Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

Pictorul romașcan este o prezență obișnuită în galeriile mari din țară și străinătate. 80% dintre lucrările realizate de pictorul Codreanu au fost lucrate în manieră clasică, în ulei pe pânză. Lucrări ale sale se găsesc în colecțiile unui președinte al României, ale unui ambasador al SUA la București, dar și în sediul Operei din Viena.

 “Acolo unde lucrările mele au plăcut, ușile galeriilor mi-au rămas deschise, ceea ce nu este decât onorant pentru mine”, explică pictorul.

Altfel spus, inteligența, asociată cu spiritul creativ al pictorului, a condus la realizarea unor lucrări care au fost apreciate, în egală măsură, de cunoscători în domeniul artei, dar și de iubitori de frumos. Faptul că prima expoziție personală de pictură a deschis-o în anul 2003, la București, ne arată că romașcanul apreciază lucrurile după principiul “totul sau nimic”.

Muzeul de arta Roman3 >>>

Reclame

Pictori romaşcani

562622_394248737339694_433178773_n

Papa Francisc – pictura de artistul plastic romascan Alexandru Panatta Codreanu

Buna Vestire

Buna vestire

icoana semnata de artistul romascan Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

Imagine

882868_455710717833325_1642081489_o

Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

pictura de Alexandru Panatta Codreanu

,,Eternul feminin” – pictura de Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

Alex. Panatta Codreanu

Mariana Cristescu – De ce urâm femeile?

Alexandru Panatta CodreanuUnora, mai răutăcioşi, întrebarea li s-ar putea părea retorică. Altora – un nonsens. Pe mine mă distrează, aflându-mă printre nu puţinele persoane care cunosc răspunsul. Vi-l pot destăinui şi Dumneavoastră: din mai multe motive. Unii bărbaţi le urăsc pentru că: 1. Sunt deja prea multe, au împânzit mapamondul, în dauna sexului tare; 2. Se pot descurca singure, de la Izgonirea din Rai, dar mai ales de la scandalul sufragetelor şi al votului universal; 3. Pot face absolut tot ce fac şi bărbaţii (exceptând desigur, deocamdată, procreaţia unisex); 4. Şi-au creat o… aritmetică originală, fundamentată emoţional, cu eficienţă imediată, mai ales în funcţii înalte. Şi apoi, nu toţi „Pygmalionii” au acces la instrumentarul adecvat pentru confecţionarea „Galateei” moderne, în egală măsură lascivă odaliscă, entuziasmată să spele ceşcuţe, şosetuţe, maieuţe… ş.c.l., să calce cămăşuţe, să învârtă sărmăluţe şi să legene pruncuţe. „Egalité” au dorit, asta au căpătat domniţele, cu asupra de măsură, dar, desigur, ele nu se lasă, deposedându-i pe bieţii bărbaţi până şi de jocul preferat – „De-a războiul” -, fie el de proporţii continentale ori doar o păruială, ca între fete de fete, pentru reprezentanţii, din ce în ce mai puţini şi mai de Doamne-ajută, ai speciei, conflict cu miză falsă, pentru că 99% dintre aceştia sunt prea plini de sine ca să mai observe ce se întâmplă în jurul lor. Ceea ce nu le împiedică să sufere şi să plângă, fiindcă – de! -, totuşi, sunt sexul slab, şi, de altfel, lacrimile limpezesc privirea. >>>

Pictori romașcani – Alexandru Panatta Codreanu

Imagine

Pictori romașcani – Alexandru Panatta Codreanu

Imagine

Pictori romașcani – Alexandru Panatta Codreanu

Imagine

Pictori romașcani – Alexandru Panatta Codreanu

Imagine

Pictori romaşcani – Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romașcani- Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romașcani- Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romașcani- Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romașcani- Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romașcani- Alexandru Panatta Codreanu

Still life with flowers- pictură de Alexandru Panatta Codreanu

Pictori romaşcani: Alexandru Panatta Codreanu

pictori romaşcani

pictura de Alexandru Panatta Codreanu

Alexandru Panatta Codreanu- pictor romaşcan

pictură de Alexandru Panatta Codreanu

Alexandru Panatta Codreanu- pictor romașcan

Jazz-art by Alexandru Panatta Codreanu

Alexandru Panatta Codreanu – pictor romaşcan

"Dulcea Sarutare" . Alexandru Panatta Codreanu

De cele mai multe ori, în drumul nostru spre locul de muncă ne-am obișnuit să nu mai conteze alții. Ne-am obișnuit să trecem pe lîngă oameni fără să conteze că în spatele fiecărui om se ascunde o poveste. Și unele dintre aceste povești fac din Roman un oraș plin de viață și culoare, un oraș capabil să dea oameni valoroși, în special în artă. O astfel de poveste este cea a lui Alexandru Panatta Codreanu. >>>