Dimitrie Grama – România nu putea face altcumva

dimitriUrmarind de departe, adica din strainatate, ceeace se petrece in Romania de la “revolutie” incoace, am trecut si eu, ca tot omul, prin diverse “stari” sufletesti, care pana nu demult m-au tulburat si as putea zice ca intr-un fel neprevazut si nedorit de mine, mi-au alterat claritatea gindului. In ultimul timp, insa, am incercat sa ma eliberez de influenta covarsitoare a expunerilor mass-mediale si mai ales sa ma eliberez de influenta pe care alti respectabili intelectuali romani au exercitat-o asupra mea, deoarece intr-un bagaj universal filozofico-moral, imparteam aceeasi lingerie.
In multe esee anterioare mi-am aratat iritatia si mi-am varsat veninul, criticindu-i pe cei care, in conceptia mea, nu pot spune altfel decit limitata, nu schimbasera viata romanilor, societatea traditionala, in altceva nou, modern, democratic. Continuă lectura

Reclame

Dimitrie Grama – ,,Până acum, nu am realizat nimic altceva decât să mă pun la jug”

dimitriDin vol. colectiv “Cuvinte pentru urmaşi. Modele şi exemple pentru omul român” (ed. Carpathia press, 2005)
Ideea de a face parte din cei aleşi să se „împărtăşească“ în ale creaţiei şi mai ales răspunderea care ni se dă clasificându-ne un fel de „exemplu“ sau “model“, mă pune pe gânduri. Şi, vedeţi, nu sunt obişnuit, deoarece am considerat că atunci când într-adevăr am ceva de spus, ceva ce ar merita o documentare şi o arhivare pentru o judecată ulterioară, aceasta trebuie să izvorască din sălaşuri, pentru mine, necunoscute şi să-mi forţeze inima, cugetul şi mâna. Continuă lectura

Dimitrie Grama – Ilidia, paradisul meu

dimitriLocul meu de vecie este la Ilidia, pentru că mie mi-au spus alţii dinaintea mea că acolo şi numai acolo este paradisul. Şi eu, care-s rupt din ei, îi cred.
Noi, fiinţa umană, nu trebuie să redescoperim orinalitatea originii, ci omul „modern“ ar trebui să-şi redescopere potenţialul propriu, potenţial cu carea fost înzestrat să „cucerească“ lumea înconjurătoare, chiar de unul singur. Fiecare din noi suntem un Robinson Crusoe, adică înzestraţi, de cel ce ne-a creat, cu resurse enorme de supravieţuire şi de re-creaţie (prin asta doresc să spun nu recreaţie distractivă ci de re-creaţie în sine, de remodelare a spiritului înspre contopire cu divinul). Vorbesc despre legătura pierdută acum în om cu fenomenele primordiale de cunoaştere şi înţelegere, despre pierduta iniţiativă „originar“ organică, care odată, în timpuri imemorabile, ne-a făcut să fim „masters of the world“. În această calitate, locul şi „ambianţa“ naturală erau direct expresii ale unui „continuum“ nepipăibil, de neexplicat, care ne întregea ca „neam“. Diversitatea tradiţiilor în aceeaşi matcă în aceeaşi perioadă de timp, era doar o reflectare a bucuriei unui spirit şi cuget liber. Bineînţeles că orginismul în sine este reflectat în, doar o parte a-şi spune, din „afirmarea diversului sau a diversităţii“, pentru că originismul conţine şi ceea ce noi nu putem vedea, simţi sau exprima ca grup definit de entităţi: omul.
Era modernă, pe lângă minunatele „ajutoare“ materiale, ne-a adus şi o nouă formă de „sclavie“. Fiecare om, cred eu, ar putea enumera una sau poate mai multe forme de dependenţă modernă şi nici nu este de mirare să fie aşa, deoarece şcoala modernă a devenit un instrument de control, de „globalizare“. >>>

Dimitrie Grama – „Şi totuşi…“

dimitriSunt convins ca majoritatea romanilor, mai ales a celor emigrati, a fost afectata de expunerea discriminatorie a Romaniei si a romanilor in presa occidentala in ultimul timp. Nu are importanta, cred eu, ca o buna parte a romanilor emigrati se considera si mai ales, din motive de orgoliu si de rusine, se auto-amagesc, ca ar fi germani, francezi, americani sau scandinavi. Nu, toti suferim o criza de identitate etnica atunci cind neamul nostru este supus unor defaimari, când tara noastra de origine este tratata ca un esec etnic, ca o povara pusa pe umerii umanitatii.

