Adina Dumitrescu – Sonata lumii cu instrumente dezacordate

Când în marginea de pădure nu dănţuieşte aer frânt şi-ntrupat iar în triluri, în şoapte,
când e fuga mistreţilor mai săracă în tropote decât vocea gonacilor,
când gâtul privighetorii se ascunde pe fundul cuibarului şi răgacea are cleştii pliaţi lângă ramuri uscate, trecute,
iar din zare se-aude bubuit şi se vede doar fulgerul despicând vârful de brad,
când poiana-i umbrită de norul cu ploaia, cu praful şi cu lipsa arcuşului în acordare de greier,
când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer,
fără tremur d’elitră, unduire de şarpe peste frunză de nufăr,
când pe mirişte macul îşi pierde petala mestecându-se-n ghem de ciulin, de albastru
şi de praf şi de fir cenuşiu ce-a picat de pe oaia cu mielul alături,
când se-ascunde pescăruşul sub mal, pe sub corp de stabilopod tot cu ochi pe pontonu-n mişcare de val, când se-nalţă acesta cât casa pe tălpici care muşcă din plajă-un castel de nisip risipit, răsucit şi urcat, coborât şi pleznit de alt val ce-l aduce-napoi şi-n cochilii golite de midii l-aşează, >>>

Adina Dumitrescu – Secera răsturnată

………Şi când pe lună nouă secera se sprijină-ntr-un corn iar al doilea e-n sus, când ea e-n picioare deschisă spre stânga, va ploua. Când va sta invers, îndreptată spre dreapta, va fi cer senin… când luna nouă va fi cupă de duş, acoperiş de stropitoare, an ploios vei avea şi când se va-ntoarce, stând căuş gol ca de crater, galeriile coropişniţei vor fi săpate mai în adâncuri… şi va fi an secetos… Şi merge cărarea presărată cu mătrăguna mai datură, mai ciumăfaie de strânsul anilor, al televizorului din masa rotundă cu cavaleri-voturi, strânsuri şi scursori, cu burice buclate şi torsuri siliconate, pân’ la nuc… Şi zic… numai apuc sfârşitul acestei cărări, mai bine ne urcăm pe scări să privim până-n zare, poate apare cicoare sau odor-cimbrişor… – Ne plimbăm dimineaţă până-n centrul comunei? mă-ntreabă Gina. Doar n-am văzut-o şi mi-e că mă prinde cristalul brumei cea de pe urmă pe strună dezacordată… >>>

Adina Dumitrescu – Florile Brusturetului

Oricâtă reverie mi-ar aduce, oricât aş vrea, n-am să vă povestesc acum despre fragile tulpini, adevărate ace verzi ieşite-ntre stânci, despre fire oblice îndreptate spre soare ca şarpantele şindrilei caselor româneşti, n-am să vorbesc despre noduri din care ies frunze lanceolate ascuţite ca lama pe margini şi nici despre flori delicate, pentru a căror culoare, paleta Maestrului Universal, în aplecare, a vărsat peste roşu, picuri de violet şi granat, scame albe din tuburi de vopsele uscate, suflându-le apoi lacul trăiniciei. Nu, n-am să vă vorbesc despre Garofiţele Pietrei Craiului sau despre Genţianele dinspre poale, nici despre verdele aiuritor al arborilor însoţitori de drum dinspre sau spre Cheile Dâmbovicioarei, despre căciuli verzi peste stânci joase sau despre şuviţe albe de calcar ce-n onduleuri mai mici sau mai mari, însoţesc roci, ca şi când n-ar avea altă treabă, decât despărţindu-le.
Au trecut mulţi ani, dar văd şi acum drumul spre Brusturet, acel loc pentru care, de câte ori mergeam spre Braşov pe Rucăr- Bran, făceam un ocol, lăsam în urmă intrarea în peşteră, podul şi ne opream la cabana-restaurant de sub masiv. S-a întâmplat într-un an să fiu aşa de supărată pe oameni, încât să nu-mi doresc să ne petrecem niciunde concediul. Ca o ultimă încercare mi s-a propus Brusturetul. Niciodată nu înnoptasem acolo, cu toate că-l cunoşteam ca-n palmă. De undeva am simţit cum se-aprinde şi se stinge o scânteie. Am plecat. Iniţial am luat o cameră la motelul construit câţiva zeci de metri mai spre amonte. Era o privelişte de zile mari din balcon înspre râu, spre verdele nesfârşit al pădurilor ce încercuiau piscurile, lăsând goi doar versanţii unui masiv neverosimil, ireal. Numai că seara a adus cu ea un autoturism de Bucureşti din care două familii tinere descărcau bagajele cu frenezia începutului de vacanţă. Un casetofon a umplut motelul, cheile, pădurea, a urcat masivul Piatra Craiului şi-a rămas pe on până dimineaţa. În zvârcolirile nopţii mi-am amintit de căsuţele din lemn aferente restaurantului. Bine, dar e spaţiu prea mic, doar două paturi înguste, unde să încapă şi un copil? Afară pe prispă nu încăpeau decât două scăunele pe care, hai să zic, mi le-ar fi împrumutat cei de la cabană, dar restul? Ca de obicei, când plecam în concediu luam cu noi tot echipamentul de care am fi avut nevoie în caz de campare. Orice oprelişte mi-aducea gândul în faţă era ştearsă rapid, ca şi când trebuia să fim acolo, adică la căsuţe şi mai ales în acea perioadă. Am rămas. Pe drumul înspre Peştera Dâmbovicioarei am întâlnit trei case ţărăneşti răzleţe, un bărbat îşi făcea de lucru cu nişte araci, iar la întoarcere, acesta ne-a aşteptat. >>>

