Cezarina Adamescu – Dumnezeu și Arta, Arta și Dumnezeu

 O carte de exceptie, o carte despre arta, despre amintiri, despre artisti care au devenit emblematici in spatiul dintre fruntariile tarii noastre, dar care au tasnit precum sagetile in padurea fermecata a lumii, dincolo de orizont, dincolo de hotare, de la zenit la nadir, lasand urme albe pe sufletul constiintei noastre.

    De ajuns sa o rasfoiesti si te umpli de miresmele frumosului. Ale sublimului. Dovada peremptorie ca pe lume nu exista numai rau, numai urat. Ca, oricat de greu ar fi, tot merita sa traiesti, ca sa afli, sa admiri, sa te infrupti si sa te impartasesti. si sa dai si altora. >>>

Reclame

Eugen Emeric Chvala: O poetă – În căutarea luminii

Lumina, culoare răsărită-ntr-o noapte de vară din roua ce cade pe fruntea liniştii albe, naşte o floare smulgând poeta din închisoarea de lut a vremii.

Suprema Lumină, în creaţia doamnei Cezarina Adamescu, ne dă uneori răgaz, se ascunde pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, pentru a nu mai vedea ceea ce e rău. Cuvintele răsărite întru slujirea Luminii se înlănţuie în dansul aducător de linişte şi pace în sufletul cititorului, neocolindă însă, atunci când e cazul, realitatea pământeană, ţipând în întuneric, cu strigăt dureros de uman. >>>

Cezarina Adamescu- Două meditații despre artă, viață și moarte

KATIA ŞI VISUL

Katia visează. Şi plânge în somn. Şi geme, se încordează, strânge pumnii. Scânceşte. Apoi plânge din nou, cu disperarea celui care a pierdut ceva esenţial şi nu mai are pentru ce trăi. Parcă muşcă pământul şi-l zgârie cu unghiile. Multă durere a strâns în ea această femeie.

        Katia-şi visează fiul. Nu pentru prima dată.

        Fiul ei este mort de unsprezece ani. A fost grafician şi pictor. Şi avea doar 26 de ani.  Dar ea tot îl mai visează. Şi plânge înăbuşit, să n-o audă nimeni. >>>

Cezarina Adamescu- Bookfest 2012 -tabletă-

Cel puţin şase pavilioane, cu standuri din toate editurile existente şi pe cale de dispariţie. Invitată de onoare, anul acesta este Franţa. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora. 

Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora. Privesc, admiră, se limitează la atât. Alţi ani, puneau şi mâna. Adică lzuau câte o carte şi o întorceau pe toate părţile. Chit că nu se hotărau să o cumpere. Măcar ştiau că există.   >>>