Carmen Ștefania Luca – versuri

Carmen Stefania Lucafără ”de ce -uri”

știi foarte bine
etichetele pot fi rupte
și oglinzile întoarse
un ochi de apă
îți spune adevărul
dar privirea-ți este moartă
o vară arde-n tine
și inima-i cenușă
izvorul e mult prea departe
te-ai desprins
trecând prin tine
timpul se miră
câtă lumină ai stins
sub pasul tău >>>

Carmen Ștefania Luca – poezie

Carmen Stefania Luca

copilărie

la început tălpile
n-atingeau pământul
aripile creșteau pe șira spinării
mama a zis că-i mai bine așa
pentru o vreme
iar eu am crezut-o pe cuvânt
apoi au început să cadă de la sine
timpul ne bătea la ușă în fiecare secundă
să-i dăm zborul înapoi
și eu…eu așa am crezut că-i mai bine >>>

Carmen Ştefania Luca – versuri

                                 început

                la început a fost lacrima

și lacrima a retezat iubirea fir cu fir

până dincolo de pământ

nu am crezut în zboruri întrerupte >>>

Carmen Ștefania Luca – versuri

Carmen Stefania Lucafetița cu pistrui

cizme roase de timp
șireturi putrede în căutarea zigzagului
haine împletite în culori pale
bătături crescute-n palme
mult prea devreme și mult prea adânc
șotronul s-a șters sub lacrimi
poate doar în minte mai tresare conturul
imaginea piere absurd
e doar o licărire dintr-o viață trecută >>>

Carmen Ștefania Luca – versuri

imponderabil

privesc tavanul alb
îndelung și fix
caut gânduri
cu degetele sufletului
prin haos de trăiri

îngerii tot trag de mine
infinitul îmi așteaptă talpa
să-l ating prin vis
nemișcarea mă înfioară
strig
e vid
nu se aude nimic
deși totul se rotește a viață >>>

Carmen Ștefania Luca – versuri

Câteodată


aripile-mi sunt deschise în speranța zborului

dar, pași-mi rămân țintuiți prafului.
alerg să prind un ram de vânt
să-mi ridice trupul
                               ceva mai sus de pământ. >>>