stresaţi de camerele de luat vederi, care le-a luat minţile şi au fost atât de timoraţi, încât mulţi au rămas muţi şi peniţa le-a îngheţat pe >>>

Belgia – Ruinele castelului Montaigle

Așezându-se cu mândrie pe un pinten stâncos, în inima salbaticiei, ruinele castelului Montaigle par să vină direct dintr-o legendă medievală. Acestea ocupă vârful unui masiv calcaros, întinzându-se de la est la vest, la o cotă medie de 160 de metri, la confluența râurilor MolignAee și Flavion, ale căror ape se varsă în fluviul Meuse, în aval de satul AnhAee.  Întreaga vale nu este lipsită nici de grandoare și nici de frumusețe, dar caracterul său impresionant a contat, fără îndoială, mai puțin în ochii oamenilor din trecut, care îi apreciau mai mult posibilitățile naturale de apărare. >>>

Tineri europeni uniți prin teatru

Un grup de elevi de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă” a demonstrat că teatrul poate reprezenta un mijloc de comunicare ce depăşeşte barierele interculturale.

 Timp de aproape două săptămîni, 12 elevi romaşcani au desfăşurat activităţi comune cu tineri turci, elevi la liceul “Mustafa Eminoglu Anadolu Lisesi” din Kayseri, Turcia, în cadrul proiectului bilateral “Puterea scenei”. Proiectul bilateral “Tineret în acţiune” s-a încadrat în acţiunea 1.1, “Schimburi de tineri”, şi a adus în context de colaborare multiculturală 24 de tineri români şi turci pasionaţi de teatru, care au înţeles şi promovat valori europene precum toleranţa, diversitatea, solidaritatea sau cooperarea. >>>

Cristina Stan:Profesor de caractere

    La o întîlnire de proiect, la care au participat elevi din mai multe țări europene, aceștia au fost invitați să-și scrie părerea despre fiecare profesor pe un afiș lipit de spatele acestuia. “Etichetele” cu care s-a ales atunci profesoara Cristina Stan au fost mai mult decît măgulitoare: “The best teacher”, “Scutul meu împotriva directorului”, “The best critic” sau “Nice lady”, calificative care, deși unele veneau din partea unor elevi pe care îi cunoscuse doar de o săptămînă, caracterizau perfect imaginea pe care profesoara de limbă franceză Cristina Stan a lăsat-o asupra tuturor elevilor cu care s-a întîlnit în 37 de ani de carieră, o carieră căreia i-a pus punct după vacanța de primăvară a acestui an școlar. >>>

Traditii si obiceiuri belgiene. Carnavalul din Binche

Binche este un oras francofon din Belgia, situat in provincia valona Hainaut. Acoperind 6063 de hectare, Binche-ul este format din 8 comune: Binche, Bray, Buvrinnes, Epinois, Leval-Trahegnies, Péronnes-lez-Binche, Ressaix si Waudrez. In prezent are o populatie de 32.750 de locuitori. Este renumit datorita carnavalului sau si a patrimoniului arhitectural. Binche este situat in regiunea centrala, pe axa care leaga orasele Mons si Charleroi. >>>

Despre comunitatea armenească din Roman de-a lungul timpului

Biserica Armeneasca din Roman

 Armenii, purtători ai unei civilizaţii milenare au dat un imblod deosebit vieţii economice în ţările în care au emigrat. În Moldova, potrivit documentelor, emigrări masive ale armenilor au avut loc în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Astfel, la începutul sec. al XV-lea s-au aşezat în Moldova aproximativ 3000 de familii de armeni în şapte târguri ale acesteia, între care Romanul nu figura . În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Romanul este menţionat ca târg, unde au fost aşezaţi armeni, alături de Suceava , Iaşi, Botoşani şi Focşani. Prima menţiune a unui centru armenesc la Roman a fost făcută de diaconul Minas din Tokat, la anul 1551, în scrierile lui despre persecuţiile suferite de armenii din Moldova în timpul domniei lui Ştefan Rareş.1 >>>

