De la începutul anului 2021 încoace, am participat cu regularitate la două cenacluri literare „înfrățite” (de fapt sunt cenacluri culturale): cel numit „Mircea Eliade”, din Denver, Colorado, SUA (moderatori Sebastian Doreanu și Simona Sîrghie) și „Destine Literare”, din Montreal, Canada (moderator Alexandru Cetățeanu).
În acest articol mă voi opri asupra cenaclului din Canada. Acesta funcţionează în cadrul ASRAN (Asociaţia Scriitorilor Români din America de Nord) care, „este o instituţie juridică culturală nelucrativă, apolitică şi laică, ce continuă la un nivel superior și extins Asociația Canadiană a Scriitorilor Români (ACSR), înființată în anul 2000” (după cum aflăm din Statutul asociației, de la pagina web – destine-literare.com).
În anul 2020, trei români din Montreal: Alexandru (Alex) Cetățeanu (motorul principal), Valentin (Vali) Luca (cu experiență lungă de editor și designer digital, directorul tehnic al cenaclului și al revistei „Destine Literare” și Carmen (Iris) Stănescu, secretara cenaclului, poetă – au înființat acest cenaclu, care și-a luat numele revistei. Ideea inițială a revistei a avut-o Alex (îmi permit să le spun tuturor pe nume, căci ne-am împrietenit). Alex și-a dorit ca, prin intermediul unei reviste, să aducă împreună românii din Canada, întrucât nu puțini dintre ei au talent scriitoricesc. Și așa a apărut, în 2007, „Destine Literare”. Primul număr se chema doar „Destine” și Alex mi-a spus că e foarte mândru de acel volum (se poate „răsfoi” la pagina web menționată mai sus). Deci cenaclul e al revistei și nu invers, revistă în care tot românul putea publica. Asta a făcut ca volumul revistei să fie uriaș, de 200-300 pagini. Și ca să fie mai concretă și plăcută această „adunare” a românilor (nu doar prin publicații), acum doi ani s-a organizat o întâlnire faţă în faţă, într-o sală comunitară închiriată. Dar ideea de a-i aduce împreună, în același moment, pe români, din Canada, din SUA și din România, a făcut ca această întâlnire să aibă și o latură de comunicare la distanță. Și iată-mă ajunsă la o altă coardă comună cu cenaclul de la Montreal. Și ei, ca și mine, s-au lansat la folosirea tehnicii moderne pentru avantajul de a fi împreună cu mulți de departe, ca și mine, care în 2015 am folosit Skype la o sesiune ARA de la Frascati. Apoi la Congresul ARA 43, ținut faţă în faţă la UCLA, în noiembrie 2019 pe lângă ziua faţă în faţă, am avut și o zi întreagă de sesiuni pe Zoom. Și ideea de întâlniri digitale la distanță, atât a cenaclului „Destine Literare”, cât și a mea (să ne felicităm pentru creativitate!), a avut loc înainte de a începe nebunia pandemiei și îmbrăţişărea (de nevoie), de întreaga omenire, a Zoom-ului.
Dana Opriță, locuind în N. Carolina/SUA, scriitor, dr. în filologie, cu lungă experiență de jurnalist – 20 ani de lucru în televiziune în România, a acceptat, la sfârșitul lui 2019, să fie redactor-șef al revistei „Destine Literare”. Cu exigența pregătirii ei, Dana a impus revistei o ținută de prestigiu. „Dacă facem cultură, să facem cultură de foarte bună calitate”. Așa, uneori întristând pe câte cineva, Dana a început să pună în paginile revistei numai piese de înalt nivel. Astfel, a reușit să atragă scriitori si specialiști de valoare, care își doresc să colaboreze. Revista apare de patru ori pe an și are aceeași dimensiune „de carte groasă”. Tehnoredactor al revistei este Vali Luca, continuându-și lucrul pe care îl face încă de la primul volum. Iată ce mi-a spus Dana Opriță, acum câteva zile, într-o lungă convorbire telefonică: „Munca la editarea revistei este imensă, pentru că țin și la folosirea unei limbi române cât mai corecte. Am revizuit personal fiecare articol, dând atenție fiecărei virgule și eliminând exprimările incorecte. De la Alex a pornit totul, el mereu având inițiative, idei, și propunând inovații. Dar ceea ce este excepțional este faptul că Alex, Vali și cu mine suntem pe aceeași lungime de undă. Eu am creat rubrici în care să se încadreze poezii, texte literare, articole de cultură trimise la revistă. Menționez doar câteva dintre ele: * In Memoriam; * Turnul de Veghe; * Eminescu. Întotdeauna Eminescu; * Evenimente ale UZPR (Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a carei membră sunt și sub auspiciile căreia este revista).
