Adina Dumitrescu – Sonata lumii cu instrumente dezacordate

Când în marginea de pădure nu dănţuieşte aer frânt şi-ntrupat iar în triluri, în şoapte,
când e fuga mistreţilor mai săracă în tropote decât vocea gonacilor,
când gâtul privighetorii se ascunde pe fundul cuibarului şi răgacea are cleştii pliaţi lângă ramuri uscate, trecute,
iar din zare se-aude bubuit şi se vede doar fulgerul despicând vârful de brad,
când poiana-i umbrită de norul cu ploaia, cu praful şi cu lipsa arcuşului în acordare de greier,
când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer,
fără tremur d’elitră, unduire de şarpe peste frunză de nufăr,
când pe mirişte macul îşi pierde petala mestecându-se-n ghem de ciulin, de albastru
şi de praf şi de fir cenuşiu ce-a picat de pe oaia cu mielul alături,
când se-ascunde pescăruşul sub mal, pe sub corp de stabilopod tot cu ochi pe pontonu-n mişcare de val, când se-nalţă acesta cât casa pe tălpici care muşcă din plajă-un castel de nisip risipit, răsucit şi urcat, coborât şi pleznit de alt val ce-l aduce-napoi şi-n cochilii golite de midii l-aşează, >>>

Adina Dumitrescu – Secera răsturnată

………Şi când pe lună nouă secera se sprijină-ntr-un corn iar al doilea e-n sus, când ea e-n picioare deschisă spre stânga, va ploua. Când va sta invers, îndreptată spre dreapta, va fi cer senin… când luna nouă va fi cupă de duş, acoperiş de stropitoare, an ploios vei avea şi când se va-ntoarce, stând căuş gol ca de crater, galeriile coropişniţei vor fi săpate mai în adâncuri… şi va fi an secetos… Şi merge cărarea presărată cu mătrăguna mai datură, mai ciumăfaie de strânsul anilor, al televizorului din masa rotundă cu cavaleri-voturi, strânsuri şi scursori, cu burice buclate şi torsuri siliconate, pân’ la nuc… Şi zic… numai apuc sfârşitul acestei cărări, mai bine ne urcăm pe scări să privim până-n zare, poate apare cicoare sau odor-cimbrişor… – Ne plimbăm dimineaţă până-n centrul comunei? mă-ntreabă Gina. Doar n-am văzut-o şi mi-e că mă prinde cristalul brumei cea de pe urmă pe strună dezacordată… >>>

Adina Dumitrescu – Florile Brusturetului

Oricâtă reverie mi-ar aduce, oricât aş vrea, n-am să vă povestesc acum despre fragile tulpini, adevărate ace verzi ieşite-ntre stânci, despre fire oblice îndreptate spre soare ca şarpantele şindrilei caselor româneşti, n-am să vorbesc despre noduri din care ies frunze lanceolate ascuţite ca lama pe margini şi nici despre flori delicate, pentru a căror culoare, paleta Maestrului Universal, în aplecare, a vărsat peste roşu, picuri de violet şi granat, scame albe din tuburi de vopsele uscate, suflându-le apoi lacul trăiniciei. Nu, n-am să vă vorbesc despre Garofiţele Pietrei Craiului sau despre Genţianele dinspre poale, nici despre verdele aiuritor al arborilor însoţitori de drum dinspre sau spre Cheile Dâmbovicioarei, despre căciuli verzi peste stânci joase sau despre şuviţe albe de calcar ce-n onduleuri mai mici sau mai mari, însoţesc roci, ca şi când n-ar avea altă treabă, decât despărţindu-le.
Au trecut mulţi ani, dar văd şi acum drumul spre Brusturet, acel loc pentru care, de câte ori mergeam spre Braşov pe Rucăr- Bran, făceam un ocol, lăsam în urmă intrarea în peşteră, podul şi ne opream la cabana-restaurant de sub masiv. S-a întâmplat într-un an să fiu aşa de supărată pe oameni, încât să nu-mi doresc să ne petrecem niciunde concediul. Ca o ultimă încercare mi s-a propus Brusturetul. Niciodată nu înnoptasem acolo, cu toate că-l cunoşteam ca-n palmă. De undeva am simţit cum se-aprinde şi se stinge o scânteie. Am plecat. Iniţial am luat o cameră la motelul construit câţiva zeci de metri mai spre amonte. Era o privelişte de zile mari din balcon înspre râu, spre verdele nesfârşit al pădurilor ce încercuiau piscurile, lăsând goi doar versanţii unui masiv neverosimil, ireal. Numai că seara a adus cu ea un autoturism de Bucureşti din care două familii tinere descărcau bagajele cu frenezia începutului de vacanţă. Un casetofon a umplut motelul, cheile, pădurea, a urcat masivul Piatra Craiului şi-a rămas pe on până dimineaţa. În zvârcolirile nopţii mi-am amintit de căsuţele din lemn aferente restaurantului. Bine, dar e spaţiu prea mic, doar două paturi înguste, unde să încapă şi un copil? Afară pe prispă nu încăpeau decât două scăunele pe care, hai să zic, mi le-ar fi împrumutat cei de la cabană, dar restul? Ca de obicei, când plecam în concediu luam cu noi tot echipamentul de care am fi avut nevoie în caz de campare. Orice oprelişte mi-aducea gândul în faţă era ştearsă rapid, ca şi când trebuia să fim acolo, adică la căsuţe şi mai ales în acea perioadă. Am rămas. Pe drumul înspre Peştera Dâmbovicioarei am întâlnit trei case ţărăneşti răzleţe, un bărbat îşi făcea de lucru cu nişte araci, iar la întoarcere, acesta ne-a aşteptat. >>>

Adina Dumitrescu – Autosegregare

Când femela de hamster simte că locul pe care-l ocupă nu este cel sigur, nu e propice puilor sau nu-i place ei, când cantitatea-i de lapte e insuficientă hrănirii puilor sau când aceştia sunt prea pofticioşi, ea singură-şi mănâncă o parte din ei, restaurând un echilibru aproape perfect între ea şi menirea-i. Nu plânge, nu râde, nu-şi blestemă zilele, nu căpiază dând rotocoale culcuşului dintre franjurii de talaş.
Când bunica eschimosului din scenariul filmat printre gheţuri nu are cum să mai moaie pieile animalelor cu blana preţioasă vânate la pol din lipsa danturii şi a puterilor, din lipsa salivei ca parte a procesului de producţie, ea se urcă pe sanie şi aşteaptă să fie trasă de-ai casei cât mai departe de ei, cât mai ascunsă privirilor oamenilor şi cât mai aproape de caninul unui Fram nemâncat, sperând să-şi găsească mai iute sfârşitul.
Iar când tu vajnică şi neînfricată corabie, cea cu velele rupte de trecerea timpului şi a corsarilor nelegaţi, tu cea care nu te-ai temut nici de acul cu funia pentru cârpeală, nici de nodul marinăresc ce s-ar putea înnoda pentru vecie vezi notificările chiar şi în glumă ale corăbiei tinere, cu motorul ajutat de caii putere şi cu prova pictată în email de sidef sau vezi dojana nespusă că ocupi un loc ce nu-l meriţi, că ocupi locul tinereţii ce se cere în faţă şi înconjurată doar de ea însăşi, nu poţi decât să te dai singură la o parte, să faci invitaţia cu mâna, cu inima şi cu sufletul tău întrupat din bucăţi. „Bravo, spune juneţea când un vajnic poet simte că timpul până la pragul celălalt se scurtează, e rost de vreun praznic pe-aici?” >>>