Dar care este, in fond si la urma urmei, vina Romaniei si a poporului roman? Sunt romanii o belea, o povara pe care restul Europei este nevoita sa o duca “filantropic”, o povara de sacrificiu, “biblica”, care blagosloveste si iarta de pacate restul umanitatii? Sunt oare romanii mai viciosi, mai prosti, mai rai si mai tilhari decit restul omenirii? Este Romania, o tara saraca si fara perspective, o tara mai prejos decit Chadul sau Darfurul?
Istoric vorbind, tinuturile locuite de romani sunt amintite de diverse surse, ca fiind unele din cele mai binecuvintate locuri de pe acest Pamânt, unde alte natii ar fi dorit sa-si traiasca viata si sa-si ingroape mortii. La noi, la romani, au venit grecii si persii si romanii si slavii si mongolii si germanii si evreii si tiganii. Oare de ce au venit aceste popoare la noi, de-a lungul mileniilor, daca noi si tara noastra am fost atit de prapaditi, atit de striacati sufleteste si atit de inapoiati? Au venit sa ne civilizeze si in acest fel sa ne indrume pasii spre o viata mai buna? Nicidecum!! Toti au venit la noi deoarece pamantul nostru strabun si oamenii de pe acest pamant reprezentau un “Eldorado”, ascuns in inima vechiului continent, Europa. Nu este oare atitudinea actuala a Europei, una de aroganta si necunoastere, o atitudine bazata pe o falsa propaganda si pe prostie? >>>

Dimitrie Grama – Păcatul despre care ar trebui vorbit!

dimitriEu nu sunt un credincios care poate fi catalogat, un credincios cu o relație clară, bine definită cu Dumnezeu şi cu reprezentanții lui pământeşti şi dacă ar fi să mă auto-expun sincer criticii, mai ales criticii sufletului şi cel al cugetului propriu, atunci eu sunt ,,cel care dorește să creadă”, ,,cel care disperat încearcă să-l descopere pe Dumnezeu in creația lui, omul”. Dilema mea nu este acceptarea divinității, ci acceptarea umanităţii in descrierile bombastic-fanteziste care acreditează omului însușiri mai nobile decât acesta le merită, acceptarea ipocriziei spirituale bazată pe o construcţie intelectuală, bazată pe un ritual, care din păcate întreține şi binecuvântează imoralitatea umană. Recunosc, aici eu generalizez, încerc să explic cum majoritatea ființelor umane, pentru că există şi excepţii, se auto-amăgesc, se complac in participarea activa la întreținerea unor compromisuri obscure, compromisuri care ne oglindesc imaginea in fata lui Dumnezeu. Bănuiesc ca în acest compromis de acceptare a ,,răului” , cu ,,promisiunea iertării” sălăşluieşte esența Păcatului. Omul, fără nici o rezervă sau ezitare, poate să comită cele mai înfiorătoare crime şi nu o singură dată, ci repetitiv sau chiar fără întrerupere, deoarece omul știe că va fi iertat! Trebuie doar să se spovedească, să-şi mărturisească crimele, unui alt om, numit de noi ,,reprezentantul lui Dumnezeu” şi ca o consecința a unui ritual, o fiinţă umană se poate simți ușurată de toate păcatele anterioare şi in fond poate să-şi continue activitățile criminale cu fruntea sus. Omul bun se auto-amăgeşte mereu in speranța, in crez, dar să fie bine lămurit faptul, că majoritatea criminalilor vor continua să fie criminali. Formele de exersare, formele de expresie a ,,răului” se schimbă, dar cei care le generează nu se schimbă, ei rămân aceiași pentru totdeauna. Cu rare şi mici excepții. Spinoza a susținut că toate >>>