Atât revista cât și cenaclul „Destine Literare” au colaboratori/prezentatori cât și participanți în audiență) de pe întregul glob – firește Canada, SUA și România, dar, de fapt, din toată lumea. Acest lucru este reflectat și în afișele de invitație la evenimente ASRAN, pe care apare „Dialog Internațional”.
Sesiunile Zoom ale cenaclului „Destine Literare” țin ore și ore, prezentările sunt pe diverse subiecte. Mă voi referi mai pe larg la a 34-a întâlnire internațională de la începerea Pandemiei, care s-a ținut pe 12 martie 2022. Ca de obicei programul a fost foarte complex. Iată câteva spicuiri din program: * Un invitat special, scriitorul și filozoful Dr. Bidhan Datta (din Calcutta, India), membru al Academiei Michael Madhusudhan Dutta (cel mai mare poet al limbii bengale, secolul 19, echivalentul lui Eminescu al nostru). Dr. Datta a avut o voce de răsunet prin emisiunile lui de la stația de radio „All India”. La cenaclu a vorbit despre filozofia textelor Vedice, textele sacre ale hinduismului și despre antologiile de poezii (de poeți asiatici, și internaționali) publicate de dânsul la editura Academiei M. M. Dutta, cât și despre noua lui carte, care prezintă „istoria adevărată”. *Un moment special, Ucraina în doliu”. Virginia Paraschiv și Dr. Mihai Ganea, din Baia Mare, au recitat poezii ale celui mai mare poet ucrainean, Taras Șevcenco * Acad. Prof. Univ. Dr. Liviu Pendefunda, redactorul pentru România al revistei „Destine Literare”, a lansat volumul „Le Vagabond du Vide”. * Conf. Dr. Ionuț Geană (Univ. București) a făcut o prezentare despre dialectul istoric istroromân. Aceasta mi-a mers la inimă pentru că în prezentarea lui cu caracter general a elucidat tema dialectului istroromân mai pe înțelesul tuturor, decât se prezentase la sesiunea Zoom ARA 2021 organizată de el și care a fost mult mai în termeni specializați de lingvistică. (Sesiune a Academiei Româno-Americane de Arte și Știinte a carei Președinte Interimar sunt). Discuțiile ce au urmat la cenaclu, au fost și despre celelalte dialecte istorice românești: unul la nord de Dunăre, dacoromâna, și trei la sud de Dunăre, aromâna, meglenoromâna și istroromâna. * Lansarea volumului 1 „Călătorii identitare – Românii Megieși” de Dr. Mihai Nicolae, prezentată de către autor și Prof. Irina Vasile. În final, Alex a prezentat „Cărți care au trecut oceanul” scrise de Horia Groza din California și Ioan Miclău-Gepianu din Australia urnând ca noul volum al lui Radu Vida (membru în colectivul de redacție), să fie prezentat la următorul Cenaclul din 16 aprilie.
Multele ore de durată a cenaclului îi oferă lui Alexandru Cetățeanu posibilitatea să acorde cuvântul tuturor celor ce vor să prezinte, pe diferite subiecte (poezie, proză, cărți noi sau vechi, etc.). Lista celor care și-au anunțat participarea e f. lungă, așa cum apare pe invitație, dar la care s-au mai adăugat și prezențe ad-hoc. Deci ar fi foarte multe de spus…
Cum zilele acestea întregul glob este tulburat de criza din estul Europei, Alex a dat cenaclului din martie 2022 titlul „Ucraina”. Mă voi apleca deci asupra discuțiilor pe această temă, desigur detailând numai câteva.
Cuplul mereu în tandem din Baia Mare, Virginia Paraschiv și Dr. Mihai Ganea (oameni excepționali care mi-au devenit buni prieteni și care fac lucruri de apreciat în cadrul asociației lor „Porţile Nordului” – emisiuni de radio și TV, publicarea unei reviste, editare de cărți accesibile „din scoarță în scoarță” într-o frumoasă bibliotecă digitală) au venit cu programul „Ucraina în Doliu”. Virginia a început prin a spune: „Acum Ucraina este în doliu, pentru că asupra ei s-a năpustit o invazie nedreaptă și neprovocată. Din păcate, lucruri care se întâmplă azi, s-au întâmplat și ieri și alaltăieri și cândva. Și acest cândva, analog cu prezentul, l-a nemurit cel mai mare poet ucrainean, din secolul 19, Taras Șevcenko, militant pentru libertatea țării sale natale. La noi în România, există trei busturi ale lui Șevcenko: într-un sat de lângă granița cu Ucraina, Negostina, la Tulcea și la București în Parcul Herăstrău. Binevenită recunoaștere vicinală, regională. Dar Taras Șevcenko a devenit cetățean al lumii, al universului, a fost cinstit la Washington DC, unde i s-a înălțat un Memorial Statuar. O fărâmă din marele întreg, un întreg întrupat într-o fărâmă.” Apoi cei doi au declamat poeme ale marelui poet: (Mihai, „Testamentul”, Virginia, „Gânduri” și „Maria”). Pentru prezentul tragic, Mihai Ganea a prezentat două poeme, text, generic muzical, semnate și interpretate de el: „Slujind libertatea” și „Pax Mundi”. Moment emoționant.