Adina Dumitrescu: Poesis – creaţie funigei peste Duţeşti-Gorj

Oblanic desfăcut

aceasta e zestrea
cu care copilul Tudor Arghezi
lua viaţa în piept.
şi peste ani,
găseşti în Mărţişorul Bucureştilor
firele ierbii din poala Duţeştilor,
florile mărului şi prunul din deal
buchete de-April din podbal
masa cu tocul
peniţa neuscată
basca lăsată prin testament
sângeri crescând prin ciment
şi un cui.
„Într-o vreme la-nceput
Şi-ntr-un leat nemaiştiut
Care, nu pot să însemn,
Casele erau din lemn
Şi ulucile de scânduri.” ( Cuiul – Tudor Arghezi) >>>

Adina Dumitrescu – În spatele uşii, printre flori, sap ieşire

Cuantifici vreodată timpul petrecut în zăvoi după ferigi ieşite primăvara-n spirală sau pe dealul din care în locul drezinei dispărute între şinele întrerupte de vreme creşte pelinul? Ştii anii cu cartea, cu dragostea şi cu zbaterea între casă şi piaţă, între casă şi şcoală, între dansuri şi paşi, pe aici sau aiurea? Ai numărat anii în care ai stat cernită, plânsă de dimineaţa până seara sau ai fost tamburină, lăută şi scripcă nopţilor flutureşti în care deodată sau pe rand ai zburat ca albul nălbarului, albastrul inului sau roşul macului din lanul cu pâinea noastră cea de toate zilele? Ai cântărit vreo secundă cât din tine să dai , cât să iei, cât ai fost sau cât ai rămas? Ai parcurs. Te-ai scurs printre năvoadele şi hârtoapele vremurilor, pe drumurile când drepte, când ocolite, pe curbele line sau pe zigzagul ca acul, coborând sau urcând. Ai râs sau ai plans, te-ai apropiat sau te-ai depărtat atât cât e normal decent sau indecent să atingi sau să fugi. Şi-ţi şopteşte cineva în ureche că te-ai încadrat, te-ai adaptat, ai trăit şi-ai să mori omeneşte. Te-ai născut plămădită şi-o să pieri ca plămada din care nu lipseşte aproape niciun ingredient.
Doar că timpul se schimbă. Nu se mai încadrează între vechii parametri, se scurtează diurnul binelui tău crescând un nocturn în care somnul îţi vine mai greu, voci stridente părăsesc interioare ieşind pe străzi iluminate, tăcute gânduri sparg bariere fonice, inimi se răcesc , încălzindu-se doar de răceala armelor albe sau de a pistolului, greşeala devine lege, se înlocuieşte iertarea cu palma sau pumnul, neuronii pierd straturile protectoare de mielină dansând între ei şi cu ei dansul anapodei, cadrilul are partenerii schimbaţi la mijlocul intervalului, nevolnicul devine puternic prin tertip, se râde mânzeşte sau din orice, minciuna devine adevăr, învăţatul devine sluga neştiutorului, perfecţiunea Afroditei iese pe >>>

Adina Dumitrescu – poesis

  sinusoida necontrolată

sinusoida necontrolată
ca dunele vălurite nefăcute
şi azi şi mâine cu urme fugite
în copite de armăsari
cravaşaţi de bastarzi
mi-e sufletul azi.
nici cetini de brazi
cântece de barzi
soc, tei înflorit
nici gândul din soare pitit
nu-mi ridică privirea.
simt inadvertenţa,
papiota cu aţă neagră
plimbându-se nestingherită
peste mulţime.
vidul m-apasă în spate
inima nu mai vrea
nici ea, greutatea.
zicea cineva, de vină-i neştiinţa de carte,
imoralitatea.
ba mortalitatea târâtă după ea >>>

Constantin Tomşa: Un excelent dicţionar–album de artă, la Roman

Identitati artistice la Roman..După o consistentă şi bine elaborată lucrare, pe baza unei cunoaşteri din interior, într-o perioadă de peste trei decenii, avem în vedere monografia „Muzeul de Artă din Roman – 50 de ani” (2008), Minodora Ursachi pune la îndemâna celor interesaţi un amplu dicţionar „Identităţi artistice la Roman” (2013), o lucrare ce completează, în mod fericit, pe cea dintâi, îmbogăţeşte zestrea spirituală a „cetăţii muşatine” de la confluenţa Siretului cu Moldova şi nu în ultimul rând, dă dreptul distinsei autoare să ocupe un loc, onorabil şi onorant, în pleiada creatorilor de valori culturale din această parte de ţară.

La fel de onorantă este publicarea acestei cărţi şi pentru Editura „Muşatinia” din Roman, manager Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, care şi-a obişnuit concetăţenii şi nu numai cu apariţii editoriale aparte, realizate în condiţii de excepţie. Cartea este girată de distinsul şi cunoscutul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu, care semnează un succint „preambul” în stilu-i binecunoscut şi inconfundabil, prin precizia şi preţiozitatea aprecierilor, căruia i se alătură Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, semnatara unei „prefeţe”, în care ţine să precizeze importanţa dicţionarului şi locul autoarei (pe care o consideră „o distinsă Doamnă a culturii romaşcane”) în cadrul familiei oamenilor de cultură din municipiu. >>>

Adina Dumitrescu – poezie

creanga mea

creanga mea
se îngreunase de petalele
neverosimil de mari şi de roz
în fiecare zi ocupam câte-o floare
îmi făceam loc dând deoparte saci de polen
m-aşezam. Mă hrăneam cu nectar aromar
de interior
nu vedeam feţele schimonosite
securile-n trecerea lor prea aproape de mărul
prea populat, maculat de vrere.
era mult prea devreme pentru culegere, furt de fruct, uzufruct
tăiere de crengi cu mere în facere.
nici nu ştiu cum de eu am îndrăznit, aşezându-mă
pe creangă să ocup, ce nu era de ocupat
de fapt fugeam, mă ascundeam acolo de unde
nu vedeam, nu voiam să-mi înnegresc visurile
îmi ascundeam laşităţile
ca şi când ar fi sosit timpul uitării
sau ridicării la poarta cerului.
creanga supusă, aplecată
ocupată de mine mă accepta şi aşa
cu seceta râsului instalată
mintea golită, spălată, rece. >>>

Adina Dumitrescu – poesis

râmnice

râmnic & râmnic
vâlcea & vâlcea
râmnicu vâlcea
verde şi peşte taluzuri de flori
apă-ntre palme, petic

fiori din fuioare
izvoare
inimă-n palmă
pe buze
fluturi de pânze

lacrimi de dor
palme trecute
pe obraz
printre poiene
fără răgaz, pârleaz >>>

Adina Dumitrescu – Naufragiaţi în paradis – actualitate trenantă

Tragicomedia atingerii Edenului din vârful peniţei

-Astupăm concavităţile. Cu vârf!
– Apar convexităţi. Parcă e un antivirus sau un buzdugan cu dinţii tociţi.
-Asta-i acum! …
-Cum să fie?
-Rotund!
-Ca un cerc, scuze, ca un disc, ca o sferă?
-Ca pământul! Ca România, ca Muntele din est!
-Rădăcină semitică, aha, dn!