Dimitrie Grama: Divanul ad-hoc

dimitriAm propus si propun inca odata constituirea unui “divan”, a unei “asociatii” sau orice alt nume “de lucru” i se va da, in care toti cei ce doresc sa contribuie pasnic la prosperitatea Romaniei si a poporului roman, sa aibă la indemina sprijinul direct al tuturora care gindesc si simt la fel. Fac din nou apel la toti cei care, indifferent de originea etnica, gândesc inspre binele Romaniei, sa ne unim si in efort comun sa cream o trambulina de idei si angajare civica.
Este derizoriu sa vezi ca atitea lucruri si mai ales nedreptati se intimpla mereu in Romania si majoritatea intelectualilor romani de pretutindeni nu reactioneaza. Ei scriu beletristica sau studii critice sau in orice caz altceva. De ce? Pentru ca in continuare le este frica sau o parte din ei spera sa devina odata si odata parte din protipendada culturala a societatii de la putere. Caci, cred ei, puterea le va multumi ca nu s-au amestecat in treburi care ar duce la compromiterea acelei puteri si in vreun viitor ii va expune mass-medial ca eroi. Li se vor da posturi, li se vor publica lucrarile si isi vor crea un loc de cinste in istoria parvenitilor si in cea a tradatorilor de neam. Stiu, sunt cuvinte grele, dar acesta este adevarul asa cum il vad eu.
Deci, singura sansa de unire a romanilor este angajamentul a cit mai multi romani in procesul de schitare a unei Romanii noi. Revolutia din 1989 a fost tradata sau exploatata de cei fara scrupule si poporul roman ar mai trebui sa se ridice inca odata acum impotriva celor care ii exploateaza mai rau decit comunistii, sau daca nu-i exploateaza , cel putin ii fura ca in codru. Multi oameni sarmani sunt la un pas de cersetorie! >>>

Dimitrie Grama – Despre “metoda vicleană”

După cum știți, eu am scris un scurt comentariu la adresa acelei farse naționale zisa ,,Raportul Tismăneanu”. Toata mascarada aceea este de domeniul absurdului, gândindu-ne ca foști comuniști şi vlăstare comuniste au fost aleși sa producă un document în care să se autodemaște şi să-şi condamne trecutul comunist odios şi criminal. Ce valoare ar fi avut procesul naziștilor, de la Nurnberg şi din alte parți, daca comisia juridica ar fi fost constituita din foști naziști sau feciorii lor foști activi in mișcarea tinerilor naziști?
Pe lângă absurditate, Raportul Tismăneanu, reprezintă incompetenţa crasă a guvernantului de a judeca cele mai banale şi de la sine interese chestiuni, cu decentă şi cunoaștere. Nu pot sa nu trag concluzia ca o adunătură de secături şi corupți manipulează cum vor o adunătură de incompetenți care nu știu prin ce mijloace au ajuns ,,reprezentanții poporului”. Dar se pare că aceasta este soarta poporului roman, că rând pe rând să fie trișat şi înjosit de cei care ar trebui să-l servească cu demnitate. Am mai spus şi repet: romanii în era modernă şi mai ales cea de după 23 August 1944, au fost conduși de străini, de grupuri etnice fără sentiment faţă de poporul român, ființe umane fără caracter şi care cu metode viclene au acaparat atât puterea economica cât si cea politica. Au nume romanești, dar nu-s români! Ei folosesc români get-beget, de ținută morală slabă, în interese proprii, >>>