Annecy, oraşul supranumit Veneţia din Mont Blanc

Comuna Annecy este capitala departamentului Haute-Savoie în regiunea Ron-Alpi din sud-estul Franţei. Aceasta se află la extremitatea nordică a lacului cu acelaşi nume, la 35 de km sud de Geneva. Este o zonă metropolitană ce include 13 municipalităţi şi capitala a 3 cantoane cu o populaţie totală de 52.987 (în 2009) de locuitori pe o suprafaţă de 16,02 kmp. >>>

Cine salvează muzeul “I.I. Mironescu” de la Tazlău?

   Judeţul Neamţ nu este printre cele din urmă în ţară din punct de vedere al muzeelor, şi asta doar dacă avem în vedere casele care au aparţinut scriitorilor: casa Creangă de la Humuleşti, casa Veronica Micle de la Tîrgu Neamţ, casa Vlahuţă de la Agapia. Toate sînt funcţionale, iar turiştii le caută cînd trec prin zonă. Cîndva era şi Casa Sadoveanu de la Neamţ…. >>>

Street Delivery VII – între 15 şi 17 iunie 2012

Între 15 şi 17 iunie 2012, Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează la Bucureşti, pe Strada Arthur Verona, a şaptea ediţie Street Delivery, eveniment de urbanism, arhitectură şi arte care îşi propune recuperarea peisajului urban de către pietoni şi comunitate.

Victimă a dezvoltării, în detrimentul confortului şi a calităţii vieţii, Bucureştiul a fost declarat cea mai poluată capitală europeană şi este un oraş din ce în ce mai puţin iubit de către pietoni, biciclişti şi toţi participanţii la trafic. În acelaşi timp, peisajul urban, s-a deteriorat şi s-a înstrăinat de cetăţeni, devenind rezultatul exclusiv al unor proiecte oficiale şi al intervenţiei dezvoltatorilor imobiliari, în absenţa unui dialog real şi al implicării entităţilor care pot negocia armonizarea ambientală şi dreptul comunităţii de influenţă în calitatea spaţiului public. >>>

Disprețul față de educație înseamnă dispreț față de viitor

„Azi nu voi merge la şcoală”, mi-am spus în acea dimineaţă de sfârşit de mai, ferm hotărât să îmi continui obiceiul de a nu mai frecventa orele de clasă primară. Nu era prima oară când procedam în felul acesta şi în mare măsură mă apropiasem de pragul periculos al abandonului şcolar din cauza absenţelor nemotivate acumulate pe tot parcursul ultimului an de învăţământ. Eram în clasa a treia, dar nu avem dorinţa de a mai absolvi vreodată etapele puse înaintea mea de un sistem educaţional care nu mă motiva în nici un fel să merg mai departe. >>>

Gheorghe A.M. Ciobanu- Nou „Ave”, Editurii „Mușatinia”

Orașul nostru are, în acest an bisect, patru omagieri, ca patru mari aduceri aminte ale unor evenimente cardinale în devenirea sa: Melchisedec (120, plecarea dintre noi), Celibidache (100, naștere), Colegiul Național “Roman-Vodă” (140, ctitorire) și Editura “Mușatinia” (10, de la înființare). Cvartet festiv, dar și prilej de prețuire a celor care ne dăruiesc bucuria, că toate patru sînt sărbătorite cu omagieri alese.

 Ne vom opri numai la una, așa cum se cuvine, la Editura decenară, acea care, tot în acest an festiv, a scos cea de a suta carte. Sau, altfel, spus, a zămislit o variată bibliotecă, asemeni unor edituri mai vechi. >>>

Satele cu drept valah din arealul lemkilor (ruteni din sudul Poloniei).