I

E trecut de miezul nopţii. Trecut bine! Ne găsim deasupra României nu dintr-o eroare de pilotaj a unei nave spaţiale încă neîncercate, ci dintr-o eroare de construcţie. Credem! Plutim în aer fără să ne putem deplasa decât într-o suprafaţă delimitată care după toate calculele aparţin acestei ţări. Tot suntem aici, să tragem cu ochiul la cum petrec românii Revelionul. Toate posturile tv sunt la faza specifică depăşirii unui an şi intrării binişor în altul, fază ce nu iese din tiparul ultimilor ani. Un Revelion datând pe sticlă de la sfârşitul anului 1956. Da, dar ca acela nu mai e cu putinţă, de unul asemănător cu cele la care făcea regia Bocăneţ nici nu poate fi vorba! Românul se uită cu mic cu mare la ceva ce aduce cu paranghelia anilor acestora, cu efectele speciale aducând a nuntă ţigănească de interlopi, cu mirosurile grădinii-n terpene înflorite ca-n laboratorul de lună mai şi-n culorile unui curcubeu suprapus cu ajutorul calculatorului peste alt curcubeu, numai că unindu-se în alt punct al rogvaivului … sand art, ce mai! Pe toate canalele private alături de grupa de prezentatori au început să apară noii cântăreţi folkmanea – stelele şi regii neîncoronaţi ai ecranelor şi scenelor. Smokinguri, papioane negre sau în culori ţipătoare, pantofi de lac şi sudoare de cântăreţ îmbuibat. Cel mic şi mai mult lat decât lung are freza gelată, ghiul pe un deget de cremwurst şi dorinţa încă nepotolită să cânte o arie dintr-o operă. Se plimbă printre animatoare românce cu iz de Rive gauche Y.S.L. suprapus naturelului de Brăila. Sunt înalte, au măsuri standard şi adăugiri botulinice, silicon şi apă distilată injectată pe ici pe colo, să dea ca la cinema pe covorul roşu. Steaua show bitz-ului, tânărul în cămaşa roşie pipăie-n ritm fesele fetelor. Zâmbete. Nimeni nu pare lezat, toată lumea e mulţumită, ei că-şi fac iar intrarea în lumea „bună” a ecranului, ele că sunt băgate în seamă de grămada „fără număr, fără număr” pe care o au la vedere. Zapezi. Idem … Zapezi! Pe niciun canal românesc nicio poantă, nicio sclipire! Închizi şi arunci telecomanda exact ca românul cu scaun la cap. Laşi televizorul şi o iei hai-hui. >>>

Adina Dumitrescu – versuri

denie

de treci porţile
se deschid braţele
candelabrului
copacului vieţii
luminat.
dispărute mormintele
oasele
de sub crucile
cunoscute
urcă şuviţe de suflete
povestind
pe şoptite
durerile
aşteptările şi încuviinţările >>>

Adina Dumitrescu – Pacea lumii

                                                           Poetului George Anca (70 ani) –La mulţi ani! –

Ca pe scoarţa cerebrală desfăşurată, becuri se-aprind, becuri se-ascund după lanuri mănoase,
şi se sting pe vecie, lăsând necolorate, pălite, treptele templelor lui Sargon
şi-al ţinutului dintre Tigru şi Eufrat. Mesopotamia împărţită, întregită, a devenit Babilon.
Apoi degetele rămase-n bazalt, din mâinile lui Hammurabi descifrează popoarelor propriul cod,
deschid canale, capete de pod, ridică fortificaţii şi le-mpreună, închinându-se regelui soare Samas. Becuri se-aprind, iar pălesc, altele neaprinse-au rămas,
noi grădini suspendate poartă florile lumii aninate-n ciorchini,
falii, dealuri şi stânci iau contur din suspin de femeie persană,
flori de vise parfumate, exotice, doruri şi dorinţe emană,
stăpânind tot pământul.
Din desiş de tufiş feţe noi, neştiute se-arată purtând semnul războiului.
Iar se-aprind şi se sting becuri multe. După doruri şi lupte, au rămas filamente,
bucăţi rupte din ziduri şi însemne descifrate pe sub pante de munte.
Prafuri negre şi roşii vin acum din Egipt ‘naintând înspre maluri de Nil,
iar se-aprind şi se sting becuri multe. De pe Ind, arieni îşi cântă carele, coborând Gangele.
N-ajung lacrimi să cuprindă înălţări şi-nchinări înspre zări,
n-ajung braţe din coarnele lunii să cuprindă ofranda şi jertfa în vârtej de-nchinări,
soarele să le aprindă cinstind, pomi şi păsări şi floare-n serbare să ridice, să venereze,
să le-nalţe spiritului suprem, minţii treze. Mintea trează! Ghemul făcut, desfăcut, deşirat, e cunoscut şi lăsat peste maluri şi dealuri, în mişcare de voaluri, ca o limbă vorbită.
O sanscrită incită la controverse…limbă moartă sau limbă încă vorbită?
Se zvoneşte, se vorbeşte despre bogăţiile Guptei……se aprind beculeţe. >>>