Dimitrie Grama – Lovitura de măciucă

dimitriAm mai publicat deja crezul meu si acum il repet: “ROMANIEI AI VOR MAI TREBUI 75-100 DE ANI PINA CIND VA AJUNGE LA ECHILIBRU, LA DECENTA” .Si asta nu pentru ca romanii s-ar deosebi in rau fata de alte popoare, ci tocmai pentru ca si romanii sunt la fel ca toti ceilalti paminteni. Deci, nu va lasati pacaliti, oameni buni, nu va lasati pacaliti de promisiunile facute de presedinti, senatori si primari, nu va lasati pacaliti de oamenii de cultura, de istorici, poeti si filozofi, nu va lasati pacaliti nici de cei cu “sufletele curate” care propavaduiesc iubirea eterna si neconditionata si nu va lasati pacaliti de papa de la Roma, mitropolitii Bizantului sau vecinul de peste drum. Prin aceste rinduri, eu nu incerc decit sa va pregatesc pentru suportarea a inca unui secol de dezamagiri si umilinte, incerc doar sa va calesc (daca se mai poate), spiritul pipernicit, care cum inalta capul inspre demnitate, este lovit puternic cu maciuca in ceafa. Si fiecare lovitura ar trebui sa va aduca aminte sau sa va invete, daca nu ati stiut ca: revolutiile au fost intotdeauna, sunt si vor fi, o minciuna trimbitata cu glas viril de unii in urechile prostilor, care asculta uluiti in pietele in care isi vor pierde singele si , daca supravietuiesc revolutiei , isi vor pierde din nou libertatea, isi vor pierde mintile, sufletul, in timp ce “conducatorii revolutiei”, devin generali, ministri, ambasadori, directori, presedinti, episcopi. Iar daca revolutia este infrinta, tot prostul de rind este pedepsit, omorit in piete, degradat uman, deoarece conducatorii asa zisei revolutii de obicei o sterg devreme, ascunzindu-se in “ilegalitate” sau in alte parti ale lumii, de unde ,protejati de alti idioti, continua sa otraveasca mintile si spiritele sarmanilor tineri inca >>>

Dimitrie Grama – Despre ,,vânătoarea de trofee”

dimitriCreaţia adevărată, de orice natură, este un “act divin”, necondiţionat şi care nu îşi cerşeşte recunoaşterea şi mai ales, nu poate fi judecat de contemporani, oricât de mult cei care se autonumesc judecători sau critici ai artelor, critici al actelor de creaţie inspirativă, fictivă, ar dori sa fie aşa. Nu de mult, am scris un eseu pe aceasta temă, un eseu scurt, cam ca toate eseurile prin care am dorit sa comunic direct cu cititorul , si acum doresc sa fac o remarca importanta privitoare la “condiţia artistică”. Fac aceasta remarca stimulat de ambiţia prostească mass-mediala de a “compara” si “premia” anumite “lucrări”. Compoziţii de muzică şi muzicieni, sculpturi si sculptori, picturi si pictori, poezii si poeţi, romane si romancieri, istorie si istorici, jurnale si jurnalişti, critica si critici, etc., etc. Aici chiar doresc sa mă scuz ca nu am numit toate celelalte activităti aşa-zise “culturale” si nepomenindu-le, probabil ca am ofensat deja o mare parte din pretendenţii la sublima “recunoaştere”. Dar, nu este oare nedrept ca Homer, Platon, Socrates, Dante, Cervantes, Shakespeare, Eminescu şi mulţi alţii să zacă acolo in “nemurirea” lor fără nici măcar o diplomă, o hârtie, care sa ne aminteascăde ei şi mai ales să ne oblige să-i citim şi să-i respectăm? Tocmai astăzi am auzit la radio un interviu cu o cântăreaţă de succes americană, care acum trece in lumea animata a filmului si care declara ca scopul ei primordial este un Oscar . Extraordinar! Ce profunzime! Ce viziune artistica! Am citit de >>>

Dimitrie Grama – Întrebarea care se pune: ,,Până când ?”

