„Nu trebuie să înţelegi nimic, dar trebuie să auzi totul” – Interviu cu Andrei Şerban

operaPremieră la Opera Română din Iaşi: Andrei Şerban a montat Troienele. Un spectacol fabulos pe muzică de Liz Swados, în coordonarea muzicală a lui Lucian Maxim. Este a treia montare a regizorului după aceeaşi piesă de Euripide. Experienţa este unică atît pentru cei care au fost la Trilogia antică în 1990, cît şi pentru cei care vin prima dată să vadă cum convinge cu un spectacol în greaca veche cîntăreţii Operei din Iaşi.

Vorbeaţi la repetiţie despre un spectacol care trebuie simţit, şi nu gîndit. Cum receptează publicul din zilele noastre un astfel de spectacol, în comparaţie cu ce s-a întîmplat acum douăzeci şi doi de ani, cînd a avut loc premiera cu Trilogia antică la Teatrul Naţional din Bucureşti? Poate nu este cazul să ne întoarcem în timp, pînă în 1974, cînd a avut loc prima reprezentaţie cu Troienele la Teatrul La MaMa din New York…

Andrei.Serban >>>

Reclame

Regizorul Andrei Şerban a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea de Arte „George Enescu” Iași a decernat titlul de Doctor Honoris Causa maestrului Andrei Șerban, regizor și profesor de teatru.

Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Arte „George Enescu”, cu prilejul decernării titlului, a avut loc în 25 octombrie,  ora 11.30, în Sala Eduard Caudella, Casa Balş. Ceremonia a fost prezidată de rectorul universităţii, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, care a ținut un discurs în deschidere, iar personalitatea și cariera maestrului Andrei Șerban au fost prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către prof. univ. dr. Bogdan Ulmu. >>>

Andrei Șerban – „Țara e condusă de o adunătură de derbedei”

Deși ați avut parte de experiențe traumatice, mai ales în anii ’90, totuși reveniți periodic în România: să montați un spectacol așa cum este acum Lear la Bulandra, să faceți „academie“ cu tinerii actori, cum ați făcut în vara aceasta la Mogoșoaia în colaborare cu ICR, ca să amintim doar exemplele recente. Ce vă oferă revenirea?

În România, în special în condițiile vieții actuale pline de tulburări, tendința e deseori spre inerție. Forța pasivității pândește la fiecare pas. Cum să lupți cu inerția? Doar lucrând continuu cu tine însuți și cu alții. De aceea revin să fac spectacole și mai ales workshopuri. Căci, nelucrând, simți că te închizi și din teamă ridici ziduri de protecție. Pentru a te deschide, trebuie să dărâmi zidurile. Atât atelierele pregătitoare, cât și o piesă ca Lear, ce pare scrisă ieri și amintește de ce se întâmplă acum, sunt necesare. În teatru, ca și în viață, ai nevoie de încredere. Academia Itinerantă a reușit exact asta: să creeze un climat de încredere, unde tineri artiști se întâlnesc ca să caute împreună ceva diferit de tot ce au știut până atunci. >>>