Adina Dumitrescu – Depăşiţi de Caragiale

Dacă în ultimii douăzeci de ani am tot auzit –suntem ca-n Caragiale- sau – Caragiale trăieşte şi acum printre noi – iată că de o bună bucată de vreme nu ne mai putem întâlni cu harul scriitorului. Ne-a depăşit de mult şi cu mult umorul cu care a descris metehnele, racilele, rateurile şi ploconelile noastre de români neaoşi, ne-a luat-o înainte pe un drum aşa de drept şi de rapid, că nu ne mai ţin puterile să ne apropiem de el, indiferent de cât am vrea. Străduţele printre care te încurcai coborând scările tramvaiului la Podul Izvor, Sapienţei, Vigilenţei, etc au rămas numai nume de machetă aniversară a Bucureştiului de altă dată, Bubico se plimbă nestingherit prin parcurile capitalei, asta dacă nu se lasă cumva plimbat, tuns frezat şi parfumat pe la reuniuni mondene sau studiouri tv, lanţul slăbiciunilor pentru promovare nu mai e lanţ, ci cumpărare la vedere faţă în faţă, nu ţi se mai plimbă sâmburele caisei prin gură că nu mai face nimeni dulceaţă, iar Dnul Goe scoate capul oriunde şi conduce orice, ca o vajnică beizadea cu buzunarul plin şi minte puţină. Marius Chicoş Rostogan nu trebuie să-şi mai bage comeata în nicio gură de prostovan, peste un sfert din copii sunt declaraţi autişti sau măcar cu sindromul de hiper-activitate- comportamentală, mulţimea prezicătorilor, ghicitorilor şi vracilor în magie albă sau neagră umple ieşirile spre DN1, colorează strident marginile şoselelor prin construcţii care mai de care mai „Burano-zugrăveli-acoperitoare-fără-lagună, înnegreşte televizoarele şi te umple de spaimă la orice colţ dacă e să se însereze, dar îţi dă şi predicţia asupra viitorului pe tavă, la un simplu zapat. Observaţiile şi scrierile stelei Mahalalei ploieştene pălesc în prezent. De-asta fuge de noi şi ne-o ia înainte. Nu avem cum să mai zâmbim pe sub mustaţă, putem să râdem cu gura până la urechi de orice, de toţi şi de toate, dacă nu ne-ar fi râsul cam mânzesc, câteodată sinistru. Ne plâng uşile DNA-ului de ingineriile financiare cu iz de furat ca-n codru, ne ţiuie urechile de hora cu strigături a aleşilor şi a viitorilor aleşi, tragem cât putem de preşul vecinului să alunece şi el pe mâzga românească ieşită din mierea scursă din faguri şi împreunată cu fierea noastră cea din toată firea. Numai că, flashurile lanternelor fiecăruia se transformă în undă continuă de lumină de avertizare. Fiecare, vrem nu vrem, trebuie să ne menţinem spiritul încordat, să nu pierdem pasul cu vremea. Într-o continuă fugă după plata impozitelor on line, facturi achitate la roboţei, scări rulante în şi pe sub magazine, într-o continuă acuitate să nu ne pierdem măsura banului şi a bunului simţ, printre SMS-uri, DG-uri şi telefoane mobile, printre descifrările reţetelor medicale şi ale etichetelor de pe ambalajele cumpărăturilor, făcând un slalom continuu printre termene de garanţie, de expirare, de e-uri toxice şi netoxice, aditivi, emulgatori şi edulcoranţi, printre capacele de plastic ce se cer desfăcute prin rotiri simple sau apăsări şi rotiri, dreapta, stânga, scotch tare, subţire, inel cromat, aluminat, printre chei-fise de intrări în bloc, interfoane, deblocări şi blocări de lifturi, printre ginşi-colanţi, dress-uri şi mixaje de bluze-fustiţe, toate defilând zgomotos pe mijlocul trotuarelor, nu ne mai găsim timp să ne descreţim frunţile, ceea ce-i musai! Altfel se duce de râpă bruma de bun simţ şi măsură a realităţii, intrând noi într-o depresie iremediabilă! Şi parcă se cere, se impune retragerea într-un colţ de canapea cu o carte amuzantă, plină de întâmplări hilare. Doar că sclipirea umorului românesc nou din serialele tv., ca şi cel pus pe hârtie, nu se potriveşte tuturor, nu e gustat de noi toţi. Pe vremuri (ce mult a trecut!) îl aveam pe Caragiale şi dacă voiam altceva, >>>

Adina Dumitrescu: Agapologia Logodna iubirii cu libertatea – eseuri de Ilorian Păunoiu

Lansarea de carte, bătaia aripilor îngereşti în jurul şi spre înaltul nostru
„Privirea femeii are ceva din acel mâl primordial despre
care Boetius spunea că, odată învins, naşte stele. Stele din
nimbul unei icoane bizantine.” Ilorian Păunoiu

Se aude trosnetul scoarţei copacului ca un plânset camuflat prin schimbare, rădăcina-i picură jale pe deşeuri, peste muguri trec pale de aer viciat, plin de noxe, iar hârjoana copiilor ce veneau să se dea huţa-huţa pe-o creangă e mai grăbită, mai crispată, iar în unele zile, e linişte. O linişte dureroasă, pustie, ca un plânset de vie după trecerea foarfecii. Între trosnete, pauze. Aşteptări. Chemări. Rugăciune spre ceruri şi rugăciune în el, în poet, în noi, nevoi de curăţire, schimbare, îmbăiere în esenţă divină ce alină. Rugăciune de cunoaştere, de recunoaşterea noastră, de îmbărbătare, ca o chemare de sprijin divin. În căutări, avem >>>

Constantin Tomşa – Omul prezent mereu în Agora

Lansare de carte 29 sept 2012 autor Gh. A. M. Ciobanu la Muzeul de Arta din Roman.În oraşul Roman – cetatea muşatină de pe malurile Moldovei şi Siretului – ctitorie care a depăşit şase secole de la prima atestare documentară – numele său este cunoscut şi venerat de întreaga intelectualitate locală, este, de mulţi ani, o emblemă a vieţii spirituale, ce a depăşit graniţele localităţii şi ale judeţului.
Desigur, aţi realizat că ne referim la profesorul, la poetul, prozatorul, istoricul, criticul literar şi de artă, eseistul, muzicologul, într-un cuvânt, scriitorul, omul de o vastă şi aleasă cultură, cetăţeanul prezent mereu în agora, preocupat permanent de viaţa cetăţii – Gheorghe A. M. Ciobanu.
Autor al unei puzderii de articole disipate în numeroase cotidiene, gazete şi reviste de cultură şi artă, locale, judeţene şi din alte localităţi, autor al unui număr de cincisprezece volume publicate (de la „Monografia Liceului «Roman-Vodă»”, 1972, realizată în colaborare cu fostul său profesor, distinsul cărturar Neculai Gr. Steţcu, la ce mai recentă, „Mecena, medic, misionar, Teodorescu”, 2012), Gheorghe A. M. Ciobanu este o prezenţă nelipsită de la multitudinea manifestărilor organizate şi desfăşurate în Roman, în judeţul Neamţ şi nu numai. >>>

Adina Dumitrescu – Tarpan cu galop în zigzag

Acum să nu vă imaginaţi că mă cred un tarpan în galop. Aş rămâne la coada hergheliei dezlănţuite! Nici că aş fi un tarpan în toată puterea cuvântului. Musculatura membrelor posterioare m-ar da de gol, coama rară şi chişiţa îngroşată la fel, vioiciunea ochilor m-ar da iarăşi de gol, idem lipsa copitelor late şi din tot tarpanul ar rămâne un mare gol, aşa cum a rămas şi golul de astfel de animale din Câmpia Română, Dobrogea sau Ardeal. Da, dar a rămas urma copitei lui în dioramele Muzeului Antipa, aşa cum şi numele meu va rămâne undeva pe-un răboj, catalog, voiam să zic Dar cel mai pregnant mi-a rămas râsul din barba rară pe care tot caut s-o extermin cu o pensetă lunar, minunându-mă. Bien que nu se raser! Ce Dumnezeu, o iau de la cap în straiele bărbatului post-primordial? Nuuuu! Ajung minten la capăt!
Aşadar, fără să fiu „el” nici pe departe, pe prispa imaginată stau cu capul ţinut între palme şi-mi apare întâi nor de praf, apoi o săgeată, apare capul primului tarpan în galop printre scaieţi, ciulini şi graminee sălbatice. Urmează grosul hoardei de după vârful săgeţii, gros ce creşte, se lăţeşte spre coadă. Vine spre mine „comeata” aducând după ea sunet invers proporţional apropierii de mine, care vas’ zică, se amplifică! Ei, şi dacă se amplifică, e musai să capete din partea mea un răspuns, un recul sau un feedback, cum se zice. V-ar supăra dacă acesta ar fi un hohot de râs sau mai multe? (Speranţe taică, speranţe!). Ştiu la ce vă aşteptaţi, doar români suntem, suferim de morbul fricii, dar trebuie neapărat să băgăm capul între umeri şi să aşteptăm drobul de sare? S-o mai dăm la întors, chiar dacă nu direct la râs, măcar la câteva vorbe, acolo, dar ca între prieteni. >>>