dimitriCu bucurie si mindrie am citit “Dacologica”, aceasta stradanie a adevaratilor romani de elucidare si recistigare a istoriei poporului nostru si indirect prin acest act, redopbindirea confidentei nationale, redobindirea spiritului zalmoxian, pe care de aproape doua milenii, diverse forte mercenare au incercat sa-l distruga si n-au reusit! Pentru ca daca ar fi reusit, atunci eu si tu si multi altii ca noi, nu ar fi fost nici interesati sa citeasca si nici sa contribuie la “Dacologica”.
Dupa cum bine stiti, eu nu sunt istoric, dar am analizat din punct de vedere strict logico-filozofo-matematic si bine-nteles psihologic, paradoxul romanesc. Pentru ca, intr-adevar, atitudinea oficiala a istoricilor romani si din pacate a statului roman, este paradoxala, daca nu chiar direct ilogica, absurda.
Tot mai multe surse istorice constata existenta triburilor traco-geto-dacice in tot Sud-Estul si chiar centrul Europei si de asemenea se cunoaste destul de bine extinderea “regatului” geto-dac a lui Burebista, care se pare ca a unit o buna parte a triburilor geto-dacice, dar nu pe toate, dar oricum acest regat era imens si reprezenta acum doua mii de ani cel mai mare tinut si probabil cea mai mare populatie din Europa, concurind in acest sens cu Imperiul Roman. >>>

Dimitrie Grama – Omul, Maşina Şi Societatea Modernă

Dimitrie Grama

Aproape toata lumea,acum este familiarizata cu termeni ca: genetica, nanotehnologie, teoria “big-bang”, etc., termeni care au deschis noi perspective in domeniul studiului, atit al “macrocosmosului” (deci al universului in sine), cit si cel al “microcosmosului” (al fenomenelor la nivel de atom, celula). Odata cu fantasticele descoperi si aplicatii ale stiintei genetice, lumea s-a asteptat ca genetica sa poata lamuri si aceasta misterioasa infatisare a naturii, viata. Dar se pare ca stiinta nu are de obicei raspuns la cele mai simple intrebari, cum ar fi; de ce ne aflam aici, ce-i viata si care-i menirea ei? La rindul ei genetica ne spune si ne explica faptul ca suntem niste “masini biologice”, dar nu poate in fond explica “ce este omul”. Un filozof poate explica chiar mai bine ce reprezinta “fiinta umana” in totalitatea ei si nu doar privita din perspectiva componentelor constitutoare. Aici foarte bine poate fi aplicat “paradoxul Smarandache”, daca doriti, sub care aspect, totul este posibil, chiar si imposibilul. Asa ca Dumnezeu a creat primul univers cu primul atom si prima molecula, continuind creatia cu primul om. Deci Dumnezeu nu exista! Ori poate noi nu existam, suntem doar o lume ilusorie, imaginata de un univers parallel. Sau poate ca reprezentam visul grandoman al unor specii mai inferioare, daca nu cumva suntem “animale de laborator” al unor alte lumi extrem de avansate. Sau…., as putea continua cu multe alte exemple asemanatoare, care toate sunt paradoxal valabile. Doresc sa amintesc, inainte de a >>>

De vorbă cu Dimitrie Grama, despre prietenia cu Mihai Rădulescu

Monica Levinger : Mi-am început “interviul prin corespondenţă” cu Dimitrie Grama aşa cum se începe orice scrisoare, cu “Draga Dimitrie…” şi am continuat cu formularea rugăminţii de a-mi răspunde la câteva întrebări legate de prietenia sa cu scriitorul şi profesorul Mihai Rădulescu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc pe 19 ianuarie trei ani.

Mărturisesc că atunci când mi-a venit ideea de a-l aborda pe prietenul fostului meu dascăl de engleză din liceu, acesta a fost titlul sub care micul proiect mi-a apărut – Un interviu… Dar pe măsură ce scriam întrebările îndelung gândite am realizat cât de nepotrivit mi se părea termenul luat din jurnalistică, domeniu cu care nu am nici o tangenţă. Am înţeles că defapt, tot ce-mi doream era să stau de vorbă cu Dimitrie despre prietenul Mihai, într-o atmosferă caldă şi destinsă.