Livia Ciupercă, profesor și scriitor din Iași, a vorbit despre voluntariatul și ajutoarele extraordinare pe care românii de la granița cu Ucraina și statul român le fac pentru ajutorarea mulțimii de refugiaţi.
Apoi a vorbit, din prisma de geopolitician despre cum vede dânsul situația din Ucraina, Dr. Nicholas Dima, profesor universitar și mulți ani prezentator la Vocea Americii. În sumar, Dr. Dima a spus că tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este un conflict pentru stăpânirea piețelor, între societatea capitalistă, globalizatoare și Rusia. Dânsul însă nu credea că acest conflict se va porni atât de repede. Dânsul vede societatea capitalistă contemporană ca fiind manipulată într-o direcție greșită, spre distrugerea spiritualităţii, o societate în care numai banii contează. Este preocupat de românitate. Toți ne gândim la ce se va întâmpla cu România. A scris mai multe cărți (se pot găsi online în engleză), printre care două „în ton” cu ceea ce a spus la cenaclu: (traduc titlul din engleză, „Un scurt studiu al globalizării: Este globalizarea bună pentru oameni?” – 2013 și „Statele Unite vs. Rusia 2009 -2019. Anii recenți ai unui vechi joc geopolitic.”
Și Sebastian Doreanu vede ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ca pe un conflict între est și vest. Dânsul a menționat ceva care ne-a lăsat pe toți cu gura căscată, anume, că în
În decembrie 1991, când s-a destrămat URSS, Ucraina nu și-a declarat suveranitatea granițelor la ONU – Națiunile Unite, din cauza opoziției Rusiei. Ambele țări, Rusia și Ucraina, se considerau continuatoare ale fostei Uniuni Sovietice prin păstrarea status quo-ului granițelor, adică fără denunțarea Pactului Ribbentrop – Molotov”. Mi-a spus că a găsit această informație în discursurile publice ONU din 2014, când Ban Ki-moon era Secretar General. „Deci Ucraina, deși face parte din UN, legal nu are niște granițe suverane. Din punctul de vedere al diplomației de la Moscova, nu este un atac asupra altui stat, cât mai mult un razboi civil.” În anumite surse pe Internet se găsește însă contrariul: Ucraina și-ar fi înscris granițele ca stat la ONU. Deci rămâne pentru specialiști să confirme realitatea. Sebastian a continuat: „După mine, Zelinsky a greșit crezând că va fi ajutat mai mult de NATO. Nu a înțeles că NATO nu apără decât țările care sunt în NATO, așa cum a afirmat Kamala Harris când a fost în România, zilele trecute. Iar chinezii stau deoparte. Au ieșit câștigători și acum și cu Covid-ul. Și poate că vor juca un rol în stoparea războiului. Culmea ar fi să i se dea lui Xi Jinping Premiul pentru Pace! Poate că Putin va continua și va cuceri și Bugeacul, în acest fel având complet control asupra Mării Negre.”
Scriitorul Horia Groza a subliniat și dânsul faptul că „Putin dorește să aibă controlul Marii Negre pe unde Rusia exportă petrolul și de aceea încearcă să ocupe sudul Ucrainei de la Mariupol la Odesa. ”
S-au audiat și câteva poezii reușite pe tema Ucrainei, scrise și recitate de Carmen Stănescu.
Evident, românii din țară sunt speriați de ce poate urma. Dar și noi, cei de peste hotare, urmărim cu tulburare evenimentele. Simina Lazăr, din Paris, membră a cenaclului, și eu, am creat fiecare un afiș imediat după începerea războiului. Le vedeți în articol. Găsesc foarte sugestiv și puternic portretul făcut de Simina, al ucrainencei cu ochii plini de spaimă, care își întinde palmele în semn de a opri războiul.
Pentru mine, e cert că Ucraina trăiește o tragedie, că românii s-au dovedit a uita orice supărare și au sărit cu sufletul lor de aur să-i ajute pe refugiați. Ce frumos! Încă un prilej să mă simt mândră că sunt româncă.
Melidonium 