Adina Dumitrescu – proză

O frunză, o pasăre

Grindul trecuse de o sută de ani. Îl mărgineau apele legănate de braţ, făcuseră pentru el o curbă mică, o prelungire de drum în semn de omagiu adus învingătorului, martorului luptei pe viaţă şi pe moarte, dintre uscat şi apă.
Ce foşnete surde, ce surpare de plaur, ce zgomot de ape năvalnice în veniri şi plecări, ce şoapte-n deschideri de nuferi, ce cântec de mierle răzbăteau din frunzarul de arbori al pâlcului de pădure crescut ca un catarg de goeletă-speranţă şi ce sclipire de apă în stropi la-ntâlnire!
Pâlcul era doar un crâmpei de pădure amestecată, formată din arbori, arboret şi liane, dar printre frunzele şi lăstarii de crengi încurcate, din mici cazemate, triluri de păsăret, zilnic atacau partitura, imnul ce proslăvea încleştarea, iubirea, renaşterea.
Lângă pâlcul pădurii, era o oază de linişte, un lac şi pe lac, aşezate, murmurate, erau frunze rotunde de nufăr, câte-o libelulă, câte-un brotac, se auzeau rar pleoscăiturile apelor, sâsâitul şerpilor, orăcăitul broscoilor, apăreau la ore fixe raze de soare din aceeaşi plecare, cu aceeaşi sosire, se vedeau picuri de rouă şi când ploua, boabe de apă în salbe. >>>

Adina Dumitrescu – versuri

Chemare târzie

în prăbuşirea prăpastiei
printre pietre, nisip, gâze moarte
prin tunelul făcut înspre centrul pământului
aninate-s de zid două tulpini.
una şi-a pierdut spalierul
e acum în jos de grotă
mascotă,
lovită de pietre, nisip,
gâze moarte,
îngropată pe rând de-avalanşe
ce-i rup frunzuliţe şi flori
muguri şi spini,
gânduri de dalbi sicomori. >>>

Adina Dumitrescu – „Rezervaţia Lacu Roşu să fie închisă la ora 3 p.m.!”

– Linişteşte-te copilă, nu te lăsa doborâtă, până la urmă îi vom învinge! Avem de partea noastră nu numai omenirea împilată şi răpusă, dar însăşi natura pe care vor s-o transforme după propriul plac, avem de partea noastră divinitatea. Căci Dumnezeu nu rabdă cruzimea omenească, aceasta e doar apanajul demonilor. Este încercarea cea mai mare a tuturor timpurilor, e examenul cel mai greu al omenirii, dar noi trebuie să îl dăm şi să-l luăm! Priveşte: din spatele celulei astăzi am cules pentru tine frăguţe, erau atât de multe şi atât de proaspete, atât de frumoase, iar ca un făcut, tocmai atunci cei de la Pază discutau strânşi cu toţii despre ceva ce le-a abătut atenţia de la mine. Le-am cules pentru tine! Simte-le parfumul, reţine-l prin simţurile tale şi apoi mănâncă-le să te întremezi. De când n-ai mai mâncat fragi? Marga îi luă cu mâinile tremurând, îi apropie de nas, inspiră adânc şi iar inspiră.
– Dacă scăpăm, jur să-mi împrejmuiesc grădina ce o am de la bunicii mei numai cu tufe de fragi şi mai jur că n-o să-i mănânc niciodată! Iar de n-oi mai fi eu, ţie Nana îţi revine sarcina! Sau plăcerea … >>>

Adina Dumitrescu – Reuniţi de sâmbăta morţilor

împăştiaţi aşi fost
pe marginea malului acela
privind cu înfrigurare
spre noi, cei de jos
cei mai aproape de voi.
vă tremură aerul din jur,
în aşteptate v-aţi strâns,
pumn de gânduri
colorate de întâmplările noastre
cu voi, fără voi.
se luminează de ziuă
peste râu raţele sălbatice
acum se trezesc din somn
încep să se mişte prin valuri
în cadenţa paşilor noştri spre voi.
desfaceţi pumnii de gânduri,
acum se-mpletesc cu-ale noastre
bucuria revederii vă ia, ne ia parte din drum, acum
inundâdu-vă. >>>

Adina Dumitrescu – versuri

Cuvântul Forumului Cultural Al Râmnicului, la deschiderea Sesiunii anuale de comunicări – Centrul de studii medievale şi premoderne „Antim Ivireanul”, (23 – 25 septembrie 2012)

te doare sufletul, Antime?

nu mă întreba, Cerule, făclie a mea,
unde m-apasă,
nu mă întreba dacă şi unde mă doare,
mai bine aruncă-mi Doamne,
piatra ce-o port între degetul mic şi cel mare,
că alta nu-i…
duse-s toate în curtea Mavrocordatului
zid înspre faţă să-i facă.
şi mai sunt pietre purtate
peste umeri domneşti
de brâncoveneşti
până ce clipa buzelor domnilor
sărutând un nisip
doar din gât şi din cap
pe nemeritat
au tăiat.
priveşte-mi roşul potcap
şi nu te teme
că-s puse semne
de iarbă arsă
bătută de coasă
pe înserat,
ceaunul s-o clocote
şi vrăjile clopote,
copite de drac peste mac.
sunt încă viu >>>

Adina Dumitrescu: Cronica înţeleaptă – post Cronica optimistă

Mişcă frunzarul aşternut la picioarele lupilor ce se-ascund în umbra pădurii,
copaci se apleacă spre stânga,
lupi tineri ţin dreapta lăsându-se descoperiţi,
se joacă pala vântului făcând lumini şi umbre,
dintre tufişuri ies iele să-şi spele
pletele murdărite de sânge,
s-au înmulţit ameţiţii din josul cetăţii.
Ce nume s-adune spre centrul pădurii,
pe cine să-ncânte cu vraja-n cuvinte,
pe care din mulţi să-i facă punţi pentru dans,
pentru haz de necaz?
Cum să-mplinească legenda? Addenda n-ajunge şi-mpunge
cornul abundenţei drept în vârf. >>>

Adina Dumitrescu: Odă libertăţii – peste veacuri (Cronica optimistă)

În carul de foc, urmaşii urmaşilor îngerilor lui Enoh, fac un tur de comparaţie temporală. Unu-şi serbează ziua numelui, aşa că stau relaxaţi cu platourile pline de smochine şi curmale, beau mied din pahare biodegradabile. Conducătorul navei,având doar rolul de a urma strict coordonatele date, mai trage din când în când cu ochiul pe ecranul panoramic ce stă deasupra tabloului de bord.
– Priviţi câte cercuri splendid colorate ! Să fie ceasuri florale ?
– Nu, nici vorbă, unghiurile unui cerc ar trebui să fie diferit colorate, după oră.
– Da, aici sunt multe cercuri, sunt cu convexităţi şi concavităţi cu diferenţe de până la un metru, să fie roci ?
– Ceea ce se vede are vibraţie energetică bio, sunt ca nişte tumulii circulare pline de flori.
– Dar substratul ? întreabă geologul. Poate-i lavă vulcanică, iar teatrul circular n-o fi din Pompei ?
– Nu se potriveşte în coordonate. Suntem mai la răsărit.
– O fi Herodes – Aticus, teatrul din Atena…
– Nu, suntem mai la N-e, şi apoi, acela are doar trei circumferinţe !
– Sunt sanctuare circulare dacice, pe care-au vieţuit primii românii, sunt acoperite de sol şi vegetaţie, spune clarvăzătorul, singurul orb dintre ei, dar cu palmele-n căutări energetice.
– Focalizează, îi strigară în cor secundului ! >>>