Am pus cuvântul “profesionalism” în cui – oricum fiind prea târziu să încerc a deveni chiar şi “începătoare” în arta intervievării, am renunţat la acel “a face lucrurile aşa cum scrie la carte”, adică după legi consacrate ale domeniului amintit mai sus şi m-am aşternut pe scris, condusă de alte reguli, mai la îndemâna mea. Chiar dacă întrebările în sine nu au fost la înălţimea dorită, ştiu că emoţia din cuvinte, gândurile puse printre rânduri, au ajuns cu bine la prietenul Dimitrie. Că este într-adevăr aşa stă mărturie tulburătorul său răspuns – o frumoasă caracterizare a relaţiei dintre doi oameni cărora scrisul le-a păstrat sufletul cald, scriitorul Mihai Rădulescu şi poetul Dimitrie Grama. >>>

Dimitrie Grama – Sadismul şi „omenia”

Dimitrie GramaEste zguduitoare din punct de vedere moral lectura textelor domnului Mihai Rădulescu, (n.n. „Istoria Literaturii Romane de Detenţie”.) Citind aceste texte, putem fără nici o greutate să facem o călătorie imaginară în lumea adevăratei terori, cea creată de comunişti, ( oameni printre care am trăit), altor oameni, opuşi ideologic. Aici nu este vorba de o teroare fantezistă de tip „science fiction”, ci de una veritabilă şi reală ce a existat şi ce constituie o temă ce nu mai trebuie tabuizată. Este vorba în scrierile dl. Rădulescu de un scenariu al groazei, în faţa căruia încercările futile ale cineaştilor de a reda realitatea detinuţilor politici din diversele lagăre comuniste sau alte încercări de a produce groază, par doar nişte redări „folclorice” a unor obiceiuri locale arhicunoscute.

Adeseori, epitetul „bestial” dat actelor de tortură sau cruzime, indiferent de segmentul istoric, mi-a creat o confuzie existenţialistă, deoarece încercam să identific aceste acte cu bestiile care convieţuiesc acest pamânt împreuna cu Omul. Dar, bănuiesc, că nu sunt singurul care a ajuns la concluzia că actele de tortură fizică şi psihologică ne sunt reprezentative şi rezervate doar nouă, fiinţelor umane. >>>

Dimitrie Grama – Frânturi dintr-un jurnal liric


Dimitrie Grama          La fiecare răscruce mă opresc

La fiecare răscruce
mă opresc,
îmi fac semnul crucii
şi păşesc cu dreptul înainte
pe drumul bun,
ales de Domnul.
Aşa am făcut
o viaţă întreagă. 
Şi de aceea nu pot
să mă dumiresc
cum de am ajuns aici
în mahalaua asta
plină de ticăloşi!  >>>

Dimitrie Grama – Dă-mi mâna ta, străine!

dimitriVis şters

Număram vise.
Mi-ai spus că avem de ajuns
Să construim o casă
Să facem copii
                         Să încărunțim împreună.

În visul tău mi-ai spus
că eu sunt arhitect
că-s îmbrăcat frumos
că nu mai sunt nebun.
Cred că nu te-am
ascultat cu atenție.
Cred că nu
m-am bucurat. >>>

Dimitrie Grama – versuri

dimitriDupă rugaciune

Vorbim unii cu altii
Dar ne ascundem fata.
Aici, in sala de asteptare,
Lumea pare destul
de ingrijorata.
Se vorbeste in soapta
Si cu gesturi mari, ostentative,
Se face semnul crucii. >>>

Dimitrie Grama – poezie

Reîntâlnire

Mă trezesc lângă o fereastră deschisă
în care o femeie tânără
ţine un prunc în braţe. Mă
îndeamnă
din ochi să mă apropii.
Fără să privesc îi spun:
Sunt eu acest copil, mamă!
De ce mi-l arăţi tocmai acum
când m-am reîntors?
Nu-mi răspunde. Îşi întoarce
privirea
înspre interior.