Adina Dumitrescu – Autosegregare

Când femela de hamster simte că locul pe care-l ocupă nu este cel sigur, nu e propice puilor sau nu-i place ei, când cantitatea-i de lapte e insuficientă hrănirii puilor sau când aceştia sunt prea pofticioşi, ea singură-şi mănâncă o parte din ei, restaurând un echilibru aproape perfect între ea şi menirea-i. Nu plânge, nu râde, nu-şi blestemă zilele, nu căpiază dând rotocoale culcuşului dintre franjurii de talaş.
Când bunica eschimosului din scenariul filmat printre gheţuri nu are cum să mai moaie pieile animalelor cu blana preţioasă vânate la pol din lipsa danturii şi a puterilor, din lipsa salivei ca parte a procesului de producţie, ea se urcă pe sanie şi aşteaptă să fie trasă de-ai casei cât mai departe de ei, cât mai ascunsă privirilor oamenilor şi cât mai aproape de caninul unui Fram nemâncat, sperând să-şi găsească mai iute sfârşitul.
Iar când tu vajnică şi neînfricată corabie, cea cu velele rupte de trecerea timpului şi a corsarilor nelegaţi, tu cea care nu te-ai temut nici de acul cu funia pentru cârpeală, nici de nodul marinăresc ce s-ar putea înnoda pentru vecie vezi notificările chiar şi în glumă ale corăbiei tinere, cu motorul ajutat de caii putere şi cu prova pictată în email de sidef sau vezi dojana nespusă că ocupi un loc ce nu-l meriţi, că ocupi locul tinereţii ce se cere în faţă şi înconjurată doar de ea însăşi, nu poţi decât să te dai singură la o parte, să faci invitaţia cu mâna, cu inima şi cu sufletul tău întrupat din bucăţi. „Bravo, spune juneţea când un vajnic poet simte că timpul până la pragul celălalt se scurtează, e rost de vreun praznic pe-aici?” >>>

Adina Dumitrescu: Poesis – creaţie funigei peste Duţeşti-Gorj

Oblanic desfăcut

aceasta e zestrea
cu care copilul Tudor Arghezi
lua viaţa în piept.
şi peste ani,
găseşti în Mărţişorul Bucureştilor
firele ierbii din poala Duţeştilor,
florile mărului şi prunul din deal
buchete de-April din podbal
masa cu tocul
peniţa neuscată
basca lăsată prin testament
sângeri crescând prin ciment
şi un cui.
„Într-o vreme la-nceput
Şi-ntr-un leat nemaiştiut
Care, nu pot să însemn,
Casele erau din lemn
Şi ulucile de scânduri.” ( Cuiul – Tudor Arghezi) >>>

Adina Dumitrescu – În spatele uşii, printre flori, sap ieşire

Cuantifici vreodată timpul petrecut în zăvoi după ferigi ieşite primăvara-n spirală sau pe dealul din care în locul drezinei dispărute între şinele întrerupte de vreme creşte pelinul? Ştii anii cu cartea, cu dragostea şi cu zbaterea între casă şi piaţă, între casă şi şcoală, între dansuri şi paşi, pe aici sau aiurea? Ai numărat anii în care ai stat cernită, plânsă de dimineaţa până seara sau ai fost tamburină, lăută şi scripcă nopţilor flutureşti în care deodată sau pe rand ai zburat ca albul nălbarului, albastrul inului sau roşul macului din lanul cu pâinea noastră cea de toate zilele? Ai cântărit vreo secundă cât din tine să dai , cât să iei, cât ai fost sau cât ai rămas? Ai parcurs. Te-ai scurs printre năvoadele şi hârtoapele vremurilor, pe drumurile când drepte, când ocolite, pe curbele line sau pe zigzagul ca acul, coborând sau urcând. Ai râs sau ai plans, te-ai apropiat sau te-ai depărtat atât cât e normal decent sau indecent să atingi sau să fugi. Şi-ţi şopteşte cineva în ureche că te-ai încadrat, te-ai adaptat, ai trăit şi-ai să mori omeneşte. Te-ai născut plămădită şi-o să pieri ca plămada din care nu lipseşte aproape niciun ingredient.
Doar că timpul se schimbă. Nu se mai încadrează între vechii parametri, se scurtează diurnul binelui tău crescând un nocturn în care somnul îţi vine mai greu, voci stridente părăsesc interioare ieşind pe străzi iluminate, tăcute gânduri sparg bariere fonice, inimi se răcesc , încălzindu-se doar de răceala armelor albe sau de a pistolului, greşeala devine lege, se înlocuieşte iertarea cu palma sau pumnul, neuronii pierd straturile protectoare de mielină dansând între ei şi cu ei dansul anapodei, cadrilul are partenerii schimbaţi la mijlocul intervalului, nevolnicul devine puternic prin tertip, se râde mânzeşte sau din orice, minciuna devine adevăr, învăţatul devine sluga neştiutorului, perfecţiunea Afroditei iese pe >>>