Adina Dumitrescu – versuri

concert din muzică de drac

– de bach vrei să spui,
dacă voie îţi dă vestita hortensie.
toată viaţa ai părut că încurci trăirile şi denumirile.
dacă acum, hai să te las, vrei muzică de drac,
de drac să fie, dar te ştiu neprietenă cu acela
neumblată prin iadul sau fumul
care să-ţi întunece orizontul sau drumul.
– să spunem că acum, nu sunt sigură pe nimic,
nu văd clar nimic,
şi să mai spunem, că din toate care-s pe lume
relele de azi le întrec. funcţionează greu rotiţa ceasului
ce-ar trebui să meargă ceas
lipseşte prinosul, mirosul fructelor căpătate
la maturitate >>>

Adina Dumitrescu – în ziua aceea

trunchiuri de arbori fugeau înapoi
cu mine frunzarul cortină şerpuitoare de verde
îmi regla respiraţia,
însoţeam linia albă a depărtărilor călcând-o deseori ca-ntr-un vals,
auzeam şoapta schimbătorului de viteze,
ascultam glas neuitat,
uite-acum, nu sunt grăbit.
săptămâna aceasta hrăneşte-te doar cu mine
înapoi voi pleca.
de acolo vei auzi numai primele mele cuvinte
da, da, da, memelinga, nu-mi place memelinga, ta, ta, ta.
raze fierbinţi colorau spatele cămăşilor
străzilor acoperite de scrâşnete, de funingine, >>>

Adina Dumitrescu – versuri

Nemuritor, fierbinte

Când codru-i îndoit de furtună în legănatul de timpi,
astăzi aspre şi reci,
mâine molcome în aşteptarea primelor raze picate din soare,
când pe frunze uscate se-aud ropote coborând dinspre nori,
când pe ţărm ca o şoaptă-i nisipul, şters de unda de mare
ce se-ntoarce din drum ca o geană sclipind a-nserare,
când simţi viul din plopi singuratici şi din umbre de cetini,
dintr-o floare ce fi-va albastră rătăcită pe deal,
ori prin grâu, ori în glastra inimii tale, geam deschis din fereastră,
când citeşti în luceferi şi în ceruri albastre,
nu-ndrăzneşti să vorbeşti de poet. >>>

Adina Dumitrescu: Bumerangul gândurilor – despre Provensale

Mi-am permis acum aproape trei ani, după îndelungă citire, să cataloghez poezia lui George Anca drept poezie academică, termenul fiind nefolosit în încadrarea literară. Mă george ancatot îndoiam de formularea mea, îmi tot spuneam că unde e poezie nu e academie, că au cuvintele înţelesuri aproape incompatibile. Partea zburătorului din mine se ferea de limite stricte, partea cititorului realist de poezie, căci există şi un astfel de cititor, nu voia să scurteze sau să decoloreze din aripi, să creeze nişe prin care să se piardă esenţe, miresme sau gânduri fantomă de zâne bune sau rele. Şi din real mi-am fabricat un bumerang, dar interiorul acestuia era plin de vise. Mi-am spus: dacă-l arunc, acesta nu poate decât în cel mai rău caz să facă drumul înapoi înspre mine, dar visul şi gândul rămân întregi. Îmi reconsider mai ferm termenul de poezie academică, citind Provensale. M-am aşteptat să vină spre mine aroma bucatelor provensale, ierburile acelea ce umplu locul şi farfuria călătorului, să vină unda de lavandă şi violete şi maci înfloriţi lângă piperul ierbii crude, să vină un vânticel rece dinspre Alpi şi un

>>>

Constantin Tomşa – Argument asupra unui dicţionar

Constantin_TomsaRealizarea unei lucrări este materializarea unui proiect asupra căruia autorul s-a gândit mult timp şi a adunat material documentar de-a lungul multor ani. Mai întâi, a gândit îndelung asupra conţinutului: să fie un dicţionar literar?, unul al condeierilor?, al scriitorilor?, să includă publicaţii literare şi ştiinţifice sau de toate felurile?, să aibă în vedere un anumit criteriu valoric? (în funcţie de ce?), să se refere la o anumită perioadă de timp?, să includă autori dintr-un anumit spaţiu şi care anume? Şi multe, multe alte întrebări. O altă problemă a constituit-o şi încă mai căutăm: sub ce titlu să punem toată agoniseala noastră de câteva zeci de ani? În prezent, când facem publice preocupările noastre, ne aflăm în stadiul de finisare a lucrării şi considerăm că aceasta va putea fi încredinţată tiparului la mijlocul anului 2014. Întreprinderea noastră are ca scop cuprinderea marii majorităţi a celor care, din cele mai vechi timpuri (de la Pomelnicul de la Bistriţa, 1407, de exemplu) şi până astăzi (în anul 2012), prin strădania lor, au contribuit la crearea unei zestre culturale materializată în ceea ce numim curent carte, pe un teritoriu pe care în prezent îl numim convenţional judeţul Neamţ, dar având în vedere evoluţia acestei unităţii administrative în timp, când cuprindea teritorii care astăzi se află în alte judeţe, iar, în prezent, cuprinde şi o parte din fostul judeţ Roman. Lucrarea noastră, pecare, deocamdată, o numim provizoriu – „Cărţi şi autori din Ţinutul Neamţ (secolul al XV-lea – 2012)” – conţine mai multe tipuri de articole: autori (cronicari, scriitori, autori de scrieri bisericeşti, folclorişti, publicişti, traducători ş.a.), >>>

Vasile Filip: Iubirea fără de (până la) sfârşit – Două cărţi de Vavila Popovici

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri. Precum melcul >>>

Maria Diana Popescu – Virgil Panait a băut frecţie „Diana” şi l-a dat în judecată pe Dumnezeu

„De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu”

Ştiţi când au blondele creierul cât o boabă de piper? Atunci când se dilată…” zice domnia sa, Virgil Panait, la pagina 37. Nici nu bănuia că „jurnalul” său va încăpea pe mîinile unei blonde, zic eu, cu modestie, cu o boabă de piper în plus. Cititorul care doreşte exerciţii de practică juridică şi de imaginaţie îndrăzneaţă să parcurgă acest jurnal (unul neobişnuit, datele consemnării sînt pe sărite), pe care autorul spune ca l-ar fi găsit într-un caiet jerpelit, lîngă containerul de gunoi, cu urme de încălţăminte pe el, dovadă că îl mai călcase cineva în picioare. >>>

Alex Ștefănescu – Poezia dată în dar

IONITA-Daniel-TESTAMENTA trecut vremea când o antologie era expresia dorinţei unui cititor pasionat (eventual profesionist) de a da şi altora ocazia de a citi poeziile care l-au încântat pe el. Acum o antologie se alcătuieşte din ambiţia unui critic literar de a se prezenta în faţa opiniei publice ca o instanţă supremă sau din nerăbdarea unei noi generaţii de poeţi de a se impune, după înlăturarea necruţătoare a celei dinainte. Ceva din farmecul culegerilor, crestomaţiilor, florilegiilor de altădată s-a pierdut. Aproape că-mi vine să mă adresez, copleşit de nostalgie ca Eminescu în Epigonii, predecesorilor noştri: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”. >>>