Scurte consideraţii privind aportul dacilor liberi şi a unor migraţii româneşti de ev mediu la constituirea populaţiei şi a limbii rutene/rusine (ucrainienii vestici)

 Colonizarea valaha in Carpatii Padurosi este mai elocvent reflectată de catre Augustin Macej (dreptul valah in satele din sudul Poloniei), dar lucrarea nu ne-a fost disponibila pentru acest articol. Influenţele cuvintelor româneşti pastorale intrate în graiurile rutenilor sunt bine cunoscute. În general, lingviştii şi istoriografii rusini/ucrainieni minimizează aportul influenţelor pre-romane şi a celor latinofone venite dinspre spaţiul românesc. Dincolo de posibila absorbţie a unei părţi a dacilor mari şi costobocilor în amestecul de triburi slave, pecenego-cumane, gotice, elemente româneşti din evul mediu timpuriu (sec. IX- XV) şi-au adusul aportul propriu la generarea prin brasaj şi amestec a populaţiei şi limbii rutene. >>>

Ion Creangă: Ion Roată și Cuza-Vodă

Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. >>>

Tatiana Scurtu-Munteanu: Ath – oraşul Giganţilor din Belgia

Ath este un oraş mic şi prietenos, situat în inima Europei, în regiunea Valonia din Belgia. Este înconjurat de două rezervaţii naturale, o regiune care îmbină câmpia, pe care este situat parcul natural Escaut, cu zona deluroasă. În ultimii 20 de ani, oraşul a cunoscut o revigorare economică importantă datorită reabilitării centrului istoric şi a campaniei de promovare a punctelor sale forte. Sloganul său, „Ţara de Ath este imensă”, ilustrează perfect expansiunea oraşului. Ath-ul este cunoscut ca oraş al „Giganţilor”. >>>

Grigore Ilisei – Fiinţă întru fiinţare: Dumitru Irimia


Dumitru Irimia era, în pofida aparentei fragilităţi trupeşti, de lujer legănat de vânt, o făptură puternică, de o dârzenie ce este emblematică seminţiei româneşti a oamenilor care au dus pe umerii lor istoria ţării. Traiectoria sa intelectuală, ştiinţifică, didactică, mărturiseşte cât de bogate sunt filoanele de simţire şi gândire ale neamului nostru, câte seve viguroase se zbat în adâncurile matricei sale, care aşteaptă spargerea zidului sonic, ieşirea la lumină, arătarea vitalităţii şi ascultarea rostirii. Lingvistul de marcă de mai târziu, finul interpret de mai apoi al straturilor de expresivitate al cuvântului, pe care a ştiut a-1 sonda până-n miez, în cel mai dinăuntru sens al său, provenea dintr-o familie modestă de truditori, însă oameni cu glagorie şi bună înţelegere a rosturilor pe pământ. Se adunase în asemenea pământeni o veche şi preţioasă înţelepciune, >>>

Proiecţii de filme, expoziţii foto şi concerte, la TIFF Art Cluj-Napoca

Mai multe proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, concerte vor avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în cadrul TIFF Art, proiect care se va desfăşura, între 1 şi 10 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

 Conform unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii TIFF, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca va deveni, în perioada 1-10 iunie, un spaţiu dedicat artelor în diferite forme, fostul Meeting Point TIFF reinventându-se ca TIFF Art.

 Astfel, în incinta Muzeului de Artă vor avea loc vernisaje şi expoziţii de fotografie, proiecţii de filme, concerte, teatru. TIFF Art va găzdui Ziua Diversităţii, cu un program variat dedicat promovării înţelegerii interetnice, precum şi evenimente din cadrul Zilei Maghiare. Tot la Muzeul de Artă va staţiona, în perioada 1-17 iunie, şi studioul mobil de film FILM-Y din Danemarca, unde copiii vor putea crea propriile filmuleţe, în cadrul EducaTIFF. >>>

Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman în sediu provizoriu

Începînd din luna iunie, Casa Ioachim, unde a funcționat pînă acum Biblioteca Municipală, va intra într-un amplu proces de restaurare, reabilitare și consolidare. Pe parcursul desfășurării lucrărilor, Biblioteca Municipală are un sediu provizoriu, situat pe strada Smirodava, la numărul 28. >>>

