Eduard Dorneanu- poeme

Ioana mărului ionatan

Ioana mărului ionatan muşcă din carnea mea.
zilele i se lipesc de cerul gurii.
eşti amar, spune supărată.
eh!
alergăm un pic de ochii lumii, 
ca să nu se creadă că suntem chiar atât de flămânzi.
femeia asta chiar ştie să sară peste obstacole ca o iapă de rasă.
mă mir de voluptatea mişcărilor ei. amăruiulee!
îmi dai voie să mănânc sau mai alergăm un pic?
se uită la noi câteva doamne. dacă vrei, le scoatem din starea de şoc. >>>

Reclame

Eduard Dorneanu- Departe de Troia

Departe de Troia (ziua 50)

Oamenii mor. Zidurile cetăţii sfinte rămân în picioare. Tinereţea trece. Poezia rămâne să lupte cu întunericul uitării.   Porţile Troiei se deschid larg. Primul intră stegarul Patterson care înalţă flamura frăţiei deasupra tuturor  pe zidul dinspre nord alături de însemnele celorlalţi luptători care au căutat pământul făgăduinţei. Căpitanul ne ordonă să ne aşezăm câte patru în rând.  >>>

Eduard Dorneanu- versuri

poet, Mălini, Suceava

Irene

ne-am reîntâlnit întâmplător la funeraliile unui om de care nu auzise nimeni.

purtai mănuşi fără degete. 

Hai nu mai râde aşa de mine, >>>

Eduard Dorneanu- versuri

poet, Mălini, Suceava

De primăvară

primăvară
cocorii tăi mi s-au încâlcit în vise
florile sălbatice ale tinereţii 
au prins rădăcini pe bucata de pâine a duminicii
iar lacrimile iubitei au spălat
mâinile însângerate de aşteptare. >>>