,,Colocviile de Marţi” din 27 noiembrie 2012 – amfitrion prof. dr. George Anca

Primăria Sectorului 2 București a organizat marţi, 27 noiembrie, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, evenimentul cultural ,,Colocviile de Marţi”, cu tema „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Au susţinut intervenţii numeroşi invitaţi, dornici să aprofundeze fascinanta temă a vieţii veşnice şi a tinereţii fără bătrâneţe:
Sorana Georgescu-Gorjan: „Aşa e arta, tinereţe fără bătrâneţe…” (Brâncuşi)
Dumitru Dinulescu: Poveşti Caragiale
George Anca; Advaita
Adina Dumitrescu: Culegătorul de poveşti
Bianca Beatrice Michi: Principiul plenitudine-utopie-heterotopie
Mihai Teodorescu: Psihosociologia totalitarismului
Nicolae Bulz: Romulus Vulcănescu bătrân >>>

Doina Enea: Ben Todică – repere biografice și critice

Benoni Todică s-a născut la 23 noiembrie 1952, în satul Ezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România, fiul lui Aurica şi Gheorghe Todică. După anii 1955 părinţii pleacă din Puieştii Vasluiului şi se stabilesc în Banat, unde tatăl, Gheorghe Todică, a început să lucreze la exploatările de fier de la Ocna de Fier, apoi la minele de uraniu din Ciudanoviţa (Caraș-Severin). De copil a reuşit, cu un diaproiector, să proiecteze diferite filme şi să deseneze fotograme. La 12 ani a cumpărat un aparat de proiecţie, apoi un aparat de filmat, cu acest aparat a  realizat primul film, care prezenta o scurtă poveste cu cowboy şi indieni şi a fost intitulat Copilărie .

A urmat cursurile primare la Şcoala Generală de 8 ani Ciudanoviţa, apoi Şcoala Profesională UCMMA din Bocşa unde, la propunerea lui s-a înfiinţat un fel de cineclub şi a realizat un filmuleţ, de trei minute. >>>

Constantin Tomșa – Cele trei iubiri ale lui Ben Todică. (note de lector)

 Cartea care marchează debutul editorial al lui Ben Todică („Între două lumi”, Colecţia „Spiritualitatea românească de pretutindeni” la Editura „Muşatinia”, Roman, 2012), nimeni altul decât un român plecat în 1979 „spre Roma” şi ajuns, după un an, în Australia, este o avertizare adresată celor care, încă de pe băncile gimnaziului, nu se gândesc decât la plecarea din România, peste hotare, spre Vest.

            În acelaşi timp, ţinem să-i dăm dreptate lui Ioan Miclău (autorul „precuvântării”) care avertizează cititorul că are în mână o carte născută din dorinţa autorului de a lăsă o mărturie scrisă despre „dâra de lumină, adică un anume model al conştiinţei sale, al faptelor sale”.

            Dar cine este Ben Todică?

            Pentru cititorii Revistei „Melidonium”, câteva date: este un român ajuns în pragul vârstei a treia (n. 23 noiembrie 1952, la Iezer, comuna Puieşti, Vaslui), stabilit, în anii ’60, ai secolului trecut, cu părinţii, în Banat, unde va absolvi Şcoala Generală de 8 Ani din Ciudanoviţa (1967), apoi, o şcoală profesională la Bocşa (1970), urmată de Şcoala de Film din Bucureşti (atestat proiecţionist, în 1978), după care a realizat, ca artist independent (cum îi place lui să spună), opt filme în România, până la plecarea din ţară. Au urmat anii, în Australia, când s-a perfecţionat ca inginer de sunet (1992-1993), a colaborat la radio şi televiziune, precum şi cu articole în diferite publicaţii, impunându-se în rândul comunităţii româneşti, dar atrăgând şi atenţia Guvernul Australian, care l-a nominalizat „Australian of the Year”, cu ocazia Zilei Naţionale a Australiei. >>>

Trei importante premii literare la Neamţ

Scriitorii răspund la întrebarea: “Consideri că ai meritat?”

Vineri, la Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor a fost sărbătoare: ca în fiecare toamnă, au fost acordate Premiile literare ale filialei pentru cărţile publicate de membri  în anul 2011. Din cele câteva premii, puţine dar cu atât mai prestigioase, acordate anul acesta de juriu şi de conducerea filailei, trei au ajuns în Neamţ: Adrian Alui Gheorghe – Premiul “Restitutio” al Filialei US, pentru punerea în circulaţie a operei lui Aurel Dumitraşcu, în anul 2011, publicând jurnalul acestuia,  “Carnete maro”, două volume, şi antologia de poezie “Cartea neterminată”, apărută la Editura Dacia XXI din Cluja Napoca; Emil Nicolae – Premiul de excelenţă al Filialei, acordat de conducerea acesteia; Cristian Livescu – premiul pentru >>>

Constantin Tomşa aniversare – Melidonium vă urează: La mulţi ani !

Tomşa Constantin (3 noiembrie 1939, sat Ghelăeşti (Bârgăoani) jud. Neamţ) profesor, eseist, critic literar.

Absolvent al Şcolii Medii Nr.1, Piatra – Neamţ (Liceul Petru Rareş) în anul 1956. Între anii 1958-1960 urmează cursurile Institutului Pedagogic de Învăţători, de 2 ani, apoi, între 1964-1970, este student al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română (fără frecvenţă) a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Cariera didactică de învăţător, institutor şi profesor gradul I: în comuna Calu – Iapa (azi Piatra Şoimului), ca profesor şi director de şcoală, în perioada 1960-1969, apoi la Şcoala Nr. 1 (1983-1990) şi Grupul Şcolar Gheorghe Cartianu, din Piatra – Neamţ (1990-2002), ca institutor şi respectiv, profesor. >>>

Doris Mironescu – nominalizat la premiile USR

Doi scriitori nemțeni sînt nominalizați pentru acordarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Iași.

 Juriul, format din Vasile Spiridon, Nicolae Panaite, Marius Chelaru, Adi Cristi și Nicolae Corlat, a stabilit numele autorilor care ar putea primi premii, pe genuri literare. Din cele 54 de titluri analizate se află și lucrările a doi critici literari nemțeni – Doris Mironescu (Roman) și Cristian Livescu (Piatra Neamț). >>>

Petruș Andrei: Gheorghe A. M. Ciobanu – Exegi monumentum „Constantin Teodorescu – Mecena, Medic şi Misionar”

,, Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale.” (Mihai Eminescu)

 Apărut sub semnătura eminentului profesor şi om de cultură Gheorghe A. M. Ciobanu, (poet, prozator, eseist), la prestigioasa Editură ,,Muşatinia”, editor fiind distinsa şi diligenta scriitoare Emilia Ţuţuianu Dospinescu, sub coordonarea domnului Dorin Dospinescu, volumul ,,Mecena, Medic şi Misionar: Teodorescu” (Roman, 2012) cuprinde o multitudine de ,,Gânduri- In memoriam- şi rânduri- In Gloriamꞌꞌ despre personalitatea complexă a chirurgului – scriitor Constantin Teodorescu. Numai simpla enumerare a izbânzilor sale nu impresionează ci uimeşte; ca preşedinte al comisiei de cultură din cadrul primăriei Bârlad , cu ajutorul primarului Constantin Constantinescu, a >>>