Uneltele de lemn ale moţilor

Începuturile artei decorative a uneltelor de lemn dar și de metal, la moții din Munții Apuseni, se pierd în negurile istoriei. Arta decorativă face parte din marele ansamblu al artei populare realizate, de obicei, de creatori anonimi, care și-au exprimat atașamentul și apartenența la un patrimoniu cultural și artistic specific unei așezări, unei zone geografice sau unei țări. Am crescut la Câmpeni – legendara capitală a Țării Moților – în inima Apusenilor, unde am învățat pentru prima dată să încondeiez fluierele și ciubărașele de lemn de brad, cu modele artizanale. Era la începutul anilor ’80, când la „Clubul elevilor”, cunoscut atunci >>>

CHEMARE către tinerimea română

FRAŢILOR!

Dealungul veacurilor de robie neamul nostru, cu voinţa tenace a obijduitului a urmărit o stea călăuzitoare: UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR. Conştiinţa de neam şi mândria de român ne-a înarmat mintea şi braţul. Din vieţile măcinate în lupte seculare, din sângele românilor scurs în ţărâna patriei mame idealul nostru, a luat fiinţă. Suntem astăzi stăpânii destinelor noastre!

Din faptul unirii am aşteptat ca progresul şi tăria să se înstăpânească în viaţa poporului nostru, am aşteptat ca la porţile Orientului să răsară un Stat demn de luptele şi jertfele înaintaşilor, unit şi înoit în viaţa lui de Stat puternic înlăuntru şi considerat înafară. >>>

Itinerar turistic cu Sorina Ştefania Matacă

„Dunărea a bătut şi Porţile de Fier s-au deschis”
„Călătoria este un fel particular şi fantastic de a vedea şi de a simţi…
A călători înseamnă mai întâi a-ţi acorda răgazul de a trăi la nivelul senzaţiilor,
de a deveni un călător povestitor al aventurilor trăite,
de a efectua sinteza momentelor disparate.” Gerard de Nerval

Ne propunem să parcurgem o astfel de călătorie la invitaţia Asociaţiei Force Tourism şi a preşedintelui său, Beatrice Chiriac, într-o zonă unică în România dar şi în Europa din punct de vedere istoric şi aş aminti numai de descoperirea, în acest areal geografic al judeţului Mehedinţi, a celei mai vechi aşezări umane stabile din Europa, circa 9000 de ani, care conturează o civilizaţie dunăreană: cultura Schela Cladovei – Lepenscki Vir. Dar în această vatră străbună europeană se află şi una dintre cele mai importante regiuni cu parcuri naturale şi rezervaţii ale continentului european cu faună sarmaţiană sau din Bazinul Dacic. >>>

„Eu cu cine votez?”

A început circul electoral. Pe „sticlă”, hackerii politicianişti se înghesuie să convingă boborul că ei sunt salvarea naţiunii. Răcnetul Carpaţilor din fiecare colţ de ţară promite marea cu sarea, iar prin hăţişurile Internetului circulă fel de fel de bazaconii. Cum românului nu i-a mai rămas decât să facă haz de necaz, să mai şi râdem, chiar dacă „purceaua-i moartă-n coteţ.” (Redacţia)

– Scrisoare către Ion Luca Caragiale –

„Stimate Nene Iancule,

Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi trimet această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este >>>

Răzvan Exarhu şi imbecilizarea globală- (Un editorial-pamflet pur şi simplu genial).

„Mă bucur că tuturor li se pare firesc să se plângă de încălzirea globală când ninge”.

Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şiviscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate. >>>

Părintele Inochentie de la Balta- Moldovenii uitati din stânga Nistrului

Părintele Inochentie de la Balta (24 febr.1875 – 30 dec.1917)  

„S-a ridicat un călugăr oarecare, cu numele Inochentie, ieromonah al mănăstirii din Balta, care a îndrăznit să strige „că nu ţarul este capul Bisericii, ci Hristos”. De asemenea, acest călugăr, întemeindu-se pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel, afirma că Sfânta Evanghelie şi Liturghia trebuie să se citească poporului în limba sa.” (Zamfir Ralli-Arbore) >>>

Ion Creangă- Fata babei şi fata moşneagului

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei. >>>

Constantin Tomşa- Episcopul Melchisedec Ştefănescu

Printre personalităţile culturii române din secolul al XlX-lea şi din toate timpurile, la loc de cinste, şi-a înscris numele şi Episcopul Melchisedec (Mihai Ştefănescu, n. în ziua de 16. 02. 1823, la Gîrcina, jud. Neamţ, în familia preotului Petru Ştefănescu), cel care, la douăzeci de ani, a îmbrăcat haina monahală şi care, trecut prin mai „multe şcoli înalte”, a fost profesor la Seminarul de la Socola, director şi profesor la cel din Huşi; a slujit Biserica Ortodoxă Română şi ca membru în diferite delegaţii cu misiuni diplomatice (Petersburg – 1868, Bonn – 1875), ca Episcop al Dunării-de-Jos (1865-1879) si al Romanului (1879 – 1892, anul când a decedat).  >>>

Corul Parohiei “Isus, Bunul Păstor” din Roman, în concert la Padova

Pe 13 mai, comunitatea română catolică din Padova a celebrat sărbătoarea hramului, cinstind-o pe Preacurata Fecioară cu titlul de Maică a Unității.

La liturghia hramului, precedată de recitarea comunitară a rugăciunii Rozariului, românii catolici din Padova au avut bucuria de a-i primi ca oaspeți deosebiți pe membrii corului Parohiei “Isus, Bunul Păstor” din Roman, însoțiți de parohul lor, părintele Francisc Fărcășel, precum și de un grup de surori italiene, care, deși nu cunosc limba română, au vrut să se alăture comunității și să împartă aceste momente de sărbătoare. >>>

Viața culturală a orașului Galați

Capitala judetului, municipiul Galati este al cincilea mare oras din Romania, cu o populatie de 300.211, si este cel mai mare port al Dunarii maritime. Orasul este situat la 80 de mile de Marea Neagra si la aproximativ 250 km de Bucuresti. Galatiul s-a dezvoltat datorita santierului fluvial, al portului fluvial si celui mineralier, dar si datorita combinatului siderurgic. Asadar, un oras industrial, de marime medie, locuit de trei sute de mii de oameni. >>>

Oraşul Bicaz şi lacul de acumulare „Izvorul muntelui”

Oraşul Bicaz se află geografic, la interferenţa meridianului de 260 05′ 28’’ longitudine estică cu paralela de 460 54′ 39’’ latitudine nordică, la altitudinea de 432 m şi la confluenţa râurilor Bicaz şi Bistriţa. Din punct de vedere administrativ Bicazul este limitat la nord de masivul Ceahlău şi comuna Hangu, la sud de comuna Tarcău, la vest de comuna Taşca şi la est de comunele Pângăraţi şi Tarcău. >>>

Ben Todică- Violența-i pentru LAȘI

În ultimul timp, ne-am obișnuit să judecăm, să condamnăm, să dăm sentințe. Sigur, în unele situații așa și trebuie,  greașala, răutatea, abuzul, violența sub toate formele trebuie ”jurizate”. Dar, dacă ne oprim doar la acest aspect, noi, cei conștienți de acest fenomen care se manifestă lângă noi și, fără teama de a greși, aș spune și  la nivel mondial, greșim flagrant și dăm șansă escaladării acestui flagel.

Acest fenomen are anumite cause, se manifestă într-un anumit context, încurajat de anumiți factori. De asemenea, pentru manifestările violente sunt responsabili, de la omul simplu, familie, școală, biserică, organizații guvernamentale și nonguvernamentale până la conducătorii de stat și de guvern. Se impune o riguroasă analiză la nivel individual, familial, comunitar, statal și internațional. >>>