Adina Dumitrescu – poesis

  sinusoida necontrolată

sinusoida necontrolată
ca dunele vălurite nefăcute
şi azi şi mâine cu urme fugite
în copite de armăsari
cravaşaţi de bastarzi
mi-e sufletul azi.
nici cetini de brazi
cântece de barzi
soc, tei înflorit
nici gândul din soare pitit
nu-mi ridică privirea.
simt inadvertenţa,
papiota cu aţă neagră
plimbându-se nestingherită
peste mulţime.
vidul m-apasă în spate
inima nu mai vrea
nici ea, greutatea.
zicea cineva, de vină-i neştiinţa de carte,
imoralitatea.
ba mortalitatea târâtă după ea >>>

Constantin Tomşa: Un excelent dicţionar–album de artă, la Roman

Identitati artistice la Roman..După o consistentă şi bine elaborată lucrare, pe baza unei cunoaşteri din interior, într-o perioadă de peste trei decenii, avem în vedere monografia „Muzeul de Artă din Roman – 50 de ani” (2008), Minodora Ursachi pune la îndemâna celor interesaţi un amplu dicţionar „Identităţi artistice la Roman” (2013), o lucrare ce completează, în mod fericit, pe cea dintâi, îmbogăţeşte zestrea spirituală a „cetăţii muşatine” de la confluenţa Siretului cu Moldova şi nu în ultimul rând, dă dreptul distinsei autoare să ocupe un loc, onorabil şi onorant, în pleiada creatorilor de valori culturale din această parte de ţară.

La fel de onorantă este publicarea acestei cărţi şi pentru Editura „Muşatinia” din Roman, manager Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, care şi-a obişnuit concetăţenii şi nu numai cu apariţii editoriale aparte, realizate în condiţii de excepţie. Cartea este girată de distinsul şi cunoscutul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu, care semnează un succint „preambul” în stilu-i binecunoscut şi inconfundabil, prin precizia şi preţiozitatea aprecierilor, căruia i se alătură Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, semnatara unei „prefeţe”, în care ţine să precizeze importanţa dicţionarului şi locul autoarei (pe care o consideră „o distinsă Doamnă a culturii romaşcane”) în cadrul familiei oamenilor de cultură din municipiu. >>>

Adina Dumitrescu – poezie

creanga mea

creanga mea
se îngreunase de petalele
neverosimil de mari şi de roz
în fiecare zi ocupam câte-o floare
îmi făceam loc dând deoparte saci de polen
m-aşezam. Mă hrăneam cu nectar aromar
de interior
nu vedeam feţele schimonosite
securile-n trecerea lor prea aproape de mărul
prea populat, maculat de vrere.
era mult prea devreme pentru culegere, furt de fruct, uzufruct
tăiere de crengi cu mere în facere.
nici nu ştiu cum de eu am îndrăznit, aşezându-mă
pe creangă să ocup, ce nu era de ocupat
de fapt fugeam, mă ascundeam acolo de unde
nu vedeam, nu voiam să-mi înnegresc visurile
îmi ascundeam laşităţile
ca şi când ar fi sosit timpul uitării
sau ridicării la poarta cerului.
creanga supusă, aplecată
ocupată de mine mă accepta şi aşa
cu seceta râsului instalată
mintea golită, spălată, rece. >>>

Adina Dumitrescu – poesis

râmnice

râmnic & râmnic
vâlcea & vâlcea
râmnicu vâlcea
verde şi peşte taluzuri de flori
apă-ntre palme, petic

fiori din fuioare
izvoare
inimă-n palmă
pe buze
fluturi de pânze

lacrimi de dor
palme trecute
pe obraz
printre poiene
fără răgaz, pârleaz >>>