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: literele D / E (autor: Constantin Tomşa)

● Demetrescu Romulus ● Donici Panaite ● Dosoftei ●

● Eftimie ● Enianu Constantin ● Epure Alexandru ● >>>

Eminescu, din nou

E greu să abordezi cît de cît original un autor de talia lui Eminescu, emblematic pentru o întreagă literatură si precedat de o uriasă traditie exegetică. De usoare încremeniri în anume interpretări, zgomotoase si saturate, ca si de tăceri, în anumite privinte, profită Ioana Bot în Eminescu, explicat fratelui meu (Art, 2012). După evenimentul publicistic din 2008, generat de cartea lui Iulian Costache (Eminescu. Negocierea unei imagini), splendidul eseu critic al autoarei clujene tinde să rămînă unul la fel, prelungind, astfel, eminescologia contemporană în neasteptate si generoase directii. >>>

Roxana Patraș: Garabet Ibrăileanu. În căutarea formei perfecte

Fără a fi înzestrat de la natură cu harul expresiei spontane, Ibrăileanu a intrat în jocul publicisticii încă de pe băncile scolii, fascinat de strălucirea inteligentei umane, dar intimidat de diversitatea formelor tranzitorii prin care se poate manifesta gîndirea. După ce înfiintează, împreună cu bunul său prieten Raicu Ionescu-Rion, revista liceului „Gh. Rosca-Codreanu”, adolescentul cu vocatie critică porneste, în numele Ratiunii, primele cruciade împotriva conventiilor si limbajului pretios, împotriva „manechinelor” (cum numeste el undeva formele goale), a „împodobirilor” desarte sau chiar împotriva „literaturii”, văzută ca umbră inconsistentă a adevărului. Transant, Ibrăileanu alege să apere „spiritul”, „inteligenta” si arida stiintă a filologiei de orice intruziune impură a scrisului „frumos”. >>>

Adela. Urmele corpului feminin

Micul roman al lui Ibrăileanu a incitat de la început imaginatia critică. Nu s-a vorbit însă niciodată despre carnalitatea Adelei; nu în sensul unei exuberante tactile. Romanul a fost considerat, dimpotrivă, a fi tocmai opusul: o reverie care are ca obiect corpul feminin, fără a implica – ba chiar evitînd – atingerea. Si, în adevăr, atingerile Adelei de corpul lui Emil Codrescu sînt nu doar putine, ci si conotate ambiguu drept „toxice”. >>>

Ion Creangă – un etern paradox?

Intrigat de varietatea receptării, în timp, a operei lui Ion Creangă, Adrian Dinu Rachieru a elaborat un eseu atipic, spumos şi plin de savoare (Ion Creangă, spectacolul disimulării, Timişoara, Editura David Print, 2012), prin care încearcă a stabili un nou echilibru, imponderabil, în perceperea cât mai aproape de realitate a acesteia. Prin realitate, natural, înţelegem, întâi de toate, realitatea literară, universul adânc al ficţionalităţii, apt să strabată vremea pe deasupra tuturor legendelor şi anecdotelor ce s-au tot ţesut, încă din timpul vieţii marelui nostru clasic, pe seama sa şi a operei sale. >>>

Poeți din Roman: Florin Vasile Bratu și Eugen Stețcu

„…noi asteptări în gloata/ îndemnului nefericit spre ireal!”

O carte neobisnuită de poeme dialogate ne propune spre lectură Florin Vasile BratuDurerea vesnică a neîmplinirii (Medialux, 2011), subintitulată Convorbiri, de fapt un serial de conversatii imaginare cu personalităti legate într-un fel sau altul de meleagul Mării Negre si de cel vecin, egeic, spatiu de unde erupe constiinta europeană, dar si sentimentul zădărniciei, al vanitătii în confruntarea cu rupturile produse de istorie, care au măcinat adînc, aidoma talazurilor, idealurile umanitătii. Despre acest autor am mai avut prilejul să vorbesc la această rubrică, remarcînd revenirea sa în lumea literară, după o absentă de mai bine de două decenii, de la debutul în proză, la editura Junimea din Iasi, interval de tăcere >>>

Un roman al educaţiei intelectuale

Ultima carte semnată de scriitorul şi medicul Ion Vianu aparţine, urmând un firesc traseu al vârstei şi faptelor, genului memorialistic. Amor intellectualis este, aşadar, o carte autobiografică. Mai mult decât atât, subtitlul volumului în cauză, romanul unei educaţii, încadrează această operă din punct de vedere tipologic în categoria bildungsroman-ului[1]. Cititorul este purtat prin vremuri apuse, deloc limpezi, când, potrivit unei expresii a autorului, cetăţile începuseră să fie ruinate. Este vorba despre începutul unei epoci aflată sub semnul fatidicului, care coincide din punct de vedere cronologic cu primii ani ai instaurării dictaturii de factură stalinistă în România, când socialismul, “ultima şi cea mai cumplită revoltă a sclavilor … mai eficace şi mai de temut decât creştinismul” (p. 57) începuse să-şi arate hidoasa înfăţişare. Treptat, lectorul pătrunde într-o epocă tensionată, caracterizată de “triumful supraomului” (p. 57). >>>

Maria Rugină – ,,În inima unui triunghi”

 Atunci când o carte vine spre noi, se întâmplă un eveniment. Când cartea rămâne în noi și cu noi, se produce o schimbare. Iar cartea care ne solicită participarea întru aflare și desăvârșire ne hrănește, ne desface aripile spre înălțare.

   Este întâia simțire-convingere la lecturarea recentului volum de versuri ,,Prin Universul Holografic” al pătrunzătoarei și mult sensibilei scriitoare Violeta Lăcătuşu.  Două mărimi valorice existențiale, selectate și îmbinate cu trăire și inteligență, pune poeta în pagină – cunoașterea și iubirea – lăsându-le să-și dovedească direct sau invers proporționalitatea. În punctul lor de întâlnire, plasează jocul necesităților, posibilităților și al determinărilor.
>>>

Leo Butnaru: Ordine de zi, ordine de noapte sau viaţa ca tentativă de a fi

Volumul Ordine de zi, ordine de noapte (Editura VALMAN, Rm. Sărat, 2009), al lui Leo Butnaru, aduce un fragment din hermeneutica unei vieţi trăite între două culturi, aflate într-o continuă dispută, făţişă uneori, pentru a îngloba cultura intermediară. Poemele care-l compun oferă cititorului – căruia poetul îi dedică în final o odă – un panoptic alcătuit din ipostaze ale prozaicului cotidian, traversate frecvent de ecouri mitice, prin intermediul unui eu liric care se simte ultragiat de real, în abordarea căruia se manifestă însă cu dezinvoltură, deşi nu poate fi ignorată autocenzura  expansiunilor sufleteşti, pe care şi-o impune. >>>

Mariana Cristescu – O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?

De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului.
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul >>>

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: litera C

(autor: Constantin Tomşa)           ● Cazimir Otilia ● Ciobanu Gheorghe A. M. ● Ciortan Georgel ● Clipa Gherasim ● Codreanu-Niculescu Ana ● Costea Puiu ● Costin Miron ● Cristoveanu Nicolae C.

>>>