>>>

George Anca – Cărţile lui Dimitrie Grama la Colocviile de Marţi

dimitriCărțile lui Dimitrie Grama (Gibraltar), Ilidia, povestiri, (Ed.Conta, 2012) și Singuri împreună, poezii, (Ed. TipoMoldova, 2013), au fost lansate pe 19 noiembrie 2013 la Colocviile de Marți, găzduite de Centrul socio-cultural Jean Louis Calderon din București. Autorul și-a salutat prietenii, în puține cuvinte, neplăcându-i, a spus, ridicarea în slăvi, cât să-i fie frică să se mai uite în jos. Adrian Alui Gheorghe, antologatorul și postfațatorul lui Grama, l-a contextualizat cu Roland Gaspar, Baudelaire, Pessoa, Ante, neuitând de Eminescu, iar Corneliu Zeană i-a dedicat un Palimpsest pentru suflet perpretrând ecouri din Spiru Fuchi şi Konstantinos Kavafis. Profesorul chirurg Florian Purghel, coleg de școală și de atletism de performanță, a pus pe masă cartea chirurgiei oncologice cu aura lui Grama. Ce actori vor recita poemele, quasizen expresionist, ale lui Dimitrie, fie și la teatrul de poezie al Colocviilor, vor opta pentru unele ca acestea, din Singuri împreună:

>>>

Colocviile de Marţi- Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar)

Marţi 19 noiembrie 2013, a avut loc evenimentul cultural Colocviile de Marţi: Ilidia-Iliada, întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar). Evenimentul s-a desfășurat la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”, Bucureşti.

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român, de origine aromână. Trăiește în Europa Occidentală, profesând în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar (Chairman of Surgical Services, Deputy Medical Director). Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinei europene. Scrie poezie denumitã de autor „cotidianul mistic” (Pentru mine, barierele plantă-animal-om, la fel ca şi toate celelalte bariere, cum ar fi: spaţiu-timp, vis-realitate etc. sunt doar nişte invenţii recente). Cãrţi reprezentative: „Dã-mi mâna ta, strãine!”, „Pasãrea melancoliei”, „Neguţãtorul de imagini”, „Voi lua cu mine noaptea”, „Bastian, şi alte confesiuni”, “Ilidia”. În legătură cu romanul memorial Ilidia, s-a vorbit de frescă minimaliastă.

>>>

Colocviile de Marţi: Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama

sigla inv.colocviiPrimarul Sectorului 2 are deosebita plăcere să vă invite
Marţi 19 noiembrie 2013, orele 17.00, la evenimentul cultural
Colocviile de Marţi- Ilidia-Iliada. Întâlnire cu scriitorul medic Dimitrie Grama (Gibraltar)

Dimitrie GramaEvenimentul va avea loc la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”,
Str. J.L. Calderon nr.39, tel. 0213156670

Dimitrie Grama (n.1947). Scriitor român, de origine aromână. Trăiește în Europa Occidentală, profesând în Danemarca, Marea Britanie, Gibraltar (Chairman of Surgical Services, Deputy Medical Director). Poet, eseist şi filosof, personalitate a medicinii europene. >>>

La Biblioteca Mihai Eminescu din Australia

Se vede ca lumea nu are de gand sa lase Cartea deoparte!  Vorba din popor, “nu dai pasarea din mana pe cea de pe gard”, adica din aer! Se reinprospateaza bibliotecile romanesti din Romania si cele de pretutindeni!  Asa iata si aici la Antipozi, la biblioteca romaneasca “Mihai Eminescu”- Australia  vin daruiri de carte romaneasca  tot mai des. Recent, am primit doua carti din partea Dlui. doctor Dimitrie Grama, tocmai din Gibraltar. Avem placerea de a prezenta cartile si multumi  autorului pentru bunavointa si atentia domniei sale. Confirmam primirea cartilor:

Ilidia, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2012, 140 pag. Ilustratii: Dumitru Bezem

Versuri, autor Dimitrie Grama, Ed.Conta, 2010, 93 pagini.

(Sincere Multumiri pentru autografele domniei sale)

Scriitorul si poetul  Dimitrie Grama este o pesonalitate bine cunoscuta in arealul scrisului romanesc, dar si in cel al valorilor Stiintei si mai ales Medicinei moderne internationale. Un adevarat prototip barbelian, deci tot romanesc, dar cu aripi mai curajoase, zburand ca un Phoenix din Carpati spre Suedia, spre nordul Norvegian,  Danemarca, Arabii, Gibraltar actualmente. >>>

Un nou număr al revistei Conta

Cel mai recent număr al revistei CONTA  a fost lansat la Sestri Art Gallery din Piatra Neamţ. La manifestare au participat, alături de câţiva dintre redactorii şi colaboratorii publicaţiei, cititori ai revistei. Au participat, de asemenea, fraţii gemeni Irina şi Andrei Nuţu, (prezentaţi publicului de scriitorul Adrian G. Romilă), elevi ai liceelor de artă şi, respectiv, Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ, care au interpretat, cu real talent, câteva piese muzicale originale. >>>

Dimitrie Grama- După furtună

După ce a dat înconjurul dependințelor și a mângâiat fruntea armăsarilor, Baba Floarea s-a așezat pe banca de granit din spatele fântânii, privind soarele care tocmai își arăta fruntea deasupra zidurilor de la Răsărit.

Toată noaptea un vânt puternic, trăgând după el o furtună de vară, a hăituit munții Aninei, luminând din când în când Valea Mare, unde doar câte o căprioară speriată zvâcnea în sprinturi scurte de la un tufiș la altul.Înspre dimineață norii s-au retras și din ce în ce mai rar, cîte un tunet înfundat mai răzbătea pînă în sat, de undeva de prin Sîrbia. Apoi, ca și când cineva ar fi vrut să compenseze lumea pentru larma din timpul nopții, o liniște profundă, de mormânt, a învăluit satul, muntele și valea. Baba Floarea nu s-a culcat, a stat de veghe toată noaptea, ascultând glasul liber al naturii și acum, când primele raze de lumină au început să răspândească liniștea aceea nefirească, s-a ridicat cu greutate din fotoliul de piele și fără grabă a început să se dezbrace. Rămasă doar în combinezonul lung de in, s-a îndreptat înspre oglinda venețiană care acoperea aproape jumătate din zidul ce dădea spre cancelarie. Cu brațele scurse de-a lungul corpului, femeia din oglindă se uita la Baba Floarea cu o intensitate atât de adâncă, încât îți venea să crezi că, în fond, era vorba de dragoste sau de o poruncă cerească.

>>>

Dimitrie Grama

poet, Danemarca

Reîntâlnire

Mă trezesc lângă o fereastră deschisă

în care o femeie tânără

ţine un prunc în braţe. >>>

Adrian Alui Gheorghe în dialog cu Dimitrie Grama – „Să fii fiul mai multor patrii este, în fond, o şansă enormă..”

Dimitrie Grama este născut la 25 octombrie 1947 la Reşiţa. La Stockholm a luat un Master of Science la Facul­tatea de Ştiinţe şi apoi a făcut medicina la faimosul lnstitut „Karolinska„. După aceea a lucrat ca doctor chirurg la diverse spitale, unele renumite cum ar fi Upsala University Hospital (unde a stat 11 ani), Liverpool University Hospital, Norfolk & Norwich University Hospital, King Abdul Aziz Teaching Hospital în Arabia Saudită, acum în Gibraltar etc. Prin 1985-86 a publicat cîteva poezii în ziarul lui Virgil Ierunca, ,,Limite”, la Paris. Din anul 2000, cînd a debutat editorial, a publicat: „Făptura cuvîntului„, „Pasărea melancoliei„, „Vînătoare de umbre„, „Elegiile depăr­tării„, „Suflete atîrnate de catarge„, „Neguţătorul de imagini„, „Voi lua cu mine noaptea„, „Dă-mi mîna ta, străine” şi „Bastian şi alte confidenţe” etc. >>>

Monica Levinger

De vorba cu Dimitrie Grama, despre prietenia cu Mihai Radulescu

Monica Levinger : Mi-am început „interviul prin corespondenţă” cu Dimitrie Grama aşa cum se începe orice scrisoare, cu „Draga Dimitrie…” şi am continuat cu formularea rugăminţii de a-mi răspunde la câteva întrebări legate de prietenia sa cu scriitorul şi profesorul Mihai Rădulescu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc pe 19 ianuarie trei ani. >>>

Dimitrie Grama

Au trecut Sărbatorile

Au trecut val-vârtej sărbatorile.
Clopotele veşniciei bat
în fulgul de zăpadă. >>>